I miss minding the gap…

Strada langa Covent Garden.


Mi-e dor de Londra, de nori, de frig si de femeile blonde in picioarele goale la minus un grad C. N-am stat decat o zi, e drept. Dar asta nu ma face mai putin indreptatita sa vreau inapoi, ba dimpotriva. Ma uit pe geam la soarele asta romanesc de ianuarie si imi aduc aminte de cel englezesc de 3 decembrie.
Ce bine-a fost atunci, acolo. M-am bucurat de toate cele londoneze pe fast forward, nu aveam decat cateva ore sa vad si oameni, si locuri, si raul, si podurile, si metroul. Doar cateva ore sa „mind the gap” si sa „look right”. Sa ascult limba, muzica, glumele, sa gust mancarea si berea, sa ma simt ca la ei acasa.
O zi scurta, grea, minunata. Acum mi-e dor de o zi la fel. Dar exact asa, cu nimic in minus. Chiar si pe domnii galagiosi din hostel i-as lua inapoi. Si ce-as lua cel mai tare inapoi e sentimentul care mi-a umplut inima cand am coborat in holul hostelului in sosete (sa nu fac zgomot, fiinca era doar 4.30 dimineata), iar tipul de la receptie tocmai pusese „Sowhere Over the Rainbow”, si era cald, semintuneric si mirosea a musetel.
Apoi m-am intors in Bucuresti, unde era frig, ploaie si mirosea a praf.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

6 comentarii

    • Salut, nu mai tin minte, din pacate… a trecut mult timp, nici nu mai am emailurile… Sorry. 🙁

  1. Buna, Printesa, am inceput sa-ti citesc povestea de la inceput, fie ca am vrut sa te cunosc mai bine, fie ca mi-e frica sa nu pierd lectii de viata importante, si inspiratii care inca nu m-au inspirat. Cateodata am impresia ca-ti invadez spatiul personal dar imi justific acest trespassing cu argumentul ca tu scrii ca noi sa citim, sa suferim si sa ne bucuram alaturi de tine, sa invatam din incercarile si reusitele tale. Pentru asta iti multumesc.
    Au trecut ani de cand ai scris postul asta si ma bucur mult sa stiu ca acum esti intr-un loc mult mai bun, alaturi de familia visurilor tale. Dar de dragul nostalgiei iti postez eu „Somewhere over the Rainbow”, intamplator unul din cantecele mele favorite, pe care-l cant copiilor mei la culcare. Sper sa-ti (mai) placa. (Nu te speria, aici e cantat de niste fete care pot sa cante, nu de mine.☺)

    • Inca imi aduc aminte perfect a ce mirosea, cum imi scirtiia parchetul sub sosete, melodia… 🙂 Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *