Felia de plăcintă mică şi neagră

Ştiţi scutul ăla din solz de nepăsare pe care îl purtăm cu toţii de cînd devenim oameni medii, că mari nu cred că devenim decît tîrziu în viată, cînd ne mor părinţii. Eu îi spun scut de păstrare a minţilor. E chestia aia care te ajută să nu-ţi culegi sufletul de pe jos de spaima c-or să ţi se întîmple lucruri cumplite. E plin de cancere în jurul nostru. Accidente. Dezastre. Malformaţii. Boli crunte descoperite prea tîrziu. Infarct la 20 de ani. Leucemie la 6 luni. Incendii. Crime. Ei, ca să nu înnebuneşti la gîndul că e suficient ca una dintre toate astea să ţi se întîmple ţie şi s-a dus viaţa ta, singura, aia pentru care te lupţi atîta s-o faci plăcută, porţi scutul ăsta. Scutul N-O SĂ MI SE ÎNTÎMPLE TOCMAI MIE. Un scut absolut necesar vieţii. Dacă stai fără el o lună, vei îmbătrîni ca bunicul din poveste, cît alţii în şapte ani. Îţi vor crăpa nervii, pielea, vasele din creier şi-o să mori de stres şi epuizare la 27 de ani.

Avem nevoie de scut să putem dormi noaptea şi să putem trăi ziua. Avem nevoie de el să iubim şi să facem copii, consolidăm şi întindem scutul, pentru că nu te-ai îndrăgosti de un om care e în pericol de-a păţi lucruri, nu? Iar cînd o nenorocire se întîmplă unui om drag, tragi de scut ca de o gumă de mestecat mare şi-l întinzi peste suferind, ca să se facă bine. Te gîndeşti că da, e bătrîn şi are cancer, dar n-o să moară, nu? Că doar mi-e drag mie. El o să supravieţuiască. Şi tot aşa ca să-ţi păstrez minţile.

În cazul meu, scutul ăsta era foarte gros. Am învăţat de mică să nu mă stresez pentru lucruri mici. Am văzut că de foame nu pot să mor, că sănătoasă sînt, că mă duce mintea. Aşa că n-am o problemă să mănînc un măr nespălat. Să intru în dormitor încălţată. Să beau apă din pădure. Să mănînc ou fiert crud. Că doar n-o să mi se întîmple tocmai mie. Deşi, hm, mi s-au întîmplat destul lucruri neplăcute care altora nu li s-au întîmplat. Cîte femei de vîrsta mea cunosc care-au pierdut o sarcină? Hm. Două. Din să zicem 400 de femei pe care le cunosc personal. Cîţi oameni de vîrsta mea au probleme majore cu tenul? hm. Nici unul, din aproape 1000 de oameni pe care îi cunosc personal. Incediu, accidente cu maşina, accidente cu capete date de pereţi, dormit în gară, pierdut tată la 12 ani, ia să vedem, nu cumva eu fac parte din categoria celor cărora LI SE ÎNTÎMPLĂ lucruri?

Mda, eu mi-am prăpădit scutul undeva prin lume. Acum nu numai că nu mai sper că n-o să mi se întîmple tocmai mie, dar sînt absolut sigură că O SĂ MI SE ÎNTÎMPLE. Nu ştiu exact ce, nu ştiu să construiesc scenarii negre, din fericire sînt creativă doar cînd vine vorba despre cele roz. Dar permanent e cu mine senzaţia că în orice clipă ceva o să crape şi deasupra mea or să se verse iar tristeţile cele mari. Sun cu teamă la bunici, la mama, noaptea adorm greu gîndindu-ma la toţi anii în care am fumat, la toate verile în care m-am ars la soare, la serile în care am mîncat mult şi aiurea, la pîntecul meu raşchetat, la dinţii mei implantaţi şi înca la nişte milioane de lucruri care mă înfricoşează teribil.

Ieri am fost la doctor. Cînd l-am văzut, nu voiam decît s-o iau la fugă în direcţia opusă. Să mă ascund sub birou. Să mă evapor. Mi-era frică să-l văd şi mi-era frică de ce avea să găsească acolo înăuntru. Eram sigură că ceva e în neregulă. Mi-a zîmbit. Am stat de vorbă. Totul bine la ecografie, totul bine şi la examenul clinic. Eu tot aşteptam un „dar”. N-a venit. Am plecat de-acolo confuză. Cum adică totul bine? Nimic în neregulă? Nici un chist? Nici o tumoră, infecţie, complicaţie? Înseamnă că mă aşteaptă ceva nasol pe altă parte. Nu poate să fie bine, pentru că eu sînt genul de persoană căreia i se întîmplă lucruri.

Asta sînt acum. O stresată. O paranoică. Aici m-a adus viaţa mea. Şi asta nu e nici bine nici rău. E pur şi simplu. Cert e că la seninătatea dinainte de anul ăsta n-o să mai pot reveni niciodată. Şi nu-mi spuneţi c-o să fie bine, vă rog din suflet. Nu ştiţi asta, iar Dumnezeu nu cred c-are vreme să se logheze să-mi posteze un comentariu cu un preview de viitor. Statistic vorbind, eu fac parte din procentul nefericit. Ăla mic, dar rău, despre care cu toţii sperăm că nu se referă la noi. Dar cineva trebuie să stea acolo, în felia aia de plăcintă desenată cu negru, nu? Iată că acolo stau eu.

Voi să vă strîngeţi bine scutul la piept. Pînă să-l pierd pe al meu habar n-aveam cît de important e. Lăfăiţi-vă în feliile colorate de tort. O ceartă la job, un telefon care nu merge bine, o factură restantă, o dezamăgire în amor, astea nu-s motive serioase să nu vă bucuraţi de toate celelalte lucruri nemaipomenite care vi se dau. Nenorocirile adevărate sînt în altă parte şi n-or să vi se întîmple vouă.

Aşa că ce vreau să zic de fapt e că viaţa E ca un platouaş cu de toate. Pînă una alta, alegeţi de-acolo orice vă place şi mestecaţi pe îndelete. Musai de la umbra scutului de care vorbeam, ca să vă fie bine.

Pin It

53 Comments

  • ioana spune:

    trebuie sa fie cativa si de sacrificiu. si cu cat cel din felia aia neagra e mai resemnat si mai senin, cu atat se poate ca scutul de care vorbesti sa fie mai cuprinzator si mai gros pentru cei care nu pot sa duca. stii vorba ca dumnezeu nu iti da nici mai mult nici mai putin decat poti sa duci. eu uneori privesc ca la o comedie neagra si in pauze imi trag sufletul pentru următoarea runda. ma refer la viata mea, nu a ta, bineinteles. macar tu ai pereche la fiecare cercel 🙂
    eram precisa ca o sa fie ceva despre mâncare

    • Printesa Urbana spune:

      🙂 of, nu-mi sta gindul la mincare azi. poate ma dreg pina diseara.
      dumnezeu asta e destul de sadic si m-am saturat de umorul lui. dar nah, nu e ca si cum il pot ignora pe dumnezeu, nu?
      curaj, ca miine o sa fie mai rau! 🙂

  • Valentina spune:

    Aseara a venit vederea de la Praga, iti multumesc din suflet si pentru ea, si mai ales pentru ce ai scris acolo! Acum trag cu toata forta de scut, ca zilele astea iar simteam ca aluneca….

  • Bear spune:

    princesse, eu zic ca-i musai sa vezi si jumatatea plina. citi oameni cunosc care si-au dorit o cutie de televizor plina cu rafaelo si au fost intrebati de catre un necunoscut „ce diagonala?”, pentru ca apoi povestea sa mearga mai departe ca-n siroapele pe care americanii le numesc comedii romantice (si la care, vrem nu vrem, cu totii ne iemotzionam, mai mult sau mai putin, dar o facem)? iti spun eu: unul. nu-i putin lucru, sa stii. ba dimpotriva, e genul de lucru care compenseaza cu asupra de masura feliile de placinta neagra.

    • Printesa Urbana spune:

      Ursule, eu nu cred deloc in teoria ca tre sa primesti bine cit rau primesti. Dac-ar fi asa, am inceta sa ne mai dorim sa ne fie bine. Ne-am rezuma sa fim, liniari si mediocri, numai ca sa nu ne fie si rau.
      Da, sint norocoasa. Mi-ar fi placut sa nu fiu si asa ghinionista. Sau blestemata. Sau cine stie cum…

  • Alexandra spune:

    Chiar daca nu am antecedentele tale de lucruri rele care sa mi se intampla (desi I’ve had my share), exact asa sunt si eu, ma stresez mai mult decat respir. Din fericire, scutul se chinuie sa mi-l construiasca oamenii dragi, dar si eu, atata cat imi sta in putere facand alegeri informate si pe cat posibil sanatoase.

    E tare nasol sa traiesti tot timpul cu spaima, la mine cel mai urat s-a manifestat in timpul unei depresii destul de seriose, efectiv deja construiam scenarii negre in minte.

    Ii invidiez pe oamenii cu scutul gros ca o piele tabacita de crocodil/hipopotam, I really do. Dar eu nu sunt unul din ei.

    Tinem pumnii, Printesa, poate faptul ca scutul tau s-a subtiat e un semn ca n-o sa mai ai asa mare nevoie de el. Hugs and kisses.

    PS: se inghesuie tinerii la practica? Eu sper ca da.

    • Printesa Urbana spune:

      Draga mea, ghici cite candidaturi am. Exact, nici una. 🙂
      Ia-o incet cu scenariile negre, cumva cred ca nu ajuta oricum le-ai face. Cu scenarii mov ai incercat?

      • Alexandra spune:

        Pai lucrez intens la deschiderea culorii scenariilor, poate poate ajungem si la roz.

        Sorry ca nu vine lumea, am mai zis-o, sa le fie rusiiiiiine, eu n-as fi stat pe ganduri nici macar 0,00001 dintr-o secunda. Parca pe vremea mea ne miscam mai repede la munca (:))) da, am 25 de ani si uite cum am inceput sa vorbesc)
        Poate o sa apara totusi candidatul perfect, eu iti tin pumnii.

  • Scutul meu cred ca e invers. Si eu sunt invers cu totul, asa ca nu ma mir. Scutul meu e „precis o sa pice buba neagra pe aici pe undeva”. Iar mie nu mi s-a intamplat nimic grav cam niciodata. Insa mereu ma astept la asta. Nu traiesc intr-un „aoleu” permanent, mananc si mere nespalate, insa cand vine vorba de oamenii dragi si de boli crunte, imi e ASA O FRICA incat mereu ma gandesc ca pana la urma o sa ne loveasca si pe noi ceva. Cand am plecat cu Mara de la maternitate m-am uitat la ea si mi-am zis „cat ne-o fi dat sa o cunoastem aia e” de teama ca ea o sa pateasca ceva. Asa ca fac in asa fel incat sa ma bucur de fiecare zi ca si cand ar fi ultima, pentru ca alt scut nu am gasit. Ala cu „mie nu mi se intampla” mi-a fost demontat inclusiv de ce ai trait tu acum, desi pe tine nu te cunosc si nu ar fi trebuit teoretic sa imi pese.

    • Printesa Urbana spune:

      E si asta o strategie. Te obisnuiesti cu ideea ca iti vine rindul si traiesti asa. Pe asta n-am incercat-o, dar sint nevoita s-o fac de-acum inainte. Si daca tu spui ca merge, atunci merge.
      Multumesc ca-ti pasa.

  • Pana acum vreo 3-4 ani eram unul dintre oamenii carora nu li s-a intamplat niciodata nimic. In sensul ca pana atunci, totul a mers lin, doar cu dezamagiri in dragoste si nopti adormite printre lacrimi ca vreun el nu s-a purtat cum am vrut eu. Insa in ultimii ani, am trecut in tabara celor carora li se intampla. Si mor incet cand mai aud pe cate o ruda sau o cunostinta care-mi spune: „vai, draga de tine, da’ esti prea tanara sa treci prin toate astea, ti se duce tineretea si ai o cruce atat de grea de dus. draga de tine, sa fii tare si puternica.” /:) jura-te!! si la toate truismele astea, eu nu pot decat sa ridic din umeri, sa ma resemnez si sa caut micile evadari din viata mea (care, let’s face it, ar putea fi si mai rea), sa imi recuperez urmele de optimism care inca au mai ramas in mine si sa merg mai departe cu un „asta e” pe buze. Si nu pot sa ma intreb oare la ce ma va mai supune viitorul, ca, la fel ca si cu tine, asa a facut si cu mine: m-a transformat intr-o paranoica. Una care din orice durere de stomac face o tragedie.

    • Printesa Urbana spune:

      Of draga mea, stiu cite ceva din povestile tale triste, imi pare tare rau… as vrea sa te incurajez, dar nu-s foarte buna la asta…

  • Anca G spune:

    Buna dimineata Ioana desi tare mi se pare ca fara scut asa, parca nu e cea mai cea dintre dimineti! Draga mea, asa cum singura ai constatat eu nu-s vreo doctora la sfaturi! Stiu doar sa-mi povestesc experientele personale si inteleaga fiecare ce-o vrea! Asa am sa fac si acum si concluziile ti le las tie, cu sau fara scutul de care vorbesti! Eu cred ca ma aflu in procentul majoritar, acela fericit si posesor de scut. Mi-au murit bunicii dar toti – Dumnezeu sa-i odihneasca! – la virste la care te astepti ca asta se intimpla. Au avut vieti frumoase, au fost niste batrani foarte, dar foarte iubiti, ingrijiti, cautati, ne-uitati. Si acum dupa moarte ii iubim la fel (eu parca si mai mult!)…su provin dintr-o familie cu 5 copii, am cu fratii mei (toti) o relatie superba, apropiata. Am o mama cea mai mama, am un tata (vitreg!) mai bun decat toti tatii din lume, imaginea „tatalui” din toate basmele cu zine. Am avut o copilarie frumoasa chiar daca plina de lipsuri, am prieteni buni si la indemina chiar daca-s peste mari si oceane. Nici un cutremur semnificativ! Nici o pierdere majora! Nici un accident! O pierdere de sarcina, o extrauterina, pietre la rinichi, diverse boli ale copilariei…ma rog! Paranoica am devenit dupa ce am nascut-o pe Tania! Chiar daca lauzia m-a afectat grav, chiar daca nu m-a interesat de copil vreo 6 luni dupa nastere din momentul din care mi-am revenit am devenit paranoica! Copilul! Sa nu pateasca, sa nu i se intimple, sa nu iasa in balcoane, sa nu mearga pe strazi, sa nu, sa nu, sa nu….dintre toate scenariile paranoice unul se desprindea clar: imaginea Taniei, imbracata in alb intr-un cosciug mic, inconjurata de luminari aprinse! Sau acelasi cosmar nefericit care se repeta la infinit cu Tania care cadea de la un balcon dintr-un bloc alaturat, si eu o vedeam si coboram paralel cu caderea ei dar exact inainte sa o prind……ani de zile! Ani lungi! Tania are aproape 15 ani acum! Am avut niste probleme cu ea acum 3 ani, probleme mari, unele le stii si tu: anturaj, droguri, fugit de acasa. Si am ajuns, intre atitea alte institutii la un o doamna doctor careia nu i-am multumit niciodata suficient, careia n-am sa-i pot multumi niciodata suficient! Femeia care ne-a salvat, femeia care M-A salvat! I-am povestit cu incredere copilaria Taniei, a mea, contextul, viata…tot! Si inevitabil, cosmarurile! Si dupa ce m-a ascultat linistita mi-a vorbit si mi-a spus asa (nu pun ghilimele nu stiu daca citatul e exact): am inteles ce spuneti si aveti perfecta dreptate! Dar de ce doamna, sa v-o imaginati intr-un cosciug?! Si cazand de la balcoane fara ca dvs sa o puteti prinde? De ce, cand va vin astfel de imagini in cap, nu v-o imaginati in rochie alba, la bratul unui barbat superb, iubitul ei, sotul ei?! De ce nu v-o imaginati daruindu-va o nepoata superba ca ea, irepetabila ca ea?! De ce nu o vedeti cucerind lumea?! De ce nu va proiectati o imagine cu ea la absolvire, dansand, iubind, rizind nebuneste?!?
    Am ramas o vreme lunga tacuta, am privit-o pina cand n-am mai vazut-o si-am realizat ca pling si de aia nu o mai vad clar! Si i-am raspuns printre lacrimi: „chiar…de ce?!?”
    Nu exista scuturi, Ioana! Suntem oameni, suntem fragili, traim cu temeri dintre cele mai diverse si un psihic sanatos este cea mai de pret avutie! Ti s-au intimplat multe, toate cu un rost chiar daca tu nu vezi rostul! Mi s-au intimplat multe, toate cu un rost, chiar daca nu vad rostul. prima data cand am postat la tine pe blog am facut-o legat de filmul „non ti muovere”…poate l-ai uitat dar bine ar fi sa-l revezi! Acum ai sa-l intelegi altfel! Si melodia de generic final „Voglio trovare un senso” a lui Vasco Rossi zice tot ce ti-am zis si eu dar mult mai frumos, mult mai poetic „Voglio trovare un senso a questa vita/ Anche se questa vita/ Un senso non ce’la” (vreau sa gasesc in sens acestei vieti chiar daca ea poate ca nu are nici unul). Refrenul este surprinzator si zice asa: „Sai che cosa penso? Anche se non ha senso/ domani arrivera/ domani arrivera lo steso” (Stii ce ma gindesc? Ca si daca n-are niciun rost „maine” tot o sa vina/ O sa vina oricum!)
    Si cam asa e, Ionuco: maine vine oricum! Dar crede-ma ca are rost! SI sa stii ca tot tu esti si cea care a avut 2 nunti superbe, aia de la Paris irepetabila, tot tu esti si cea care si-a gasit iubirea absolut incredibil si original, tot tu esti si cea care a primit o cutie de TV cu bomboane Rafaello….nu pentru ca aveai scut ci pentru ca meritai si pentru ca a avut un rost!
    Vaaaaiii, ce mult am scris! Te imbratisez strins, tare, ca sa-ti dau curaj sa suni mama, bunica, sotul….sunt toti bine, afara e un pic de soare, vine vara si rezultatele de la analize sunt bune! Ca asa trebuie sa fie, nu ca se va intimpla ceva rau in alta parte, in alta tara, in alta lume 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Anca, te-ai intors la mine, ce bine!
      Iti multumesc pentru poveste. Stiu ca nu e sens. Nu-l mai caut de ceva vreme. Dar asta nu inseamna ca pot sa-mi ignor viata prezenta. Nu pot trai in trecut. Da, a fost misto la Paris. Acum nu mai e.
      Hugs, draga mea!

  • Ingrid spune:

    Oh, Doamne. Se intampla din nou 🙂 Zici ca am scris eu.

    Scutul meu s-a facut ca pilitura de fier pe care-o foloseam la experientele de chimie din scoala cu multi ani in urma. Eu n-am mai reusit sa-l fac la loc, sau daca da, e subtire ca o pojghita. Orice adiere il fisureaza. Si lumea din jur nu intelege asta. Aud de 4613612371 de ori: de ce trebuie sa te gandesti la rau? gandeste pozitiv! atragi fortele negative daca gandesti asa! samd samd samd.

    Eh, ce sa spun. Fortele negative m-au gasit cand aproape nici nu stiam ca exista (ele, fortele). Si urmarea e ca azi sunt mai mult sau mai putin o gelatina nevrozata, cu teama de orice, cu o imaginatie fabuloasa (oh shit) cand e vorba de chestii negre si care refuza sa-si imagineze lucruri bune pe principiul, tampit de altfel, ca „daca ma gandesc si-mi fac planuri, nu se mai intampla”. Chestia e ca s-au petrecut lucrurile si asa de cateva ori, adica visasem si a trebuit sa reconsider pentru ca lucrurile nu au mers cum sperasem, asa incat a fost suficient ca sa dezvolt o axioma.

    Acum ma apuc sa citesc comentariile de mai sus. Poate, poate oi gasi in ele o resursa de care sa ma agat. Ca-n mine am cautat adanc, am maturat toate cotloanele si-am dat numai de praf.

  • Anca spune:

    Daca tu vrei musai sa stai pe felia aia, noi ce sa-ti spunem? Ca dramele tale nu-s cele mai mari drame date oamenilor si ca chiar daca ar fi, asta tot nu-i scuza sa stai in zona gri? Tuturor li se intampla lucruri, sorry, unora mai multe, altora mai putine. Dovedim ce fel de oameni suntem DUPA ce ne-au lovit lucrurile astea, deabia atunci o sa stim cine suntem, daca zace in noi un curajos sau un las, daca suntem puternici sau nu. Impartirea oamenilor in norocosi si ghinionisti nu inseamna nimic, un norocos poate fi unul care n-a avut nicio cumpana in viata, un ghinionist poate fi unul care s-a dat batut din start din prea multa frica. Dar un om care, desi lovit de necazuri, a gasit calea de a le depasi ramanand un om senin, da, ala e unul de admirat. Iti tin pumnii sa iesi din zona aia cat mai repede.

    • Printesa Urbana spune:

      Aha, deci tu zici ca despre asta e vorba in viata? Despre cit de admirat esti de altii? Despre cit de bine reusesti sa demonstrezi lucruri? Eu as fi zis ca e despre cit de bine iti versus cit de rau iti e si cum faci cu starile astea ca sa iti fie mai mult si mai des bine. 🙂

  • Gee spune:

    Eu habar n-am ce sa-ti spun. Nu m-am gandit niciodata la niciun scut. Am luat lucrurile cum au fost. Si bunele si suturile si tragediile. Nu ma stresez ca o sa mi se mai intample cine stie ce rau, dar, since, nici nu mai sper la nimic bun. Sunt exact asa cum spuneai tu mai sus, pe mediana, ma strecor si ma rog sa nu ma tulbure nimic major. Si tocmai asta nu-mi iese, stii f bine la ce ma refer.
    Pana una alta, eu nu cred nici ca esti o norocoasa extraordinara, nici ca fericile traite pana acum compenseaza lucrurile rele si grave prin care ai trecut. Spun doar ca la final, cand tragem linie, conteaza ce-am invatat din asta, cum am evoluat, cum ne-am transformat. Eu iti doresc sa mergeti amandoi in aceeasi directie, dupa toate prin cate ati trecut, impreuna, si sa vezi ca asta e cel mai bun lucru care ti se poate intampla. Te imbratisez, imi pare rau pentru vineri, chiar mi-era dor sa te vad, dar ma revansez, promit.

    • Printesa Urbana spune:

      Gee, la care final? Cind mai ai de trait o ora, conteaza ce simti atunci? Hm, nu, eu nu cred ca pot trai asa. Viata nu e mai incolo, asta e viata. Si deocamdata, azi, acum, nu-mi place viata mea.
      Las ca ne vedem noi, tu sa fii bine acolo!

      • Gee spune:

        La finalul experientei, buna sau rea. Nu la finalul vietii ma refeream. Ziceam ca la finalul experientei conteaza ce ramane, in sensul ca ne poate ajuta pe viitor sa trecem altfel prin ceva similar. Zic si eu, nu’s foarte coerenta, oricum.

  • dana spune:

    Statistic vorbind, tie ti s-a intamplat deja procentul de lucruri neplacute planificat de Dumnezeu…poti gandi si asa. Si e bine cand viata te incearca cu tot felul de rele, ferindu-te poate de un rau major.
    Am aflat azi o poveste tare trista http://www.cbsnews.com/stories/2009/03/27/assignment_america/main4898640.shtml
    Femeia aceasta, mama acestui baiat, mi-a fost colega de liceu si facultate, o fiinta extraordinara,foarte inteligenta, buna, frumoasa, vesela, sociabila, pozitiva, puternica. Lucrurile care i s-au intamplat ei au fost doar bune pana la momentul acela.

    • Printesa Urbana spune:

      Fereasca dumnezeu, ce poveste trista, dar ce copil bun si destept, of.
      Mda, stiu teoria cu multe rele ca sa scapi de unul rau, a mers o vreme, acum nu mai merge, ca-s prea multe rele, am obosit si nu mai sint in stare sa fac calcule d-astea…
      Multumesc pentru comentariu.

  • Gia spune:

    eu cred in general ca daca iti este frica de ceva, acel ceva ti se va intampla. de genul: daca iti este frica de caini intr-adevar vei fi muscat. de ce ti-e teama nu scapi! de multe ori am observat ca oamenilor cu gandire negativista li se intampla mai multe necazuri decat celor optimisti.

    chestia asta ma sperie atat de rau incat prefer sa nu ma sperii 🙂 si sa nu ma gandesc ca tocmai mie mi se intampla, ca sa nu determin cumva chiar sa se intample. si functioneaza! multe, multe rele mi s-au intamplat si mie, dar de cand sunt mai optimista, mai increzatoare mi se intampla mult mai multe bune.

    poate ajuta! 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Gia, teoria ta nu functioneaza la mine. eu de cind ma stiu sint optimista si cred ca niste mii de oameni care intra aici pe blog de ceva vreme pot confirma asta. nici o secunda nu m-am gindit ca se poate intimpla ceva rau cu sarcina, si uite c-a murit. Nu mi-a fost frica de ciini niciodata pina cind nu m-a muscat unul anul trecut. Nu mi-am imaginat niciodata ca pot avea accident pina mi-a crapat un betiv capul de niste scari.
      deci nu, nu mai cred ca daca te gindesti exclusiv la bine ti se intimpla numai bine, ba dimpotriva. cazi de sus si doare si mai rau.

  • Gia spune:

    eu nu am spus ca daca te gandesti la bine ti se intampla numai bine, ci ca daca te gandesti la rau se intampla rau (asa cred eu)! bineinteles ca si daca te gandesti exclusiv la bine se poate intampla rau. pentru ca nu depinde totul numai de gandul tau, din nefericire!

    stiu ca esti din fire optimista. e bine si sanatos asa…

  • Maria spune:

    Eu mi-am pierdut scutul de la 14 ani de cand era sa imi pierd mama.A fost cumplit.De atunci sunt paranoica si nu ma tem decat de boala mai ales de cancer.pentru ca mi-a luat oamenii dragi…foarte dragi.acum nu ma mai gandesc ca nu mi se poate intampla ci incerc sa gandesc pozitiv si sa nu o iau razna cand mi se intampla

    • Printesa Urbana spune:

      Asa, foarte bine, din cind in cind ne mai pierdem de pe calea cea stralucitoare, din fericire, cum zice bunica, exista uitarea. Maria Sa Uitarea. Ea ne face bine.

  • A.O. spune:

    Scutul nu este o scuza ca sa gandesti negativ… Si atat.

    Ah da…si eu am dormit in gara, si mi-am pierdur tatal la 18 ani (la 14 ani deabia il gasisem), si cu raschetatul am experiente, incedii, spargaturi de cap, dinastea… dar stii ceva ? Mai rau vine mereu, oricum …cum zise Vasco Rossi a lui AncaG …

    Deci nu o sa fie bine, dar nici mai rau. Hai, capul sus !

  • Maria Xing spune:

    eu cred ca intr-o viata cu totii ajungem sa facem parte din felia de placinta neagra. tuturor ni se intampla lucruri care ne afecteaza in functie de nevoi, aspiratii, dorinte, asteptari. de aia unele fac avorturi si altele plang dupa copii. nenorocirea cuiva poate insemna bucuria suprema a altcuiva. parerea mea e ca toti ne invartim in acelasi cerc +-. definitoriu in sitatiile astea este ce iti doresti. nu ma refer aici la boli sau moarte. e clar ca p’astea nu le vrea nimeni. but hey, we’re all sick and dying 🙂

  • Adina spune:

    Asa gandesti acum. Avem tendinta fie de a ne simti prea protejati de scut si de-a imparti in dreapta si in stanga teorii despre cat de bine este sa fii pozitiv si sa primesti lucruri bune, fie dupa ce suntem loviti sa ne asteptam la ce e mai rau. Dar aceste moduri de a gandi sunt temporare. Cum ziceai si tu, nimeni nu e Dumnezeu, nu are de unde sti daca va fi mai bine sau mai rau. E bine sa fii precaut, dar daca traiesti cu teama, oricum nu poti evita ce are sa vina, de orice natura a fi. Nu o spun din ipostaza cuiva care stie … nu stiu nimic. Am momente si zile in care imi este foarte bine, ma gandesc la lucrurile pentru care sunt recunoscatoare, ma simt asa, ocrotita de ceva. Iar altele in care imi amintesc toate de cand eram copil, de tata, de cei care s-au dus, momente dureroase si simt ca la dracu, merge prost, n-am ce s-ai fac. Dar sunt stari. Intoarce-te la scrisoare bunicii, la oamenii carora le scrii si iti scriu, la ciocolata, Liviu, la toate bune. Nu au cum sa compenseze pentru ce a fost rau. Dar viata nu e dreapta. Daca ar fi asa, ce i-ai zice unui copil orfan dintr-o tara cotropita de razboi? Ca asta e… face parte din felia intunecata? Lucrurile cu adevarat oripilante nu ne ating. Stiu ca nu alina cu nimic, insa uneori ma gandesc la ele si ma cutremur. Cati oameni se nasc si traiesc parca pentru a fi chinuiti. Nu stiu ce sa zic … inteleg de ce simti asa, sunt multe adunate, e inca devreme, poate va fi mult timp sau nu. Eu nu am scut, ce vine vine, ma astept la ce e mai rau, dar nu mereu. Cand ceva ma loveste, sufar, ma lamentez, sunt plina de revolta si furie, ma plang si incerc, incerc sa ma adun, pentru ca a ma gandi ca nu mai e speranta nu ajuta. Incearca sa te iubesti mai mult, sa iti intinzi o mana de ajutor, sa iti oferi singura incredere! Noi incercam sa gasim ordine in viata, in lucruri, dar multe sunt la intamplare, nu poti controla, preveni totul. Nu cred in destin. Dumnezeu nu da rau unuia si bine altuia ca asa trebuie sa fie, unii sa traga si altii nu. As zice ca tine de foarte multi factori, context, ceva aleatoriu si ca ce putem face este sa lucram cu ce avem, sa ne bucuram de ce avem. Eu vad in revolta ta si un pic de speranta, inca lupti, asa cred. Nu te vad ca pe un om invins. Oferi multe lucruri extraordinare, de care poate nici nu stii … iti multumesc si sper din suflet sa fie bine!

    • Printesa Urbana spune:

      Sigur ca asa gindesc acum. Miine o sa gindesc poate altceva si o sa scriu in consecinta. Am zile bune si zile proaste, zile in care mi se pare ca am totul si zile in care mi se pare ca mi se ia totul, atunci ma revolt. Dar pentru ca sint stari temporare nu inseamna ca nu-s adevarate sau importante sau ca nu merita „arse” prin scris. de invins am invins de mult. victoria mea e ca inca n-am innebunit. nu e vorba nici de speranta. speranta ca ce? ca n-o sa mor? nu e foarte important acum. ca o sa am copii? acum nu mi-i doresc. ma bucur de ce am, trebuie doar sa dai 2, 3, 4 posturi in urma si-ar trebui sa fie evident cit de mult ma bucur. dar asta nu inseamna ca nu am si stari din celelalte. si fericirea e temporara. si viata e. dar asta nu inseamna nici ca nu exista, nici ca sint mai bune sau proaste decit alte stari permanente, cum e moartea, de exemplu.
      te imbratisez strins.

      • Adina spune:

        offf … stiu ca sunt adevarate, stiu. Si inteleg arsul prin scris, dovada fiind cuvintele care le trimit si eu catre tine pe mail sau posta. Voiam sa exprim ca inteleg intr-un fel, ca azi e asa, maine altfel, dar nu am vrut sa minimalizez nimic. Poate nu m-am exprimat bine … te sarut!

  • Adina spune:

    vai, am scris „s-ai fac” … graba, sorry!

  • Adina spune:

    Ar mai fi ceva. Daca Dumnezeu ar veni si ti-ar zice acum „alege un om, oricare, un necunoscut, sa ia el toate lucrurile care ti s-au intamplat, sa nu ti se intample tocmai tie”, ai alege? Ai privi in multime si ai zice „ok, ala cu sapca verde, da-i lui”? Chiar daca nu l-ai sti, ar fi un om perfect strain … acest „de ce mie?” il spunem cu totii la un moment dat … dar pe de alta parte cui ar trebui sa i se intample si cui nu? cu ce suntem mai altfel in comparatie cu altii incat sa li se intample lor si nu noua? Suntem cu totii oameni, plamaditi cu bune si rele si le simtim pe toate. Nu e drept, insa … nu stiu, chiar cautam sens unde poate nu este. Ideal ar fi sa nu se intample si gata, insa daca ar fi doar alb, oricat am zice ca l-am vedea, chiar nu cred ca am face diferenta.

    • Printesa Urbana spune:

      Adina, nu e despre DE CE MIE. Nu mai e despre asta de mult, nu in cazul meu. Nici macar un DE CE nu mai e. Mi-e foarte clar ca NU EXISTA motive, semnificatii, ci doar lucruri care se intimpla. Unora mai multe ca altora. Atit. Nimic de analizat aici, doar de constatat, de luat aminte si de mers mai departe cum poti.

  • Mishu spune:

    Scutul acela ar trebui sa functioneze si altfel. Sa ajute, adica, omul, sa creada ca, orice i s-ar intimpla din cele nedorite si teoretic inevitabile, este capabil sa treaca peste ele.

  • Liliana spune:

    Si eu care credeam ca…..Multe ganduri negre, putine gri, nimic mov sau roz. Iar parca ma doare. Nu-ti pot da cate putin din energia mea pozitiva, care nu e foarte multa, dar este si pt tine?

    • Printesa Urbana spune:

      Deh, mama, uneori e mai bine, alteori e mai rau. Dar stii si tu asta. Nu energia pozitiva imi lipseste zilele astea.

  • ioana s. spune:

    Eu pun mereu raul in fata; asta ma mobilizeaza sa fac totul bine; dar raul asta tine numai de ceea ce pot eu sa fac si nu de destin. Pe El il las singur sa lucreze pt ca stie ce face. Maine sefa de clinica are sa ma desfiinteze la prezentarea pe care mi-a cerit-o intentionat sa o fac pt ca nu sunt de-a ei. Stiu ca poate fi rau, dar m-am straduit sa fac exceptional ca sa reduc sansele. Mereu cand ma gandesc la rau, fac mult mai bine. Altfel nu pot. Cand vine insa vorba de destin e cu totul altfel. Am trait-o si p-asta. Un an de despresie in care credeam ca totul mi-e potrivnic s-a dovedit contrar. Vedeam totul negru dupa ce traisem o poveste de dragoste care bate toate telenovelele, in care Dumnezeu m-a pus sa aleg, in care am luptat si in care am luat decizii cu sange rece. N-am dormit un an, n-am zambit, n-am crezut in nimic, ma imaginam mama cu copil de la banca de sperma, In rest soarta imi dadea totul pe alte planuri. Mai putin relatie. Cum crucea n-o duci mult, totul s-a schimbat deodata; brusc, in 2-3 zile am renascut. Dumnezeu sau mai bine zic acel Atotputernic, care-o fi el, stie ce face. Nu dispera. In jurul meu am vazut persoane atat de nefericite incat ma intreb cateodata de ce ma apuca invidia? De ce? Nu iti pierde speranta, traieste mai departe, pt ca viata ta e minunata. La naiba, maine voi fi desfiintata pe absolut nedrept, unic motiv ca cei care ma au in grija si de la care invat enorm, pe motiv ca-s prea corecti sunt urati de cei corupti, Iar eu-s doar un mic pion.

  • alina spune:

    Scutul tau e acolo, n-a disparut nicaieri, se slefuieste, se adapteaza. Toti suntem asa. Chiar daca sunt momente in care ne simtim (si chiar suntem) ceva mai vulnerabili. Ce nu te doboara, te intareste. E perfect adevarat. Altfel am muri cu totii din frageda pruncie. Viata nu e altceva decat invatare. De stat in picioare, drept, ridicat de fiecare data de pe jos. Pentru unii invatatura mai usora, pentru altii mai grea.
    Citeste si asta: http://www.injoaca.ro/in-joaca/nebunii-temporare-si-temporale/.
    Ai sa fii bine. Te imbratisez.

  • Lex spune:

    Cele mai enervante vorbe ‘pozitive’ care nu ajuta, ci doar denota indiferenta, in opinia mea, sunt: ‘las ca o sa fie bine’ si ‘aveti viata-nainte’. Conteaza si CUM ajungem sa fie bine, doar Dumnezeu stie daca avem sau nu o ”viata” inainte! Legat de ororile si tragediile care se intampla, eu zic mereu asa: atata timp cat aud de ele si se intampla altora, inseamna, statistic, ca imi scad mie sansele sa fiu intr-una din tragediile alea…sau nu?! 🙂 Toti avem frici si ganduri oribile legate de persoana iubita sau de propria persoana…pentru ca ne pasa.

  • Mama Zen spune:

    Eu sunt conștienta că orice mi se poate întâmpla, mie sau celor apropiați, simt o frică lăuntrică, știu că nu există scut. Dar sper din tot sufletul să nu mi se întâmple. Deci nu credința oarbă că „mie nu mi se întâmplă”, ci speranța să nu mi se întâmple. Statistic vorbind, orice, oricui se poate întâmpla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *