Incercari esuate

Acum cateva minute am avut o mica revelatie. Toate relatiile noastre (sau ma rog, 99% dintre ele, le scoatem din discutie pe cele care se transforma frumos intr-o casatorie, copii si pensie comuna cu tinut batraneste de mana prin Cismigiu, ca Herastrau e prea departe) sunt niste incercari ratate. Asta mi-a zis un prieten in timp ce treceam in revista care ce-a mai facut in ultima vreme. Ceva ce-a fost si s-a terminat? E clar, “deci incercari esuate”.
Permite-mi sa protestez, chiar mi-a sarit mustarul un pic. Cum adica incercari esuate? Ba au fost niste relatii minunate, cu emotii, trairi, vise, planuri si sperante, cu tinut de mana si mici surprize, cu impartit de filme si carti, cu mirosuri si atingeri noi si neobisnuite. Doar ca au fost mai scurte… Dar asta nu le face deloc mai putin placute. Ba dimpotriva, partea buna e ca atunci cand se termina (motivele fiind cam aceleasi pentru care se termina si relatiile muult mai lungi), nu-ti pustiesc sufletul la fel de tare. Fiindca inca nu ai avut timp sa-ti investesti (si in consecinta, sa-ti pierzi) sufletul in ele. Fiindca ai sperat, te-ai indragostit un pic, dar nu pana la capat. Si te poti desprinde fara drame cumplite. 

Si oricum, decat sa stai intr-o relatie care nu te face fericit, dar din care nu poti iesi fiindca esti las, comod sau nesigur pe tine, nu mai bine iesi din ea si incerci (cu riscul de a „esua”) mai multe mai scurte? 
Relatii scurte se termina frumos. Te scuturi usor, tragi aer in piept, te certi un pic ca iara te-ai lasat amagita, dar nu-i nimic, a fost frumos, ai mai cunoscut un om minunat care (poate) va ramane prin preajma, si iti vezi de drumul tau prin viata spre urmatorul om, care poate va fi Acela.
Incercari esuate, auzi tu… sa nu mai spui asta niciodata… Se cheama VIATA, da? V-I-A-T-A.
Pin It

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *