Penultima duminică înainte de 29

După ce-o să termin de făcut toate chestiile responsabile pe care le am de făcut în viața asta (copii, o casă, cont în bancă, schimbat lumea, sprijinit pe cei mai puțin norocoși etc etc), mi-ar plăcea să-mi cumpăr o rochie lame cu care să mă duc la cumpărături în supermarket. Să mă urc pe-o scenă în fața a cel puțin 3.000 de oameni și să dansez, să recit, să scriu, să fac orice acolo sus, fără jenă, și-apoi s-ascult ropotele de aplauze pe care le merit pentru simplul fapt c-am avut curaj. Să scriu o carte bună, nu doar să le citesc (cu ușoară invidie) pe-ale altora. Să pot să invit la petrecerea de ziua mea pe toți oamenii care-mi sînt sau mi-au fost dragi vreodată, fără să-mi fac probleme că sînt prea mulți să încapă în vreo sală. Să pot să mănînc mai mult de-o bucată de plăcintă cu mere și să merg la film de la 9 dimineața. Să uit ce fac de obicei (șoseta în piciorul stîng mai întîi, inelul doar pe inelarul drept, patul făcut la dungă în fiecare dimineață, cinci linguri de cereale în fiecare dimineață) și să-mi inventez în fiecare zi o lume nouă. O lume în care nu există nesiguranță, penibil, „vreau, dar nu se poate acum”, în care lucrurile neplăcute trec într-o secundă fără să lase nimic în urmă, iar cele bune, îndrăznețe, altfel, durează pînă cînd le spun eu să se termine.
E frumos azi. Și frig. Asta mă face să-mi doresc să fiu la munte, cu o rochie lame în bagaj. Poate-ar trebui să-mi iau niște pești…

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

9 comentarii

  1. Si eu ma gandeam sa-mi iau pesti de ziua mea, dar m-a trezit cineva repede cand mi-a spus cata grija trebuie sa ai de ei! Dar daca esti genul de om care isi face patul la dunga zilnic, poate nu este o problema pentru tine! E duminica si frig rau si tu iar te-ai trezit devreme!

  2. Hm
    Dupa ce faci un copil si o casa s-a terminat,gata de obicei asta a fost viata.Dupa lucrurile importante te indrepti usor usor catre neant,ce sa-i faci asa am fost programati.Asta cu in fata a 3000 de oameni trebuia inainte…. Nu iti mai arde tie de nici o rochie (apropo nu stiu ce este rochie lame da nici nu ma intereseaza) si nici de vise,mai discutam noi peste ani

  3. Am si eu unele fixatii- tot in ceea ce priveste aranjatul patului si incaltatul sosetelor, culmea! Dar nu stiu inca daca mi-as dori sa le fac pe dos:))

  4. Bogdan, da, de curind am aflat si eu ce hobby extins e asta cu pestii… a whole new world… si da, m-am trezit devreme si abia acum am intrat inapoi in casa. But it was so nice!
    Dragos, ma prind la pariul tau, hai sa mai vorbim despre ani despre vise si despre cum o sa-mi arde mie de ele…
    Lucian, e chestie de perspectiva doar… haine… hobby-uri… fuckin’ life!
    Oana draga mea, nici nu vreau sa le fac invers, vreau doar sa nu mai tin atita la ele… 🙂

  5. Bogdan, daca te gandesti la cat de complicat e sa ai grija de ei inseamna ca nu sunt pt tine. Ideea e sa o faci cu placere. Eu mi-am luat de curand acvariul pe care mi l-am dorit de mic si sunt maxim de pasionat de el. Tocmai faptul ca e complicat ma atrage, altfel ar fi o activitate banala de care te-ai plictisi repede.

    Dragos, recunosc scenarilul tau, il vad zilnic, la altii, se intampla des, dar nu e o regula. Cred ca toti traim cu speranta ca la noi nu va fi asa si unii chiar reusesc, altfel e destul de sumbru, iar cum o spui tu suna a resemnare ceea ce e „moarte” curata.

    Ionouka, continua sa visezi, e ceea ce ne tine „in viata” si ne da acel dram de nebunie ce face diferenta intre o viata goala si una minunata.

  6. eu ce nu inteleg e de ce trebuie sa astepti sa ai casa/copil/etc ca sa-ti indeplinesti placerea. ar fi asta un fel de rasplata ca ti-ai indeplinit „datoria” de a fi „in rand cu lumea”?
    ia-ti rochia de lame si danseaza in ea unde vrei tu, cand vrei.
    uita pestii. crede-ma.

  7. „Să scriu o carte bună, nu doar să le citesc (cu ușoară invidie) pe-ale altora.” Asta ti-a iesit, felicitari! Pe cand cu dansatul in rochie lame? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *