Uite-o chestie care nu-mi place la mine

N-am fost niciodată o curajoasă. Da, am spart geamuri cu mingea, m-am cățărat în copaci, i-am răspuns cu tupeu mamei, i-am spus profesoarei de istorie că nu-i stă bine cu fustă dreaptă. Aș sări oricînd cu parașuta, deși nu sînt sigură că nu mai am frică de înălțime. Îndrăznesc să port haine aiurea și să folosesc cuvinte pe care alții le-au închis demult în sertare adînci. Nu mă tem să vorbesc cu oameni mult mai deștepți sau mult mai proști decît mine. Nu mă tem de muncă, nici de boală sau de moarte. De fapt, dacă stau să mă gîndesc, puține lucruri mă sperie cu adevărat. Cu toate astea, nu-s deloc curajoasă. Fiindcă-mi dau seama de cel puțin două ori pe zi (dimineața, chiar cînd mă trezesc, și seara, chiar înainte să adorm) că mi-e frică să visez ce-mi vine să visez. Deși atunci cînd am făcut-o cu adevărat, răspicat, în fiecare dimineață și seară, mi s-a împlinit mai repede decît mi-aș fi imaginat vreodată că se poate în lumea adevărată. Iar asta ar trebui să mă încurajeze s-o fac, again and again, pînă cînd viața mea devine singura perfectă din lume. Numai că mi-e teamă că dacă mi-a ieșit o dată, a doua oară o sa ratez. Îmi spun că dacă acum pun capul pe pernă zîmbind, în fiecare noapte, în afară de una-două în care n-am zîmbit pentru că am plîns de bucurie, ar trebui să-mi văd lungul nasului și să mulțumesc frumos pentru ce mi s-a dat, să-mi vad de lucruri așa cum sînt și gata.
Da, mi-ar plăcea să scriu cărți pentru copii și cărti pentru bătrîni. Mi-ar plăcea să pot să înșir pe hârtie reciclată lucruri atît de relevante încît viețile oamenilor care-și aruncă ochii pe ele să se schimbe dramatic. Visez ca șoferii de taxi să preia comenzi cu cartea mea în torpedou. Casierițeledin supermarket s-o răsfoiască pe furiș cînd nu e nimeni la coadă. Preoții catolici s-o recomande după slujbă. Laura Andreșan să citeze la ea pe blog fragmente din capitolul al doilea. Nah, cam asta ar rezulta dacă aș visa pe placul meu.
În loc, visez să îndeplinesc business-planul, să nu-mi tragă croitoreasa tivul strîmb la rochia de mireasă, să nu mă plouă la Barcelona poimîine, să nu mă părăsești și să nu las lucrurile să expire.
Pretty safe, right?

Pin It

13 Comments

  • mihaela spune:

    Te mariti,am sarit in sus de bucurie,topai in jurul calculatorului,deci dupa asa putin timp se poate sa fii sigur pentru tot restul vietii!!!Sa va fie toata viata bine si poate putem veni si noi pritenii tai de pe blog,macar la biserica,sa va cunoastem in carne si oase si sa va imbratisam.sa nu ne parasesti si sa ramai doar a lui,sa nu ne lasi orfani….OAUUUUUUU

  • Victor spune:

    E adevarat? Chiar te mariti? Sau partea cu rochia de mireasa e doar o metafora, ca multe alte bucati de propozitii din romanele tale mici? Te mariti sau pleci la Barcelona? Sau ambele? Haide, inapoi in lumea reala si spune pe bune!

  • Anonymous spune:

    Bah, deci care- problema ta de fapt? Ca esti prea fericita si din cauza asta nu mai ai spre ce sa te indrepti? BS.

  • ira spune:

    fericirea e o stare…nu anormala, dar aparte. speciala. rara. daca ai senzatia ca nu o simti in fiecare zi…rilex! asa si tre’ sa fie. i guess. pup, keep up enjoying your life!

  • mihaela spune:

    Cred ca stiu cine e:e ROBOCOUNT!
    Ioana,stau de 6 ore pe paginile tale si ma plimb printre ele,sar,revin,incerc sa recuperez,caci te-am descoperit extrem de tarziu.
    Mi-ai facut viata mai frumoasa,esti talentata,ai putea sa strangi totul intre copertile unei carti,pe care sa o avem multi in biblioteca,peste ani.
    Tot mai des,imi trece prin cap sa fac si eu un blog,ma intreb daca ar folosi oamenilor,oricum ma mai gandesc.
    Noapte buna.

  • Anda spune:

    Oh…atat pot zice…cred ca…ma doare inima de bucurie pentru tine…

  • Ionouka spune:

    Buna dimineata!
    Mihaela, :), ma bucur ca te bucuri pentru mine, multumesc de vorbele minunate, da, ai dedus foarte bine. Fa-ti blog doar daca esti pregatita sa-ti pierzi aproape complet intimitatea… Pe de alta parte, interactiunea cu oameni speciali merita riscul.
    Victor, da, nici o metafora aici. Miine seara plec la Barcelona. Deci, no metaphors here either.
    Ira, stiu, e cum zici, nici nu pretind fericire continua. Dar mi-ar prinde bine sa visez mai mult si mai cu tupeu. 🙂
    Pe anonim imi rezerv dreptul de a-l trata cu no comment.

  • bogdan spune:

    waw! felicitari! este minunat ce citesc! barcelona e locul perfect!

  • FFD spune:

    Felicitari!
    Curajul este intr-adevar o calitate nepretuita, asa ca daca simti ca ai minusuri la capitolul asta, work on it! Nu stii niciodata cand va fi vital sa-l ai!

  • Sahara Penguin spune:

    Uite ce e… Nu te cunosc 🙂 Adica chiar nu te cunosc. Deloc.

    Dar ma bucur tare mult. Am stat si am citit si chiar am simtit un sentiment de bucurie complet…neconditionat 🙂

    Ma bucur.

    Sa fii tare fericita, ok?

  • Sahara Penguin spune:

    Iar la chestia cu pierdutul intimitatii… ai foarte mare dreptate 🙂

    Dar ai dreptate si la partea cu oamenii speciali.

    Uah. Nu-s asa emotionala din fire, dar uite ca las deja al doilea comentariu.

    Ma bucur tare.

  • Victor Toma spune:

    Ioana,

    Iti dedic aceasta melodie :

    http://www.youtube.com/watch?v=baCiKC347Uo

  • Ionouka spune:

    Sahara…. Multumesc… And I really mean that. Uite fix pentru momentele astea zic ca merita sa-ti pierzi si bruma de intimitate pe care ne-o aparam cu-atita furie.
    Victor…. multumesc, frumoasa piesa, frumos mesajul. Pacat ca nu prea se intimpla in realitate. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *