Seara de duminica și budincă

Cînd eram atît de mică încît puteam să fac pluta în cadă, stăteam în apa fierbinte pînă mi se încrețeau buricele degetelor și mi se lua pielea de pe coate. Mă jucam de prințesa care se scaldă în lac spre a atrage atenția prințului aflat la pescuit trei nuferi mai încolo. De-a rățușca blondă care se strecoară precum zvîrluga dinspre gaura de scurgere înspre capătul cu șampoane de urzică. De-a căluța de mare care-și caută buretele galben pe fundul căzii, pe care cu greu îl atingeam cu vîrful degetelor. Cel mai mult îmi plăcea să mă scufund încet în apa încinsă și parfumată, să simt cum îmi inundă lichidul urechile… și-apoi începe tăcerea. Nici o voce, nici o muzică, nici o mamă strigînd la vreun tată, nici o europă liberă ascultată încet, cu capul aplecat spre boxa de lemn, nici un alt copil plîngînd la scara vecină, nici o pisică miorlăind de foame sub geam. O tăcere moale, călduroasă, ca o budincă proaspătă de vanilie.

Azi mi s-a făcut dor de budinca asta din copilărie, așa că mi-am pregătit ditamai cada plină de apă aburindă, am cazat laptopul pe mașina de spălat și-am dat play la ceva cuminte și armonios, am închis pisicile în dormitor, am stins luminile și-am aprins lumînăricile, mi-am aruncat hainele în hol, cum am văzut eu că fac divele chiar înainte să se strecoare grațios în cada de baie. Apoi m-am scufundat încet în căldură și aromă. Dar încet de tot, ca să nu pierd nici o senzație. Acum nu mai pot face pluta în cadă, abia încap toată în apă pe-o parte, cu genunchii strînși la piept. Am închis ochii și m-am lăsat să alunec. Apa mi-a intrat moale în urechi. Mă simțeam de parc-aș fi înghițit un vagon de vată de zahăr fierbinte, care mi s-a urcat toată la cap. Încercam să-mi aduc aminte de toată fericirea aia de cînd eram doar o fetiță. N-a mers. Căluțul de mare și prințesa au rămas prea în urmă, sunt irecuperabile cred. În schimb liniștea e aceeași. Și senzația de budincă. Am stat în apă două ore, pînă s-a răcit budinca de tot. Am ieșit de-acolo nou-nouță, cu capul complet gol și pielea complet murată. Ce bine-a fost! De ce oare am așteptat aproape 20 de ani să fac asta? E terapie pentru suflet.
Acum stau îngropată în halatul alb, cu un prosop drept turban uriaș, cu cele mai prietenoase șosete de lînă în picioare, cu degetele înmuiate în cremă cu extract de miere, iar la cuptor sfîrîie două porții sănătoase de macaroane cu brînză și stafide.
Pin It

5 Comments

  • quiz spune:

    nu-i corect………vreau si yo budinca….

  • cristi spune:

    Doua portii?
    Dupa asa baita fierbinte mergea un masaj…

  • Ionouka spune:

    Eh lasa, ca apoi e rasfatul prea mare. Masaj poate miine.

  • Victor spune:

    Bai, esti culmea, nu poate sa mai citeasca omul linistit despre copilarie si o baie calda ca tre’ sa-i faci tu pofta cu macaroanele tale… Acum o sa ma imbrac si-o sa ma duc, habar n-am unde, sa fac rost de o portie. Imi ploua in gura, da’ rau…

  • Anonymous spune:

    si eu am facut acelasi lucru astazi, m-am bagat in cada plina in care varsasem saruri de toate culorile si m-am balacit asa cum faceam cand eram mica… in cada aia albastra (toata baia era albastra) in care alunecam si imi era frica sa nu o iau la vale si sa fac tip minge in castron… aveam 4 ratuste mama mai mare si 3 mai mititele, nu stiu unde sunt acum cred ca le-a ereditat vara mea mai mica… mama imi facea gris fiert in lapte cu dulceata de visine, imi placeau urmele rosii care le lasa pe grisul alb… imi placea ca ma spala mama pe cap chiar daca asta insemna ca ma ustura pielea pana a 2a zi. aveam nevoie sa intru in apa si sa amintesc, sa uit pentru un moment de ce am pentru a recupera ce am avut si s-a pierdut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *