Despre bloguri, cu gîndul la cașcaval pane

Sînt în sala mare de conferințe (Grandball Room, pe numele ei pompos) a unui ditamai hotel cu multe stele din centru. Stau pe scaun în rîndul al doilea, foarte în stînga. Ascult o vedetă de culoare cum vorbește despre blogul lui, despre cum el e o maimuță și cum i-a îmbunătățit viața acest pas. Iar eu mă gîndesc ce frumos ar fi să fiu acum la Sibiu, să stau întinsă-n pat cu burta în sus și mîinile sub cap, într-un hotel comunist fără termopane, și să mă gîndesc ce-o să mai mănînc azi bun la Bufnița. Să fie ciorba de pui a la grec? Sau lasagna vegetariană? Sau poate cașcavalul pane cu cartofi țărănești. La final, sigur voi vota cu o porție de papanași… Cum intri pe strada mare înspre piață, imediat pe dreapta. Bun. 

Pînă una alta, aici oamenii vorbesc despre cele mai influente bloguri din România. Nu zic că nu e interesant, da’ parcă lasagna aia sună un dram mai bine… 
Revin. Tot de aici, de la webstock. It’s kinda cool… 
Haide, mergem la Sibiu într-o zi în care ne trezim pofticioși, cum m-am trezit eu azi?
Pin It

14 Comments

  • mimo spune:

    io as manca la mara in geam, putin mai sus de bufnita, niste papanasi cu dulceata. si as mai da o raita pe strada cu casa lui cioran si as citi o carte la astra, in padure acolo…

  • Ionouka spune:

    Da, da, si dupa aia as merge la zoo sa dau biscuiti crocodilului din casuta cu geamuri verzi… Uite cine ma-ntelege… Bravo, balerino!

  • mimo spune:

    🙂 si m-as mai mira putin de cati oki au casele in sibiu si mi-as lua ciorapi mondex din dumbrava. ah, cate as face. si anul asta n-am fost deloc la sibiu, insa la anul ma duc.

  • Anonymous spune:

    …io am cumparat scoici… cu șefu’!

  • Ionouka spune:

    Pai… sa aveti pofta la scoici, eu o sa ma consolez cu apa asta plata de la howard johnson, e destul de buna, unde mai pui ca nu ingrasa…

  • Anda spune:

    Uitasem de cascavalul pane!!! It’s a must! Peste mai putin de doua saptamani, o sa mananc la Bufnitza un cascaval pane si un papans si pentru tine! Ce ziceai de ingrasat?!
    Pana atunci insa, avem treaba…

  • Ionouka spune:

    Anda, nu ma provoca. Masina am, bani de benzina imprumut, weekendul e liber, imediat imi iau baiatul si ma infiintez sa-ti fac concurenta acolo la Bufnița. Nu-mi trebuie mult, sa stii…

  • Lucian spune:

    Mai sunt hoteluri comuniste fara termopane la Sibiu? M-ai jignit… 🙂
    La Bufnita e foarte bun pieptul de pui in sos de smantana si cascaval la cuptor, sa stii pentru data viitoare 🙂

  • Ionouka spune:

    Ahahaaa, bine ca mi-ai zis, peste 2 saptamani, o sa comand pui d-asta la cuptor in loc de lasagna. Abia astept! Traiasca bufnita, una dintre cele mai mari inventii ale lumii moderne! Fara termopane e parca ala inalt din centru, continental? sau cum ii zice? comunist e clar… am stat in el anul trecut de 1 martie…

  • Lucian spune:

    Pai nu mai e nici ala, ca acum il renoveaza, deci nu mai poti sta acolo 🙂

  • Ionouka spune:

    Hm… pai si unde o sa stau? Ca de Imparatul romanilori sigur n-am bani.. Poate o pensiune pitoreasca undeva in centrul vechi… Fara termopane. Cu flori la geam si gazda bucalata, care sa-mi fie draga si la care sa revin odata la doua luni si care sa-mi incalzeasca soba cind sun sa anunt ca vin. Ca o a doua pereche de bunici, din Sibiu. Carora sa le aduc cadouri de la Bucuresti si la care sa ma gindesc de fiecare data cind ma apuca dorul de duca.

  • blake spune:

    pai iti faci griji unde stai?? baiatul ala ce pazeste?

  • Ionouka spune:

    Blake, n-ai inteles, de data asta eu organizez, el e invitat. Plus ca eu voiam un hotel d-ala, comunistul, au ele un miros specific de mocheta imbicsita.. Hotel pe care sa-l aleg eu. Au un farmec aparte hotelurile astea vechi. Dar auzi ca nu mai exista in Sibiu. Pacat, in Piatra mai sunt cel putin trei.

  • Anonymous spune:

    Hello. And Bye.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *