E nevoie de niște cursuri avansate de viață

Mi-e clar, sîntem niște amatori în relații. Nu ne pricepem mai deloc, dar ne place să ne dăm specialiști, experți. La cursurile despre iubire pe care ni le ține viața încă de prin pubertate, în loc să ne luăm notițe și să ne facem lecțiile, citim reviste pe sub bancă și jucăm cărți pe la spatele profesorilor, iar la examene copiem unii de la alții și, cu chiu cu vai promovăm de la un an la altul. Ne lăudăm cu CV-uri bogate în relații care ne-au ajutat să evoluăm spiritual, cu aptitudini și limbi străine într-ale dragostei, ne chinuim să dăm bine la interviu, să impresionăm potențialul partener, ne luăm la purtat cele mai bune haine și ne exersăm cele mai fermecătoare zîmbete. Singura parte adevărată e prima rubrică, cea cu vîrsta, adresa și statusul marital, și uneori nici măcar asta nu e completată 100% sincer. Vorbim mult despre cum calitățile noastre se mulează perfect (ca să vezi) cerințelor jobului de partener pe termen lung. „Daaa, și mie!”, „Exact, mi s-a întîmplat de multe ori fix asta!”, „Extraordinar, cîte lucruri avem în comun…” Toate par atît de potrivite, noi toți părem atît de pricepui, de buni, de perfecți pentru cei de lîngă noi… Și uite-așa sîntem angajați. Începem ceva. Cu pasiune, planuri, speranțe, telefoane pe-ascuns pe la prietene și mame, zîmbete aiurea pe stradă și tot tacîmul din filmele de dragoste. Numai că nu apucă să se aștearnă praful pe CV-ul amoros că ies la iveală lacunele din cursuri și omisiunile de la interviu.
Nu sîntem deloc profesioniști în relații. Deloc experți. Sîntem doar niște amatori, niște începători care nu învață niciodată. Ne grăbim s-avem orgolii, să cîștigăm mici bătălii în bucătărie cu prețul liniștii din dormitor. În loc să ne oferim o felie de pîine cu unt și gem, ne reproșăm c-am uitat să cumpărăm bere. În loc să gătim împreună învîrtind în tigaia cu ciuperci și vin, dansînd cu lingura de lemn între noi, ne scoatem ochii că ne-am promis și-acum nu putem livra. Fiindcă la început ne-am dat experți. Și-acum, în loc să stăm cuminți în banca noastră, să nu fim descoperiți că sîntem doar niște diletanți, încercăm în continuare să ascundem firimiturile sub covor. În loc să începem să fim noi înșine, ne prefacem că știm mai bine, că ne pasă mai puțin, că vastele noastre experiențe compensează lipsa de empatie, de altruism, de dragoste.
Uneori, nu înțeleg deloc oamenii. De ce preferă o paradă de orgolii unor sentimente simple, ca cele din desenele animate cu prințese? Nu e ca și cum e un public acolo care va aplauda la sfîrșit. Sau un juriu care le va strînge mîna pentru profesionalismul de care-au dat dovadă. Păstrezi colaborarea cît te face fericit. Iar cînd sentimentele dispar, se desface contractul cu acordul ambelor părți și revenim la interviuri. Nu-nțeleg dansul ăsta al prefacerii, al zîmbetelor false, al sms-urilor adulterine trimise pe sub masă colegului de muncă, al viselor vinovate.
Mi-aș dori să învățăm odată să iubim. Să nu mai fim niște amatori patetici.

Pin It

14 Comments

  • Anonymous spune:

    Dar tu, cum esti? Ce cauti defapt?…

  • Ionouka spune:

    Si eu sint o amatoare, din pacate. Dar incerc sa invat, incet, de la mine si de la altii. Nu caut nimic, ma bucur de ce am. De curind am invatat ca e mai pretios sa fac asta decit sa alerg dupa himere.
    Si e neplacut sa conversez cu anonimi, e ca si cum as vorbi de una singura in intuneric. 🙂

  • Tudor spune:

    Facem toate lucrurile astea ca sa dam bine in ochii celorlalti. Cand te duci la un interviu (ca tot aminteai de asta) ce spui despre tine? Nu doar lucurile care te avantajeaza? Vrei sa obti postul ala. E obiectivul tau imediat… pe urma, mai vedem… Asa functioneaza lucrurile, din pacate am fi tentati sa spunem… insa poate asa e normal. Uita-te la animale, ele chiar sunt nevinovate si totusi „selectia” (stiu, suna urat, dar asta e in definitiv) se face dupa prima impresie, dupa cat de stufoasa are coada. Daca a reusit sa o impresioneze, e a lui. Crezi ca mai are cineva timp de altceva cand in spatele lui e plin de masculi ce asteapta un pas gresit, iar ea se grabeste sa o puna de niste pui pana nu vine sezonul rece? Si la noi e fix aceeasi poveste, dar ne place sa credem ca e mai complicata.

    „Nu sîntem deloc profesioniști în relații. Deloc experți. Sîntem doar niște amatori, niște începători care nu învață niciodată.” – Si nu e mai frumos asa? Un amator o face din placere, cu pasiune (chiar daca o scranteste de multe ori), pe cand pentru un profesionist e o meserie.
    Asta imi aduce aminte de un vers preferat…

    „Though we may be the last in the world
    We feel like pioneers
    Telling hopes and fears
    To one another”

  • bogdan spune:

    Ce-mi plac posturile astea siropoase, trebuie sa mai scriu si eu unul! Si tare faza cu anonimi si intuneric, poate nu sunteti din aceeasi retea, e cam aiurea intrebarea lui, pt ca asta spui deja in post! Cat despre nu cauti nimic, nu te cred! E clar ca astepti ceva (bun)!

    Revenind la post, ai mare dreptate,toti suntem amatori, si, exact ca un job, speram ca ne-am luat destule notite ca data viitoare sa nu repetam greselile. De obicei vorbim mult si aiurea despre calitati, de acord cu tine, dar e si frumos cand gasesti pe cineva cu care chiar ai f multe lucruri in comun, cand chiar e adevarata faza „Daaa, și mie!”, cand toate par potrivite. Orice inceput e frumos, pana apar omisiunile de la interviu. Oricum, nimeni nu e perfect. Si eu mi-as dori sa invatam sa iubim, sa nu ne mai intrebam „de ce”. Si nu mereu este un dans al prefacerii! Data viitoare fa tu primul pas si nu te mai chinuii sa dai bine la interviu, ai curaj?! 🙂 Nu!

  • Victor spune:

    Mda, interesanta paralela. Tudor, te contrazic. Cine zice ca un profesionist nu e pasionat de ceea ce face? Ba dimpotriva, doar ca spre deosebire de amator, el chiar stie ce face. Cred ca am avut norocul sa cunosc un profesionist in relatii. E unchiul meu si e fericit cu aceeasi femeie de vreo 20 de ani, pentru ca inainte de ea a avut altele 20, pe care s-a chinuit sa le inteleaga si de la care a invatat multe.

  • Anonymous spune:

    Un milimetru de fericire în doi. Cauți ceva, totuși…

  • Robobobo spune:

    interviul e important, dar decisiva la angajare ramane parte practica, zic eo.
    :))

    „Uneori, nu înțeleg deloc oamenii. De ce preferă o paradă de orgolii unor sentimente simple, ca cele din desenele animate cu prințese?”
    ei, nici chiar asa, acum nu intelegi oamenii. se cheama insecuritate si ea ne impinge spre reactii de autoaparare. simplu.

  • Ionouka spune:

    Pai vezi, draga Robobobo (asta vine de la bomboane, nu?), in mintea mea, cind iubesti si faci toate lucrurile pentru ca asa simti, nu pentru ca asa crezi ca trebuie, insecuritatea n-ar trebui sa existe.

  • Robobubu spune:

    insecuritatea exista oricum am da-o, si la inceput, si la mijloc si la sfarsit (mai ales la sfarsit, goddammit). sigur ca in doze mari dauneaza grav sanatatii si poate tinde chiar spre pat-o-logic, but let’s try to be more understanding, shall we. adica, binomul „loves me/ loves me not” nu e o inventie recenta sau care nu se aplica tuturor, ‘cause nobody wants to get hurt, you know.
    avem 2 instincte mari si late, nu? supravietuirea si reproducerea. iar asta e caz clasic de conflict intre ele.
    deci da.
    (bobo normal ca vine de la bomboane, cineva si-a uitat parola acasa, dar intrebarea e de la ce vine bubu.)

  • ina bixade spune:

    Oh, draga mea, cit adevar! Eu sint repetenta la aceasta materie, aparent, usoara:iubirea:) insa la capitolul orgolii si batalia-care pe care-sint o veterana, nu ma intrece nimeni:) si asa am ajuns sa nu inteleg cu ce se maninca aceasta iubire…acus ies la pensie si eu tot nu m-am prins:) dar daca mai scrii posturi de astea educative, poate o sa-mi fac o idee:) te puuup!!! muahhh

  • cpr spune:

    Nu exista profesionisti. Un profesionist in iubire ar fi plictisitor, ar face totul din experienta cu increderea ca face exact ce trebuie. Nu poti fi profesionist in general, ci doar pentru un „job”, ajungi sa te califici la locul de munca.
    Nimeni nu poate spune dupa 5 intalniri ca stie exact ce are de spus si facut astfel incat sa il faca pe celalat sa se simta perfect. Nimeni nu are aceleasi asteptari, si a fi un(o) bun(a) iubit(a) inseamna sa tii cont de dorintele celuilalt, pe care trebuie sa le inveti.
    Nu poti fi tu insuti nici la inceput (desi probabil ca atunci ar trebui intr-o o doza mai mare), si nici dupa ce totul s-a consolidat. O relatie te schimba, si ajungi sa faci alegeri pe care altfel nu le-ai fi facut. „Vrei sa mergem la un film? – intrebi desi stii ca raspunsul va fi nu pentru ca a),b) c), sau nici nu mai intrebi?” Deja ai o decizie de luat, deja cantaresti, pentru ca esti „mai profesionist”.

    Prefer un amator care poate imi va intelege stangacia. Nu condamn nici marketingul initial, pentru ca el implica niste promisiuni, „eu sunt asa si asa” – daca ai exagerat, va trebui sa devii mai bun, pentru a implini promisiunea din reclama.

    A spune de la inceput totul despre cum esti, a juca cu toate cartile pe fata, denota o oarecare lipsa de respect: asa sunt, asa voi fi, si nu ma voi schimba nici macar pentru tine.

    Oricum privesti lucrurile, nu exista extreme corecte. Putina stangacie dar si siguranta, putina reclama dar si adevarul acolo unde stii ca sunt trasaturile fundamentale pe care nu crezi ca le mai poti indrepta. Asta poate inseamna profesionalismul in dragoste: sa stii cat poti supralicita, si ce carti sa afisezi celuilalt, sa stii ce poti oferi, si ce astepti de la celalalt … nu exista asa ceva oricum pentru ca oamenii nu sunt niste caractere si personalitati inghetate in timp, si relatia mai adauga un nivel de incertitudine in evolutia fiecaruia.

  • bogdan spune:

    cpr spune bine!

  • Angela spune:

    limitele ni le setam singuri! si-n fiecare relatie intram ca mai avem ceva de invatat….

  • Ionouka spune:

    Da, cpr, excelent zici! Toti ziceti excelent! Ce ma bucur ca cititorii mei sint mai destepti decit ai lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *