Tata

Cind tace, nu-l recunosc. Cind a plecat, era subtire, blond, vesel, avea ochii rotunzi si cite-o floare ascunsa in vreun buzunar. Cinta tot timpul, si, cind credea ca nu-l aude nimeni, batea cu degetele ritmuri de bas din Pink Floyd. Acum e rotund la trup si uscat pe dinauntru. Cind crede ca nu-l aude nimeni, injura. Trecatori, arabi, vremea, viata. Cu degetele nu mai bate nimic. In buzunarele lui bate vintul. Nu mai sint flori acolo, dar nici altceva.

Cind tace, ma uit la el si habar n-am cine e. Nu prea ma priveste, iar cind il intreb ceva, zimbeste cumva straniu si imi raspunde cu ochii in alta parte. El nu ma intreaba nimic, niciodata. Nu stiu daca e pentru ca i-e teama c-o sa-i raspund rautacios, sau pentru ca nu vrea sa stie. Nu stie citi ani am (a incercat sa aproximeze la un moment dat, l-am corectat rizind, a schimbat subiectul), nu stie ce lucrez, unde stau, ce vreau, ce simt, la ce-s buna si de ce mi-e teama. Nu e un parinte pentru mine. E unul dintre ultimii oameni in care-as avea incredere cu un secret sau caruia i-as cere ajutorul. Orice ajutor.

Cind vorbeste, ceva se trezeste la viata. Ii recunosc accentul, risul, glumele. Sint citeva cuvinte si expresii numai ale lui. A uitat sa vorbeasca romaneste corect, se grabeste cu informatii irelevante si le ascunde pe cele care ma intereseaza de fapt. Dar cind vorbeste, il recunosc. Adica imi aduc aminte ca acest om mi-a fost odata tot. Ca seara venea sa-mi spuna cum o sa ma fac eu tractorista, pentru ca la altele nu ma prea pricep. Ca imi cinta la chitara si eu dansam in jurul lui imbracata in fustele de matase ale mamei. Ca imi gatea sosuri de rosii si ma batea la table, ca sa invat de mica sa pierd.

Si uite c-am invatat sa pierd. Sa-l pierd. Ironic, nu? M-am obisnuit cu gindul atit de tare ca nici macar nu mai doare. Poate i-ar placea sa afle ca nu m-am facut tractorista. Din pacate, e prea tirziu pentru asta.

L-am intrebat multe lucruri serioase. M-a mintit de fiecare data, cu privirea pe geam sau in servetel. Cind ne-a condus la aeroport, in jumatatea de ora cit am stat asteptat imbarcarea, a iesit la tigara de trei ori, s-a dus o data la toaleta si de doua ori sa-si ia suc. Cind ne-am despartit, l-am simtit ca tremura. I-am spus sa plece rapid, a plecat. N-a intors capul nici macar o singura data. S-a departat incet, schiopatind. Si asta a fost.

Mi-e imposibil sa-mi imaginez cum ar fi fost viata mea daca acum 18 ani, el ar fi ramas. Cum ar fi acum sa sun acasa si sa vorbesc cu doi oameni. Sa cumpar cadouri de craciun pentru doi parinti. Sa ma sfatuiesc cu o mama SI cu un tata. Sa merg sa astept la gara doua persoane. Sa am poze la capatul patului cu ea SI cu el.

Uneori ma apuca furia. Si-mi vine sa vorbesc urit, sa lovesc, sa scuip. Alteori mi se face rusine de cit de mult nimic e acolo in locul mare si preaplin in care-a fost el.

Am pus si citeva poze. Mie nu-mi spun mare lucru. E chipul batrin si trist al unui om care nu mai are nimic de spus pentru mine. Nu vreau sa-mi scrieti cum pare, ca semanam, ca e emotionat sau stresat sau mai stiu eu ce. Nu e important nici cum pare, nici cum e. Pentru ca e un om care nu mai exista, nici macar pentru el insusi.






E tirziu si ma simt singura. E o singuratate pe care el ar putea-o umple, el de atunci. El de acum e neputincios si uscat. Si mi-e ciuda pe toate lucrurile stupide care ne-au adus aici, care ne-au schingiuit emotional pe toti, iar acum caram pe noi rani care n-or sa treaca oricit ne-am pansa amintirile cu alte feluri de iubire.

Pin It

17 Comments

  • Merat spune:

    Ioana, te inteleg foarte bine! Desi pe alte cai am ajuns fara tati, iti inteleg singuratatea. Imi pare rau pentru el, imi pare si mai rau pentru tine. Stiu ca aceasta durere va ramane cu tine toata viata si imi pare atat de rau ca o persoana ca tine are in spate ceva atat de greu…
    Si cat de bine ai zis ca o astfel de durere nu merge pansata cu altele, dar totusi, bine ca avem cu ce incerca, nu?
    Acum am vazut posturile tale despre RMN, mancarea de la Roma si acesta. Si desi m-ai fermecat, ca de obicei, cu descrierile tale, postul acesta… sunt alaturi de tine asa cum pot!
    Astept rezultate bune de la RMN, daca din Roma nu a fost chip.
    Printesa draga >:D< ….
    ps – si mie imi canta tati la chitara. si la muzicuta…

  • ADELA spune:

    Intrebari:
    – cum se explica faptul ca nu stie cati ani ai?
    – de ce l-ai mai surprins in poze daca nu e cel de care vrei sa-ti amintesti?

    Imi pare rau…ar avea atatea motive sa fie mandru…

  • Dana spune:

    Dar e tata.. Asa cum e el, nu?
    Al meu a fost acasa, dar parca n-a fost. Nu s-a implicat in viata mea nici atunci si nici acum.. si-atunci ma-ntreb? Oare cum era mai bine: sa fi fost acolo sau nu?

    Eu stiu ca ASA n-o sa fiu ca parinte sau o sa incerc 🙂

  • raluca spune:

    atunci cand ai scris ca te duci la Roma sa-ti vezi tatal m-am gandit ca esti un om curajos, avand in vedere ceea ce scrisesei inainte despre el.
    eu n-as putea sa fac asta. nici macar n-as incerca sa innod o relatie, sa ma duc dupa un om care m-a parasit nici nu mai conteaza cum si cand sau de ce. si mai ales daca omul acesta ar trebui sa fie o parte semnificativa din totul meu.
    te admir enorm pentru curajul pe care l-ai avut in aceasta relatie. te admir pentru fiecare incercare pe care o faci sa te apropii de el, sa te duci TU la el. sa calci peste orgoliu, sa calci peste durere, sa calci peste tine.
    daca mai multi dintre noi am fi ca tine si daca mai multi am avea curajul asta poate ca nu ar mai exista oameni care sa paraseasca. ci doar cei care pleaca, si chiar daca nu se mai intorc, stiu cum, si au curajul sa te pastreze in viata lor.

  • Simona spune:

    Ioana, poate nu sunt cea mai in masura sa imi dau cu parerea…unele lucruri in viata ni se intampla si nu putem schimba nimic, nu le gasim o explicatie si chiar daca am cauta….nu ne multumeste sau o gasim dar nici noi nu o mai credem..ca am crescut…
    Important este ca tu esti puternica, viata ta a capatat culoarea fericirii..tu ai familie, sot, mama ta, parintii lui Liviu, prieteni…stiu ca nici unul nu va inlocui acel loc care, cand erai in crangul casei parintesti, ii apartinea lui..dar priveste altfel (daca pot spune asa) tu ai ceea ce am enumerat mai sus..el are doar amintirile, tigarile..probabil anumite regrete si o viata singurticaa…Se spune ca cei care nu mai fac parte din viata noastra si au ales alt drum este pentru ca asa a fost sa fie!
    Zambeste, pastreaza amintirile frumoase care le ai cu el si fii impacata cu tine ca ai facut ceea ce,sincer iti spun, multi nu ar fi avut puterea sa faca!
    Te pup si te imbratisez cu drag!

  • Adina spune:

    Prin asta realizez din nou ce parinti minunati am. Multumesc!
    Iar tu, tu esti o femeie puternica. Te admir mult pentru asta…

  • Ingrid spune:

    Ioana… multi, nedrept de multi oameni traiesc cu o durere in si pe suflet. Me included. Ca si tine, am invatat sa traiesc cu ea. A fost mare, sfasietoare, insuportabila… acum e undeva ''acolo'', mai scoate capul din cand in cand, imi mai da cate-un ghiont in ficati, apoi dispare, pentru ca eu sunt ocupata sa traiesc… pentru a reaparea iar, cand si cand.

    O cunosc, stiu ca nimic din ce as primi nu o va putea pansa pe deplin, e ceva ireparabil, face parte din mine – asa cum si durerea ta e parte din tine. Un singur lucru mai ai de rezolvat: furia. Cand vei fi trecut si de momentul asta, vei fi ajuns la capatul ''calatoriei''. Si se va numi ca ai acceptat-o, ca pe un soi de… apendice.

    Te imbratisez. So is life, mama ei de viata…

  • sorin spune:

    Ioana, multumeste-i mamei tale inzecit pentru toata dragostea ei si pentru persoana minunata si puternica care te-a invatat sa fii. Si poarta-ti durerea in suflet atat cat va fi nevoie pentru ca doar asa vei invata mereu ca atuci cand esti la pamant, mai jos de el nu poti ajunge si trebuie sa te ridici.
    Ioana, esti o inspiratie si o femeie minunata pentru mine, te admir si pentru ca eu ma lupt sa pastrez o fiinta mica inauntrul meu, ii vorbesc despre tine si despre lucrurile minunae pe care le scrii si le transmiti si daca o sa fie fetita, se va numi Ioana, pentru ca Tu te numesti Ioana. Asa ca esti nasica spirituala si sper sa te mai iveselesc cu gandul acesta. gee…scriu de pe contul sotului:P

  • Ionouka spune:

    Dragii mei,
    Va multumesc pentru vorbele bune.
    Sotia lui Sorin, nici nu stiu ce sa spun… sint onorata, sint… uf, iti multumesc, e cea mai buna veste de anul asta! Iti doresc multa sanatate pentru tine si pentru buburuza ta, sa stati acolo linga ea, fara exceptii, in orice conditii… Dar tu stii deja asta. >:D<
    Ingrid, ce bine zici… Furia cred ca are drept sa mai stea acolo o vreme, e rara oricum, si-mi face bine. Nu vreau sa-i dau drumul.
    Adina, sa le spui si lor asta… 🙂
    Simona, multumesc, e foarte adevarat ce spui.
    Raluca, e o utopie asta. Si cred ca drumul meu pina la el a fost pina la urma un act egoist. Ramine sa aflu cit de util.
    Dana, orice e mai bine decit sa nu fie acolo.
    Adela, pozele le-am facut pentru cei de acasa, care se topesc de dorul lui. tatal lui, fosta lui sotie, adica mama, parintii mamei…
    Merat… 🙁 Sintem niste copii singuri, asa-i?

  • gee spune:

    hei…sa te rogi un pic si pt noi sa duc sarcina la bun sfarsit pt ca avem mici pb… ma bucur ca ti-am inseninat ziua, ca si asa am vazut ca e urat in Bucuresti. Am scris mai devreme de pe adresa sotului-sorin pentru ca n-am fost atenta care e logat de fapt.

  • Ionouka spune:

    Gee, draga mea, de cind mi-ai zis ma tot gindesc la voi, sper din tot sufletul sa fie bine, daca pot sa ajut cu ceva, orice-mi sta in putere, sa imi spui. Ma gindesc la voi si ma rog sa se nasca micutul/micuta cu bine. Asa o sa fie, uite, chiar acum ma duc sa scot bagheta, sa suflu praful de pe ea si s-o trimit la treaba, acolo la voi in familie… >:D<

  • Merat spune:

    Ce m-a impresionat Gee! Vezi, printesa draga, ce insemni pentru unii oameni?
    Gee, iti trimit si eu niste energie pozitiva pentru Ioana jr! 🙂
    ps – da, Ioana, in ceea ce priveste tatal, suntem copii singuri, iar mamele noastre, saracele, prin ce trec si ele. Cu timpul o sa fie mai bine… trebuie 🙂

  • Evergreen spune:

    M-ai facut sa plang…

    Probabil nu poti schimba nimic la trecut, insa te poti preocupa de viitorul tau (si al copiilor tai)

    Spune-mi care-s rezultatele la rmn? sau ai spus pe undeva si nu am apucat?

  • Onitzza spune:

    Stiu exact cum (te) simti.Tatal meu s-a pierdut, la modul afectiv, cand eu aveam 14 ani si un divort la activ. Al parintilor. Nu a stiut (sau poate nu a vrut destul de mult) sa se apropie de mine. Si poate nici eu nu am stiut (sau poat nu am vrut destul de mult) sa ma apropii de el. Acum imi este un strain, desi m-ar durea sa aflu ca nu mai este (Doamne Fereste!). E greu. Si rece. Si suparator, genul acela de suparare frustranta. Mda…

  • mihaela spune:

    Ioana, vezi ce ochi tristi are? Ce figura incremenita? Parca iti cere iertare, iarta-l oricum. Fii mai buna decat el. Sarbatori frumoase la Moldova!

  • Ionouka spune:

    Mihaela, incerc. Incerc de multi ani. Mi-e foarte mila de el. 🙁
    Multumesc, sarbatori frumoase si voua!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *