Auziti, nu va suparati…

Cineva mi-a zis odata ca e din cauza faptului ca pielea mea miroase a pudra de talc. Altcineva mi-a zis ca e din cauza ca am o figura deschisa. Alt altcineva mi-a scris ca e din cauza faptului ca sint mica si ma imbrac anapoda. Mai nou, s-a formulat chiar ipoteza unor semnale emise de neuronii mei catre neuronii altora. Oricare-ar fi cauza, oamenilor le place sa ma ia la discutii.

Duminica, de exemplu, eram cu cealalta jumatate de familie in Hornbach, ceva magazin mare cu ciment si intrerupatoare. Mincasem amindoi cite-o inghetata uriasa, in consecinta eu aveam ditamai pata de ciocolata pe esarfa, Bond purta si el una corespunzatoare pe pantaloni. Evident, nici unul dintre noi nu observase accidentele dulci. N-am facut doi pasi printre vasele de toaleta (singura, ca sotzu’ cumpara peste, nu de pus la cuptor, ci de aruncat in acvariu) ca mi-a si sarit in cale un domn sa-mi zimbeasca si sa-mi recite ceva de genul: „Haha, sper ca pata aia maro de pe fularul dumneavoastra e… ciocolata”. Mi-a facut si cu ochiul, sa ma prind ca e pontos.

Azi de dimineata la metrou m-au abordat doi. Primul m-a intrebat cum ajunge la Berceni. Al doilea daca asta e directia buna catre Victoriei. La citeva secunde unul de altul. Eu aveam urechile astupate de casti, asa ca n-am percutat din prima, dar ei au insistat cu batai usoare pe umar. M-am si speriat, apoi mi-am dat seama ca tre sa fie unul dintr-astia de ma intreaba chestii. Le-am raspuns amabil, pe rind. Amindoi au multumit respectuos, si-apoi au simtit nevoia sa isi arate recunostinta stind linga mine in metrou. Foarte aproape de mine. Am uitat sa zic ca ala cu berceniu putea linistit sa-mi fie bunic, iar celalalt ar fi putut (cu putin efort, ce-i drept) sa-mi fie fiu.

Am vreo eticheta pe mine? Una pe care scrie „Fratilor, stiu tot, am tot, veniti sa va dau”? Ca eu una n-o vad.

Cind mincam linistita in laMama acum citeva ore (vorba vine mincam, ma linciuream cu lingura in mamaliga, mai scriam un mail, mai citeam un post etc etc), simt o noua bataie pe umar. Iar indicatii cartografice? Ei bine, nu. Un domn manager care pina cu 2 secunde in urma luase la injurat la telefon toti subalternii si care molfaia niste fasole batuta la masa din spate tinea sa imi comunice ceva. „Va ajut cu ceva?” intreb curioasa. „Nu, eu va ajut, ca va spun sa nu mai munciti atita, si sa mincati mai mult, ca ia uite ce slaba sinteti. Lasati munca, mincarea e mai importanta, va spun!” Si s-a uitat asa cumva mindru la propriul burdihan, evident bine hranit si putin muncit. Am zimbit si-am impins mamaliga departe de mine.

In metrou inapoi spre casa, o doamna ma trage de mineca sa-mi spuna ca imi suna telefonul (ale naibii casti, ma izoleaza prea bine).

In fata scarii o pitica blonda ma intreaba daca vreau sa-i tin putin catelul cit se duce ea s-o strige pe mama la geam.

Nu cred ca trece zi fara sa fiu interpelata, atentionata, apostrofata. Si nu ma refer aici la chestiile mizerabile pe care mi le servesc muncitorii, soferii de microbuze si liceenii atirnati pe gard ca sosetele la uscat. Zic de fazele alea complet inocente, in care omul e nelamurit, plictisit, singur, in nevoie de ceva, si vrea sa interactioneze cu alt om. Ei bine, in majoritatea dintre aceste cazuri, daca in marea de oameni care-l inconjoara pe nevoias sint si eu, fix catre mine isi va ghida omul replica/rugamintea/gluma/intrebarea.

Mi se cer: foc, bani, servetele, grisine, atentie, parerea, interesul, ajutorul, un zimbet, o privire, o replica. Oamenii ma roaga sa probez chestii pe care vor sa le cumpere iubitelor/mamelor/fiicelor. Ma intreaba incotro. Uneori chiar ma pun sa aleg chestii pentru ei. Mi s-a intimplat la piata sa ma roage un domn sa ii aleg rosiile, ca el nu vede prea bine si daca iar se duce cu ele moi la nevasta, n-o sa fie bine. Pai cum sa-l las eu pe bietul om sa se duca asa, cu ele toate moi?

Pe mine nu ma deranjeaza. Eu le arat si le raspund la toti, le aleg rosiile, le dau servetele sa se stearga la nas, le tin sacosa cit se incheie la sireturi, le „imprumut” o calatorie de metrou. Foc nu le dau, ca n-am. Da’ le zimbesc asa frumos in loc ca si uita bietii ce m-au intrebat.

Vi se intimpla si voua d-astea zilnic? Sau chiar e ceva in neregula cu neuronii mei?

PS: Am urcat pozele de la petrecerile din Bucuresti si Piatra. Enjoy.

Pin It

25 Comments

  • Simona spune:

    he he he! da, si eu mai patesc asa. Te face sa te simti bine cand stii ca cineva are nevoie de tine..chiar daca pentru o informatie marunta. Cat despre "manajer" ..sa nu te iei dupa el:) esti foarte bine asa cm esti acum. Bine, o sa ai burtica dar cand va fi timpul!
    P.S. Diseara o sa vreau si eu un zambet!

  • Mauricia spune:

    Sa te faci mare! Sa nu te mai imbraci anapoda! (Ce inseamna totusi imbracatul anapoda? Poate ca nu totusi ceva rau…) Fa sa-ti miroasa piela a vanilie sau mai bine a sarmale sau mai bine a vanilie si a sarmale! Vai ramane insa in aceeasi relatie cu indivizii selectati aleatoriu din furnicarul orasului pe care il strabati. Iti confirm ca si mie mi se intampla la fel! Desi pielea mea miroase a piatra de calcar umed, nu ma imbrac anapoda ci intocmai cum imi vine. E bine cand ne simtim laolalta in lume!

  • Ionouka spune:

    Neatza!
    Simona, asa e, te face sa te simti bine, da'pe de alta parte te face sa te intrebi de ce tot timpul tu. Nu? Nici cu gemeni nu cred sa am o burta cit cea a domnului.
    Mauricia, frumos spui. Anapoda inseamna ca nu respect nici o regula vestimentara, ma imbrac cum imi vine. Uneori rezulta ceva absolut banal, alteori ai zice ca ma duc la filmari. 😀
    Zi buna sa aveti!

  • Dan spune:

    Nu, eu nu sunt asa un paratrasnet pentru strafulgerarile de interactiune sociala ale oamenilor din jur. Probabil din cauza ca pielea mea miroase a sulf, stau (si merg) mai incruntat si nu-s chiar mic. Nici nu ma gandesc sa deschid o discutie despre cat de departe ajung semnalele neuronilor mei si cine cu ce le recepteaza. 😀
    Pe oamenii care ma atentioneaza ca mi-a scapat (la propriu sau la figurat) cate ceva nu-i consider asa o pacoste. De fapt, cand ma simt generos, fac si eu la fel pentru cei din jur (exceptand cazul cand e vorba de vreun ambalaj "pierdut"; atunci devin, subit, foarte timid).
    Pentru ca am un pitic nealiniat acolo, sus, care nu ma lasa sa dau bani necunoscutilor de pe strada, le propun celor care-mi cer fonduri pentru o cartela de metrou fie sa ii "bag" cu abonamentul meu (daca tocmai am iesit), fie sa le cumpar o cartela. Moment in care apar tot felul de complicatii: ori nu pot sa intre chiar atunci, pentru ca mai sunt cu cineva care nu e prin preajma, ori nu pot sa ma insoteasca pana la casa de cartele pentru ca asteapta pe altcineva, ori isi dau seama ca au mai degraba nevoie de o sticla de apa decat de o cartela, ori am inteles eu gresit si cartela care le trebuie nu e de metrou, ci de telefon etc. Asa ca pana acum n-am reusit sa ajut pe nimeni sa intre la transportul subteran, ceea ce mi se pare destul de deprimant. Dar nu mi-am pierdut speranta! Tu ai avut mai mult noroc?
    Si mi se pare regretabil ca n-ai sa le dai foc oamenilor. Macar unora dintre ei. E drept ca uneori e cam incomod sa cari o canistra de benzina cu tine, dar ai putea incerca cu un pulverizator. E mai compact si te ajuta sa distribui combustibilul mai uniform. >:)

  • razvan spune:

    auzi, tu mananci in fiecare dimineata mamaliga de la mama?

  • Ionouka spune:

    Dan, asta cu pulverizatorul nu e o idee deloc rea, cer ei foc, numa' ca nu stiu saracii ce foc le dau eu… 😀 Da, imi place! Se gasesc la piata la obor? Cu cartela am strecurat inauntru o batrana. Ea chiar voia sa se dea cu metroul, nu cersea pentru o vodca.
    Razvan, cam niciodata mamaliga dimineata. S-a intimplat ieri la prinz, one time event. Si de aici vei deduce usor ca postul asta e scris az-noapte… 😉

  • raluca spune:

    tot e bine, ca se limiteaza la o indicatie, un sfat, o remarca..
    ultimul domn care a stat langa mine in troleu a inceput cu "domnisoara aveti grija cu geanta ca se fura..da…se fura..nu mai au nici un respect". ei de aici a ajuns la fiica la casa la prietenul fiicei la casa de la tara, ca s-ar muta ei la tara si sa stea fiica si viitorul sot in aparatmentul lor, dar nu poate nici asa ca daca nu e om serios… aaaaaaaaaaaah. eu nu am spus absolut nimic. in afara de faptul ca am zambit cand mi-a spus de geanta nu am schitat nici un gest, nu am scos nici un sunet. si nu se mai oprea. si nu mai ajungeam in statie..aaaaaaaaaaah.
    stiu viata sentimentala a persoanelor de la serviciu care ajung la un moment dat langa mine. stiu de iedera care creste pana aproape de geamul unuia dintre sefi si despre frica lui de avion (doar pentru ca am mers 2 statii impreuna cu metroul). fara sa intreb nimic fara sa fiu sau sa par interesata de ceea ce-mi spun. vorba unui prieten "tu esti un fel de mama dolores". si e groaznic de enervant ca nu pot sa le spun sa taca. adica as putea dar ma gandesc ca poate nu au cu cine sa vorbeasca si na. e frustrant!

  • Volunteer's Princess spune:

    zic si eu ca Raluca, aia de nu se mai opresc ma omoara pe mine. Mie-mi place cu trenul, sa citesc, sa visez cu ochii aruncati pe geam (taca-taca-taca-taca…) si ma ia cate-un nene sau o tanti, eu draguta sau mai proasta nu stiu sa curm conversatia si mi-o iau pe cocoasa cu toate informatiile despre nepoti si stranepoti si strainanate, ce mai duce omul pe suflet si n-a avut cui sa se laude sau sa se planga. UUUF

  • Ionouka spune:

    Aaa, stati asa, ca "nevorbitii" intra la alta categorie. Aia care dupa "si dvs. mergeti la piatra?" continua cu "eu am divortat acum o luna" si nu mai termina pina nu se termina drumul. Si cu aia am povesti nenumarate (ale lor exclusiv). Deh, vorba Mauriciei, ca d-aia sintem oameni, sa fim laolalta. Si cum altfel decit varsindu-ne in urechea unui necunoscut toate dilemele etice, injuraturile, ofurile… Uite-asa ne facem oameni! 🙂

  • Volunteer's Princess spune:

    Noroc cu ei ca nu mai ajungeam om :))))

  • asaseya spune:

    🙂
    Mi-a placut…. e prima data cand vin aici dar scrii bine si avand in vedere ca te-ai autoproclamat printesa urbana trebuie sa suporti consecintele. oricum… incerca niste ochelari mari negri neaparat, o atitudine emo si eventual o arma la vedere. La mine functioneaza.

  • Ionouka spune:

    Oricess, pai vezi, aia e, recunostinta maxima pentru semenii tai! Si zimbetul pregatit pentru urmatorul "povestitor", ca pina a Piatra e cale luuunga…
    Asaseya, bine-ai venit in regat. Ochelari mari negri am. Emo sint de alataieri. Arma n-am. Merge o clama de par mai ascutita? Mai am si un creion cu niste pene roz in virf. Daca nu-i sperii, macar sa ii dezgust!

  • Merat spune:

    da, si eu patesc ca si tine. Poate pt ca sunt blonda si cand ma vede lumea blonda si cu expresia aia de "iubesc animalele si vata pe bat" profita :)) am ajuns sa conduc batranele de la Biserica pana acasa cand isi mai uita ochelarii :)) dar daca port tocuri, brusc nu ma mai intreaba nimic dect barbatii. batranelele se uita urat…:)) cea mai ciudata intamplare: o doamna mi-a cerut telefonul sa sune putiiin pe cineva, de urgenta! 20 de minute mai tarziu eu cascam si doamna intreba pe banii mei ce mai fac nepotii…

  • Cristi spune:

    ce misto e postul!!
    eu mai am o problema.
    eu lucrez intr-un birou oarecum openspace.de cate ori cineva are ceva de spus,vine spre birou si incepe sa vorbeasca,chiar daca eu sunt cufundat intr-un mail,sau intr-un contract.in alte tari oamenii civilizati te intreaba inainte daca poti sa vorbesti,respectiv daca ei pot vorbi cu tine..can i talk to you?!
    Mi se pare o foarte buna intrebare..

  • evergreen spune:

    Ce vrei ma daca esti asa misto??? Daca te vad pe strada te intreb si eu cate ceva 🙂

  • ADELA spune:

    1. Cred ca tine de mina pe care o afisezi mai degraba decat de chestia cu…neuronii. Cu siguranta oamenii evita sa se adreseze cuiva incruntat si merg catre mutrita care parca spune "sunt binedispusa, ce frumoasa e viata, gandesc roz, sunt o printesa, sunt fericita, iubesc oamenii". Ghici ghicitoarea mea, cin' sa fie, oare?
    2. Sa inteleg ca ati facut o nunta in Buc si una in Piatra? Ati mai avut putere si nervi? Ca placere maxima sunt convinsa ca ati avut.
    3. Am ochit doua rochite superbe la nunta – a tipei crete, cea albastra pe un umar, cu fundita verde si a tipei roscate, turquoise cu funda pe sold. Bine, rochia miresei iese din discutie, e de departe cea mai cea.

    PS Chiar si cu noua tunsoare ti se adreseaza lumea? Inseamna ca nu e chiar asa nasoala. Hihihihihi.

  • ADELA spune:

    Corecteaza-ma daca gresesc. Eu din postul tau nu inteleg ca te-ar derenja aceste mici interactiuni, ci doar te intrebi de ce tocmai tu? Cred ca-ti place pentru ca spuneai intr-un post mai vechi ca-ti plac oamenii.

  • ADELA spune:

    Invata-ma si pe mine pliiiiiz, cum faci tu trimitere catre un link, printr-un cuvant. Raman datoare!

  • Anonymous spune:

    @anonim:
    Super pozele de la petreceri,si voi in special in pozele nr 17,41,60,61,72(mi-au placut mie mai mult),daca vrei explic de ce.Cat despre postul tau de azi sa-ti zic ca mi se intampla la fel?Ca mi s-a facut mila de un domn f batran care traversa o intersectie, am sarit sa-l ajut ca veneau masinile si a ridicat bastonul?Eu cred ca tine de atitudine ,de expresia fetei ,de limbajul corpului.Probabil avem o anume bunatate si amabilitate imprimata in expresia fetei, si sunt siguri ca nu le refuzam raspunsurile la intrebari,poate vor doar sa fie ascultati.Sunt din ce in ce mai multi oameni singuri chiar daca au langa ei o familie ,sau prieteni.Eu zic ca asta e misto,nu trebuie sa te supere,pt ca pana la urma nu te costa nimic …o vorba buna ,un raspuns la un salut,chiar si faptul ca cineva isi bucura ochii privindu-te…

  • Ionouka spune:

    Cristi, welcome, multumesc de aprecieri. Corect, uite inca o chestie romaneasca perfect stupida. Deh, tine de bun simt, si asta e ceva ce lipseste majoritatii compatriotior nostri…
    Evergreen, aide mah, esti tu draguuutza… 🙂
    Adela, sa stii ca ambele nunti au fost o placere, nici vorba de nervi. Am mai face citeva daca am avea bani… 🙂 Fata frumoasa creata e sora mirelui, cealalta fata frumoasa roscata e o buna prietena care s-a casatorit cu o saptamina inainte, o sa le transmit laudele tale. 🙂
    Sigur ca nu ma deranjeaza oamenii care ma interpeleaza, ca-mi sint dragi, ma intrebam doar why me..
    Ca sa pui link, cind scrii postul selectezi cuvantul pe care vrei sa asezi linkul, apoi apesi deasupra ferestrei cu textul buntonul care arata ca o ancora cu nod pe ea, iti apare o fereastra si acolo pui adresa la care vrei sa duca clickul pe cuvint. Si gata!
    @anonim, foarte intelept ce spui. Da, vreau sa imi explici de ce pozele alea…
    Seara buna la toata lumea!

  • Dan spune:

    Pentru ADELA: daca te referi la codul HTML, se face cam asa: inainte de cuvantul (sau cuvintele) care vrei sa functioneze drept link, scrii <A href="adresa catre care vrei sa duca link-ul"> (cu tot cu ghilimele si <>), imediat in continuare (lipit de >) scrii cuvantul/cuvintele care vrei sa reactioneze la clic, si la urma (tot lipit) pui </A>. Teorie mai detaliata (cu exemple) se gaseste aici.
    Ca sa vezi cum arata link-ul catre poze din articolul de azi al Ioanei, fa asa: cu pagina incarcata in browser, du-te in meniul View si selecteaza Source, sau Page source, sau ceva de genul asta (depinde de browser si de versiune). Ar trebui sa ti se deschida o fereastra noua, cu codul paginii. In fereastra asta, fa o cautare dupa numele link-ului (in cazul de fata Enjoy) si uita-te la codul din jur.
    Daca nu e clar (probabil ca nu e, ca am turnat cam multa informatie), intreaba. Eventual la nad.cojocaru@gmail.com, ca sa nu se aglomereze comentariile de-aici cu chestii d-astea tehnice.

  • Leti spune:

    cred ca expresia fetei te baga in "nacaz".
    eu de exemplu am always (dar always- exceptand situatiile in care am interactionat cu berea) o figura de "fuck.address one word to me and you're dead".

    nu ma deranjeaza nimeni.niciodata :))

  • Ionouka spune:

    Serios? Fatza neprietenoasa zici? Ia sa incerc si eu miine. Raportez pe seara!

  • Anonymous spune:

    @anonim:
    nr.17:dati senzatia ca ceva ireal vi se intampla,ca o minune parca nu ati crede ca voi sunteti protagonistii acestui vis
    nr.41:Fericirea lui Liviu
    nr.60,61:Pur si simplu respirati unul prin celalalt,nu stiu daca e corect spus sau intelegi ce vreau sa spun, eu asta percep!
    nr.72:Dragoste,fericire,prieteni vechi dragi,prieteni noi,oameni ce va iubesc,si totusi incet iti sopteste cuvinte ce suna ca un legamant,ca o promisiune:Ioana mea voi avea grija de tine toata viata.Hai acasa acum!

  • Ionouka spune:

    Foarte buna analiza, recunosc ca eu nu m-am gindit atit de serios la ce se vede in poze, dar ai foarte mare dreptate, multe dintre lucrurile pe care tu le-ai vazut chiar au fost acolo intre noi. Ceea ce inseamna ca esti un fin observator, ca noi sintem foarte sinceri si ca am avut un fotograf excelent!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *