Fursecuri bavareze și ficțiune


Uneori, cînd ne lăsăm pradă fricii și disperării, rutinei și statorniciei, deznădejdii și tragediei, am face bine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru fursecurile bavareze cu zahăr. Și pentru că, din fericire, cînd nu mai sînt fursecuri, încă mai putem găsi alinare într-o mînă familiară pe piele, într-un gest de afecțiune, într-o încurajare subtilă, într-o îmbrățișare cu drag sau într-o încercare de consolare. Ca să nu mai zic de secretele șoptite și de toate frînturile ocazionale
de ficțiune care ne fac viața plină. Toate lucrurile astea, fursecurile, nuanțele, anomaliile, subtilitățile, despre care credem că doar ne accesorizează zilele, sunt, de fapt, aici pentru o cauză mult mai importantă și mai nobilă: sunt aici pentru a ne salva viața.

Asta spune vocea cu accent britanic a Emmei Thompson în finalul unui film bun (cu excepția întorsăturii banale de la sfîrșit) pe care l-am văzut azi-noapte.

Nici eu n-aș fi putut spune mai bine. Mi se confirmă bănuiala că o mîncare bună și o atingere cu suflet sînt tot ce contează pe lume.

Pin It

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *