Ganduri la rece despre cald

Uneori cind stau asa ca acum, cu ochii infipti intr-un perete care nu e al meu, si ma gindesc la viata mea, ma trec fiori si-mi vine s-o iau la sanatoasa si cind ajung departe de tot, sa-mi spal creierul bine cu sampon anti-amintiri si sa uit complet cine sint si ce-am facut pina acum.

Pe la inceputul lui 2007, jucam carti cu niste fete. Eram goala pe dinauntru si asteptam sa-mi toarne universul ceva acolo. In timp ce puneam pe cuvertura inflorata un popa de pica, mi-am imaginat un om in capul meu. Blind, frumos, cu ochelari si cu mintea aprinsa. A durat o secunda. Peste popa de pica s-a asezat un as, am pierdut mina, s-a dus imaginea omului, dar in urma ei a ramas un sentiment de liniste pe care l-am pastrat acolo pina in ziua in care omul meu blind cu ochelari s-a asezat la un ceai in fata mea. Stiam c-o sa vina, stiam cum o sa fie el pentru mine, stiam ca tot ce trebuie sa fac e sa fiu acolo. Si mi s-a dat el. Si ma uit acum la omul asta care-si vede de iarba lui din acvariu si mosmondeste bun si blind printre pestii lui portocalii, si e liniste aici, in ciuda lucrurilor care par sa ne ingroape uneori.

Anul trecut cam pe vremea asta, stateam in pat, cu omul meu linga mine si cu ochelarii lui asezati cuminte pe noptiera. Ma plictisisem sa lucrez de-acasa si ma pregateam sa-mi caut ceva de lucru. M-am intrebat cu nasul in perna ce mi-ar placea sa fac in fiecare zi, dac-as putea sa aleg orice. Imi amintesc ca mi-am raspuns instantaneu: mi-ar placea sa descopar lucruri interesante si sa scriu despre ele. Am zimbit si-am adormit. Citeva zile mai tirziu, ma suna o prietena sa-mi propuna jobul asta de redactor sef la zile si nopti. Unde, pe linga mii de alte lucruri, fac si asta: gust, vad, miros, port lucruri despre care apoi scriu pentru zeci de mii de perechi de ochi care dau sau nu o ceapa degerata pe ce cred eu. Importante sint zilele astea in care-am muncit poate de trei ori mai mult decit trebuia, pe de cinci ori mai putini bani, dar pe care le iubesc ca pe operele mele de arta, ca noptile pe care le-am  pierdut trimitind la tipar sau filmind emisiuni pilot m-au epuizat, dar m-au trimis dimineata la somn zimbind, emotiile pe care le simt de fiecare data cind aud A venit revista si-i miros paginile, merita. Fac ce mi-am dorit cel mai mult sa fac. Mi s-a dat asta. Exact asta.

A mai trecut aproape un an si-am decis sa ne mutam intr-un loc mai curat, mai mare, mai potrivit noua. N-am apucat sa-mi formulez in cap o descriere completa a casei pe care mi-o doream pentru noi, ca mi-a rasarit in fata ochilor ideea vaga de mansarda mare, cu vedere la verde de parc, cu putin loc cu iarba jos, cu geamuri in sus si asa… desenata ca-n filme. N-au trecut 2 saptamini si in timp ce-mi faceam vint cu rolele in parc, ma suna un bun amic sa-mi spuna de mansarda asta, in care acum stau turceste si ma sperii de cum se sucesc lucrurile uneori. Mi s-a dat aici. Fix aici.

Nu sint nebuna. Nu cred in vraji, in zatzuri de cafea, in blesteme. Nu iau pastile de fericire si nici droguri, nu beau, nici macar nu (mai) fumez. Nu-s religioasa, nu fac parte din nici o secta, nu incerc sa conving pe nimeni de nimic. Nu predic nimanui si nu vreau sa demonstrez vreo teza. Asta e viata mea, si felul in care ea se aseaza dupa fragmente de ginduri este cu adevarat uimitor.

Uneori mi se face frica sa-mi las mintea sa zboare, pentru ca mi se pare ca orice idee cretina se poate transforma intr-o zi de joi in viata mea. Alteori ma gindesc ca-s doar coincidente. Ca n-are cum sa fie asa de simplu. Sau poate chiar e atit de simplu si sintem noi prea speriati, prea moi sa facem din lumea asta ce ne e noua mai bine.

Stiu ca viata n-are nici o insemnatate. Ca tot ce am e aici acum. Si ca ce am este cu adevarat incredibil. N-am o morala pentru voi in seara asta, cred ca de fapt ce incerc sa fac e sa va spun, din nou, ca e ok sa cereti lucruri. In cel mai rau caz, ramineti cu un vis frumos. In cel mai bun… ei bine… simtiti ce simt eu dimineata, cind deschid ochii aici si vad cer, cind imi lipesc fruntea de spatele omului meu si dau din picioare a nerabdare sa ajung la munca! Si-n momentele alea, ca de altfel in mii de alte momente pe parcursul zilei, nu conteaza ca ma spal in lighean, ca nu pot minca decit alimente pasate, ca nu mai am nici un ban in nici un cont, ca mi-e frig noaptea, ca mi-e dor de tata, ca sint extenuata si alte nimicuri care trec ca niste perdele subtiri care n-au cum sa tina soarele departe de cele patru camere inegale care-s inima mea.

Pin It

18 Comments

  • Merat spune:

    Tare frumos! Ti se da dupa sulfetul tau, sunt sigura de asta… Ai un suflet minunat si primesti inapoi lucruri minunate, princess!
    >:D<

  • ana spune:

    printesa, sa stii ca te inteleg perfect, si mie mi se pare fix la fel, ca orice lucru pe care mi-l imaginez chiar se intampla. eu mult timp chiar m-am intrebat daca se intampla in realitate sau e numai in capul meu, dar daca it feels real, ce mai conteaza? fericite sa fim 🙂

    hugz si sa stii ca imi plac operele tale de arta in print 🙂

  • orestia spune:

    imi curg lacrimi cand scrii asa,merg cu gandul in urma cu un an si ma gandesc cat de fericita sant ca te-am cunoscut!

  • Anonymous spune:

    Imi place f mult cum scrii – am sa adaug un lucru care `ti s-a dat': darul de a te bucura de ce ti se da 🙂 Tine-o tot asa!

  • Pifuneata spune:

    Ce frumos draga Ionouka:) Ma bucur nespus de mult pentru tine, esti un om bun care merita tot ce i se intampla. Te citesc de peste un an de zile si stiu povestea voastra de dragoste. Intr-adevar cum spui si tu: ai grija ce-ti doresti ca se poate indeplini! Cred in puterea gandului. Si a visului! Te imratisez draga mea!

  • Adela Stan spune:

    Mi-ai dat incredere si optimism! Multumesc!

  • Miss Sunshine spune:

    Doamne-Doamnce se mai uita si la suflet:-)

    mult succes in continuare, ca doar mai ai ceva vise de implinit, nu?

  • dressaddict spune:

    Ah, pai in cazul asta continua sa-ti doresti lucruri frumoase si lasa-te bombardata de sentimentele astea de fericire! Suna ca o poveste ce ne spui, dar si eu am patit de multe ori asa, incat stiu sentimentul. Cred ca acum ar fi fain pentru voi sa vina copiii 😉

  • gabi&sorin spune:

    fara cuvinte. am inceput sa plang, la propriu pentru ca ce spui tu de sotul tau se potriveste perfect cu ceea ce simt eu pentru al meu. imi regasesc iubirea in textul tau, numai ca eu nu stiu sa o pun asa frumos in cuvinte. tine-o tot asa, eu ma gandesc la tine.

  • gabi&sorin spune:

    fara cuvinte. am inceput sa plang, la propriu pentru ca ce spui tu de sotul tau se potriveste perfect cu ceea ce simt eu pentru al meu. imi regasesc iubirea in textul tau, numai ca eu nu stiu sa o pun asa frumos in cuvinte. tine-o tot asa, eu ma gandesc la tine.

  • gabi&sorin spune:

    fara cuvinte. am inceput sa plang, la propriu pentru ca ce spui tu de sotul tau se potriveste perfect cu ceea ce simt eu pentru al meu. imi regasesc iubirea in textul tau, numai ca eu nu stiu sa o pun asa frumos in cuvinte. tine-o tot asa, eu ma gandesc la tine.

  • QED spune:

    Cred ca secretul este cum cerem, cand cerem si cat de mult ne dorim ceea ce cerem. Poate ca tutror ni se da, doar ca uneori trecem prea repede si nu observam. Prea multa viteza, prea putina privire spre cer (nu ma refer la divinitate).

  • Oana spune:

    ce visuri frumoase! si stii ce-i mai frumos? ca au devenit realitate! ma bucur pentru voi!

  • Nuschu spune:

    Hm, cred ca e dispozitie de moment. Uneori, ti se pare ca primesti tot ce-ti doresti, ca faci tot ce-ti pui in gand.
    Alteori, cand te loveste vreun necaz, ti se pare ca lumea se frange pe spatele tau.
    Si spun astea gandindu-ma la mine azi (eram fericita, imi atarnasem in ureche un cercel pe care scrie "love" si o vecina chiar mi-a zis ca par fericita; am socializat cu diversi necunoscuti, eu, care nu deschid gura decat cand mi se spune pe nume; mi se parea incredibil cat de fericita ma face copilul meu, cum sunt eu linistita ca si ca si ca). In schimb, acum 3-4 zile, plangeam plimband copilu-n parc si-mi ziceam ca nefericirea mea e cauzata de rautatile de le-am facut in trecut :D.
    Altfel, si pe blogul tau, cu ceva vreme-n urma, scriai ca ti-e greu, ca esti cu gura-n pioneze, viata-n valize si speranta-n tren!
    Sa fie o chestiune de perspectiva…?

  • Ionouka spune:

    Merat, posibil. Sau poate pur si simplu am noroc. ;P
    Ana, hei… multumesc, ma bucur ca esti p-aici!
    Orestia, pacat ca nu interactionam mai mult..
    @Anonim, eh da, numai ca uneori uit si eu ca am darul asta. Una dintre rezolutiile mele permanente este sa incerc sa ma bucur de ce mi se da (aproape) TOT timpul. Acum ma bucur doar de ce mi se da bun.
    Pifuneata, deci nus nebuna. Sau ma rog, nus singura! 🙂
    Adela, cu maaare placere. sa fie pe termen lung, da?
    Miss Sunshine, ohooo, lista e lunga de tot.
    Dessaddict, hm… lucru greu ce spui tu acolo… 🙂
    Gabi, esti norocoasa. Sinteti. Ai grija de mogildeata. Tin pumnii sa fie bine, cu toate.
    QED, ai mare dreptate. e chestiune de interpretare. ca ni se cam da, chiar daca nu ni se pare. ironica viata, poate chiar prea.
    Oana, asa e, multumim!
    Nuschu, absolut de moment. Si asa si trebuie sa fie, nu? Ca doar n-o sa umblam non stop beti de fericire ca existam… Important e ca overall, balanta sa incline spre roz, pe cit se poate…
    Va multumesc.

  • darias spune:

    Asa mi se intampa si mie , sa ma gandesc si apoi , de undeva sa apara realitatea, credeam ca sunt nebuna si numai mie mi se intampla asa, dar se pare ca mai sunt …

  • iYli spune:

    Inteleg perfect ceea ce ai scris. Cred ca visul este poarta catre "maine". Uite si asta: http://iyli.ro/2011/01/30/am-puterea-de-a-visa-si-mai-departe/

    Asa ca spor la visat 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *