Back in (pink) business

Oameni buni, gata cu vaicarelile, ca a venit toamna si avem de scuturat fulare, de spalat cizme din piele intoarsa, de numarat boboci, de pus salata de sfecla rosie cu hrean, de pieptanat par incurcat, de desenat case de vis, de adunat oameni in casa cind ploua afara, de copt prajituri cu nuci si de bifat planuri, ca acus vine anul nou si ne prinde cu rezolutiile-n vine.

De curiozitate am aruncat un ochi in arhiva, sa vad ce faceam anul trecut pe vremea asta. Declaram ca-s fericita, cum desigur si eram. Imi admiram noul motan (care intre timp a devenit fostul meu nou motan) si ma plingeam ca nu-mi plac sedintele la care sint supusa de trei ori pe zi, in fiecare zi. Habar n-aveam eu ca peste un an de-atunci, adica azi, de exemplu, o sa stau tot aici, cu fundul pe o canapea de trei ori mai mare, fara motan, doar cu pisica, complet lipsita de grija oricarei sedinte (n-am mai fost la una de vreo 6 luni si nici ca mi-e dor), complet maritata, cu alt nume decit cel cu care-am crescut vreme de aproape 30 de ani, in cautare de casa pe pamint, cu nume de viitor catel gata decis.

Cum e viata, nu?

Crezi ca stii unde esti si incotro o iei, ca esti in control, ca ai totul planificat, ca te cunosti atit de bine ca stii exact ce-o sa ti se intimple si cind si de ce… Ei bine, adevarul e ca habar n-ai. Ca lucrurile se nasc din nimic, fara legatura cu ceva din ce stii, si cresc si te schimba, te muta ca pe-o bila alba pe masa de biliard, si tocmai cind crezi ca le-ai invatat pe toate, afli ca de fapt abia ai absolvit primul curs.

Aaah, fug, ca mi se ard gogosarii. Hai ca toamna asta nu e asa rea pina la urma…

Pin It

6 Comments

  • Merat spune:

    asa da atitudine 😀
    si foarte adevarat ce ai spus, m-ai pus pe ganduri. cate planuri ne facem si de fapt ne aranjeaza viata asa cum vrea ea…

  • Dan spune:

    Cum, Glorioasa Era a Marii Nepieptaneli se incheie dupa numai 20 de zile? Banuiesc ca, dintre toate consecintele posibile la care te gandisesi, implinirea celei cu plouatul mai des te-a convins, nu?
    Si te-ai lamurit de ce se numara bobocii toamna? Sau te-ai hotarat sa accepti asta ca pe o traditie cu origini pierdute in negura timpului?
    Cat despre a avea totul planificat si ce iese din asta – "the best-laid plans of mice and men", eh? Desi, bineinteles, consecintele situatiilor neprevazute nu sunt neaparat negative.
    Spor la gogosari! Umpluti, sau copti pentru zacusca? 🙂

  • Mauricia spune:

    Te temi oare de ce va fi la anul pe vremea asta? Va fi desigur altfel! Daca va mai fi, pt ca si asta e un fel de altfel, varianta nimic.
    Dar vorba ta, gata cu vaicareala! La numarat bobocii! Si mai repede ca tocmai ni se arde cate ceva! Gata cu vaicareala!

  • pifuneata spune:

    De schimbari avem parte toata viata draga printesa:) Important este ca noi sa fim fericiti si sa fim multumiti cu ceea ce avem sau se intampla in jurul nostru:)

    Eu cred ca acum esti de-abia fericita si ai si de ce:D Inseamna ca esti pe drumul cel bun!

    Bafta in continuare!

  • evergreena spune:

    Nu e rea, nu e 🙂

    :*:* Sa fii norocoasa si sa nu mai ai nicio sedinta, decat daca vrei s-o conduci tu

  • Ionouka spune:

    Buna dimineata!
    Merat, you can bet your life this is how it works… Mereu am zis ca planurile sint cam inutile (pe linga ca-s si complet boring).
    Dan, nu m-am pieptanat inca, dar probabil o sa se intimple pina vine iarna. Sau poate nu, cine stie… Gogosarii sint tocanita, cu pui si cu vin. La zacusca nu ma bag inca, poate la anul.
    Mauricia, nu mi-e deloc teama de ce va fi la anul pe vremea asta. Rau n-are ce sa fie. Sint mai degraba curioasa, nerabdatoare, dar in acelasi timp nu vreau sa treaca timpul prea repede, ca imi convine tare mult si cum e acum.
    Pifuneata, eram fericita si atunci, dar in alte feluri… Ma bucuram de singuratate, de mine, deh, totul era altfel atunci… 🙂
    Evergreen, multam, doamne-ajuta cu sedintele, daca n-o sa mai am niciuna n-o sa ma auzi ca ma pling…
    Zi excelenta la toata lumea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *