Year over. O sa fie bine.

Azi se implineste anul cel mai cumplit din existenta mea de pana acum, de fapt, din toata existenta mea, sper. Acum fix un an, ma urcam in masina cu doua genti de lucruri si cu febra atat de mare ca nici nu-mi aduc aminte cum si unde m-am dus. A urmat o saptamana de pneumonie, dupa care m-am ridicat optimista, cu aripile scuturate, sa ma distrez in clubul meu favorit. Acolo insa un baiat dragutz si foarte beat m-a luat in brate si m-a dat cu capul de un perete. Pe 1 februarie, noaptea. Au urmat 3 saptamani de puroi, copci, operatii, anestezii, perfuzii si pansamente. O cicatrice pe obrazul drept si multe pe creier. In martie, eram din nou optimista, gata sa ma arunc in viata de femeie singura, frumoasa (in ciuda cicatricii rozalii si un pic umflate) si desteapta. Urmeaza multe tentative de relatii cu tot felul de oameni care mai de care mai in lumea lor. Am cunoscut un arhitect inteligent, dar prea preocupat sa faca totul bine, motiv pentru care mai totul ii iesea prost, un maseur care inca statea cu maica-sa si isi cheltuia toti banii pe bere, un roman afacerist proaspat intors din Germania, care desi nu-si amintea niciodata cum ma cheama, ma suna mereu sa ma invite la munte, un … (nu stiu nici in ziua de azi cu ce se ocupa) care nu vorbea decat despre lemnul indian din noua lui casa din Corbeanca, un reparator de calculatoare care de la prima intalnire mi-a declarat ca daca din acel moment mai primesc vreun telefon de la alt barbat, ma strange de gat, un director care la 2 zile dupa ce m-a cunoscut a decis ca eu sunt femeia vietii lui si ca e musai sa ne casatorim pana la finalul lunii in curs…
Nici nu ma mir ca in iulie, cand fostul a venit sa imi propuna sa ne reimpacam, am spus da, desi stiam ca revenirile nu merg, ca o sa mai pierd niste luni, ca nu-l mai iubesc. Dar prin comparatie cu restul barbatilor care imi populasera viata in ultimele luni, fostul parea perfect. Asa ca am renuntat la chinul cautarilor si m-am intors. Impotriva sfaturilor celor care-mi stateau aproape, impotriva propriului instinct, m-am intors. In viata, in sufletul si in patul lui. Iadul a inceput la cateva saptamani dupa impacare. Mi-am dat seama ca am gresit, nimic nu mergea, nu-mi venea sa vin acasa, dar nici nu puteam sa plec din nou, un nou esec ar fi fost prea curand. Au urmat multe luni de durere, indoiala, certitudinea ca trebuie sa se termine, neputinta de a face pasul, ura ca din cauza lui pierd timpul, ma irosesc, ma pierd. Intre timp, tot in vara, ma suna taica-miu, dupa 14 ani in care l-am crezut mort. Ma cheama la el la Roma, ma duc, doar sa constat ca nu-l mai iubesc, mi-e drag si mila de el ca e batran si bolnav, mi-ar placea sa-l stiu mai aproape, dar nu-l mai iubesc. L-am jelit prea mult sa-l mai pot simti aproape.
Decembrie a venit cu un revelion ratat in Sicilia. La inceput de an s-a intamplat si binevenita despartire. De care m-am bucurat ca un copil care afla ca e lasat sa plece in tabara la munte. Mi-e bine, sunt eu cu mine si e incredibil. Ies, citesc, privesc, cunosc. Apoi urmeaza datul afara din casa, care imi starneste ura de care vorbeam deunazi. Mda, a treia oara intr-un an cand trebuie sa imi impachetez milionul de lucruri si sa-mi caut o casa. Iar ieri, ca sa fie o incununare de succes a acestui an oribil care m-a imbatranit mai mult decat toti ceilalti la un loc, doua (da, nu unul, ci doua) accidente cu masina. Mai intai a intrat una in mine, am stat 5 ore la politie, ca apoi, cateva ore mai tarziu, sa imi gasesc masina in parcare zgariata si rupta cu ranga… probabil doamna din accidentul de mai devreme a decis ca politistul a defavorizat-o si e cazul sa isi faca singura dreptate. Asadar, azi din nou la politie (o sa ma duc la alta sectie, nu vreau sa risc sa fiu ciuca mistourilor amicilor de la Accidente Usoare sector 1). Ca deh, chiar si pentru ei ar putea parea usor ciudat ca domnisoara blonda cu tocuri sa fie implicata in doua evenimente rutiere in mai putin de 8 ore. Pe mine insa nu ma mira, stiu bine ca atunci cand un lucru merge prost, si celelelalte se grabesc sa-l urmeze.
Se incheie anul. Azi. Poate s-or termina si ghinioanele. Poate o sa imi repar masina rapid si frumos (saraca, si era atat de noua), poate imi gasesc o casa frumoasa si scandalos de ieftina, poate o sa cunosc un om minunat, poate o sa-mi fac prieteni destepti si open-minded.
Sunt optimista. Viata e incredibila, tocmai pentru felurile in care stie sa-ti dea peste bot atunci cand te astepti mai putin. Abi astept ziua de maine. Ok, acum sunt in genunchi, dar privesc in sus.
O sa fie bine.

Pin It

7 Comments

  • Ionouka spune:

    Ce-a fost a fost! Important e ce va fi de-acum! Si trebuie sa fie bine! stiu eu ca asa va fi.

  • Anonymous spune:

    M-ai facut sa plang…mi-am reprimat prea mult emotiile anului care a trecut, sper in acest an

  • Ionouka spune:

    Hei, o sa fie bine, daca te indoiesti de asta, fa-mi un semn. Poate iti imprumut un pic de optimism de la mine. >:D< Viata e minunata, deci grea.

  • Cristina spune:

    Eu te-am „descoperit” tarziu, prin iarna asta, iar de atunci am citit tot ce ai scris, stiu cum o asteptai pe beberita si m-am bucurat mult atunci cand a aparut. 🙂
    Iar azi, dupa atata vreme, am inceput sa caut in arhiva si sa-ti citesc primele postari. Si… mi-am dat seama ca te cunosc de undeva! Cred ca ai scris in Cosmopolitan candva, postul asta al tau din 23 ianuarie 2008 mi-a adus aminte de un articol de demult! Si, mai ales, de un articol care m-a inspirat, un articol care spunea de ce nu merita sa-ti irosesti viata langa cineva care nu te mai face sa simti nimic… Multa vreme dupa aia m-am gandit la articolul ala, de fapt la articolele alea, si m-am gandit ce mai face fata care le-a scris 🙂 Intr-adevar lumea este mica!

  • raluca spune:

    postul tau de ieri, in care sarbatoreai ne-Valentine’s Day 🙂 m-a facut sa caut mai multe info despre tine. Nu stiu de ce, nu sunt o stalk-arita, insa postul tau cred ca mi-a inspirat faptul ca iti expui viata aici, in public, si asa esti tu, deci inseamna ca la un moment dat ai scris mai multe despre tine (stiam deja ca ti-ai gasit jumatatea aici cu care ai o minune de fetita). Eu te-am descoperit cand eram gravida si lista ta pentru nou-nascut m-a ajutat foarte mult si, de atunci, am ramas cu tine :). Asa ca azi am cautat in arhiva si am gasit postul asta care m-a cam dat peste cap si ma face sa ma simt o norocoasa (asta e cuvantul, nu mai desteapta, nu mai smechera, ci norocoasa) si acum, cand te uiti in urma, sigur te simti la fel. Insa cred ca ai ceva special: mult curaj. Si un talent imens care te ajuta sa ne impartasesti toate astea. Iti multumesc pentru asta si as vrea sa nu stergi aceste posturi vreodata intrucat cred ca sunt foarte utile femeilor, in general, mai mult sau mai putin norocoase. Viata ta nu e doar un platouas, e un roman de aventuri. Sper ca nu ti-am stricat ziua Indragostitilor rascolind in trecutul tau, desi cred ca esti foarte sigura pe feminitatea ta ca sa lasi un comentariu sa-ti strice momentul sau ziua. Si parca sa mi-o iert, simt nevoia sa-ti spun cateva despre mine, ca sa ma expun si eu, desi nu e nimic wow. Am 32 de ani, sunt impreuna cu acelasi tip, de 14 ani, de cand eram clasa a XII-a, cu care m-am si casatorit acum 5 ani si am facut un copil acum 1 an jumate. Il iubesc mai mult ca in prima zi, cu toate ca am trecut prin multe si am traversat impreuna acea perioada a vietii in care tinerii se gasesc si regasesc de 1000 de ori…parca nu imi vine sa cred ca eu mi-am gasit „the one” asa repede, dar am stiut mereu ca el este potrivit pentru mine, suntem pe aceeasi lungime de unda si, cel mai important, dupa mine, este ca daca ne lasi impreuna o saptamana singuri, pe munte, noi tot avem ce povesti, cred ca toata fiinta ca nu ne plictisim niciodata impreuna…si, contrar asteptarilor, se intampla asta tocmai pentru ca am invatat ca o relatie se intertine si ca nu rezista in timp daca nu lasi loc sa te dezvolti, separat, si ca individ. Asta e postul meu de ne-Valentine’s Day!

  • Andra2 spune:

    Ce simpatic post. Cred ca toate asteptarile tale de atunci s-au implinit si, mai mult decat atat, asa-i ? 🙂 ‘poate imi gasesc o casa frumoasa si scandalos de ieftina, poate o sa cunosc un om minunat, poate o sa-mi fac prieteni destepti si open-minded.’

  • Diana spune:

    Si uite ca s-a intamplat 🙂 Ai fost si esti puternica, te apreciez si te pretuiesc, printesa draga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *