Cheia marilor succese: compromisuri mari si dese

Ah, ce buna e cafeaua cu lapte si scortisoara, bauta in pat, dimineata tirziu, cu o pata mica de soare pe perete si Nouvelle Vague in ureche! Nici un compromis aici… 🙂

De citeva zile ma gindesc la compromisuri: incerc sa-mi dau seama daca-mi sau sau imi displac. Colegii de la Men’s Health mi-au pus la dispozitie doua pagini in revista de martie, sa ma exprim liber pe subiect. Ce-am zis acolo vedeti voi in revista. Ce zic aici e asta: in primul rind, ma enerveaza sa scriu despre compromis pentru ca daca pun „cred ca”, „spun ca” inainte de el, rezulta o cacofonie rasunatoare si trebuie sa ma intorc sa reformulez, iar asta imi fractureaza complet discursul. Asa ca inainte sa incep scurtul monolog despre compromis, imi permit sa repar cuvintul astfel incit sa sune frumos in fraza. Sa-i spunem… Pompromis. Ca un fel de pom laudat, la care te duci cu sacul, ca si asa toata lumea ridica in slavi com… pardon, pompromisul asta ca unica si garantata cale catre succes pe toate directiile. Da, siiigur, am o casatorie de succes, dar e numai pentru c-am stiut sa fac compromisuri. Am o cariera de succes, e evident, dar fara compromisuri n-as fi ajuns atit de departe. Mna…. nush ce sa zic…

Eu cred intii de toate ca nu orice renuntare e un pompromis. Ca sa te poti lauda in tine sau la lume ca ai facut un compromis, trebuie sa renunti cu adevarat la ceva important. Sa simti ca iti tremura barbia cind spui „Bine, asa facem”, sa dai drumul la ceva fara de care stii sigur ca viata ta o sa miroasa mai putin placut. Sa scrisneti din dinti noaptea in pat, sa te gindesti ca la naiba, te-ai lasat prostit. Ala e un compromis. Nu ca aduci flori acasa de ziua femeii, pentru ca stii ca ea vrea, si o faci chiar daca tie ti se pare stupid. Hai sa fim seriosi, cit de tare poate sa doara un ocol la florarie si trei fire la 10 lei cu tot cu folia lucioasa? Nici ca stai sa faci o tocana de ceapa pentru ca lui ii place ceapa, chiar daca tu urasti mirosul si gustul. Astea sint gesturi frumoase, naturale, pe care le facem pentru ca sintem oameni.

Compromis e atunci cind renunti sa stai in orasul pe care-l iubesti ca sa fii aproape de un om anume. Cind faci sex pentru bani. Cind imprumuti sume mari unor oameni despre care nu stii mare lucru. Cind renunti la iubire pentru confort. Sau la confort pentru iubire. Cind faci exclusiv pentru bani un job pe care-l urasti. Astea-s compromisuri. Decizii rationale care-ti fac sufletul varza, dar de care te tii pentru ca asa e elegant. Pentru ca ai auzit ca asa se obtine succesul. pentru ca asa ai sa ajungi mai sus, mai slaba, mai iubita. Eu la asta spun nu, multumesc. Si la modul de mai sus, n-am facut compromisuri. Din simplul motiv ca eu cred asa: orice e impotriva instinctului si vointei mele emotionale, e gresit din start si nu trebuie facut. Am renuntat in timp la lucruri, dar (cred) niciodata la ceva cu adevarat important pentru mine. Evit pe cit posibil conflictele cu mine insami, pentru ca ma stiu dificila si incapatinata. Rationalul rareori functioneaza pentru mine. Capul meu e supus inimii, lucrurile merg bine-asa, compromisurile sint inutile. Sigur c-am avut si noroc, n-am fost pusa in situatii cu adevarat dramatice…

De la voi cum arata compromisul? Doare?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

12 comentarii

  1. Daca un compromis e ce spui tu, eu am facut unul: am divortat. Doare, si dupa 8 ani tot doare. Daca as putea da timpul inapoi, as face altfel.

  2. Eu am renunţat la oraşul pe care-l iubesc pentru bărbatul meu. Şi nu regret deloc. Acasă e acolo unde suntem amândoi. 🙂

  3. Aha, deci compromis e doar sexul pe bani. Dar ce zici, Ioana, sa zicem asa, la intamplare, de sexul cu cineva pentru a ajunge intr-o functie sau a te mentine intr-o functie. Uite sa zicem, tot asa, la intamplare, ca o fata din provincie, vine sa faca PR cica. Si pe langa PR asta, mai ridica si codita. Asta nu e compromis, nu?

  4. Depinde cit de mult ii place sa ridice codita. Daca ii displace maximum, si totusi o face, atunci, da, e compromis. Chestiunea cu sexul pe bani era doar un exemplu.

  5. Cele mai bune lucruri din viata mea le-am facut cu indarjirea si incapatanarea de a-mi asculta instinctul si inima.Cand am fost rationala am gresit.Mult….Asa ca fara pompromisuri si tot inainte .

  6. Anonim, n-ai fost atent la lectie. Am renuntat la multe lucruri pentru iubire, dar nu le-am simtit ca pe niste pierderi. Pentru ca iubirea e mai importanta decit (aproape) orice. Asa ca atunci cind am renuntat la confort pentru iubire, n-a fost un compromis, ci o decizie buna.
    Asa, Orestia, imi place ce spui.

  7. Nu stiu cat de atenti sunt unii la compromisurile din viata lor, sau cat la cele din viata altora. Asta mi se pare cel mai ciudat. Tind sa cred ca nu am facut compromisuri, adica sunt foarte impacata cu alegerile mele si dorm pufos noaptea 🙂 Dar mi s-a intamplat sa mi se "reproseze" ca o decizie de-a mea a fost de fapt un compromis, cand pentru mine a fost doar un pas firesc, care mi-a adus multa bucurie. Important e sa te simti tu bine cu ceea ce faci si sa te judeci singur, daca e, nu sa ii lasi pe altii.

  8. si legat de ce intelegi ca fiind compromis, eu nu vad in a renunta la locul pe care il iubesti (oras, chiar tara) pentru cineva, ca fiind un compromis. Sau cel putin nu pentru toti. Depinde cum pleci. Adica, orasul e doar un oras…Sa-ti fie dor de prietenii din el, asta da. Insa depinde si cum gandesti: prietenii pot veni sa te vada, tu te poti intoarce mereu. Atata timp cat nu e o rupere definitiva si dureroasa, poate fi inceputul unei noi aventuri, chiar si pentru prieteni, nu neaparat un sfarsit.

  9. Eu zic că doare. Al dracului…
    Însă, cum s-a mai spus, depinde dacă-l percepi ca un compromis… Pentru că s-au dat exemple şi exemple.
    Personal am făcut câteva… Unele au durut, dar au meritat, altele n-au meritat şi-au durut şi mai rău, iar celelalte nu le-am simţit eu ca un compromis deşi aşa păreau din exterior.
    Apoi mai sunt situaţii în care repetând un compromis, te obişnuieşti şi nu-ţi mai pare compromis, nu-l mai vezi/simţi…

  10. hai, mai, Ionouka, unde citesti tu atatia care-si declara sus si tare compromisurile?! Ca eu vaz numa' d-aia de nici usturoi n-au mancat, nici a compromis nu le miroase gura! D-aia (sau d-alea) de au ajuns sus numa' pe principii bine-nsurubate si fara pic de regrete 'compromiSatoare'.
    Mda, eu am facut o data un compromis mare cu mine, din amor ghebos. Completely waste of time and feelings. N-as sfatui pe nimeni. Amoru' n-a meritat, da' a meritat invatatura de minte si schimbarea prin care am trecut plecand de-acolo. Una dintre invataturi a fost ca nu se poate ca, intr-o viata de om, sa iubesti la nebunie numai o data :-). Numa' trebuie avut grija pe cine iubesti.
    Si acum, la 28 de ani, as zice ca nu orice iubire merita sa dai confortul pe ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *