Fericirea? O combinatie de lacrimi cu busuioc

M-a lovit de dimineata, in timp ce stateam turceste pe parchet si mestecam agale bruschete home-made: iubirea si mincarea sunt surori siameze. Cind ma cuprinde nostalgia si ma gindesc la iubirile mele, invariabil imi vine pe virful limbii un gust anume, un sos, un desert, o aroma sau un condiment strins legat in sufletul meu de cite-o amintire a vreunei clipe de iubire care-a fost atit de fericita incit a ramas sigilata in mine pentru totdeauna. Acum 16 ani, iubeam cu gust de covrigi calzi si lapte batut la patiseria de linga liceu. La 18, iubeam cu gust de pizza cu blat gros si mult ketchup. Apoi a venit facultatea, cu iubirea la distanta si miros de kurtos colaci calzi. Inainte sa implinesc 22 de ani, iubeam deasupra unui castron de cartofi prajiti la resou, pe holul caminului. Iar la 25, sufeream din iubire si mai scapam cite-o lacrima in pastele cu busuioc si parmezan. Cit de clare-mi sunt si-acum iubirile astea, cu gusturile lor minunate. Si-acum imi lasa gura apa numai cind ma gindesc… N-as retrai relatiile de atunci, niciodata. Si-au avut rostul lor, vremea lor. Am crescut, m-am rafinat, si emotional, si culinar. Am gustat midii alese, in sos de vin, prajituri pufoase cu creme fine, coniacuri aromate imbatrinite in butoaie de lemn adevarat. Cu toate astea, ma multumesc oricind cu un colt de paine si-un pahar de apa rece, daca mi le intinde un om cu suflet si imaginatie fara margini, dispus sa imparta cu mine condimente, mirosuri si gusturi de tot felul, pe care sa le combinam impreuna pina ne iese fericirea.

Pin It

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *