Mincarea mea preferata acum 25 de ani

Nu, nu era inghetata, ca nu prea se gasea decit dintr-aia care arata ca un pachet de unt si avea doar aroma de vanilie. Nici ciocolata, care nu se gasea mai deloc, decit rareori in bazar la rusi, si era cam cleioasa. Nici bombonelele cip, de la care ma dureau dintii. Mincarea mea peferata cind aveam citiva anisori eeeraaaaa… grasimea de pui. Asta era mincarea mea preferata. Grasimea de pui mincata direct din tigaie, cu lingura sau cu piine inmuiata, numai duminica. Pentru ca duminica se gatea festiv. Adica nah, cu carne. 🙂
Carne de pui din puiul crescut in curtea bunicii. Mama impartea cu simt de raspundere puiul, gheare si maruntaie la supa, pulpe si piept pentru friptura. Punea putin ulei, multa apa, sare si piper cit sa nu se vada nici nasul puiului, apoi capac peste tigaie si foc molcom. Intre timp, se pregatea garnitura. Piure de cartofi, fara exceptie. Ca deh, cartofi se gaseau la aprozar, altceva nu prea. Cartof fiert, putin unt, putin lapte, un praf de zahar si-unul de sare si gata. In cele doua linguri de piure din farfurie faceam cu lingura un cuib adinc pentru Maria Sa Grasimea de Pui. Grasime serios imputinata de mine, care cu un ochi infipt in televizor la desene si cu celalalt la coltul de piine din poala, furam lichidul cu stelute galbene din tigaie cit freca mama piureul. Zeama asta de apa, ulei, sare si grasime de pui era pentru mine cel mai bun lucru. Acum scurg grasimea din orice, sa nu cumva sa-mi sara colesterolul la cer…
In fine, ce voiam sa va spun de fapt e ca vineri m-am simtit din nou ca la cinci ani. Am mincat de prinz pui la cuptor si piure cu cuib de grasime. Exact ca atunci. Da, cu tot cu piele. Da, stiu ca nu e sanatoasa, dar doamne ce buna e…. O data la sfert de secol merge!

Iar la desert am primit inca ceva care mi-a adus aminte de vremurile austere ale copilariei mele. Tort de clatite cu crema de lamiie si sos de fructe de padure. Evident ca acum 25 de ani, clatitele se mincau fie cu miere, fie cu gem din cirese amare facut de bunica. Extravagante d-astea cu fructe de padure si creme sofisticate nu se inventasera inca la Piatra Neamt. Si nu ma pling deloc, doamne fereste, ba inca visez la dulceata de cirese amare pe care stiu sigur ca bunica se pregateste s-o toarne in borcane azi miine…

Piure-ul cu pui si tortul de clatite cu lamaie le gasiti la micul si proaspat deschisul Jardiniere, un locsor simpatic in zona intresectiei Mihai Eminescu cu Tunari. A, daca mergeti acolo, musai gustati supa de portocale. Nu va va aduce aminte de nimic, e prea nou-inventata, dar e buna si foarte mentolata.
Acum ma duc sa maninc iahnia de fasole de prinz. Imi lipsesc mamaliga rece si ceapa rosie cu otet, ca deh, poti scoate o printesa din Moldova, dar Moldova din printesa, niciodata!
Pin It

12 Comments

  • Adela Stan spune:

    Mamaliga cu branza si unt, facute cocolos si untura pe paine cu multa sare. 🙂 Astea-s mancarurile din copilarie, pe care le mananc si acum, mai putin untura…

  • Fimolici spune:

    Inghetata aia comunista sub forma de pachet de unt era si de menta, invelita in ciocolata amaruie subtire. Doamne, Doamne ce as mai vrea sa gust macar o data…

  • Ionouka spune:

    Adela, da, si eu maninc des mamaliga, cu brinza de burduf, cu ou prajit… Asta cu untura n-a fost pe gustul meu, dar uite colega mea de birou asta maninca in fiecare dimineata, ea ii zice Unsoare. 😀
    Fimolici, e delicatesa ce spui tu. La noi nu se gasea asa ceva. Ah ce buna tre sa fi fost….

  • Anonymous spune:

    Uf, ce amintiri mi-ai scormonit!Intra-adevar puiul de tara(la fel procedam si eu, imi inmuiam ci infinita "delicatete" degetelele in grasimea de care nu ma mai saturam si care parca era mai gustoasa decat toti puii pe care i-am mancat de-atunci). Cat despre iahnia de fasole cu mamaliga rece si ceapa, nici nu mai vorbesc, ca doar si io tot din Moldova:-). Dar despre capsunele zdrobite si amestecate cu smantana si zahar si servite tot alaturi de mamaliga, ce spui?eve

  • Merat spune:

    Cartofii prajiti pe care mami ii stie cand sunt gata dupa sunet. Crazy, but true….:)) Si supa de pui care te scoala din morti… si crema de zahar ars…
    Si de Craciun, jumarile facute special pt mine, adica jumari cu mai multa carne :)) Si floricelele care mi le facea tati si afuma toata casa spre disperarea mamei 😀
    off topic: te-am visat azi-noapte, cumparam fructe impreuna :)) Seriously!

  • Danii spune:

    Daca tot suntem la capitolul asta, daca tot sunt si eu moldoveanca si daca tot am vorbit recent despre asta cu prietenii, sa va zic si eu: ceaun ras (da, da, ati auzit bine – facea bunica mamaliga in ceaun, pe vatra, scotea mamaliga si partea afumata care ramanea pe fundul ceaunului se manca cu lapte…); pui cu smantana, mamaliguta si mujdei de usturoi; mere la cuptor si da, musai, poale-n brau:)

  • VertAnge spune:

    Eu acum 25 de ani nu eram :), dar mancarea mea preferata de cand ma stiu e ciocolata…am inceput cu ciocolata de casa facuta de mama cu lapte praf si cacao olandeza adusa ilegal din strainataturi si am ajuns acum la tot felul de minunatii belgiene.
    PS: Colesterolul are si el un rol in organism si o piele de pui la cateva zile face mult mai mult bine decat rau, asa ca mananca linistita.:)

  • natty spune:

    Tocmai povesteste Dr Oz despre colesterolul bun si rau 🙂
    Unsoare ii spune la noi pe la Cluj, poate e ardeleanca colega…
    Mi-e pofta de paine adevarata cu unsoare, ceapa rosie si boia
    si de Balmos – mamaliga cu zer (whatever that is)
    Grasime de pui n-as putea manca si nici pielita de pui n-am mancat-o niciodata dar inghetata in pachet de unt da

  • Ramona J. spune:

    Eu mancam cu regularitate mamaliguta cu branza,neaparat pusa intr-un servet si rasucita incat sa semene cu o lamaie.Nu stiu cum ii venise ideea bunicii dar daca nu imi facea asa nici nu voiam sa gust.Inghetata in pachet de unt as manca si acum,chiar am luat ceva promovat astfel dar nu avea acelasi gust….cu dulciurile am stat bine de mica fiindca mama lucra la o policlinica unde ajungeau multi straini ce o cadoriseau printre altele cu bonibon,acadele din acelea cu flori fosforescente schimbatoare si "zmeura" cu arahide la mijloc.Ah,si iubeam piata sarbilor din Turnu Severin in care ajungeam 1-2 ori pe an si ma trageau cu sfori ca sa ma poata lua de acolo caci in Craiova nu aveam acces la atatea "minunatii".:)) Acum sunt pe toate drumurile infinite specialitati,si totusi,ca atunci nu am sa ma mai bucur niciodata de ele.

  • Nuschu spune:

    Ioana, am ras cu gura pana la urechi! Si nu numai de excesele tale, ci si ale celorlalti ce-au povestit!! N-am ras c-as fi fost mai breaza, ci gandindu-ma la simplitatea totala si sincera a copiilor.
    Altfel, cred ca pur si simplu, copilaria da gustul ala nemaiintalnit si neverosimil de minune culinara.
    Ca si Danii, mai sus, mancam si noi lapte fiert in tuciul de mamaliga, restul de orez cu lapte lipit si ars oleaca pe fundul tuciului, de trebuia ra^ca^it de acolo (de unde si numele de ''ra^ca^iat''), sau ''muiat'': mamaliga – preferabil rece – inmuiata in grasimea ramasa de la prajit de carne&carnati de Craciun. Numa' ca grasimea asta era mai mult decat grasime, era plina de resturi mici si crocante de carne… Sau carne conservata in untura, la cazan… Nu e nimic mai bun!!

  • Evergreen spune:

    hahaha, ce-mi place finalul 🙂
    la Moldova am mancat geandra – adica un fel de spuma de la mamaliga cu zahar si cealalta mamaie imi fierbea boabe de porumb si le mancam cu sare. Mmmmm…

  • Andreea Ruscea spune:

    :)))) pi cuvânt di moldoveancî?
    Știu, e un post din 2010, dar atunci nu îți știam blogul și acum am ajuns la această postare. Le iau constiincioasa la rând 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *