Da, vreau cadouri…

Eterna discutie de la inceputul primaverii… 1 si 8 martie, barbatii dau buzna la tarabele cocosate de ursuleti si diademe, femeile raspund cu priviri rusinoase si cu deja uzatul „Vai, dar nu trebuia…” Ba trebuia. Ai facut foarte bine ca mi-ai luat un buchet de ghiocei. Sau o brosa cu snur. Sau un breloc cu broasca testoasa. Si ce daca mai am acasa 20 de anul trecut. Si ce daca speram ca anul asta sa primesc altceva, nici nu stiu exact ce. De cand ma stiu, primim toate aceleasi lucruri. Intr-un an sunt la moda martisoarele din chihlimbar. Anul urmator e randul celor din lemn. Apoi sunt trendy pandantivele cu zodii si asa mai departe.
E al doilea an in care sunt singura in martie. Anul trecut pe 1, am primit flori de la un strain in metrou. Nu mi-a cerut nimic, nici macar nu m-a privit in ochi. A venit, mi-a inghesuit florile in brate si a coborat la prima statie. Probabil iubita lui nu le-a vrut. Sau poate pusese vreun pariu cu vreun prieten. Nu conteaza, important e ca mi-a facut ziua frumoasa.
Anul asta o sa-mi cumpar singura si flori si breloc. Am vazut unele frumoase la Universitate. Ce daca mai am 20 acasa de anul trecut, pe asta mi-l cumpar singura. Ce, daca nu sunt nici mama, nici iubita, inseamna ca nu-s femeie?

Pin It

3 Comments

  • Ovidiu SIMINA spune:

    mai Ionuca, tu vorbesti serios? adica, inca nu ti-a facut nimeni nici un program pentru sambata seara? te sun sa vorbim…:)

  • Anonymous spune:

    Lasa draga, ca aici nici macar nu se sarbatoreste. La intalnirea romanilor anul trecut au avut ceva martisoare uratele, sa-mi fie iertat, dar tot nu se simte ca in tara.

    Corespondenta directa de peste balta.

  • Madelaine spune:

    Si eu vreau. Vreau o bucatica de tabla cu snur rosu si alb de 1 martie si un buchet de frezii de 8 martie. Si le vreau pentru ca inca de mica aveam convingerea ca, daca le primesc, o sa am un an bun si o sa imi surada si mie norocul. Trist este ca, dupa parerea publica, am ajuns la varsta la care nu ar mai trebui sa ma bucure tabla aia…asa ca de vreo cativa ani, nici norocul nu imi mai surade. Si si mai trist este ca „el” nici macar sub forma unei glume de moment nu se mai oboseste sa le cumpere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *