N-am! N-auzi că n-am?!?

Vă invit să mă ajutaţi să rezolv o problemaă care-mi afectează calitatea vieţii de vreo 11 ani, de cînd m-am mutat în Bucureşti. Şi anume: cum refuzi politicos un cerşetor? Mai ales ca vin în atît de multe categorii atît de diferite că e greu să ai o abordare standard. Pe ăia care bat în geamul lateral al maşinii cît aştept la semafor e simplu să-i ingor, mut maşina 2 cm mai în faţă şi îi las vorbind. Mai sînt ăia care nu vocalizează, ci doar ridică spre mine ochi apoşi şi pancartă de carton cu psalmi şi trei copii bolnavi. Sau un ciot de braţ cu cangrenă. Pe ei îi ocolesc din start. Mai sînt cei de prin gări, autobuze, magazine, czraţi, articulaţi, care-ţi recită un discurs cu nevoie urgentă de fix 50 de bani pentru cartelă metrou/bilet tren/cadou iubita bolnavă cancer. Cu ăştia e nasol, că simt miros de compasiune şi naivitate şi se ţin de mine, şi îmi dau detalii….
Ieri am trăit una nouă. Eram într-un magazin măricel, căscam ochii în vitrine. Vine spre mine un tip la vreo 30 de ani, cu un buchet de fire de levănţică în braţe. Mă salută deosebit de respectuos, îmi întinde un fir uscat, îmi urează toate cele, fără dezacorduri, îmi zîmbeşte cald şi pleacă. Un pic dezorientată, miros firul de levănţică, îmi spun în gînd ia uite ce frumos, un gest altruist, şi mă întorc la conspectatul de vitrine. Zece minute mai tîrziu, tipul revine. Buchetul de fire uscate scăzuse la jumătate. Mă priveşte zîmbind bovin, aşteaptă să fiu atentă la el, şi dintrodată începe să se milogească rapid, cu o voce de student la o teologie, şoptit, dar ferm, ceva cu familia lui din galaţi, n-au bani de pîine, acum dacă tot am luat firul de levănţică, n-am cumva să-i dau şi lui 10 lei (o sută de mii adică, l-am şi întrebat, să mă asigur că am înţeles bine) de pîine. Nu aveam mărunt, deloc. I-am spus asta. Insista. Să-i dau cît am. Un milion, îl întreb? Sigur, dacă am, el nu se supără. Pai bine măh, eu muncesc pentru banii ăştia două zile şi tu vrei să ţi-i dau ţie pur şi simplu, pentru un fir de levănţică??? M-am enervat şi-am plecat cu pas rapid. Ăsta, după mine. Să îi dau ceva, orice. Şi dacă nu am ce, să îi dau firul înapoi, că îl dă altcuiva. Adică nah, omul făcuse o investiţie proastă şi acum încerca să minimezeze paguba. Eu nu voiam să-i dau firul înapoi, că doar mi-l oferise, nu? S-a ţinut după mine aproape 10 minute. Îmi suna telefonul, îmi era frică să răspund să nu cumva să-i dau idei despre cum mă pot revanşa pentru firul ăla. I l-am dat înapoi. I-am dat înapoi şi urările de bine, înmulţite cu altfel de urări, de carne de porc de sărbători la el în congelator (în gînd, evident, că doar sînt o doamnă).
Şi-acum vin şi zic: e clar că oamenii ăştia n-au ruşine, că dacă ar avea, n-ar cerşi, nu? Bun, şi dacă vrei să scapi de ei, cum faci? Care e eticheta? Ai voie să le zici de mamă? O iei la fugă? Le dai, numai să scapi? Şi dacă le dai, se pune la faptă bună sau la gest egoist, că de fapt le-ai dat ca să-ţi fie ţie bine?
Chestia asta mă scoate din sărite, zilnic, de 3 ori pe zi. Am ajuns să cred că orice gest caritabil faţă de astfel de oameni e dovadă de prostie. Şi pică şi prost, că vin sărbătorile şi tre să fim buni şi moi la suflet… da’ n-ai cu cine, mă….

Pin It

29 Comments

  • Victor spune:

    Eu le mai dau la copii, ca mi se face mila. Calr ca prosti suntem noi, ca bagam mana in buzunar. Cum in alte tari se poate sa nu existe milogi, iar la noi milogii sunt un sfert din populatie?

  • Dragos spune:

    Aia insistenti sunt genul de oameni in fata carora nu ai nici o sansa cu bunul simt… Recunosc ca baietii sunt privilegiati, scapa mai usor de ei cu o privire urata si o vorba de dulce printre dinti.. Fetelor le ramane doar sa fuga de ei. Daca sunteti pe tocuri.. scoateti banul si aia e 😛

  • Merat spune:

    Si pe mine ma agaseaza cei care sunt prea insistenti si cu prea mult tupeu. Dar in mare… imi pare rau de ei, nu dau mereu, dar cam dau. Stiu ca nu e bine, dar ma pun in locul lor sau ii vad pe cei dragi mie. In cazul baiatului de care ai spus tu, insa… Asta nu-mi atinge nici mie coarda sensibilia deloc.

  • Ambasadoarea spune:

    Mie mi-e frica de cersetori, de astia insistenti, disperati si nesimtiti. Rili, chiar ma sperie, la fel cum ma sperie tigancile:) O frica din-aia, amestecata cu repulsie si sila. Si cred ca cel mai mult ma "misca" batranii…

    O sa urmaresc sa vad ce mai scriu oamenii pe-aici, poate aflu ceva util;)

  • Oana spune:

    Pe mine m-a pipait unul pe strada, dupa ce am refuzat sa ii dau bani. Mi-a venit sa plang de nervi, dar am bagat capul in pamant si am mers mai departe….
    Ar trebui sa ii lovim, sa strigam la ei, sa fim agresivi!

  • Adriana spune:

    Pe mine ma impresioneaza copiii si batranii.Restul, daca sunt intregi, n-au nicio scuza sa nu munceasca pentru banii aia.
    Cum ii descurajez? Ma uit prin ei.Desi in sinea mea fierb de furie…pe ei si pe autoritati.

  • ina bixade spune:

    De cind locuiesc in New York, personal, nu am vazut niciodata copii cersetori. Adultii, in schimb, sint destui,(black people usually) in special prin metrou ii vezi, sint bine imbracati, in conditie fizica apta de munca si unii refuza daca le dai mincare… ei vor bani sa isi cumpere tigari…sau marijuana:)de astia nu mi-e mila deloc…dar mi-e mila de batrini(desi nu am vazut nici batrini cersetori aici) si invalizi pe care si pe acestia destul de rar ii vezi…invalizilor le dau, de acestia mi-e mila, sint o categorie defavorizata de soarta si merita ajutati.

    PS: ca veni vorba de batrini, mi-am amintit, o singura data, acum vreo 8 ani, am vazut o batrinica cersind pe 5th ave…Doamne, era romanca,asa mi-a atras atentia, am auzit-o vorbind limba mea si m-am oprit sa vorbesc cu ea. Mi-a zis ca nepotul ei a trimis-o la cersit…incredibil de trist, nu?

  • valeria spune:

    dar cand esti inhatata de brat, somata aproape sa te opresti si ti se recita "a venit, a venit toamna" iute si soptit de catre un domn matur, ce se prezinta "poetul X"?
    i-am zis ca stiu sa citesc si singura Nichita Stanescu
    :))
    eu tolerez doar trubadurii de pe trotuare, cei ce canta la chitara sau vioara vreo piesa clasica… sunt oarecum discreti si demni.

  • B85CSP spune:

    Ei, Prinţesă! Pe lume mai sunt şi oameni bolnavi, disperaţi, infirmi, oameni care au încăput pe mâini şi drumuri rele. Treaba grea e să-i deosebeşti de impostori. Primii ar trebui ajutaţi de un sistem de asigurări sănătos. Ceilalţi ar trebui adunaţi de alte organe ale statului şi… nu ştiu ce să facă statul cu ei că amenda e o glumă (vezi cazul curvelor pe care le adună sistematic!).
    Eu le dau un ban când am nevoie de baftă la vreo chestie pentru care îmi tremură sufletul. Îmi zic în sinea mea că am făcut o faptă bună şi merit să am noroc. Nu-mi pasă dacă am dat unuia care chiar are nevoie sau unui şarlatan, fie el copil, bătrân sau femeie (barbaţilor nu le dau din principiu!). Am dat şi gata.
    Şi, culmea! Funcţionează!

  • ina bixade spune:

    oh,am uitat ce era mai important, sa raspund la intrebarea ta, nu stiu ce anume eticheta sau tactica trebuie aplicata atunci cind esti abordata de ei, personal, ii ignor, nici nu fac eye contact cu ei…nu stii niciodata ce se ascunde sub vesmintele de cersetor, asa ca sa fii safe, cel mai indicat ar fi sa ii ignori, in nici un caz nu as intra in vreo discutie cu ei.(cel putin asa procedez eu si pina acum a functionat).

  • adinutz micutz pufos..ninge peste tine spune:

    Eu mai dau la batrani pentru ca de ei chiar mi-e mila, sau la cei care canta la acordeon, vioara ceva si imi place. In Varsovie e un grup de tigani, ii stiu deja din vedere de acum 1 an si ceva cand s-au nimerit cu mine in autobus. Au inceput sa cante "Valurile dunarii" la vioara si acordeon. Apoi au cantat la acordeon, vioara, muzicuta si ce mai aveau, un cantec popular romanesc, instrumental… foarte frumos! Atunci eram de 8 luni departe de casa si nu stiam exact ce canta, dar am recunoscut, am simtit ca e romanesc. M-am tinut tare sa nu plang, dar mi-au cam sfredelit sufletul. M-am dus la ei, le-am dat bani si le-am zis "felicitari" in romana sa vad daca sunt romani. Erau in usa, doi coborasera. La care cel cu care am vorbit a ridicat capul si a exclamat "esti romanca?" si le-a strigat celorlalti sa se intoarca in autobuz ca e "o romanca de-a noastra". Mi-au mai cantat o melodie, am vorbit un pic si au plecat. Dar erau curat imbracati, foarte politicosi si cantau asa de bine ca i-ai chema la nunta! Pe cei carora nu vreau sa le dau, incerc sa ii ignor, sa nu ii privesc, sa par foarte grabita. Dar cum zicea cineva mai sus, sunt imprevizibili, pe o prietena de-a mea a tras-o o tigancusa de par ca nu i-a dat bani, deci… Oricum, daca nimeni nu le-ar mai da brusc, ar trebui sa se lase de "meserie" dar si noi ii incurajam si ce e mai grav e ca sunt unii care doar colecteaza banii de la cersetori 🙁

  • Ionouka spune:

    Asa, gata cu vizitele si cu chestiunile urgente, acum pot sa ma concentrez asupra cerselii.
    La batrani mai dau si eu, ca ma fac sa ma gindesc la bunicii mei, de care mi-e intotdeauna foarte dor.
    La copii nu dau niciodata, pentru ca ma gindesc ca fie cersesc pentru niste adulti degenerati, fie isi cumpara tigari sau aurolac de banii mei. Si nu vreau asta. Mi s-a intimplat sa le dau pateuri sau fructe si sa vad apoi cum le arunca. Deci sigur nu cersesc de foame…
    Adinutz, da, si eu mai dau celor care produc muzica placuta, in Bucuresti sint foarte multi in statiile de metrou, la universitate… Era o trupa care acum a ajuns celebra in state, au inceput cintind la mandolina in metrou… 🙂
    Ina, deci ignore mode. Da, asa ma gindeam si eu, numai ca in ultima vreme, vad ca nici asta nu mai functioneaza…
    Cornelia, mi se pare imposibil sa identifici mincinosii!
    Valeria, trebuia sa ii arzi poetului o poseta direct in crestet!
    Ambasadoarea, ca bine zici, si eu simt la fel, si frica, si dezgust, si ceva mila…
    Groaznic.

  • Ana spune:

    Ptr mine cel mai nasol moment a fost cand un tip ca vai de el intra in autobuz si incepe sa vorbeasca despre faptul ca i-a murit copilul si ca nu are bani sa-i cumpere sicriu sa-l ingroape.
    I-am dat rapid 5 lei si am coborat din autobuz sa nu ma mai gandesc daca o fi pe bune sau nu treaba.
    Doamne fereste sa ajungi sa cersesti ca n-ai bani de sicriu….

  • adinutz micutz pufos..ninge peste tine spune:

    S-au cam strecurat niste greseli in comment-ul de mai devreme 🙁 nu uit limba :p, dar am scris rapid si n-am observat. Am uitat sa te intreb daca ai primit mail. Nu e ca te grabesc sa raspunzi, ci sa stiu daca am inteles bine adresa si nu am trmis in neant 🙂

  • Ionouka spune:

    Ana, daca as sta sa ma gindesc ca toate povestile lor sint adevarate, nu cred ca as mai dormi noaptea. Le multumesc celor care au inventat castile, si sotului meu, care mi-a oferit cadou anul trecut unele foarte performante, pe care daca mi le bag in urechi nu mai aud chiar nimic decit muzica din iphone. 😀
    Adinut, neprimit… 🙁

  • adinutz micutz pufos..ninge peste tine spune:

    vaaaai!! dar care era adresa?? cui am scris? 🙁 nu e ionouka@yahoo.com? nuuu?!

  • Ionouka spune:

    Hai ca l-am gasit, zacea in Junk mesajul… Citit, raspuns!

  • Dana spune:

    In Timisoara, la mine acasa, parca nu erau asa.. sau parca nu erau asa insistenti.
    Printre primele lucruri pe care le-am observat in Bucuresti a fost insistenta si creativitatea oamenilor care cer. La inceput le dai si le dai, ca doar cer si daca esti bun si naiv, ii crezi.
    La mine totul s-a oprit dupa Filantropica.. "Te-am impresionat? Ţi-am luat banu'!"
    Sunt atat de multe moduri in care poti ajuta un om.. nu pun la indoiala credibilitatea oamenilor, cine sunt eu sa judec gravitatea problemei lor? Dar, prefer sa-i ajut altfel.. in mod organizat.
    Si celor care cer le zic sa ceara ajutor la fundatii.. ca banii, mancarea, hainele sau ajutorul meu acolo se duc.

  • Anonymous spune:

    eu am lucrat am avut de a face cu niste femei asistate de stat dupa nastere din niste centre speciale. Inafara de un singur caz restul nu ar fi muncit nici sa le pici cu ceara. Cu toate ca existau tot felul de servicii sa la ajute cu copii si casa in caz ca ar fi muncit. Si daca cumva prin absurd se angajau deja dupa citeva zile se imbolnaveau subit cind vedeau ca chiar ar trebui sa munceasca. Deci nu tuturor cazurilor sociale le faci un serviciu daca ii ajuti material. Iar apropo de batrini:la metrou la salajan era o batrina (careaia ii mai dadeam si eu) care cersea. Intr-o zi a venit o cioara blonda si a luat-o pe sus spunindu-ui (auzit de mine): hai bre de aici ca ploua si astia nu se mai opresc in ploaie sa iti dea bani. Deci si ei fac parte din retea din pacate.
    blue

  • brontozaurel spune:

    Toamna lui 2002. Pe peron la Unirii 1. Imi luasem o ciocolata cu crema de rom. Si a venit la mine un baiat cu cersitul. I-am dat ciocolata. Si apoi a venit metroul. Am luat metroul, am coborat la Dristor si, in timp ce urcam scarile, a venit repede din spatele meu si baiatul ala: "hai sa-ti iau alta ciocolata ca pe aia ti-am mancat-o… de care vrei? hai, ca am strans destul…"

    Cam cu vreo 5 ani in urma, la Piata Salajan, langa cuptorul de paine (care acum nu mai exista, ca, de, cazinourile au luat locul cofetariilor si brutariilor), un barbat in varsta mi-a cerut bani de o paine. I-am cumparat eu o paine: "a, nu… da' bani n-ai?"

    La fel, mi s-a intamplat sa mi se refuze portocale, mere, covrigi.

    Acum cateva luni, in Gara de Nord. A venit o femeie mai in varsta la mine sa-mi ceara bani. I-am zis ca n-am. Chiar n-aveam, ca d-aia eram pe peron in gara, ca asteptam pachet cu mancare de la ai mei, ca eu eram absolut falita. Replica ei a fost: "N-arati ca si cum n-ai avea!" Mda, probabil trebuia sa-i propun sa ne cotrobaim una pe alta din buzunare si sa impartim totalul jumi-juma… ca eu sigur n-aveam nimic 😐

  • Silvienoire spune:

    Singura alternativă este să îi refuzi foarte direct.
    Un" Nu am!" blazat rezolvă situaţia.Stiu si ei ca tine de vointa acelei persoane ci nu de "puterea lor de convingere".
    NU AM echivaleaza cu "nu vreau" sau cu "îţi pierzi timpul insistand".
    Categoria aceasta de oameni ne transformă treptat în persoane circumspecte şi impasibile la probleme ce se dovedesc reale.
    Pe mine mă îngrozeşte gândul că se apropie vremea colindelor şi voi fi nevoită să ascult zbierături, reinterpretări şi alte alea. De cei care îţi impun fondul muzical într-un spaţiu public cum scăpăm? Sună precum "Atlas de mitocănie urbană" 🙂

  • RaduBT spune:

    Nu stiu de ce insa prima data cand am citit articolul am avut impresia ca te referi ori la "socialisti" in general ori niste la indivizi care incearca sa faca curte unei femei. Sau la ambele, in acelasi timp.

    Solutia, in ambele cazuri, e sa scoti un spray paralizant. 😀

  • Anonymous spune:

    pentru o suta de lei muncesti 2 zile? ahaa am inteles ,se explica frustrarile tale si nevoia de lauda:))

  • Nuschu spune:

    @anonim: doua zile pt 100 de lei e un fel de-a spune, stii.
    La 'obect': eu cred ca n-ai decat sa ignori si sa refuzi orice ti se ofera care nu e promo. Mie mi se ofera fire de busuioc sfintite (??!), grau pt Sf Andrei, reviste gratuite (vezi sa nu ti se ofere chiar a ta :)) etc.
    Copiilor, sau celor ce taraie copii dupa ei le dau mancare (ciocolata, sau placinta, nu le prea refuza). Batranilor le dau ce am in traista (merge si cu rosii), insa celor pe care ii vad constant, in anumiye locuri, anumite ore, nu le dau nimic, e clar scopul.
    Acuma, bunul simt nu functioneaza. Gandeste)te ca sunt oameni cu un cu totul si cu totul alt sistem de raportare la viata, nu au valori, nu au primit nimic de la nimeni, au cea mai trista existenta posibil, cred eu.
    Mai e si faptul ca, da, ma fac sa ma simt vinovata pt ca am o haina groasa in spinare, ma gandesc la o noua pereche de manusi gri, sunt sanatoasa si-mi permit sa nu ma gandesc la ziua de maine cu teama…
    Daca vrei sa fii mai buna, se gasesc, din pacate, nenumarare, din ce in ce mai multe cazuri de oameni care au nevoie de operatii, de haine pt copii si care mai bine mor incet, decat sa ceara…

  • Anonymous spune:

    Exemplul din Filantropica este foarte elocvent!
    In general o atitudine hotarata, un raspuns scurt si transant ai determina sa plece.
    Sunt ,ca si cainii comunitari, care daca simt frica sar pe tine, axati pe detectarea slabiciunilor, daca incepi sa arati compasiune sau un inceput de mila sunt peste tine.
    Insa i-mi aduc aminte de un caz in care am fost abordat pe strada si n-am putut scapa de cei ce se tineau ca scaiul de mine.
    Asa ca a trebuit sa inventez rapid o poveste cat mai trista, ca trebuie sa ma duc rapid la spital, am o ruda in operatie, caz grav …. si sa ma sugestionez in asa hal incat sa-mi dea si lacrimile.
    Iar daca au vazut ca povestea mea a fost mai tare decat a lor si interpretarea mea reusita m-au lasat in pace.
    In general cersetorii sunt vanzatori de iluzii si santajisti de sentimente.
    Mizeaza pe sentimentele umane pentru a obtine un profit.

    Daca nu reusesti cu vorba buna, intotdeauna exista solutia 112,
    iar daca ai si hands-free -ul conectat nici nu o sa-si dea seama decat atunci cand sunt invitati la o plimbare de " oamenii in negru".
    Sau n-ar strica in poseta un spray paralizant si o lanterna care sa aiba si electrosoc pentru cei mai insistenti.

    Ca o paranteza, in vechea Sparta, copii care se nasteau cu infirmitati sau diformitati erau aruncati de pe munte intr-o rapa.
    Cateodata cruzimea este mai umana decat mila!
    Sau alta abordare:
    " Orice fapta buna nu ramane nepedepsita ".
    PS Sunt inca pesimist dar ma tratez!

  • Alieu spune:

    a vazut cineva "filantropica"?? dupa ce am vazut filmul nu am mai dat niciodata bani cersetorilor…fie ei batrani, copii, schilozi…

  • ADELA spune:

    Caz 1 : Veneam din piata incarcata cu legume…trei tiganusi mici ma roaga sa le dau si lor ceva. Le dau la fiecare cate o rosie si dau sa plec…cand ma trezesc cu rosiile direct in capul meu.
    Caz 2: La metrou, o batranica, se plangea de foame. Ma duc la patiserie, ii cumpar un pateu cu branza si i-l dau. Zice :"Nu-mi place cu branza, vreau cu ciuperci!"
    Caz 3: Unu'imi infige sub nas un Sapte Seri. Ii zic ca am, ca sunt gratis…si-mi baga o injuratura si o flegma de imi era rusine sa mai ridic ochii din pamant.

    Dadeam deseori bani dar in urma acestor experiente, am jurat ca nu mai dau. Si n-am mai dat …decat unei batranici care plangea de frig, de foame, nu stiu in fata unui magazin dar nu indraznea sa ceara.

    In general scap de ei cu un singur cuvant "dispari!" si cu o privire pe masura.

  • Dana spune:

    Asta vara a venit un pusti la mine sa-mi ceara bani, ca a venit cu fratele lui in Bucuresti pe motocicleta si ca n-au bani de benzina sa se intoarca la Constanta. Atunci i-am dat, pentru ca am o pasiune pentru motoare si m-am gandit ca poate e adevarat ce zice. Acum cateva saptamani m-am intalnit iar cu el, spunea aceeasi poveste. I-am zis ca si asta vara era in pana cu motorul si sa aiba grija ce minciuni spune :)) Asta m-a facut sa fiu si mai suspicioasa in privinta celor care cer. Si nici nu ma gandesc sa le mai dau bani.

    Se vede ca "milogii" astia n-au chef de munca, pentru ca daca ar fi cu adevarat disperati s-ar duce la un magazin cu "Nene, lasa-ma si pe mine sa curat un geam pentru 10 lei". Au si ei 2 maini + 2 picioare, cum eu muncesc pentru banii mei, si ei pot sa faca la fel.

  • M. spune:

    „ma priveste zambind bovin” :))))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *