Laptele de pasare, desertul devenirii

Cred ca scrie cumva pe fruntea mea ca sint o nostalgica. Pofta mea de mincaruri simple ale copilariei e probabil tatuata cu cerneala simpatica pe fruntea mea, pentru ca de la o vreme lumea ma tot imbie cu preparate pe care le credeam demult ingropate in amintirile mele si-ale celor de-o virsta cu mine care-au crescut cu piine-alba-inmuiata-in-ulei-si-presarata-cu-zahar pe post de desert.
Dragilor, cu bucurie in suflet si pe lateralele limbii va raportez ca azi am primit ce vedeti mai jos.

Dap, este exact ce banuiti: lapte de pasare. Pentru cei care deja au ridicat un deget a protest (si care e clar ca n-au copilarit odata cu mine), spun rapid ca la mijloc sta o metafora. Sigur ca nu sta nimeni sa mulga vrabiutele. Nu e vorba despre vreo delicatesa obtinuta in vreo insula indepartata unde cresc pasarile colibri cu uger. E vorba despre desertul gospodinei sarace din vremea comunismului, gospodina care avea la dispozitie un litru de lapte de la vaca soacrei, 4 oua si citeva linguri de zahar sa potoleasca pofta de dulce a unei trupe de copii veniti la aniversarea odraslei. Daca avea prin casa si o piine uscata, femeia putea prepara niste friganele festive, dar pentru astea mai era nevoie si de ulei… Cu laptele de pasare iesi mai ieftin si mai rapid, fara sa afumi perdelele: bati albusurile spuma, spuma o modelezi ca pe niste galuste, pe care le fierbi in lapte, apoi le scoti cu spumiera, iar in laptele ramas torni galbenusurile cu putin zahar si amesteci bine pina se leaga crema. In crema asterni galustele de spuma si asta e laptele de pasare pe care l-am supt la mai toate zilele de nastere din cartier, duminica de duminica. Un gust moale, cu arome simple, usor ca o pana, dulce de-ti trece pofta de desert vreme de o saptamina.
Cred ca n-am mai mincat de vreo doua decenii. M-a lovit direct in cerul gurii, unde s-a lipit bine. Acum ma uit la poze si oftez. Ce vremuri… pe-atunci nu mi-a trecut prin cap sa-i presar deasupra niste scortisoara… De fapt, nici nu-s sigura ca aveam scortisoara. Iar daca aveam, era rezervata pentru orezul cu lapte.
Acum o sa ma scuzati, plec la concert. Sa imi aduc aminte ce misto era cind dadea tata tare muzica la combinca, iar mama racnea la el din bucatarie sa dea muzica mai incet, iar el dadea si mai tare numa sa n-o mai auda, iar eu dansam ca apucata urcata pe canapea. Ce vremuri, oameni buni… ce mincare, ce muzica, ce vremuri….
Pin It

22 Comments

  • Adelina spune:

    Bun, bun! Şi eu am tot făcut lapte de pasăre, dar parcă n-are gustul celui din copilărie. 🙂

  • Ionouka spune:

    Ei, da, Adelina, uite de ce eu nici macar nu incerc sa fac…

  • Ambasadoarea spune:

    Slava Domnului ca m-a lamurit si pe mine cineva ce e ala lapte de pasare! Uite, nici "beau-ul" meu care e mai "batran" nu stia ce e, poate era un desert dintr-o anumita regiune… Oricum, not my type, suna a fi din aceeasi familie cu crema de zahar ars.

  • Mira spune:

    Ai mei, cand faceau, il numeau o data "lapte de pasare" si o data "boules de neige". Toata copilaria, pana foarte tarziu, in liceu, am crezut ca sunt doua deserturi diferite =))

  • Cristiana spune:

    hehe…eu sunt ceva mai tanara si l'am descoperit odata cu o sarcina in familie ce avea pofta de deserturi de demult apuse 🙂 zi'ne si noua daca ai gasit pe undeva prin bucuresti asa ceva…. Un serviciu ce si'ar merita toti banii

  • zing spune:

    io-s mai batrana decat tine da' copilaria mea n-a vazut lapte de pasare. de fapt n-am mancat niciodata..

  • Ionouka spune:

    Ambasadoarea, nu cred ca laptele de pasare se facea doar intr-o zona a tarii, ca am prieteni de cam peste tot care stiu de el… Probabil e o chestie de familie mai degraba, reteta aia transmisa de la bunica, cine stie…
    Mira, da, aia era denumirea snoaba, sa nu spunem urit, sa confuzam copilul cu lapte de pasare…
    Cristiana, nu e chiar in Bucuresti, e la vreo 15 km inspre Giurgiu, la restaurantul din cadrul complexului rezidential Green City. Locul e tare frumos, gradina mare, racoare, mincare buna, oameni primitori… Cind ai vreme, da o fuga, laptele de pasare e fix cum trebuie!
    Zing, ciudat. Da' sa stii ca nu e vremea pierduta…

  • iulia spune:

    Ai descris copilaria mea- si la mine era la fel-desertul preparat de mama cu paine ,lapte si oua era cel mai bun desert din lume la timpul ala.Iar orezul cu lapte era o alta delicatete ,gatita de bunica mea .Ce vremuri ,si ce bunatati..

  • Andrada spune:

    Mama nu facea lapte de pasare, insa mama verisoara-mii facea mereu. Verisoara-mea statea la acelasi etaj cu mine… Asadar – da, eu pot certifica ca si in zona Pitestiului exista numitul Lapte de pasare.

  • Ionouka spune:

    Iata, putem deci reconstrui harta laptelui de pasare in Romania. Pitesti, bifat. Piatra Neamt, bifat. Suceava, de asemenea.

  • piticugras spune:

    te stiu!

  • Anonymous spune:

    Ca sa completam harta, si-n Craiova s-a auzit de lapte de pasare, mai bine spus Craiova via Banat 🙂
    Surpriza a venit de la o prietena croata care gateste lapte de pasare!!! Mi-a amintit de copilarie acum citiva ani …(ba mi-a promis si papanasi pe FB!!!)

    Crista

  • ioana spune:

    mai, dar ce-ai tu in pahar nu imi seamana deloc a lapte de pasare… eu stiu laptele de pasare cu pufuletsi albi de albus si… lapte! unde ti-e laptele!?

  • Ionouka spune:

    Piticule, m-ai prins! Da' eu oare te stiu?

    Crista, bun, deci si-n Croatia, o veste excelenta! 🙂

    Ioana, pufuletii albi sint in pahar, inecati in crema de lapte si galbenusuri, ceva mai groasa decit in reteta traditionala, mamele noastre preferau probabil sosul mai lichid… Te asigur ca la gust a fost eeexact cum trebuie.

  • Anonymous spune:

    Prin zona Sucevei,si fiind si ceva mai mare decat tine, nu prea auzisem de lapte de pasare in copilaria mea. Am un sot insa, un pic oltean:-)care e un mare mancau de astfel de..desert. Voi face un "efort" sa il pregatesc dupa reteta ta. Nu am mai facut niciodata, iar daca nu-mi iese bine am pe cine sa dau vina:-)). Eve

  • ioana spune:

    aha… atunci problema trebuie sa fie ca nu-i suficient de mult! oricum, eu nu-mi amintesc laptele de pasare ca pe ceva excesiv de dulce, dar eu si crema de zahar ars o mananc… cu oala. deci bifat si targovistea.

  • Ionouka spune:

    Perfect, deci putem spune ca laptele de pasare nu e deloc o chestiune de regiune, ci de mostenire de familie.
    Ceea ce e o veste buna, atita vreme cit se transmite, nu? Sa avem grija de asta, zic!

  • Oana spune:

    Exact despre lapte de pasare vorbeam cu mama zilele trecute si ne hotarasem sa-l facem pentru baietelul surorii mele (adica nepotul nostru ;)) ). Doar ca mamei nu-i face in mod deosebit placere sa prepare acest desert. Probabil starneste prea multe amintiri…

  • Oana spune:

    A, si eu sunt din Braila, deci clar nu e regionala. De altfel reteta e in Sanda Marin (sau cel putin era in editia veche), asa ca oricine a rasfoit-o in cautare de deserturi ar fi putut da peste ea.

  • Anonymous spune:

    Mama face inca frecvent lapte de pasare, cam de 2-3 ori pe an. E intr-adevar desertul copilariei 🙂

  • Cristiana spune:

    si ardealu e innebunit dupa lapte de pasare…de medias,sibiu si brasov va garantez eu 🙂 asa ca harta'i amu' completa 🙂

    multumesc de indicatii….io's studenta la capitala acum si deaia intrebam…

    O zi faina

  • Irina spune:

    si mama facea (bifeaza iar Suceava :)) ), iar eu le fac fetelor mele (bifeaza Bucuresti :)) ). Dar de la ce o fi avand culoarea asta caramel, ca numai de la oua sigur nu iese asa.Si eu fac crema groasa, cu muuulta vanilie, dar scortisoara nu pun, ca ii strica gustul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *