Vă invit la vot, e în joc onoarea mea (si a zgaibei pe care-o port cu mîndrie pe frunte)!

Oameni buni, după ce ieri am primit o carte cartonată-n cap, cartea cea mai frumoasă a tuturor timpurilor, astăzi s-a trezit un tînăr imberb (foarte inspirat, de altfel, în toate celelalte zile mai puțin în asta de azi) să-mi spună că volumul care m-a pocnit drept în frunte nu e de fapt cel mai bun al tuturor timpurilor. Fiidcă cel mai bun ar fi „Un veac de singurătate”. Eu asemenea jingnire nu pot să accept. Așa că am lansat un pariu. Am stabilit împreună premiul (desigur, ceva bun de mîncare pe cheltuiala celui care pierde), durata pariului, modul de desfășurare, juriul și restul detaliilor mai puțin relevante, gen cine și cum poate trișa etc. Eu promit să nu postez anonime. Fiindcă n-am nevoie de asta. ȘTIU că „Dragoste în vremea holerei” e cea mai frumoasă carte scrisă vreodată. Și ieri, cînd ea m-a nimerit direct în cap, a devenit cea mai frumoasă carte din lume care mi-a lăsat semne nu doar în suflet, ci și pe frunte.
Așadar, cititori ai blogului meu și cititori ai lui Marquez, dați-vă cu părerea aici despre care dintre cele două e mai minunată. Nu pentru că țin să cîștig (deși recunosc c-ar fi drăguț), ci pentru că țin să se facă dreptate. N-ar fi deloc elegant să fi fost lovită în cap cu a-doua-cea-mai-frumoasă-carte-din-lume.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

20 comentarii

  1. Neah, eu zic ca e Dragoste… Si nu fiindca tin cu ionuka, ci fiindca chiar e cea mai carte dintre carti.. E un vis despre iubire… cel mai frumos si mai neadevarat, dar totusi frumos.

  2. votul meu se duce pentru……….
    tobe tobe tobe tobe….Un veac de singuratate. Nici aia nu e cea mai buna, dar e mai buna decat „Dragostea din vrea holerei”

  3. stiu ca voi fi off topic si imi pare rau de deranjul facut, dar cea mai buna carte din lume este middlesex.
    succes la pariuri!
    a! as vrea sa stiu cota fiecarei dintre cartile-n cauza, daca tot va laudati ca ati stabilit toate detaliile.
    va multumesc si va respect.

  4. nu am citit niciuna dintre ele si promit sa il votez p’ala care mio imprumuta primu’…..
    ps:asta spre rusinea mea! ultima carte p care am citit-o era de sheptic…sau 66…

  5. si inca ceva:
    imi cer scuze pt ce am zis ieri despre turcia….
    azi am ajuns in Istanbul………..
    E LA FEL DE FRUMOS CUM IL TIN MINTE….POATE SI MAI SI
    ce draq nu face si mazarica asta al nostru o vizita p’aici sa vada cum se vinde turismul….
    terase pe malul marii, zeci de locuri cu mancare…..de la mancare romaneasca la thai sau chin..mall’uri de trei ori cat carrfour…geamii, biserici vechi grecesti, muzee, vile, palate (nu d’alea cu turle multe ca la noi) si ca sa fiu salak(fraier) pana la sfarsit….mi s-a stricat aparatul de filmat!!

  6. maaaaa.io va suspectez ca asta e doar un motiv ca sa va intalniti voi doi!!!!de ce aveati nevoie de un pretext intelectual, asta e deja o intrebare. nu putea mantzy sa te invite pur si simplu in oras?:D

  7. mantzy, zi-ne tu aicia, deschis, complet nesubtil, cate domnisoare care iti lasa commenturi pe blog si cu care o arzi in mici dispute intelectuale, cica, ai introdus intre cearsafurile prea mici pentru patul tau mare. eu stiu sigur una;)fii barbata, recunoaste, arata-ne ca tu NU esti castrat!:D

  8. Doruledezid, sincer, nu-mi place ce insinuezi aicea la bine-n blog. Ce-o sa zica mama mea cind o sa citeasca diseara comentariul tau rautacios? Era vorba de o eleganta disputa intelectuala care nu suporta apropouri la cearsafuri si alte lucruri mici. Barbatii astia… toti lipsiti de finetze.

  9. nu sunt barbat!:)) si nu de tine ziceam, ci de centaurul mantzy:))))
    dar ma simt aproape flatata ca m-ai confundat cu un barbat;)

  10. @doruldezid: pai nu stiu sigur cum sa fac, bre, ca nu te cunosc. Te trec si pe tine la numaratoare sau nu, ca m-am cam blocat (la un numar mare, evident)? 😛

  11. ba mantzy. da-o la mine, stii ca io-s cu nebunele, ca sa nu ne intercalam targetu’.

    hai pe bune, ca io nu ma bag pe pseudointelectualele tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *