Poveste de copil blond: sumar si final

O vreme, ai fost aici. M-ai tinut pe umeri la concerte, m-ai luat in brate cind erau valuri mari la mare, mi-ai pus haina ta pe umeri cind ploua si noi asteptam autobuzul, m-ai invatat sa caligrafiez frumos pina am luat cea mai mare nota din clasa, m-ai dat la balet, sa cresc gratioasa, mi-ai acoperit partea de jos a televizorului ani la rind, ca sa invat mai repede engleza, mi-ai cintat la chitara sa pot dansa mai abitir si m-ai lasat afara la joaca o ora mai mult decit ma lasa mama, sa-nvat ce-nseamna responsabilitatea.
Apoi ai incetat sa mai fii. N-ai fost aici cind mi-am dat cele mai grele examene. Cind m-am indragostit prima data. Cind au plecat oameni de linga mine si mie mi s-a rupt sufletul. Cind mergeam cu sandalele cusute cu ata de pescuit, pentru ca n-aveam bani sa-mi iau altele. Cind am luat licenta, cind mi-am dat prima oara demisia, cind mi-am luat prima masina, cind m-am mutat singura dintr-o casa in alta de mai bine de zece ori, cind am cazut si m-am lovit si m-a durut si-am crezut ca alea sint ultimele minute din viata mea. Cind m-am facut bine si-am inteles cine sint si ce caut aici. Mi-ar fi placut sa fii acolo, la un telefon distanta, sa stiu ca stii prin ce trec. Pentru ca o vreme ai fost linga mine si-ai fost tot ce conta in ochii mei de copil. Eram blonda ca tine, aveam ochii verzi ca ai tai si unghiile rotunde, tot ca ale tale. Parerea ta era singura care conta pentru mine, cintecele tale erau tot ce stiam s-ascult, povestile pe care mi le spuneai erau singurele adevarate pentru mine. Te aveam, aveam totul. Apoi ti-ai luat muzica si povestile si te-ai dus unde ti-a fost mai bine. M-ai lasat intr-o liniste sinistra, de care acum fug ca de o boala incurabila. As fi vrut sa te intreb lucruri despre mine, despre oameni, despre viata. N-ai fost aici. Mi-am pastrat intrebarile ani la rind, cu gindul ca poate intr-o zi o sa imi acorzi citeva ore din noua ta viata si-o sa-mi dai niste raspunsuri la schimb.
Am crescut fara tine. Si-am facut o treaba buna, as zice, desi de la un punct incolo n-am mai avut decit jumatate de copilarie, jumatate de viata, jumatate de sfat parintesc, jumatate de imbratisare. Asta a fost realitatea mea in ultimii 18 ani.
Asa ca e in regula ca n-o sa fii linga mine in ziua asta de sfirsit de iulie. Ca n-o sa-ti tremure inima de emotie in biserica si n-o sa ti se umfle pieptul de mindrie cind o sa dansez cel mai frumos vals de mireasa pe care l-ai vazut vreodata. Nici nu ma asteptam sa fii aici. M-am obisnuit sa ma bucur de lucruri fara tine. O vreme ma bucuram doar pe jumatate… Acum m-am vindecat si nu ma mai uit printre oameni sa vad daca nu cumva e si capul tau blond pe-acolo sa ma vada cum cistig in fiecare zi cite ceva nou.
Asta e finalul asteptat al unei povesti triste. A ta, pentru ca a mea si-a sters demult lacrimile si-a ales sa mearga mai departe cu ochii mari si-un zimbet in coltul gurii.

Pin It

18 Comments

  • Crash spune:

    Sa stii ca mi-au dat lacrimile. E atat de normal si atat de trist in zilele noastre ce scrii tu…

  • Victor spune:

    >:D<
    atit

  • Adriana Serban spune:

    Nu esti singura,draga mea!

  • Simona spune:

    …tristetea e cu mine de ieri, te-am citit pe tine si cu lacrimi pe obraz ma revolt, dar degeaba! FELICITARI Printesa Verusca!!! Iti trimit o imbratisare mare mare si admiratia mea pentru faptul ca esti OM in lumea asta gri!
    Vei avea cel mai minunat vals ever, dar sa ne dai si noua filmuletul si noi chiar vom fi emotionati!:)
    Printesa vecina, Simona

  • evergreen spune:

    Iata! M-ai facut sa ma bocesc inainte de Moby.

    O sa fii frumoasa in biserica, in restaurant, in bratele lui, in Paris si toata viata.

    Sunt sigura ca e mandru de tine!

  • O๑n๑ spune:

    Ma crezi ca am ramas speechless?

  • B85CSP spune:

    Acum niste ani, am luat decizia sa-mi cresc fiica singura, considerand ca tatal ei nu e un SOT bun. Pe cale de consecinta, am considerat ca nu poate fi un TATA bun…
    Azi m-ai facut sa ma intreb, pentru prima data in ultimii 18 ani, daca am luat decizia corecta…
    Tatal meu e langa mine si azi, a fost mereu timp de 44 de ani…

  • Ionouka spune:

    Dragii mei, va multumesc pentru cuvintele frumoase. Sint bine, ce-a durut s-a pierdut undeva in timp. Nu stiu ce-ar fi fost daca lucrurile ar fi stat altfel, si nici nu ma gindesc. Daca viata mea a fost asa, e clar ca fix asa trebuia sa fie. 🙂

  • Pescarita spune:

    Ma bucur ca tu esti bine. Eu am aflat cu durere ca nu.. intr-o zi de toamna in care am aflat ca a murit, dupa 20 de ani in care m-a ignorat si in care am crezut sincer ca nu-mi pasa.. A durut mult mai mult decat mi-as fi putut imagina.. inca doare .. si am aflat ca negarea este cea mai proasta idee din lume. A durut pentru ca din momentul ala nu se mai putea intoarce in genunchi sa-si ceara iertare de la copilul uitat.

  • Ionouka spune:

    Imi pare rau sa aud de finalul tau trist. Stiu ca nu e nimic ce te poate alina in momente de-astea, in afara poate de faptul ca stii ca lipsa unei a doua sanse n-a fost vina ta.

  • Pescarita spune:

    🙂 Multumesc. Cred ca as fi preferat sa fie vina mea..

  • Ionouka spune:

    Don't say that… Eu am o terorie care ma ajuta sa fiu ok cu lucrurile din trecut, poate te ajuta: daca un lucru s-a intimplat intr-un anumit fel, inseamna ca exact asa trebuia sa se intimple! Si-asa merg mai departe… Iti doresc sa fii bine, in ciuda lucrurilor.

  • Erwin spune:

    draga mea, vom fi noi acolo, si vom fi emotionati si ne vom bucura si vom lacrima si vom rade si vom fi mandri si vom fi fericiti pentru ca tu vei fi fericita!
    p.s. abia astept sa vad cel mai grozav vals din lume

  • Ionouka spune:

    Thx, E! Love you too….

  • Pescarita spune:

    E o teorie confortabila si da, si eu o folosesc cand mi-e prea greu altfel :))). Teoretic, am trecut peste dar ma mai apuca uneori nostalgia.. si articolul tau m-a cam rascolit..

  • M. spune:

    no, m-am intristat si eu retroactiv >:D<

  • Madelaine spune:

    Mi-au lasat un gust amar vorbele tale…eu nu m-am gandit niciodata la ziua casatoriei, vazandu-l si pe „el” printre invitati. In schimb, intotdeauna mi-l imaginez pe adevaratul meu tata (bunicul meu), conducandu-ma agale inspre altar, poate albit de ani si de griji, insa stapan pe el ca intotdeauna. Si m-ai facut sa ma gandesc si la intrebarile ce le-ai purtat cu tine in anii aceia, si la care eu am gasit intotdeauna un raspuns…da, am fost o norocoasa din punctul asta de vedere, chiar daca multi ani din rebela mea adolescenta nu am vazut din tata si diferenta noastra de varsta decat un alt mijloc de „persecutie”. Daca sunt „eu” azi, e tocmai meritul lui, si-au spus cuvantul anii in care i-am studiat incapatanarea, orgoliul, mandria, onoarea, si glasul sangelui nu a avut nici macar o vorba de zis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *