Vacanta la Roma

Acum 18 ani, a plecat sa munceasca in Italia, cu bine cunoscutul refren ca in romania nu se cistiga, tre sa asiguram copilului un viitor etc. Sase ani ne-a amagit cu telefoane tot mai rare, vederi cu tot mai putine rinduri pe ele, bani mai deloc. Apoi, din 98, cind am intrat la facultate, a disparut. Nici un telefon, nici o vedere, nimic. Cam o data pe an auzeam de la vreun fost coleg de santier plecat odata cu el ba ca e mort, ba ca e arestat, ba ca are doi copii si e putred de bogat, ba ca se drogheaza, ba ca e putred de bogat, are doi copii, si a fost arestat pentru ca se drogheaza etc. Au trecut asa noua ani. Noua ani de nimic adevarat. La inceput il visam. Cum ma duce la teatru, cum ma tine pe umeri la concert, cum facem impreuna omleta cu rosii. Apoi nu l-am mai visat deloc si-am fost convinsa ca a murit. A durut ca naiba, apoi a trecut si asta. Slava domnului, a curs suficient timp sa ma obisnuiesc cu fiecare gind in parte: mai intii c-a plecat, apoi ca n-o sa mai revina, si in final ca s-a dus de tot si n-o sa-l revad niciodata. Am pastrat o vedere de la el, cred ca ultima pe care mi-a scris-o, prin ’97, in care-mi spune „Johnny, mi-e dor de tine de nu mai pot. Intr-o luna sint acasa.” Au trecut 13 ani de atunci. In toti anii in care el n-a fost, ma rugam sa fie bine. Nu sa se intoarca, nu sa-mi fie tata la loc, ci sa fie bine si sa-l pot vedea macar o data pe an. Desi simteam ca asta nu se mai poate. Eram sigura ca a murit.

In 2007, m-a sunat. In citeva zile m-am urcat in avion sa-l vad, sa-l aud. Am gasit o epava de om. El a gasit o ditamai femeia, in care nu regasea mai nimic dincopilul de 12 ani pe care-l lasase acasa. Tremura de emotie si de la prea multa vodca inghitita ca sa aiba curaj sa-mi raspunda la intrebari, nu-i venea sa creada ca eu am un serviciu, ca muncesc, ca am viata mea. Fetitele de 12 ani se joaca in fata blocului si face teme la mate, nu se duc la serviciu, nu?

Am plecat dupa citeva zile, cu inima mica. Traieste. Nu mai arata ca el, nu mai vorbeste ca el, nu ma mai cunoaste si nu ma mai iubeste ca el. Dar… e tata. De trei ani de cind a sunat din nou, minte ca vine acasa. Ne minte pe noi, se minte pe el. De la o luna la alta apar noi piedici. Operatii, accidente, mafia care vrea sa-l linseze, politia care-l acuza de lucruri rusinoase, un complot universal care-l tine departe de noi. Omul e dependent de fantezii, de promisiuni, de niste sticle cu continut transparent si tare. Multe vreme am fost suparata pe el. N-a venit la nunta mea, desi a jurat c-o sa fie acolo. N-a venit nici de craciun, nici de paste, nici de ziua mea, trei ani la rind. O vreme nu i-am raspuns la telefon si nici la mesaje. O alta vreme i-am raspuns rautacios, ironic, acru.

Pina-ntr-o noapte in care am visat ca a murit. Si-am simtit ca ma usuc. Mi-am dat seama cit sint de proasta. Mi s-a dat exact ce-am cerut. Sa stiu ca e bine si sa-l pot vedea macar o data pe an. Nu-mi doresc sa se intoarca, nu s-ar putea adapta la mama, la viata de aici. Nici el nu-si doreste asta, si se zbate intre ce vrea si ce crede ca se cere de la el sa vrea. E slab, singur, obosit. Are 54 de ani si arata de 70. Ii tremura miinile, vocea, viata cu totul. Si eu ma tin cu coada pe sus? Am orgolii cu el? Sint stupida.

Asa ca peste o saptamina ma duc la Roma. Si-o sa ma tot duc la Roma cita vreme el o sa fie acolo, si fiecare promisiune a lui ca in 2 saptamini vine acasa o sa fie egala in urechile mele cu un te iubesc si mi-a fost dor de tine, copile.

Nu-mi mai urati distractie placuta. Nu ma duc la shooping, nici sa fac poze la fontana di trevi. am mai facut asta de atitea ori ca zau de ma mai gidila vreun pic ideea. Ma duc sa-l vad pe tata. Sa-l iau in brate, sa-l duc la teatru, la concert, sa ii fac o omleta cu rosii, sa-l las sa fie putin gelos pe sotul meu, sa-l vad cum plinge cind vede pozele de la nunta, sa-l ascult, sa caut ramasitele omului care-a fost inainte sa se piarda de mine, si sa i le arat si lui, poate cine stie, la anul cind ne vedem din nou, o sa arate mai bine, o sa tremure si-o sa plinga mai putin, o sa se obisnuiasca cu femeia de mine, si poate incet incet uitam cit ne-a fost de rau si de dor vreme de aproape doua treimi din viata mea.

Pin It

34 Comments

  • mith spune:

    Sunt luni de zile de când îţi citesc cu plăcere blogul. Nu am spus niciodată nimic pt îmi place sa citesc, sa absorb, sa trăiesc senzaţiile pe care cuvintele tale le provoacă…aşa, de pe margine. Azi însă citind acest post….mi s-a pus un nod în gât, un gust dulce-amărui. Tulburător şi totuşi…plin de viaţă. Eşti o înţeleaptă prin decizia pe care ai luat-o. Trăieşte acum…iartă căci totul îţi poate fi luat într-o secundă. Cu respect…

  • Zuzu spune:

    E frumos ca ai facut pace cu trecutul, ca te duci sa-l vezi, ca inca ii zici "tata".
    Sa ai un drum bun si o intalnire frumoasa acolo.

    PS- am visat azi noapte ca am fost in Bucuresti si intrebam de Zile si Nopti peste tot si nu gaseam 😀

  • Ionouka spune:

    Mith, bine-ai venit la discutii, multumesc ca citesti, ca reactionezi. Respect right back at you!
    Zuzu, pai nu e cazul sa te stresezi, cind vii, ma suni si-ti dau eu ciiiite Zile si nopti vrei! Multumesc de urari!

  • orestia spune:

    Ai crescut Ioana,ai invatat sa ierti.Nu mai vorbesti de el cu patima si asta-i un lucru bun.Are nevoie de tine asa cum are nevoie de soare,dar ii e rusine sa-si recunoasca graseala.Nu-i usor sa umple acesti ani,practic toata adolescenta ta,anii cei mai frumosi.Ajuta-l asa cum ti-ai propus, fa-l sa-si recapete increderea in el si sa-si stinga teama ca nu-i vei raspunde la sms ,telefon…Sa poata sa-ti spuna timid,soptit"Johnny, mi-e dor de tine de nu mai pot".Iarta-l cu toata puterea sufletului tau,ca la randul tau sa fii implinita si sa nu-ti reprosezi niciodata ca nu ai facut-o.Fii fericita Ioana!

  • ADELA spune:

    Of, Ioana, te admir pentru sufletul tau frumos dar cred ca vei fi dezamagita si de data asta. Oamenii nu se schimba, cel putin nu la varsta asta, cand o viata au fost asa. Macar vei fi impacata cu tine insati ca ai incercat tot ce se putea omeneste, dar el va ramane acelasi, asa cred eu. Sa dea Dumnezeu sa ma insel! Bafta multa! Sa te intorci senina, indiferent de experienta de acolo, ok?

  • Ionouka spune:

    Orestia, e iertat, gata. De iubit il iubesc cit se mai poate, dupa atita amorteala…
    Adela, stii care e partea cea mai frumoasa? Ca nu ma astept la nimic. Ma bucur doar ca o sa il vad, ca traieste, si sper sa il mai vad si la anul si la anul urmator si tot asa… 🙂

  • orestia spune:

    revin si spun cum vad eu:un sambure de speranta exista,doar ca nu pleca din start cu idei preconcepute ,niciodata nu stii ce iti rezerva viitorul.
    pur si simplu acordati-va inca o sansa!

  • Oana spune:

    Iti doresc sa uiti tot ce vrei tu sa uiti si dorul sa doara mai putin de acum.
    Eu iti doresc vacanta frumoasa, cu omleta, teatru, imbratisari si poate lucruri noi care iti vor fi la fel de dragi de acum.

  • ira spune:

    sper din inima ca el va fi fericit pret de cateva zile. pup

  • Dana spune:

    Am inceput sa plang citind povestea ta… Tata este tot in Italia, a plecat cand aveam vreo 14-15 ani. Dar de atunci n-a mai dat niciun semn si nu stiu unde e. Mi-e frica sa-l caut, pentru ca s-ar putea sa gasesc ce-ai gasit tu. Sau mai rau, sa nu-l mai gasesc deloc. Poate ca e mai bine (simplu?) sa nu stiu…

    Bv pentru curaj! Nu-ti reprima sentimentele, simte orice apare fata de el. Cred ca e singurul lucru pe care poti sa il faci ca sa fii impacata cu tine.

  • Ionouka spune:

    Orestia, Oana, Ira, multumesc, I'll do my best sa ne fie bine acolo impreuna.
    Dana, sa stii ca eu as alege sa stiu. Acum cind stiu cum e sa nu stii si cum e sa stii, sa ai un minim contact, as alege sa am aceasta legatura vie, care e infinit mai mult decit nimic. Daca iti doresti mult, mult de tot, sa revina cumva in viata ta, o sa se intimple. Nici eu n-am crezut asta, si uite ca s-a intimplat. Ai nevoie sa stii, sa intelegi, ca sa mergi mai departe…

  • Lorelai spune:

    Daca pana acum te admiram pt ceea ce scrii, pt felul in care scrii, cu obiective de genul "cand ma fac mare, mi-as dori si eu sa…", acum te admir pt faptul ca ai curajul sa ne arati mici bucatele din tine care dor, dar care ne aduc mai aproape de tine.
    O sa fie frumos la Roma si fara shopping si fotografii, doar pt ca astepti momentul asta cu sufletul la gura de un an de zile:)
    Enjoy all the beautiful moments life gives you!

  • Ruxandra spune:

    Bucura-te de el, cat il ai langa tine. fa ceea ce ti-ai dorit sa faci in anii in care l-ai asteptat.
    Si mie mi-ar fi placut sa-l cunosc pe tata. Sa stiu ca e undeva, nu conteaza unde, dar sa stiu ca e acolo.

  • Arais spune:

    Si eu te citesc din umbra de ceva timp, te cunosc doar din blog, dar gandim la fel cam pe toate subiectele despre care ai vorbit aici vreodata… imi amintesti de o Oana din timpul facultatii, tot din Piatra Neamt, de care imi este dor…

    Si mie mi-au dat lacrimile – si de tristete si de bucurie…
    Eu am o mama, care a disparut din viata mea tot cand am terminat liceul; a murit, nu numai in visul meu. Si cumva eu tot am reusit sa stau suparata pe ea, ani de zile… pentru ca a fost in stare sa isi paraseasca singurul copil, cand avea cea mai mare nevoie de ea… sau pentru ca nu a spus naivei de mine adevarul, desi sunt convinsa ca isi simtea sfarsitul…
    Si nu sunt genul care comenteaza, dar recunosc ca la postarile tale mi-a venit de cateva ori, cand scriai despre tatal tau… as fi vrut sa-ti spun, ca ai dreptate sa-l urasti, pentru daca te hotarasti sa ai un copil, ii esti dator cel putin cu un adio, si nu ai dreptul sa dispari pur si simplu… si as fi vrut sa-ti spun sa-l ierti, sa nu iti pese cat te-a facut sa suferi, sa uiti tot ce a fost rau, si sa-l imbratisezi tare, si pentru mine si mama… Imi pare atat de bine, ca te-ai hotarat s-o faci, sa va fie bine de tot impreuna… 🙂

    (Scuze pentru romana ciudata, sunt unguroaica, si nu mai traiesc in Romania de multi ani.)

  • Psyche spune:

    Buna Ioana 🙂 cred ca ai atins un punct sensibil pt multe persoane. din pacate si eu ma numar printre ele. tatal meu nu e in alta tara, e la cativa km de mine dar ne vedem la fel de rar-de fapt acuma a trecut ceva mai mult de un an de cand nu l-am vazut.de cand ma stiu, cand vorbeam la telefon, din ani in pasti, imi spunea, "maine vin in Timisoara, saptamana asta vin". si nu venea. asa am crescut, cu textul asta, pana mi-am dat seama ca asa e el, nu pot sa cer mai mult.acuma este in perioada cand nici macar nu raspunde la telefon. trebuie sa sun prin vecini sa aflu daca mai traieste sau nu..nu sunt suparata pe el, l-am iertat, am inteles ca a fost alegerea lui. un om nu poate fi obligat sa faca ceva ce nu vrea…asa ca, nu putem decat sa ne impacam cu ideea si sa ne rugam la Dumnezeu sa aiba grija de ei. Pentru mine, tot tatal meu va ramane….

  • Sim spune:

    Cred ca multe dintre noi ne regasim cate putin in ce ai povestit aici. Ai un suflet foarte bun, Ioana 🙂

  • Fanfan spune:

    esti un copil bun… si o sa ii faci o mare bucurie. si pt tine un nou set de amintiri de pus in rama imaginara agatata in coltul sufletului :o) numai bine!

  • Simona spune:

    Si eu am gandit si ti-am si spus distractie placuta la Roma, shopping..etc…\acum iti urez sa te duci si sa fie totul cum vrei tu: omleta, teatru, plimbari, povestiri!
    Te pup

  • Horia Nicola Ursu spune:

    sa-ti fie bine acolo. si sa te bucuri de el, ca il ai. eu nu-l mai am si mi-e dor in fiecare zi.

  • Evergreen spune:

    Ma bucur pentru sufletul tau. Sa ai zile perfecte!

    :* Curaj Ioana!!!

  • Ionouka spune:

    Buna dimineata, oameni buni si frumosi. Greu m-am dat jos din pat azi…
    Lorelai, sa stii ca intr-un fel ma ajuta sa scriu lucrurile astea pentru mai multi ochi, asa devin cumva mai adevarate!
    Ruxandra, imi pare rau ca nu-l mai ai :(.
    Arais, cred ca e cumplit sa n-o ai linga tine. Si sa stii ca nu pot sa-l urasc pentru ca e cum e. Omul e slab, moale, asta nu inseamna ca ma iubeste mai putin.
    Psyche, bravo, lasa, macar asa esti linistita cu tine, cu el n-ai cum sa fii vreodata, si nu din cauza ta…
    Sim, FanFan, va multumesc, o sa va povestesc cum fu!
    Simona, multam, probabilor sa fie si ceva poze, poate si-un shopping mic de magneti de frigider. 😉
    Ursule… >:D<
    Evergreen, thx girl! Sint plina de elan!

  • Ralux spune:

    Nu pot spune mai mult decât atât..
    http://raluxbujor.blogspot.com/
    Dar mă gândesc și la povestea ta. Te rog să ștergi comentul meu. O zi buna!

  • anca spune:

    Ai crescut mare, Ioana. Postul asta e un semn de maturizare.
    Moartea unui om iubit inseamna pierdere totala. In rest… pierdem doar putin si remediabil (incredere, suport, intalniri).
    E mai dificil sa faci vizite unui mormant sau sa cresti intr-un orfelinat, decat sa revezi un om esuat, dar care te iubeste.
    Pe de alta parte, ai fost norocoasa cu atatia bunici, mama, matusa… acum sot si, in viitor, copii.

  • Florentina spune:

    A face pace cu trevutul poate fi cel mai greu lucru din viata ta ,dar tu ai reusit bravo tie.
    http://www.registrufirme.ro

  • evergreen spune:

    Huuug.

  • adinutz micutz pufos..ninge peste tine spune:

    Stiu o parte din cum e sa fii departe de tata, desi il vad mai des decat ce povestesti aici. Bine ca e si poti sa il mai vezi. Ajungem sa avem si noi familii si sa fim mai ingaduitori fata de alegerile celorlalti, au facut si ei cum au crezut mai bine, cine stie din ce motive. Te imbratisez!

  • alessya20 spune:

    Eu nu am o relatie buna cu tatal meu si nici nu ma pot apropia de el dupa separarea de mine si de mama dar iti admir mult gestul 🙂

  • Fimolici spune:

    Nu pot sa spun ca stiu prin ce treci, pentru ca as minti. Dar pot sa te rog sa fii inteleapta si de acum incolo, si sa pretuiesti fiecare clipa pe care o petreci cu el. Acum. Cat inca se poate. Ai grija de tine!

  • pixxie spune:

    Emotionant articolul ! Si eu imi iubesc foarte mult tatal, si orice gand de despartire ma intristeaza foarte mult ! Ai un premiu pe blogul meu! Pupi

  • Corina spune:

    Buna Ioana,

    Inca un post emotionant…asa imi dau si eu seama cat de norocoasa sunt 🙂 Tatal meu mi-a adus mucenici duminica (bineinteles i-au iesit mai buni decat ai mei) imi aduce dulciuri pentru copii si nu numai, vine cand il chem sa faca lectii cu ei si pe viscol, lucruri de-astea…face sarmale, face cozonaci, de la el am invatat sa calc pantalonii si camasile…si nu cred ca i-a dat vreodata prin cap sa plece departe de familie, respectiv de mama 🙂

    Oricum, e mai bine sa te bucuri de ceea ce ai si sa accepti oamenii, macar pe cei apropiati, asa cum sunt 🙂

    Iti doresc o revedere calda si sper ca tatal tau sa-l placa pe sotul tau 🙂

  • Ionouka spune:

    va multumesc tuturor pentru mesaje, ma bucur ca rezonati cu gindurile mele, ma bucur pentru aceia dintre voi care au crescut in familii intregi, si imi promit mie asta: copiii mei ne vor avea pe amindoi linga ei cit o sa fim noi sanatosi.

  • Horia Nicola Ursu spune:

    >:D< back to you!

  • Eugeny spune:

    M-am umflat de plans..:( Al meu nu mai e si eu am fost orgolioasa inainte sa se duca…pentru ca ne-a abandonat si nu s-a uitat inapoi….
    Ce suflet bun ai , Ioana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *