Latino nu dansez, dar of ce-mi mai place sa maninc… (Vapiano, Casa Latina, Pane e Vino)

de Printesa Urbana · 10 comentarii

din categoria Bucuresti,restaurante,retete,zile si nopti

Am visat numai muzici azi noapte, mi se invirt in cap atitea acorduri noi ca daca n-as avea atita treaba cu revista si nu m-as impiedica in uggsii cei noi care mi s-au si stricat, m-as invirti aici in birou in cercuri. Cu siguranta sint mult mai bine, si e si pentru ca mi-ati pus muzica voi. Deci, once again, thank you, guys!
Si ca sa va dau ceva inapoi si pentru ca e luni si inca am mintea naclaita si nu ma tine sa fac consideratiuni inteligente, fac ce-mi vine cel mai usor: va povestesc despre mincare. De data asta, trei restaurante cu spirit latin, care mai de care mai pastoase. Ma stiti doar, tagliatela e sfinta pentru mine. 
Acum vreo luna, cind a inceput cosmarul meu estetic, mi-am facut curaj si-am iesit din casa cu mama si sotz, sa mincam in oras. Am fost la Vapiano, un restaurant interesant deschis la parterul Anchor Plaza, care e in parcarea Mall Plaza. Ca idee, Vapiano e o chestie foarte misto, foarte italian-like. Adica un fel de “Ia-o incet”. Pai care-i graba? Stai linistit la masa cit vrei, mesteci pe indelete, mai povestesti, nu-s chelneri, nu-s ospatari, nu-ti sufla nimeni in ceafa cu “Va mai aduc ceva etc etc”
Din pacare, atitea lacrimi am turnat in farfuria mea cu paste ca nici nu mai stiu daca gustul ala bun era de la ei sau de la mine. Am inghitit cu noduri si-am fugit inapoi acasa la intuneric si pustiu. Nu mi-a ramas restaurantul in minte, ca deh, contextul a fost neprielnic, dar acum uitindu-ma pe poze, imi dau seama ca locul merita atentie. In primul rind pentru ca e altfel. Intri, ti se ofera un card. Locul e spatios, aerisit, cu multa verdeata inauntru. 
Apoi te plimbi pe la diversele zone/plite incinse si iti alegi o pasta, o pizza, o salata, un desert, o bere. Pui cardul in dreptul unei trompe, spui ce vrei. 
Omul cu şorţ din fata ta incepe sa prepare marfa. Aici poti interveni dupa propriul chef, cu “mai putin ulei, va rog”, “pastele sa fie al dente” etc etc. In 5 minute iti iei farfuria si te asezi unde vrei tu. Partea care mi-a placut cel mai mult a fost ghiveciul cu busuioc proaspat prezent pe fiecare masa. 
Iti rupi o frunza, o pui pe paste, daca mai ai chef de una, poftim de te serveste. Parmezanul extra e pe bani, insa.
Cind ai terminat, iti iei cardul si inainte de iesire, un om politicos ti-l scaneaza, platesti si la revedere. Fara ospatari, chelneri, nu-ti sufla nimeni in ceafa. Asisti la preparare, apoi iti vezi de farfuria ta cit ai chef. Atentie insa, nu e ieftin!
Pastele bologneze n-aiu fost prea grozave. Spaghetele fusesera fierte beyond recognition si se transformasera in ceva de consistenta unui cauciuc bituminos. Sosul cu carne avea prea mult ulei.

Eu am luat paste scurte cu sos de smintina, creveti si spanac proaspat. Ar fi fost excelente daca n-ar fi turnat fatuca o tona de ulei de masline in sos. Ingredientele bune, pasta numai bine fiarta. Din pacate, mult prea gras. Data viitoare decid eu cit ulei sa puna. 34 de lei portia maricica.

Ei da, si-apoi, fo 2 saptamini mai tirziu, am ajuns si la Casa Latina, pe Panduri. Aici am reusit sa nu mai pling in farfuria cu paste, dar asta nu inseamna c-am dansat de bucurie. Mincarea a fost decenta, nimic extraordinar, dar pentru ca e la doi pasi de mansarda noastra, cred c-o sa mai trecem prin zona.
Somonul latin la gratar, cu creveti si tagliatele, sos de usturoi si patrunjel, a fost bun. L-am topit in citeva minute, nici n-am mai apucat sa simt lipsa unui pahar de vin alb rece si putin acidulat.
La desert am luat o felie din tortul casei, tort in trei culori pe numele lui. Strat de baza moale si amarui, cu multa cacao, apoi un strat din brinza de vaci cu cacao, rece, consistent, si deasupra un strat mai usor, din brinza de vaci. A fost bun si usor, poate putin prea usor, la final as fi mincat ceva dulce. :)
Ei da, si ieri am mers la Pane e Vino, despre care citisem pe citeva bloguri ca e o finete, un special, un nemaipomenit loc pentru gurmanzi. Asa ca ne-am dus cu doi buni prieteni mahmuri ademeniti de noi cu promisiunea unei ciorbe bune care sa-i dreaga.
Am inceput cu o pasta de masline si piine prajita din partea casei, numai bune sa ne tina ocupate maselele flaminde. Apoi ne-au sosit cele trei ciorbe de cocos de munte pe care le banuiam dementiale, dar care insa au fost calde si corecte, din pacate nimic memorabil. 13 lei portia. 

Eu am iesit ceva mai bine cu supa de rosii, care-a fost groasa si gustoasa. 8 lei, mai mult decit decent.

Amicii au continuat cu o racitura de cocos de munte pe care eu una n-am gustat-o, dar aud ca a fost foarte buna.

Apoi mi-a venit lasagna, care a fost foarte buna! Nu mai mincasem de mult o lasagna bine facuta, iar asta a fost foarte inspirata. Foile bine patrunse, sosul usurel, mantaua de mozarella suficient de grosuta, iar sosul de rosii de deasupra cu mult usturoi, cum imi place mie! 18 lei portia (mai degraba mica, dar pentru mine a fost mai mult decit suficient).

Pastele casei au fost si ele bunicele, cu carne de vita si sos de rosii cu usturoi, s-au topit repejor din farfuria prietenei mele. 18 lei portia.

Ce ne-a speriat insa destul de tare (si inca ma mai gindesc la intregul moment cu fiori pe sira spinarii) a fost Pizza casei. Ei bine, oameni dragi, pizza Pane e Vino e cu telemea. Adica sa ne intelegem: blat bun, subtire si crocant, deasupra sos de rosii copt, foarte bun, prosciutto crud gustos si rucola proaspata, si peste tot melanjul asta mediteraneean, zbang, ditamai stratul de telemea rasa care-ar fi intimidat si o vajnica mamaliga dintr-aceea virtoasa, d-apai un timid prosciutto… I-am dat o sansa, dar va jur ca telemeaua aia a redus la tacere intreaga pizza. Mai bine puneau telemeaua direct pe o felie de piine, ar fi avut cam acelasi gust… Oh well, daca sinteti curiosi, va poftesc sa gustati si voi. Costa 21 de lei. Expect the unexpected, sa nu spuneti ca nu v-am spus.

Atit am avut de raportat la inceput de saptamina. Va mai spun ca Printesa Urbana asteapta like pe facebook, ca n-am uitat nici de licitatie, nici de concurs, dar deh, e greu sa fii deprimat, nu prea-ti vine sa faci lucruri, preferi sa stai acolo degeaba si sa astepti mintuirea, salvarea, nici eu nu stiu ce.
Anyways, sint mai bine. Am muzica, am lapte batut si fasole batuta (cam multe lucruri batute in meniul meu, hm, oare o insemna ceva asta?), o saptamina proaspata inainte si ca sa vezi, mai e putin din luna februarie si scap cu viata. Nu stiu daca v-am mai spus, dar pentru mine si familia mea, luna asta e cam aducatoare de nenorociri. Inca o saptamina si-o sa stiu ca e bine.
Voi sa nu faceti ca mine, sa va bucurati de lucruri, sa nu plingeti in paste si sa-mi spuneti cind aveti vreme in ce alte locuri de prin Bucuresti merita sa-mi asez papila la masa, ca deja am depasit pragul a 80 de restaurante investigate si nu mai stiu unde sa ma mai duc. 
PS: Laptele asta batut de la Napolact e nemaipomenit. 

{ 10 comentarii… citeste-le mai jos sau adauga un nou comentariu }

Anonymous februarie 21, 2011 la 8:53 am

incearca la Mandragora..iti recomand lupul de mare si inghetata de busuioc si trandafiri facuta in casa

Răspunde

powerpuffcookie februarie 21, 2011 la 9:16 am

si eu astept sa treaca februarie, incepand cu anul asta o sa urasc mereu luna februarie:p
in restaurante nush daca sa ma mai aventurez sa te trimit, da' hai ca incerc totusi, how about Beirut? zona Clucerului – Maresal Averescu, oleaca mai sus de mult mai celebrul Piccolo Mondo. recomand platoul mare cu mezze si vita ras asfour. vezi ca e cam bomba asa, but i love the food:D

Răspunde

Ionouka februarie 21, 2011 la 9:23 am

@Anonim, eheeee, am fumat Mandragora de muuult, lupul de mare cu paste fierte in cerneala de sepia l-am devorat in repetate rinduri, preferatele mele sint insa spaghetele cu muguri de pin si brinza de capra si spanac, plus da, inghetata de busuioc… Chef Paul e mare maestru. Dar deh, e cam scump pentru mesele noastre de toate zilele.
Ana, stiu Beirut, cum sa nu, e printre preferatele mele arabesti, da, mezele sint obligatorii cind ajungem in zona. Mai ales ca deh, lucrez la doi pasi. Da' n-am mai fost de mult, recunosc. Bine ca mi-ai adus aminte. :)
Hai ca mai e o saptamina si infringem luna horror! Sint cu tine!

Răspunde

izuH februarie 21, 2011 la 11:31 am

In primul rand mi-ai facut pofta de bunatatile din poze :)), dar..din pacate inteleg cum e "sa plangi in paste" si pot sa zic ca sunt norocoasa din punctul asta de vedere fiindca pofta mea de mancare a fost taiata odata cu plansul si starea de tristete care tot continua de vreo 1 saptamana juma`, asadar be happy ca nu esti singura! :P

Have a nice day at work!

Răspunde

Ionouka februarie 21, 2011 la 11:58 am

IzuH, what happened? If I can be of any assistance… of.

Răspunde

izuH februarie 21, 2011 la 3:49 pm

Well..same old story..love story:). Probleme cu jumatatea mea, sa zic asa. El trece printro depresie si nu poate vorbi cu mine pt ca ii este greu, din cauza ca eu ma panichez si nu vrea sa ma stie si pe mine panicata dupa ce ca trece prin depresia asta..si nu am altceva de facut decat sa ii acord pauza de liniste de care are nevoie si-mi este foarte greu sa stau fara el :).. Asta asa pe scurt. Pup!

Răspunde

Ionouka februarie 22, 2011 la 1:37 pm

IzuH, imi pare rau sa aud… "pauzele" astea sint tare nefiresti, ca nu prea stii ce inseamna de fapt… tin pumnii sa treaca rapid, fie pauza, fie urmarile ei… >:D<

Răspunde

Anonymous martie 1, 2011 la 9:16 am

bai, dar voi realizati ce mult inseamna pretul asta? pai cit inseamna in lei 100 grame de paste si alte citeva ingrediente?
in Italia o portie de paste in localuri gen trattoria se vinde cu circa 3 euro si e deja mult

ce nu inteleg e de ce oamenii nu isi gatesc singuri feluri din astea simple
din cultura mea, a merge la restaurant inseamna a te desfata cu ceva ce acasa ar fi prea dificil sau chiar imposibil de creat, nu ptr a-ti astimpara foamea zilnice pe bani multi, mult mai mult decit face

v-ati gindit vreodata cit ati putea economisi schimbind ceva din stilul asta de a trai si, mai ales, cite ati putea face cu banii aia? o portie de paste se gateste in 10 min, damn, mai putin chiar decit timpul necesar ptr a ajunge intr-un loc sau altul

si toate astea ptr a comenta ulterior "nu cine stie ce" sau din seria asta…pai n-ar fi un fel de bataie de joc de propriul buget?

si n-ar fi de reflectat oarecum?

Răspunde

Amalia iunie 26, 2011 la 10:13 pm

Buna!
Recomand restaurantul Cantina Verde din cartierul Balta Alba.

Răspunde

Me iunie 17, 2012 la 9:50 pm

Recomand Ikea. E printre putinele locuri unde poti merge cu copil mic. Au un salon de alaptat minunat. Plus tot ce trebuie pentru copii, cuptor cu microunde pentru incalzit masa, scaun copil, farfurii, tacamuri… daca n-ar fi atat de aglomerat…

Răspunde

Lasa un comentariu la acest post sau mergi la prima pagina


+ noua = treisprezece