Exceptii

Aseara am vazut un film light despre cum femeile nu vor altceva decit sa se marite, iar barbatii nu vor decit sa se futa fara obligatii. Si despre cum barbatii uita ce inseamna sa fii indragostit, mint si inseala, iar femeile ar face orice sa le sune telefonul, chiar daca prima intilnire a fost ca dracu. Dar mai ales despre reguli si exceptii. De genul: daca un barbat sta cu tine 7 ani si nu te cere de nevasta, regula e ca nu te va cere niciodata, exceptia e ca te cere in urmatorii 3 ani. Daca dupa prima intilnire, tipul nu te suna, regula e ca nu te place, exceptia e ca te place, dar a fost calcat de un tir si si-a frint coardele vocale.
Desigur ca asa e. Ne place sa credem ca noi sintem exceptia. Ca desi el nu e genul care se insoara, pe noi ne va iubi atit de mult incit ne va invita la starea civila. Pentru ca noi sintem, desigur, Exceptia.
Asa e. Si n-are legatura cu casatoria. Are legatura cu tot ce e viata. Eu ma lupt de cind imi aduc aminte sa fiu exceptia. Toate fetele fugeau de la ora de sport? Eu eram pivot in echipa de baschet a baietilor. Colegii mei de scoala alergau pe teren in directia acelor de ceasornic? Eu alergam invers, chiar daca asta ma costa intotdeauna multe puncte in minus la nota. Fetele aveau parul lung, eu m-am tuns unu. Am vrut sa fiu eleva pe care n-o uita profesorii, copilul pe care-l iubesc toate educatoarele, fata blonda de care se indragostesc toti baietii (inclusiv cei pe care nici n-o sa-i observ vreodata), vecina care asculta cea mai scandaloasa muzica, prietena fara de care nu poti trai, sefa pe care chiar o placi. M-am urcat pe scene, am recitat poezii din fintina arteziana, am fumat si-am baut bere in copac, am purtat haine aiurea, mi-am macelarit parul cu tunsori si culori despre care nici nu stiam ca exista (de ma intreba bunicul de unde-mi cumpar toate „caciulile” astea fistichii, nestiind saracul ca ce am eu in cap e par, nu sapca), am gatit si-am mincat toate ciudateniile care mi-au sarit in cale. Cum ma trezeam intr-o situatie noua, mai intii trageam cu ochiul la ce fac ceilalti, apoi imi cautam o actiune cit mai contrastanta si o executam cu gratia si naturaletea unei profesioniste.
Uite, ca si acum. Dansez vals cu zimbetul pe buze, desi arcuiala aia de spate ma indoaie de durere. Ma pregatesc de nunta cu o gratie indelung aplaudata de mirese mai stresate cu mine. Scriu cu usurinta si bucurie despre lucruri pe care majoritatea oamenilor le tin pitite sub pres decenii la rind. Sigur ca imi place sa cred ca eu sint Exceptia. Nu-mi plac regulile. Imi plac sfaturile, directiile, recomandarile, indrumarile, manualele de utilizare. Uneori le respect, de cele mai multe ori le ignor si aleg sa merg pe un drum nebatut, care ok, poate e mai riscant si eventual, gresit, dar macar n-o sa ma plictiseasca.
Poate sint nebuna, n-am fost niciodata sigura ca nu e asa. Ca sint exhibitionista e clar deja pentru toata lumea. Cit de exceptionala sint, inca nu mi-e clar. Mi-e clar ca incerc sa fac o diferenta, nu stiu exact cum. Ce am la mine sint ginduri, cuvinte si multa rabdare. Cum spuneam si mai devreme, imi plac oamenii. Pentru ca sint altfel decit mine, insa egal de fantastici.
Azi am trimis emailuri asezata pe un teanc de caucicuri uzate, intr-un service auto. Apoi am dat de pomana unei batrine o gogoasa cu ciocolata. Am ascultat tori amos pe terasa la cafenea. Si tocmai cind imi ziceam ca uite, se poate si la noi sa fie comod, curat, bine, prietena mea ma anunta ca i-au furat caruciorul copilului din parc, in timp ce ea zburda cu piticul prin iarba. Hotul a inhatat caruciorul cu tot ce era in el, dar a lasat pe cea mai apropiata banca hainuta copilului, ca daca tot a ramas fara mijloc de transport, macar sa nu raceasca…
Nu stiu cit de fantastici sint hotii… aici nu mi-e clar cum stau lucrurile. Si agentii constatatori de daune sint incerti. In rest, pfoaaai, o minune de umanitate.

Pin It

5 Comments

  • Victor spune:

    Eu sunt genul de om care sa straduieste sa NU fie o exceptie. Am stat in rand toata viata, cred ca in principal pentru ca ma tem de ridicol mai mult ca de moarte. Sigur ca privesc cu interes oamenii ca tine, care risca si ridica vocea. Cu siguranta esti o exceptie in multe privinte. Una fun to watch!

  • Ioana spune:

    Ironie atat de subtila incat doar la final mi-am dat seama ca nu-mi vine sa rad.

  • Ionouka spune:

    Uite d-aia imi plac mie exceptiile… 😉

  • Anda spune:

    Intr-un moment de furie, mi-am acuzat un fost prieten ca nu a stiut sa ma "vada" si ca a preferat sa se rezume la tipe obisnuite. A tipat la mine: "de ce dracu' crezi tu ca esti chiar atat de speciala?!". Am zambit, gandindu-ma ca "special" nu are grad de comparatie. Prin urmare, nu ma cred "atat de"…

    Nu sunt de parere ca, pentru a fi Exceptia, trebuie sa te uiti bine in jur si sa lupti contra curentului. Ar fi prea simplu. Unii oameni pur si simplu asa sunt. Altfel.
    Tu nu ai putea sa fii "ne-speciala" nici daca ai vrea 🙂

  • andaz spune:

    I-a furat caruciorul in parc? Teama asta am avut-o si eu, cat am avut copiii in carucior, dar ma gandeam ca nu am mai auzit ca cineva sa-l fure, asa ca ma trageam, din cand in cand, cate un ochi la carucior… bine ca am citit asta, acum, cand nu mai am nici un carucior prin preajma, ca altfel, cred, ca nu mai ieseam in parc cu el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *