Românii au marele talent de a vota aiurea

Nu fac politică, nu au doi bani pe partide sau culori de preşedinţi. Despre talente mă învolbur azi. Talente de-alea de sar punctele de audienţă pînă dincolo de staţia spaţială. Pe bune dreptate, între paranteze fie spus, pentru că mie mi s-a părut showul ăsta, Românii au talent, cel mai bun pe care l-am văzut vreodată produs la noi. Juriul potrivit, Smiley şi Bartoş numa buni, jingle bun, promovare pe măsură, talente nemaipomenite. Băi, m-au spart talentele. Serios. Mi-au plăcut ceva de speriat. M-am înnebunit după Cosmin Beatbox, după DFC şi Robo, după Valentin Dinu spălătorul de maşini, după Ballance cei lucioşi, mi-a plăcut şi Medea cu un singur e deşi se pronunţă cu doi.

Am aşteptat finala mai ceva ca pe vacanţa la Lisabona. Am suportat pauzele publicitare lungi programate din 8 în 8 minute, am aşteptat, am votat, am mai aşteptat puţin. Doar pentru ca la final să mă enervez şi să mă dezumflu cu zgomot. Am stat moţ în vîrful canapelei pînă după miezul nopţii să văd cum cîştigă cel mai talentat dintre românii de pe scena aia. N-a cîştigat cel mai talentat. A cîştigat, ca de obicei în jocurile româneşti, concurentul cu povestea cea mai tristă. Nu cel cu vocea mai bună, nu cel cu talentul mai de gură-căscător. Nu muşchii şi echilibrul (mie mi s-a părut că băieţii ăia doi sînt zei de pe alte planete), nu puştiul care face beatbox mai bine ca un pîlc de alţi performeri care-au avut 20 de ani în plus de exerciţiu. A câştigat ăla cu povestea mai tristă, care, în plus, a mai şi jucat cartea ieftină a naţionalismului. Bănuiesc oareşice implicare de marketing a producătorilor. Hai că e mişto să cîştige băiatul orfan care-şi iubeşte ţara, pe care numai amorul pentru tricolor l-a hrănit în anii ăştia, care pentru că vorbeşte repede (dar hai să fim serioşi, ce are el nu e flow de campion) şi pentru că a făcut versuri patriotarde a fost declarat cel mai talentat.

Nu-s insensibilă, îmi pare rău pentru Adrian Ţuţu şi pentru drama lui, dar aici era vorba despre altceva. Aţi da 50 de lei pe bilet să îl auziţi făcînd rime? Dar 10 lei aţi da? Exact. Eu aş schimba postul de radio, pentru că ce face el nu e cu nimic special. Dar aş scoate bani din buzunar pentru Valentin Dinu, care are o voce mişto, cîntă nemaipomenit, transmite lucruri. Da, şi el are o poveste tristă, dar întîi de toate are talent.

Mă iertaţi, dar aseară nu a cîştigat cel mai talentat dintre români. A cîştigat un copil care aparent are nevoie de bani mai mult ca alţii. Şi care, în plus, se preface că mai crede în spiritul românesc de învingător, care chiar dacă nu există, merită invocat des, că uite ce minuni face…

Aşa că zic bleah şi of ce mă mai enervează talentul românilor de a nu-nţelege nimic, nici măcar regulile unui joc simplu: votează talentul, bre, nu lacrima din colţul ochiului, stoarsă de o poveste strigată gălăgios ca să acopere o lipsă de talent veritabil.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

57 comentarii

  1. De acord intru’ totul. De fapt nu chiar. N-am apucat sa-l urmaresc suficient pe dl. Dinu cat sa ma declar fanul lui. De fapt, e singurul pe care nu l-am prins absolut niciodata. L-am votat pe Valentin Luca din considerente pur subiective ( e brasovean, e simpatic, e f bun in ceea ce face etc.). Dar, ca la toate celelalte show-uri de gen, castiga povestea cea mai trista. Ce ne dam seama de aici, ca romanul e sensibil si empatic…si cam atat, avand in vedere ca scopul concursului era altul 🙂

    • Asta zic si eu, ca oamenii n-au inteles regulile jocului. Nu c-ar conta. Las ca Luca inteleg ca deja a prins aripi, foarte bine pentru el, ca e priceput!

  2. Corect…subscriu la ceea ce ai scris mai sus…romanii sunt orbiti si atrasi mereu de drama celor din jur…ca asa suntem noi..ne place drama si putin telenovelism…ca de aia suntem unde suntem si cei mai talentati dintre talentati prefera sa si incerce norocul pe alte meleaguri unde lumea are un alt simt artistic si sunt apreciati la adevarata lor valoare…ma bucur pt castigator ca dupa o viata trista a primit si ceva care i sa compenseze cat de cat lipsurile…e de apreciat ca a reusit sa si transforme experientele negative si drama personala in ceva constructiv, dar de aici si pana la a fi declarat cel mai talentat roman mi se pare cale lunga..sa speram ca vom mai auzi de cei care meritau cu adevarat sa castige premiul…as plati cu drag un bilet sa i vad pe cei de la DFC dansand pe beatbox-ul acelui copil care mi s a parut extraordinar, l as asculta oricand pe Valentin Dinu care cred ca este o valoare mult mai mare decat cele ce se vor a fi „vedete” mioritice si lista poate continua:)

    • Dada, pustiul Cosmin a fost nemaipomenit, pacat ca nu prea are cum sa faca bani din ce face, cel putin deocamdata… DFC sint dementiali, da!

  3. Ai mare dreptate cu tot ce ai scris mai sus!
    Am fost super dezamagita de rezultat 🙁 mai ales ca am si votat 2 concurenti :Ianau si Ballance….
    In fine nu mai are rost sa ma oftic acum caci am facut treaba asta destul aseara cand am stat pana tarziu in noapte sa ma bucur pentru cei pt care am votat si….
    frumos showul dar….mereu este un DAR…

  4. Adevarat pana la ultimul semn de punctuatie!!!Cand au anuntat castigatorul, dupa multe ore de stat in fata televizorului am strigat :”DU-TE MAAAAAAAAAAAAA!!!”.N-am nimic cu Adrian Tutu. Absolut nimic, dar sunt convinsa ca exista zeci, sute ca el…Pe cand altii care chiar aveau talent nu se gasesc pe toate drumurile. Sincer mi-a parut rau ca am stat pana la ora aia, tarzie pentru mine avand in vedere ca imi urla pitica si ma trezeste din ora in ora!!
    Stii ce ma oftica??Ca l-au votat pentru caz, lasa!!Nuuuu..problema e ca l-au votat multi, vezi Doamne „pentru mesaj. Aha, numai ca aia multi zic „valeleluuuu ce frumos mesaj” si pe urma ies si scuipa pe strada si se tarasc ca niste moluste in existente care sunt exact pe dos decat mesajul ala. Daca tot apreciaza ceva ce nu practica si nu inteleg, ar fi putu sa il voteze pe Narcis ca macar ne alegeam si noi cu altfel de vedeta!! Dar lasa dom’le sa aiba altii Pavaroti si alti aia, noua ne sta bine asa cum suntem!!!

    Ma interesez de emigrare de ceva vreme, dar sunt prea proasta si inca sunt prea multe lucruri dragi in tara asta.

  5. Eu nu m-am uitat. N-am votat. Dar am văzut că Țuțu a fost îndrăgit tare. Și da, mă așteptam să câștige ăl mai amărât, nu ăl mai talentat. Că așa se întâmplă la toate șourile astea de gen…

    Lasă Prințeso, important e că ceilalți au apărut pe sticlă și că primul pas în cariera lor a fost făcut.

    • Ei, nu-mi fac eu griji pentru viitorul lor. Numa ma enervez asa pe niste chestiuni generale…

  6. Si mie mi s-a parut emisiunea neasteptat de buna, desi la inceput mi se parea prea tare ca cei 3 din juriu se fortau prea tare sa intre in rolurile prestabilite, mai ales Mihai Petre care se vrea un Simon Cowell mioritic in emisiune. Smilley si Bartos au fost de nota 10, o surpriza pentru mine. M-am amuzat de multi si m-am minunat de multi, si ma asteptam sa castige unul din cele 2 cazuri sociale extrem de evidente….si pana la urma se pare ca strategia aleasa de Tutu a dat rezultate. Toti au fost buni, unii cu talent nativ, altii cu talent muncit din greu, si cred ca toti au avut de castigat prin promovarea pe care au obtinut-o in emisiune.
    Nu mi-a placut ca toate semifinalele si finala au inceput cu aceeasi unica filmare a unui dans, repetate la inceputul fiecare emisiuni (nici macar executata de fiecare data).

    • Hei, Tomata. Iti respect parerea, o respect si pe cea a Raluxei, dar pe mine argumentele ei nu ma conving. A decide sa acorzi un premiu unui om la un concurs de talente pentru ca tu ai impresia ca el o sa ramina in tara cu banii mi se pare cel putin far fetched. Al doilea, sa nu ii acorzi premiul unuia mai talentat, respectiv Valentin DInu, pe ideea ca el oricum o sa faca multi bani cu vocea lui extraordinara, mi se pare un contra-argument. Adica daca vocea lui e asa buna, trebuia sa cistige, nu?
      Eu nu cred ca pe Tutu l-au votat amaritii ca el, ei nu au bani de aruncat pe semeseuri. Cred ca au votat oameni ca noi, care au ce pune pe masa, ei au votat povestea, si nu talentul, si asta e in masura sa ma enerveze. Nu cred ca povestea cu talentul autentic care va ramine in tara cu banii a avut cine stie importanta in decizia de vot. Parerea mea, deh, ca de asta sintem aici, sa facem schimb de idei, nu?

    • Ca sa zic asa si aici – Valentin Dinu, Medeea, Ianau – toti erau povesti :). Lumea a votat asa – spalatorul de masini cu voce frumoasa, fata care s-a lasat de gimnastica din cauza unui accident si s-a dus prin italia (sa faca cine stie ce), dar uite ca talentul ei de gimnasta n-a lasat-o la greu si s-a apucat sa faca sport pe bara si baiatul cu voce ciudata, de soprana, care vorbeste continuu de maica-sa care e in italia si pentru care e mai important ca e maica-sa acolo, care din cate inteleg radea de el in prima instanta.

      Toate sunt povesti. Mie mi se pare ca toti participantii care au ajuns in finala (mai putin braconierul piruetist, poate) au sansa acum sa faca ceva real cu talentul lor.

      Altfel, despre tendinta pentru melodrama a protv-ului – nimic nou. Asa a aparut Acasa TV… 🙂

    • Adevarat, pentru ca PRo tv nu stie sa faca altfel. A stors de la fiecare orice deces, boala, lipsa. Dinu nu voia deloc sa vorbeasca despre jobul lui. Nici gimnasta. Dar astia intrebau si sapau… M-am uitat de curiozitate azi la fragmente din showurile similare de p-afara. Nu-i intreaba nimeni de parinti bolnavi. Se prezinta si trec la treaba. Atit. Nu ca de ce ti-ai vindut bicicleta si de ce ti-au ramas pantofii mici. mda.

    • 🙂 Normal ca de-asta suntem aici.
      Cam de fiecare data cand alegerea e lasata la alegerea publicului telespectator asa se intampla. se vede la dansez pt tine, s-a vazut la megastar si acum s-a vazut si la romanii au talent.
      totusi, ma bucur pentru baiat si sper din suflet sa-l vad si pe el si pe Valentin pe MTV. 🙂

    • La Megastar parca s-a lansat Alex Velea, nu? Si Josan. Hai ca acolo n-a fost pe telenovele, ca oamenii s-au miscat foarte frumos.
      Da’ vorba ta, astept cu interes primele hituri ale talentatilor de aseara. Pina la urma, tot publicul o sa aleaga cine ramine in industrie si cine se intoarce la telenovela lui.

  7. Oooooooooooooooff, da, cata dreptate ai! Bine spus „cartea ieftina a nationalismului”. Suntem atat de usor de dus de nas! Suntem atat de prosti!

    • Sintem foarte emotionati pe tema tarii noaste, da’ numa cind e vorba de uitat la televizor si cheltuit 1 euro pe un sms, ca altfel ne doare fix in virful firelor de par. ma intreb citi dintre cei care s-au emotionat la versurile lui tutu stiu macar un vers din imnul national.

  8. Eu la partea asta sunt de acord cu ce a zis Tomata… Si fix pentru motivele enumerate acolo, in linkul ei. Eu, spre diferenta de marea majoritate (se pare) nu m-am asteptat nicio clipa sa castige Tutu. Mi s-a parut chiar ca n-are nicio sansa, si mi se parea cumva ca i se dau sperante aiurea bagandu-l in trio-ul de final.
    Sopranul mi-a fost profund antipatic (chestie de gusturi, nu neg ca are o talent unic – chiar daca mie mi se pare usor nefiresc), iar pentru cantaret – mi-e clar ca ,,s-a scos” cum s-ar zice, ca protv-ul l-a luat deja in brate si cred ca cariera lui e asigurata.

    Mie mi-a placut mesajul asta nationalist ieftin – deh, sunt proasta si usor de dus de nas apparently. A fost un soc si pentru mine castigatorul, dar nu neaparat unul negativ. Eram atat de sigura ca va castiga favoritul no 1, si anume sopranul contratenor whateva, incat am ramas masca.

    Asa, ca favoriti – si ai mei erau cei doi balansati, insa eram cumva indoita de faptul ca oamenii-s profesionisti, dau spectacole, se antreneaza, nush ce sa zic… ei deja sunt acolo… ce au reusit ei cu emisiunea asta sa obtina e notorietate, si asta nu e deloc de neglijat.

    Poate o sa scriu si eu despre asta, poate nu, in orice caz – ce as scrie ar semana foarte tare cu ce a scris raluxa.

    • Pai si pentru ca nu te-ai asteptat sa aiba o sansa zici c-a meritat sa cistige? Ca Dinu e bun oricum si-o sa faca bani, deci era normal sa piarda? Ca Tutu e autentic? Of. Nu, nu cumpar nimic din toate astea.
      Ballance erau profestionisti, nu aveau ce cauta in concurs, nici Ianau nu prea avea ce cauta, e student la conservator. Si oricum vocea o sa i se schimbe…
      Dar bai, au fost altii mai buni, mai spectaculosi…

    • Nu m-am asteptat tocmai pentru ca ma asteptam sa castige ceva mai…popular? 🙂 Vezi spalatorul de masini? (care nah, avea o voce frumoasa, dar mie nu mi s-a parut ca iese in evidenta decat tot prin poveste – baiatul sarac, care lucreaza la spalatoria de masini, familist, care uite domne, are voce, poate sa cante. Altfel – o voce de cantacios ca a tuturor vocilor de cantaciosi).

  9. daca am ajuns sa ne reprezinte ca talent romanesc suprem un baiat trist, patetic pana la milogeala, , care a muncit cel mai putin dintre toti finalistii si caruia i s-a suflat in panze din off cu toata puterea, e jalnic. Si-a scris el singur versurile? sa fim seriosi, nu stim sigur nici cat de bine stie sa tina condeiul in mana, darmite sa compuna in rima…Versurile patriotarde, chemarile la adevar si unitate, au fost de o jale fara margini. Oare asa simte si se exprima Tzutzu (ce nume predestinat de roamn cu talent!) in spatele blocului sau la bere, cu amicii? Ma intreb cum de a fost posbil sa ajunga in finala un antitalent ca el decat cu concursul unui juriu suficent sau in cardasie cu producatorul/sponsorul? Au cei trei jurati constiinta impacata? E multumit Cosmote sa fi aruncat pe apa Sambetei 120.000 euro pe un nume care n-o sa produca nimic, niciodata? Altfel, bine ca au votat romanii cum stiu ei – daca ar fi concurat o manea, sunt convins ca ar fi castigat detasat!

    • Hei, Cristi, am vazut ca ai scris si tu despre asta. Nah, nu stim cit a muncit, daca a scris el versurile sau nu, daca a facut tot dupa capul lui sau a fost bine coordonat, prefer sa nu intru in polemici cu tente conspirationiste. Si eu sint sceptica in ceea ce priveste cum se va lansa omul mai departe. Cred ca urmeaza sa mai aflam lucruri, povesti de culise… Pina atunci, n-avem decit sa fim patimasi intr-o directie sau alta, tine spiritul aprins!
      Fii sigur ca maneaua ar fi cistigat, uita-te numai la ce audiente are Bendeac pe antene…

    • Ca bine spui! Cum am patit si eu la o nunta…muzica buna…pana cand un invitat a spus: bine-bine da’manele cand dati? Si a trebuit sa impace si restul mesenilor chiar daca s-a ales prafu’de calitate!

  10. mai intai, eu sunt Robo de la PU (Printesa Urbana) si nu de la DFC.
    mai apoi, eu i-as fi dat banii lui Narcis Iustin Ianau pt ca eu cred ca el, saracul, o sa-si piarda vocea aia dupa ce va trece de pubertate, deci o sa ramana somer daca nu merge la scoala;
    asa, cu banii aia, isi lua si el o garsoniera in bucuresti si o masina super sa agate gagici la faculta;

    mie cel mai mult mi-a placut pustiul cu beat box-ul. nu l-am votat, ca sunt zgarcit si nu dau bani la proteve (nici nu ma uit la proteve, de fapt), deci nici nu mi-a parut rau ca a pierdut. sau ca n-a castigat.

    va mai zic daca-mi mai vine ceva in minte ref la emisiune. deocamdata atat.

    • Robo, si cu tine sunt de acord. Nu prea stiu ce o sa se intample cu vocea lui Iustin in maxim doi ani. Iar copilutul cu beat-box, foarte tare, mai ales ca a invatat singur singurel si le scoate ataaaaat de bine 🙂

  11. Nu am vazut emisiunea. Am prins doar anuntarea premiilor. Am remarcat acelasi lucru. Cea mai trista poveste a castigat. Cam acelasi lucru se intampla (din observatii rare) si la Dansez pt tine. Povestea trista ii tine in concurs.

    Mi se pare mie sau toti cei de pe podium erau cantareti? Daca e asa, atunci mi se pare ciudat.

    • Da, era un tip cu o voce si cu un simt al muzicii foarte bune, un pusti cu o voce foarte subtire student la conservator, si hip-hoperul care-a si cistigat. Sigur, greu de comparat la rigoare, dar nu imposibil. Repet, ma indoiesc ca cei care l-au votat ar da bani pe bilete sa vada un show de 60 de minute doar cu el. Ca inteleg ca despre asta era vorba. Despre talentul de a face spectacol intr-un fel sau altul, nu talentul de a specula empatia unui popor sensibil la telenovele.

    • Din ce-am prins eu la teveu, Narcis are 14-15 ani, e elev si n-are deloc studii muzicale.. dar poate am inteles eu gresit..

  12. Mana care nu spune o poveste nu primeste pomana! Tzutzu a spus cea mai sforaitoare si lacrimogena poveste! Pentru ca nu dam 2 bani pe adevaratele veritabile talente de aceea suntem aici!

    • SI el e talentat, sigur ca e. Dar mie mi se pare ca nu talentul lui i-a adus premiul, ci povestea din spatele miinii intinse. deh.

  13. Eu am vazut putin din emisiune – ceva de la preselectii, ceva de la semifinale, dar n-am apucat sa vad si ultima parte. In schimb, eram convinsa ca nu o sa castige cel mai talentat, chiar eram. Pentru ca asa este romanul… daca nu este drama, nu este nimic! De asta ne pierdem toate talentele adevarate si cei norocosi reusesc sa plece din tara, iar cei cu ghinion ajung te miri ce, de nu dai doi bani pe ei daca nu stii ce pot face.

  14. E trist si fara urma de speranta.Nu ne mai facem bine ca natie.Patapievici spusese undeva ca suntem ca un om cu un brat rupt si prost sudat, care incercam sa ne descurcam asa natang.Ideea e ca nimeni nu se gandeste la solutia radicala de a rupe din nou bratul si a-l suda in mod corect.

    • De gindit se gindesc, dar nimeni nu stie cum sa faca asta si nici nu cred ca are curajul cineva sa demareze un astfel de proces.

  15. M-am uitat si eu la şoul ăsa, ca la un animal nou adus la zoo. Votul naţiunii m-a surprins şi pe mine dar … plăcut. Sincer, mă aşteptam ca poporul meu sa-l voteze pe fotalist! Eram gata să pariez!!!
    Deci, încă-i bine că l+au votat pe Adrian Ţutu 🙂

  16. Eu mai am o teorie. Cei care au votat, au considerat acel sms trimis in ziua de Paste, un gest umanitar, ca deh, doar in pragul sarbatorilor ne aducem aminte ca „trebuie” sa fim buni.
    In rest, eu ma enervez de ani de zile cu singura emisiune protevista pe care o urmaresc (Dansez pt tine) unde tot cei mai putin talentati castiga……
    Dar pana la urma, e logic sa fie asa, smeritii astia falsi care chipurile ajuta un om,promovand non-talentul, sunt considerabil mai multi…

    • Mda, se poate si asta. Si nu e asa grav, ca pustiul are ceva talent. cine stie, poate chiar devine mare…

  17. Hei, nu inteleg de unde atata inversunare din partea tuturor impotriva acelui baiat. Nu m-am uitat nici la show nici la finala, sa zic ca am prins cateva momente, dar eu chiar ma bucur ca a castigat el. Pe mine m-a impresionat cel mai mult de cand l-am ascultat prima oara si chiar habar n-aveam ca e si un caz social. Oricum acel show este un circ ieftin si nu inteleg cum de s-a putut uita o tara intreaga in asemenea hal. Si chestia asta cu baiatul care canta opera…sa fim seriosi…show-ul este pentru MASE. PAINE SI CIRC, nu? Nu poti amesteca prune cu perle. Eu chiar cred ca a castigat cine trebuia pentru acest tip de emisiune. Eu cred ca acest tip, daca se investeste in el, poate vinde foarte bine. Daca l-ati fi vazut pe Eminem castigand un astfel de concurs ati fi zis ca a castigat pentru ca era un amarat om de serviciu, nu? Si uite ca vinde mai bine decat orice cantaret de opera…sa fim seriosi…Si nu cred ca macar 10% din oamenii care se dau acum mari iubitori de opera chiar iubesc aceasta arta. Macar hip-hop-ul il mai asculti in masina… Asa ca ar fi bine sa nu mai fim snobi (unii dintre noi, nu generalizez)…ca daca ar fi toata lumea cum vrea sa para n-ar mai urla Romania a manele ci a Puccini

    • subscriu.nu e neaparat ideea de a vinde bilete la un show(desi asta a tot repetat Mihai Petre argumentandu-si deciziile de a elimina)ci doar ideea de a vinde si atat.iar acest pusti va vinde bine.
      iar avand in vedere ca e un pusti nu cred ca se preface c e nationalist.cred ca asa e el.eu am avut fiori la toate cele 3 melodii ale lui,stiu imnul :))) tot 🙂 si n-am votat pe nimeni :Dmie-mi placeau prea multi,ceea ce e bine,nu?

    • Dana, eu n-am nimic cu baiatul. Imi pare rau pentru drama lui si nu mi-a displacut numarul din concurs. Doar zic ca n-a fost cel mai bun. De la el si pina la eminem e cale foarte lunga, poate o sa ajunga acolo, poate nu.
      si nah, daca inca sintem aici, inseamna ca nu ne place puccini chiar atit de tare, nu? 🙂

  18. Pe mine la a doua editie nu ma vor mai avea ca telespectator. Chiar am urmarit emisiunea si rezultatul ei mi s-a parut pur populist. Nu pricep care e diferenta intre ‘dansez pt tine’, ‘romanii au talent’ si alte emisiuni cu tenta sociala pe care nu le pot enumera pentru ca nu le urmaresc; ma asteptam ca in emisiunea asta sa fie vorba despre talent, nu din nou despre cazuri sociale, copii orfani sau cu parinti plecati la munca in tari straine pentru a pune pe masa odraslelor o bucata de paine, din nou lacrimi etc, etc. Din punctul meu de vedere mereu va castiga cazul cel mai storcator de lacrimi, pentru ca asta prinde la romani. Nu conteaza ce se voteaza. Pentru mine Ianau a fost de-a dreptul ‘wow’, desi am apreciat si Balance, si pe Medea, si pe fatuca aia de 7 ani care canta ca un inger ‘de cand era mica’.
    Sunt scarbita.

  19. citindu-te de multisor,m-am gandit ca ce-ar fi sa-ti scriu si eu? 🙂
    accepti o imbratisare calda dela o necunoscuta care te „cunoaste”? 🙂

  20. Iubita mea, daca intri la mine pe blog si citesti postul meu despre asta, o sa vezi ca am fost gand-la-gand:)

    Of Ioana, draga tare-mi esti!Mi-ar placea sa te cunosc odata face 2 face

    • Pai sa ne cunoastem, ca doar cine ne opreste? numa sa zici cind si unde si facem magia sa se intimple! 🙂

  21. Si eu am fost dezamagita de rezultat. Dar mai dezamagita am fost de comentariile rautacioase de pe youtube de la melodiile lui Ianau. Castratul? Cum poti sa-l numesti asa? In loc sa ne mandrim cu contratenorul nostru, noi il facem castrat?
    Eu nu cred ca i se va schimba vocea, ca e cam mare pentru schimbare. Parca avea 17 ani. Si daca munceste va ajunge mare… Probabil nu la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *