Primăvara, la Praga e iarnă

Dobrevece. Adică bună seara cum se aude, nu cum se scrie, că să scriu în cehă abia mîine învăţ. Doamne, cît sînt de obositovna, la 10 dimineaţa am purces azi pe piatra cubică pragheză şi abia la 11 seara am pus piciorul în liftul hotelului cu direcţia cameră 38.

Şi deşi nu văd decît pernovna în faţa ochiului încercănat (dar fericit) iacătă-mă moţ în vîrful patului alegînd poze pentru delectarea cititorului regal.

Deşi Praga este faimoasă pentru, nu-i aşa primăvarenka de la Praga, aici cînd e primăvară e de fapt iarnă. Vezi pe cer soare şi pe geam oameni în sandale şi copchii mici în pantaloni scurţi, îţi pui şi tu gecuţa şi ciorăpelul mov sub fusta subţire şi ieşi din hotel. Numai ca să ai unde te întoarce să mai pui trei straturi de ciorăpei de alte culori, pentru că afară primăvara are patru grade, iar tu ai adus de-acasă exclusiv haine de primăvară românească, de-aia de 20 de grade la umbră. Aşa că am abordat tactica multi-stratificare. Tricou bluză jacheta geacă de piele încă o jachetă, ciorapi ciorapi colanţi fustă. Adică tot ce-aveam în bagaj, practic. După 8 ore de clănţănit măsele, am intrat în primul New Yorker şi-am luat cea mai mică pereche de jeanşi evazaţi groşi, care-mi sînt cu vreo 3 numere mai mari, atîrnă pe jos, pe fund şi pe la genunchi, dar au fost ieftini şi ţin un caaaald… Ce dacă arăt ca un pui de cowboy pierdut în Alaska, mie mi se pare că-s mişto. Mai ales că oricum îmi doream evazaţi d-ăştia, şi cu 20 de euro la noi nu găseam sigur. Plus că aş fi murit între timp de frig, deci nu mai apucam să-mi cumpăr oricum. Aia e.

Asta cu vremea, deci. Soare ca vara, frig ca iarna.

Hotelul e trist. Camera noastră arată ca o cameră de oaspeţi amenajată de un burlac zgîrcit. Are pat dublu, un scaun, draperie roşie, o masă mică şi un TV sport, o noptieră simplă şi o veioză. Atît. Baia are faianţă, un vas de toaletă, o chiuvetă crăpată şi o cadă pătată. Nu există perdea de duş, covor în baie, de frigider nu poate fi vorba. Caloriferul e piesă de muzeu, evident, o piesă mereu rece, şi cu greu am găsit a doua priză să nu trebuiască să scoatem TV-ul ca să alimentez laptopul. În holul hotelului miroase a crenvuşti fierţi în detergent, iar în lift miroase a scuipat uscat amestecat cu Domestos. Partea bună e că fix din faţa hotelului pleacă 4 tramvaie care în 10 minute ajung în miezul oraşului. Partea aproximativ bună e că ne-a costat 50 de euro pe noapte cu mic dejun inclus. Pe tripadvisor are notă mare, peste 8 din 10, agenţia care ni l-a găsit a zis că e ok. Ok e, dar cumva m-am obişnuit cu altceva prin călătoriile mele. Gata, revin la a închiria garsoniere, e clar că hotelurile nu merită banii.

Ne-am plimbat, mult de tot, mi s-au băşicat şi unghiile de la picioare de cît am mers. Piatra asta cubică e cumplită. O zi cu cizme, o zi cu converşi. Seara masaj cu creme onctuoase şi duşuri reci la tălpi. Degeaba.

A, da, şi ce mă enervează e că indicatoarele-s în cehă, la fel şi mesajele importante în trafic, gen pe unde să n-o luaţi că muriţi electrocutaţi sau ce tramvaie-s deraiate aşa că puteţi sta în staţie cinci ore, că nu vine! Practic, dacă nu vorbeşti limba noastră, nu contezi, dăte-n coasta noastră de porc afumat. Ori înveţi cehă rapid (not), ori întrebi pe stradă (pînă acum noi am întrebat, noi am răspuns, că lumea p-aici ori e turist şi nu pricepe, ori e localnic şi nu-l interesează de tine/nu ştie engleză).

Am văzut cam tot deja, vă povestesc după ce mă întorc detalii, cu preţuri, locuri de mîncat în ele, chestiuni de evitat şi alte ponturi şi poante. Am mîncat nemaipomenit de bun, cîrnaţi şi porc. Am băut bere, bună, ieftină, slabă, să intre mai multe.

Şi mai avem 3 zile şi nu mi-e clar ce avem de făcut cu ele. Mîine încercăm o vizită la Zoo, iar bere şi iar porc. Şi mai departe nu mai ştiu.

Vă las să aruncaţi un ochi la poze şi mă duc să cad lată, păcat că iar o să adorm greu, că în stînga am vecini care fac sex mult şi ea cam geme, iar în dreapta e un turist care bea multă bere, că se duce la pipi din 20 în 20 de minute, şi aud nu doar cum trage apa, ci şi cum se scarpină în ureche, aşa de groşi îs pereţii aştia ceheşti.

Altfel, Praga e minunată, aşa cum o ştiam. Şi are bere bună. Şi porc bun, mai ales ăla afumat. Oameni slabi şi frumoşi (la cît e de frig, nici nu mă miră că n-au deloc rezerve de grăsime), curat, mic, vechi, dar corect restaurat.

Noi ne lăsăm unşi pe suflet de oferta vizuală, olfactivă şi gustativă. E bine.

Acasă mai plouă?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

50 comentarii

  1. Eu ma bucur de ce citesc/vaz/auz, iti recomand sa vezi si muzeul torturii (Brr) – e undeva dupa o usa mica-mica de langa ceasul praghez, daca tin bine minte. Am retinut ca ai o vecina:) si raspund la ultima intrebare: DA
    Sa va distrati frumos in continuare, ca ne distram si noi pe-aicea odata cu voi.

    • Dobriden! Stiu muzeul torturii, am trecut pe linga el de vreo 50 de ori deja, poate mergem duminica.
      Ne distram frumos, am inteles, sa traiti!
      Te imbratisez, Dani!

    • Hm, la asta nu m-am gindit. Da’ la cum e hotelul asta, ar trebui sa am un HM in hol. well, tot hm din afara-s mai tari. ce de-a rochii is p-aici, phoa…

  2. Foarte dragute pozele in care esti cu sotul tau. Se vede treaba ca exista o conectie acolo:). Draga mea, tu ai mincat acel cirnat monstruos? (Urit mai suna cuvintul asta -cirnat- de ce nu i s-a gasit un alt nume?:) Ti pup si vacanta frumoasa!

    • Ina, pai tu abia acum sesisezi conectia? Ntz ntz nu prea esti prezenta in regat des, vad.
      Cit despre cirnat, recunosc ca el a fost devorat de sotz. asta suna si mai urit. eu am molfait cam un sfert, sa zicem. Da e bun!
      Pup si eu!

  3. darling, praga in conversi e un risc prea mre chiar si pentru o printesa… eu mi-am revenit cu greu dupa o experienta similara… berea a ostoit cumva ungand pe suflet…haha , uite, acum cateva ore mi-am luat o budovicze sau cum capacul ei s-o fi scriind si maine am sa beau putin gandindu-ma la tine…ah si inca ceva… si toamna e tot la iarna la praga… vestimentar foarte foarte stratificata
    * ai vazut cata lume citeste in metrou? taman ca la noi…daca ar fi scuipat si seminte m-as fi simtit ca acasa
    te iubesc si mi-e dor de tine, sper sa te vad curand

    • Mda, puteai sa imi spui asta INAINTE sa plec numa cu conversi la subtioara, deh.
      Pai te astept in tara, cind vii, sa mergem la un profiterol pe terasa?
      >:D<

  4. vaaai e un restaurant minunat si fff creepy …dar nu imi aduc aminte numele …si si eu umblu pe coclauri acum 🙂 dar daca vreti senzatii tari intrebati la un info turist de restaurant traditional unde chelnerii sunt imbracati in calai, vin si iti arunca cutitul in paine, daca nu esti cuminte dau cu biciu’n masa…lonely planet recommended, printesa mica din nemtia: approved 🙂

    sa va iubiti frumos pe meleaguri de aur 🙂

    p.s. Si cimitirul evreiesc e interesant…

    • Am vazut cimitirul evreiesc de la un balcon, foarte straniu, intr-adevar.
      O sa cautam restaurantul de care spui, suna dubios, deci vrem!
      Multumesc de idei, te imbratisez, scrisoarea pt tine e gata scrisa, trebuie numai trimisa!

    • Adevarat cu omul. Adevarat si cu covrigii! iti aduc, daca vrei! da’s cam tari si cer bere multa pe linga. bere ceheasca multa!

  5. Va recomand cu mare drag muzeul Mucha, sau macar magazinul de suveniruri al muzeului, au niste piese art-deco foarte… decorative :). In rest, bucurati-va de calatorie si unul de celalt, noi acolo am sarbatorit 5 ani de mariaj, e o poezie de oras!

    • Sa va fie de bine multii ani de mariaj, la si mai multi va doresc!
      Mucha, am notat, aruncam un ochi.
      Da, o poezie cam scurta, as adauga, dar e si asta parte din farmecul ei. Al Pragai.

    • Doamne fereste, vine iarna? Pai mai bine stau aici, atunci. Macar e berea buna si mai ieftina!

    • Cica anul asta de paste au fost 28 de grade. Sucita treaba! Pup inapoi.

  6. Acasa e cam nasol, ploua incontinuu, balti, mocirla, oamenii la fel cum i-ai lasat, nu s-au mai civilizat intre timp, ca deh romanul mai poate fi educat dupa o bomba atomica, eventual dupa ce se repopuleaza tara. Azi a iesit putin soarele, dar intuiesc ca nu o sa tina mult. Pozele sunt foarte frumoase, iar voi indragostiti si surprinzator dar nu prea infrigurati (cel putin asta reiese din poze). Legat de hotel, imi pare rau ca nu e pe masura asteptarilor, in schimb iti pot recomanda lantul hotelier Ibis, are aceleasi standarde cam peste tot in lume (nu ca as fi fost eu peste tot in lume, dar din cautarile pe care le-am facut pana acum asa se pare) e ieftin, curat, simplu, asezat strategic (sunt destul de multe mai ales in orase mari, asa ca ai de unde alege). Va doresc ca urmatoarele zile sa va fie cat mai calduroase in primul rand, distractive si pline de evenimente (despre care sa scrii).
    Din orasul etern gri, cu muulta simpatie, cea mai noua acolita 🙂

    • Hei, Roxana!
      Stiu de Ibis, numa ca nu prea-mi place mie sa stau in chestii standard, ca nu aflu nimic nou despre locul in care ma duc. mai bine stau in garsoniere inchiriate, care-s foarte autentice, ka aceeasi bani, si cu care n-am fost dezamagita niciodata. iar cind nu gasesc, ma mai risc la cite-un hotel, uite, de exemplu in asta am aflat ca hotelurile de 3 stele din praga sint naspa.
      Azi e mai cald, asa ca a prins bine urarea ta!
      Hai ca iese si la voi soarele, il trimit eu de-aici direct!

  7. Ash, la Brasov zici ca vine Craciunul, nu ca a trecut si Pastele. In Poiana e zapada. Iar eu azi am facut exact ca tine: am vazut soare si-am plecat de acasa ca o floricica: in colanti, opinci, o camasa si-o jacheta cu care si daca n-ar fi tot la fel de frig mi-ar fi fost. O pun de un concediu medical clar. Vreme faina sa ai!

    • Hai ca n-o sa racesti, si eu am zis ca ma fac praf, dar uite ca ma tin foarte bine!
      Vine ea vara, numa oleaca mai stai!

  8. Praga e misto, dar 4 zile mi se pare prea mult doar pt ea. Puteti merge 1 zi la Karlovy Vary, e la doua ore de Praga si sigur mai sunt chestii faine prin preajma. Azi nu mai ploua, a iesit soarele. De parca ne mai pacaleste el pe noi…

    • Eu nu sunt de acord 🙂 Dar important e sa lasi obiectivele (urasc cuvantul asta!) si sa te plimbi pierdut pe strazi.

    • Ne-am tot socotit cu KV asta, eu cu autocarul nu merg, iar cu trenul dureaza 4 ore, 8 dus intors si parca sa merg 8 ore cu trenul ca sa ma plimb 2 ore, nu prea merita. POate ne ducem la niste castelase prin zona, vedem.
      Multam de idee!

  9. Inca n-am fost in Praga, adica Praga- orasul; cunosc doar Praga- aeroportul, mic, inghesuit cu personal antipatic. E taiat de pe lista, traumele se uita greu :).

  10. Draga Printesa,
    Daca imi permiti o sugestie de petrecut timpul ramas ….la aproximativ 60 km de Praga este celebra statiune Karlovy Vary unde isi petreceau vacantele nobilii Europei. Da o cautare pe net. Nu am fost….. dar imi doresc ….cei care au vizitat-o au fost extrem de impresionati. O minivacanta linistita iti doresc.
    Cristina

    • Hei, Cristina,
      Da, am vrut sa mergem la KV, dar sint 130 de km, 4 ore cu trenul numai dus, am decis ca e prea departe. Mai sint niste satucuri prin zona, poate le bifam pe alea…

      Multumim!

  11. Eu ma bucur pentru tine ca esti acolo si nu mai esti macar o perioada in mizeria asta de Romania. Chiar daca e frig cumpara macar un pulover de undeva la reducere si bucura-te de excusrie, de mancare, de peisaje, de muzee, de apusuri ca pe urma o sa te intorci la mizerie, caini vagabonzi, tiganie, gunoaie pe jos si blocuri comuniste.

  12. Uffff, imi pare rau de vreme 🙁 Daca nu aveti ce face puteti lua tramvaiul 22 de la un capat la altul. Are un traseu deosebit, va arata Praga cu toate fetele ei.

    • Da, buna idee, facem si asta duminica, inainte de avionul de la miezul noptii!
      Hugs!

  13. Ionuca, draga mea draga, daca ai stii ce tare m-a bucurat postarea ta, a venit asa, ca un cadou, cumva nu ma asteptam sa postezi asa curind si mai ales asa „stufos”. Si ce fotografii frumoase si ce oameni splendizi in ele! Eu ma gindisem sa-ti propun sa te duci repejor pina la Viena daca simti ca nu prea mai ai ce face-n Praga dar yet again, vazand ca eziti la cei 130 de km pina-n KV cei 250 (aprox) pina-n Viena par pasul uriasului :-)…sigur, daca ar fi dupa mine eu asa as face, Viena este orasul meu de suflet intre toate capitalele Europei (le-am cam vazut, cu putine exceptii!) si eu n-as rata ocazia de a revedea Viena nici daca ar trebui sa stau 10 ore in tren, mai ales ca trenuri de afara sunt o treaba (parerea mea!)…pina la urma sa stii ca si daca ati descoperit vreun spot preferat merita efortul sa stati c-o carte in brate la un cappucino, sau un fresh, sau – de ce nu?! – un Disarono daca e mai pe seara asa :-). Cu covrigii mi-ai facut si mie pofta dar mai ales cu fotografiile alea, uite ca Praga trebuie sa o vad si eu, da’ cumva, cand am avut ocazia am preferat Viena, odata si inca odata :-). De abia astept sa vii acasa si de abia astept sa ne vedem!
    Distrati-va in continuare, plimbati-va, iubiti-va (sigur, nu neaparat asa zgomotos ca vecina desi pina la urma, e si asta o optiune :D), mincati porc afumat (asta suna incredibil de bine, ce mi-ar mai placea si mie!!!) si mai ales – ce-mi place mie cel mai tare – construiti amintiri! Momente de aur, care sa sa va umple inima si care sa va faca sa zburati cand oameni rai sau zile nefaste dau cu voi de pamant!
    Stii deja cum te imbratisez, nu?!?

    • sa stii ca merita Praga, e diferita mult de viena, pe alocuri e mai frumoasa, mai calda, mai autentica…
      Te imbratisez si eu, stii tu cum! 🙂

  14. Draga Ioana,

    Multumesc ca ne scrii „impresii” din calatoriile tale, si pozele justifica si mai bine Praga, unde eu nu am ajuns(inca).
    Distractie placuta la vizitat…si..mancat bretzels…

    • si mai ales la baut bere, Stef, sa nu uitam lucrurile esentiale… 🙂

  15. Ma bucur sa aflu ca vizita regala in Praga a reusit sa va readuca zambetul pe buze. Distractie placuta in continuare! Sunt sigura ca veti gasi ceva de facut.
    PS: Azi a iesit soarele in Bucuresti, asa ca la intoarcere poti sa dai jos o parte din straturile de haine. 🙂

    • Multumim, sa ne fie. Da, ne prieste, si inca cum…
      Hai cu vara aia, ca m+am saturat de vesti proaste!

  16. Fain la Praga, poze and all 🙂 sorry pentru vreme, te inteleg … zilele astea am dardait si eu prin preajma. Ce-i drept nu s-a prins stratul de omat, dar tare frig am mai tras, scosesem geaca de iarna imblanita :p Ieri a scos nasul soarele, azi parca si un ochi, dar pentru luna mai e cam racoare. Faza e ca desi sunt tari mai reci, nu ar trebui sa fie chiar asa: anul trecut ma lafaiam la soare in Varsovia lui mai, acu’ nus’ ce-a avut. Ei, io zic la anul sa vii din nou in Praga … dar nu aia din Cehia, ci cartierul din Varsovia cu acelasi nume, care devine din ce in ce un loc tot mai trendy 🙂

  17. Frumos locul, frumoase personajele, frumoasa relatarea de la fata locului.

    Pozaa doua, cu Liviu acoperindu-ti spatele (la propriu? la figurat?) e my all time favourite, dupa cateva la fel de calde de la nunta. Ce sa fac, daca sunteti frumosi si va iubiti? Am un top cat China. 🙂

  18. buna! iti urmaresc de ceva vreme blogul insa nu am „intervenit” pana acum;
    pot sa -ti spun ca aveti mare noroc cu vremea, la Praga majoritatea timpului ploua, noi am fost anul trecut in perioada asta acolo si ne-a plouat in fiecare zi. cu toate astea mie Praga mi s-a parut mult mai frumoasa decat Viena.
    iti recomand sa nu ratati Petrin Hill & Observation Tower – o superba vedere a orasului, St. Vitus Cathedral; si o masa la terasele din centru (este o terasa pe langa ceasul astronomic , cred ca U Prince se numeste, e scumput dar mancarea si deserturile sunt minunate)
    daca bate vantul va recomand sa urcati in Petrin Tower cu liftul (noi am fost pe scari, dar pe la jumatatea scarilor simteam ca ne lasa picioarele – sunt in spirala scarile)

    vreme frumoasa

  19. cine spune treaba asta e nebun poate intr-o anumita iarna dar nu in toate sa stiti ca in praga este da intradevar putin mai rece primavara si vara deoarece e zona de munte si e normal/ transportul de masa de aer rece din campia rusiei vine mai repede catre zonele din est (romaniua,ucraina polonia partea estica ,belarus republica moldova )/praga este uneori rece deoarece are noroc cu muntii dar retineti masele de aer mai cald din europa de vest in (timpul ierni) lovesc de multe ori si praga care este un oras occidental /in timpul iernii statele estice din europa din imprejurul paralelei 45 de grade si peste iarna este mai rece adika si romania dovada faptul ca desi orasul praga este in zona de munte nu a avut niciodata zapada pe care a avut-o bucurestiul in februarie 1954 adik de 160 centimetri adik 1 metru si 60 cm nameti de 5- 7 metrii si nu prea a avut temperaturi de minus 34 de grade respectiv in braila sau minus 36,7 la iasi in anul 1942 chiar si la bucharest minus 33 / ofi avut ea dar doar pe varful muntilor asa ca sa va mai spun ca in orasul braila(romania) a nins pe data de 11 mai 1949 pe 3 mai 1942 si de foarte multe ori in aprilie precum aprilie 1963 ,56′ 2003, 87′ am spus asa cativa dar si toamna saa intamplat deasemenea in luna octombrie de f.multe ori ca sa numai spun ca (foarte interesant) in data de 7 iunie 1933 la braila romania(a fost lapovita) nu glumesc iar cand a nins in mai mi-a zis si tataia ca erau cartofii mari si a nins dimineata iar dupaamiaza sub lumina soarelui s-a topit dar lasati asta sa vedeti ce frig e in kazan (rusia) sau norilsk(siberia rusia) frig extrem in special in norilsk pragaaa cei praga :)) glumeam e un oras interesant cele mai interesante orase inafara de cele romanesti sunt moscova , new york , toronto, kazan , new mexico , beijing, tokio ullan battor , saint petersburg , new delhi, jerusalim yakutsk

  20. doamne, Pragaaaa :D:D:D hehehe
    mi-amintesc de prima data cand am fost acolo si eram convinsa ca va fi cel mai frumos, romantic, calduros, viu loc pe care l-am vizitat vreodata si care in cele din urma pentru mine s-a aratat a fi un pom laudat la care clar m-am dus cu sacul si din care m-am ales cu botinele zdrentuite de piatra cubica, pe care nu intamplator si foarte bine o tot mentionezi 😀 ..si unde am intalnit intr-adevar frig in luna mai, raceala autohtonilor varstnici, betia celor tineri, dincolo de centru cladiri comuniste, o limba asa seaca si „de tractor” pe care credeam ca nicicand nu as fi fost capabila sa o invat.. dar, ca sa fie un plus peste toate astea, am intalnit si oameni tineri si voiosi care mi-au ramas prieteni si care m-au invatat multe lucruri de-alungul timpului, dar nu praghezi 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *