Multumesc

M-am trezit plingind, dupa trei ore de somn. Mi-a luat o vreme sa-mi dau seama ca pling din doua motive: o data ca ma dureau (si inca ma dor) groaznic talpile, si a doua oara pentru ca eram (si inca sint) foarte fericita.

Primul lucru pe care l-am zis a fost „Mai vreau o data”. A fost atit de frumos c-am plins pur si simplu de ciuda ca s-a terminat si n-o sa se repete. Daca printr-o minune de zina, as putea sa fac lucrurile din nou, nu e nimic ce as face altfel. As dansa in picioarele goale chiar daca acum stiu ca pielea crapa si carnea se umfla. As chema multi oameni chiar daca stiu ca putini vor vrea sa fie acolo cu mine, as arunca banii pe nimicuri chiar daca acum imi dau seama cit de putin au contat.
Sint fericita. Mai fericita decit am stiut sau am sperat vreodata ca pot ajunge sa fiu. Din atit de multe motive ca ma apuca plinsul numai cind ma gindesc cita vreme mi-ar lua sa le pun in cuvinte.

Nu mi-a lipsit nimic, nu mi-a fost dor de nimeni. Cerul meu n-a avut nici un nor, nici macar in cele citeva minute in care gradina noastra s-a odihnit sub o ploaie deasa. Rochia s-a invirtit frumos, chiar daca am patat-o cu vin sfintit si confetti. Oamenii au dansat si ne-au tinut in brate, chiar daca era tirziu si cald.

Ma uit la bijuteria asta mica de pe degetul meu si-mi dau seama ca s-a intimplat de-adevaratelea. Pentru ca am momente in care ma gindesc c-am visat totul. Opt miini curate care-mi string corsetul, patru trandafiri albi mici in par, sase voci moi in cor, sute de lacrimi stralucitoare in biserica, 40 de grade si 400 de poze pe marginea lacului, calul alb cu poezie, pasii de vals, piruetele, toate vorbele bune, te-iubescurile soptite intre aplauze, filmele pe ecranul mare, tortul foarte alb si neted, cimentul cald, iarba uda, mesajele frumoase pe servetele si dosuri de plic…

S-au intimplat, asa e. Ni s-au intimplat noua. Nu stiu daca le meritam sau nu… eu le-am primit din tot sufletul si-o sa le tin acolo cit o sa pot de mult.
A fost frumos.

Multumesc. Fiecare privire, fiecare cuvint, fiecare stringere de mina, toate au contat pentru mine. Oamenii sint frumosi, acum sint sigura. 🙂

Da, stiu, sint patetica. Imi dau seama ca n-o sa pot pune in scris mai nimic in ce-am simtit aseara, din ce simt acum. E prea mult si e prea plin sa prind in vorbe. Poate voi stiti deja… Tin ochii inchisi si pumnii strinsi si e ca o implozie de caldura, de plins, de… habar n-am, de tot si de toate.

Sint foarte norocoasa.

Pin It

20 Comments

  • Evergreen spune:

    Stii ce imbratisare iti trimit??? URIASA!!!!!!!!!!

    Poze, poze, poze!

    Stiam ca va iesi perfect pt ca meriti!!!

    :*:*

  • ina bixade spune:

    Acum ca esti o doamna, te felicit ca ti-ai urmat visul…mi-ai amintit de toata fericirea mea de acum vre0 11 ani cind am trait aceeasi poveste ca tine…deci inteleg perfect starea de beatitudine prin care treci!!! Luna de miere fabuloasa!!!

  • Victor spune:

    M-ai facut sa pling, ioana….

  • Merat spune:

    Doamne, ce frumos! Esti o doamna acum 🙂 Felicitari, imbratisari si va doresc sincer sa aveti cat mai mult timp parte de aceste sentimente si cand va fi mai greu vreodata sa va aduceti aminte ce ati creat voi in ziua cand v-ati unit destinele. Sa aveti o casnicie asa cum v-a fost si nunta: frumoasa, emotionanta si plina de "dansuri" reusite, prieteni adevarati si soapte de iubire.

  • lara spune:

    Felicitari, sa aveti de acum inainte doamna o viata perfecta, cu multa iubire si multe impliniri! Acum nu ramane decat sa ne aratati si noua cat de frumosi si perfecti ati fost.

  • Anna (Zuzu) spune:

    Felicitari!
    Casa de piatra!!

    Sa pui poze, da?! 🙂
    Te pup

  • Guus Preitinger spune:

    de departe cea mai faina nunta la care am fost anul asta. felicitari inca o data!

    ps: sarmalele au fost exceptionale:)).

  • Sahara Penguin spune:

    Auziii, daca nu pui odata poza aia cu calu', o pun eu :)))

    Hehe. Glumesc.

  • B85CSP spune:

    Casa de piatra! Fericire care sa DUREZE!
    Iti doresc sa fie TIMPUL aliatul tau si sa faca in asa fel ca totul sa RAMANA!
    Te imbratisez cu drag!

  • Pifuneata spune:

    Ce frumsssss:X:X:X:X:X:X CASA DE PIATRAAAAAAAAAAA….Astept pozeeeeeee:) Stiu ca sunteti frumosi….Sa fiti fericiti multi ani de acum inainte..cel putin 100 de ani!

  • roxanya spune:

    Buna,felicitari si casa de piatra!
    te stiu de pe siteul de miresici:) vroiam sa te intreb daca nu te superi sa imi spui cum te-ai simtit in rochitele de mireasa pe care le-ai cumparat stii tu de unde, ca a si dori sa imi comand tot acolo rochita mea ,multumesc.

  • Dana spune:

    Casa de piatra doamna Ioana!
    Sa fiti fericiti, sa-i invatati si pe altii ce e fericirea si sa va iubiti mereu!
    Vreme frumoasa la Paris, sa vizitezi muzeul de parfumuri (ii moka), poate ai noroc si gasesti puppet show din Jardin du Luxembourg si poate putina plaja pe malurile Senei.

  • O๑n๑ spune:

    Îţi doresc să fii fericită mulţi, mulţi ani de-acum încolo!
    Şi să ne arăţi şi poze în zilele ce urmează, că ne-ai făcut curioşi:D

    Casă de piatră!

  • Ionouka spune:

    Buna seara, dragilor…
    Cu greu m-am adunat de pe drumuri… Va multumesc pentru urari, abia asteptam sa vedem cum e cu casa asta de piatra… 🙂
    Poze n-o sa am mai devreme de doua-trei saptamini, cred ca mai repede vor veni alea din luna de miere.
    Guus, multumim! Da, sarmalele au fost intr-adevar delicioase, habar n-am cum de le-au nimerit asa bune… Da' hai ca nici cu entertainmentul n-am stat rau…
    Sahara, sssst… ramine intre noi, da? Pls?
    Roxanya, m-am simtit excelent in rochie, dar am morificat-o consistent inainte. Iti recomand sa comanzi rochiile pe net doar daca nu te stii foarte exigenta. 🙂
    Dana, multumesc de recomandari, ne conformam!

  • mihaela spune:

    Ioana,pot sa pun eu (la mine pe blog) sau sa iti trimit cele cateva poze pe care le am de la biserica?

    Inca mai simt bucuria voastra imprejurul meu…

  • Ionouka spune:

    Hei, Mihaela, da, sigur, tare mult as vrea sa le vad, ca nu prea am multe… si sint tare curioasa cum sintem…
    Multumesc ca ai venit. Floarea de la tine s-a cazat foarte bine la noi in dormitor.

  • mihaela spune:

    Da la prima intrebare,la a doua ,sau la ambele?!!Ups!

  • Ionouka spune:

    Mihaela, poti sa mi le trimiti mie, sa le postezi la tine, sa faci si una si alta, eu sint in luna de miere, toate mi se par roz…
    Oricum ar fi, hai cu pozele, ca-s nerabdatoare! Multumesc, te imbratisez in franceza. 🙂

  • alina spune:

    Parca a descris nunta mea…
    Frumoase amintiri!

    VA felicit!
    Alina

  • Andra spune:

    Privesc cu speranta in viitor. Mai sunt doi ani pana la nunta mea, dar EL e aici, e de 4 ani aici, si sunt fericita. Stiu ca va fi la fel, la fel de frumos, la fel de perfect si la fel de coplesitoare fericirea. Toate visam la nunta de poveste, nu? Dar nu e numai asta. E sentimentul ala ca el in sfarsit a devenit familia ta, ca esti a lui, si el al tau si toata lumea stie asta.

    Sa fiti sanatosi, fericiti si niciodata sa nu va indoiti de ea, IUBIREA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *