Regret, un cuvînt care n-ar trebui să existe

1. Regret că n-am făcut un copil mai dreveme.

2. Şi mai mult regret că n-am făcut doi copii mai devreme. Acum mă gîndesc adesea că e prea tîrziu, că am amînat pînă cînd mi-a devenit imposibil.

3. Regret că n-am învăţat mai devreme să spun NU, să mă ridic şi să plec cînd nu-mi mai prieşte un loc sau un om.

4. Regret că n-am aruncat mai mulţi bani pe lucruri inutile. Acum stau pe un teanc (mediu spre mic) de bani şi n-am ce face cu ei. Copii să răsfăţ nu am, casă nu-mi găsesc, bijuteriile nu-mi plac, de călătorii n-am timp.

5. Regret că n-am călătorit mai mult prin ţară cît am fost studentă. E drept că pe-atunci nu prea aveam bani, dar aveam prieteni peste tot prin ţară şi-aş fi putut vizita Timişoara, Clujul, Iaşiul. Am vizitat mult Sibiul, că eram îndrăgostită de-un puşti de-acolo, şi cam atît.

6. Regret că n-am început să scriu mai devreme. Că mi-am irosit mii de ore jucînd table sau fumînd degeaba în balcon în loc să-mi pun degetele la treabă. Poate acum aş fi avut Romanul gata.

7. Regret că nu mi-am convins părinţii să mă lase să urc pe Ceahlău. Am 31 de ani şi-am urcat pe Toaca o singură dată, pe la 13 ani. Nu mai ţin minte nimic în afară de o întîlnire destul de traumatizantă cu un urs, noaptea, cînd m-am încuiat în maşină şi-am tremurat de frică pîn-am adormit.

8. Regret că m-am întors la oameni nepotriviţi, c-am pierdut vreme aşteptînd să se schimbe ceva cînd de fapt ce trebuia să se schimbe era prezenţa mea lîngă ei. Să se schimbe în absenţă.

9. Regret că nu i-am spus mamei mele c-o iubesc mai devreme şi mai des.

10. Regret că nu-mi plac castraveţii şi pepenele roşu. Cred că e mişto să poţi mînca pepene ruşu, să scuipi sîmburi negri şi să rîgîi a plin şi bine la final.

11. Regret c-am luat anticoncepţionale atîţia ani la rînd şi c-am făcut tratamentul cu Ro-accutane.

12. Regret că pe vremea cînd eram copil nu-mi plăcea să stau la ţară cu bunicii, preferam să bat mingea în jurul blocului ca să măi flirtez puţin cu vecinii. ce proastă.

13. Regret că n-am păstrat mai multe amintiri din perioada comunistă, cred că acum mi-ar fi plăcut să îmi plimb ochii pe ele.

14. Regret c-am abandonat matematica, la care eram foarte bună. Nu regret că în locul ei am adoptat scrisul, dar uneori mi se face dor de cîte-o integrală, deşi nu mai ţin minte ce înseamnă ea şi la ce foloseşte.

15. Regret că n-am învăţat să înot şi să schiez.

16. Regret c-am abandonat lecţiile de balet.

Sînt norocoasă. Regretele mele nu-s dintre cele mai grele. Am avut de multe ori libertate de a alege şi aproape întotdeauna bafta să aleg în feluri care-au rezultat frumos. Am avut timp să mă gîndesc bine la cine sînt. Am avut loc s-o iau de la zero cînd am simţit că mă îndrept spre un Eu care-mi displace. Am avut joburi care m-au dezvoltat armonios în raţional şi-n emoţional, am avut prieteni care m-au împins în sus. Am o Bunică înţeleaptă, o mamă cuminte şi un tată absent a cărui lipsă m-a învăţat multe despre cum NU trebuie să fie un părinte.

Cred în continuare că lucrurile care s-au întîmplat sunt pentru că aşa e cel mai bine să fie, iar cele care nu s-au întîmplat au un motiv serios să nu existe. În virtutea acestei credinţe, regretele de mai sus sînt mai degrabă gînduri nostalgice decît regrete. Pentru că pentru fiecare gînd în parte ştiu zeci de motive pentru care lucrurl cu pricina nu s-a întîmplat. Copil n-am făcut ca mama, la 23 de ani, pentru că n-am vrut să-l fac decît cu Omul meu, pe care abia l-am cunoscut. Să învăt să schiez n-am avut bani şi nici de la cine pînă de curînd. Să rămîn cu matematica-n cap n-aveam loc de articole şi campanii nemaivăzute. Şi tot aşa.

Voi poate sînteţi mai tineri decît mine. Poate mai aveţi timp să vă folosiţi de lista micilor mele cvasi-regrete, poate le puteţi topi înainte să existe. Nu-mi place să dau sfaturi, dar îmi place să văd oameni împăcaţi cu ei, fără complexe, fără tristeţi cumplite, fără amintiri triste care te ţin lipit de pămînt cînd viaţa dă semne că vrea să te ridice.

În lumea mea ideală, aia pe care o pun în Romanul deocamdată nescris, oamenii n-au regrete. Oamenii învaţă din greşeli şi merg mai departe fără tristeţe. Regretele dor. Oamenii nu merită să sufere pentru lucruri care nu mai sînt. Prezentul e scurt, ascuţit ca un vîrf de ac, iar viitorul e un semn de întrebare de după care ne pîndesc poate cancere, infarcturi, bătrîneţi cu pierderi de memorie, coşmaruri despre purgatoriu, singurătate, dureri fără leac. Regretele nu-s prietenul omului. Ia uite, cred că tocmai am descoperit primul cuvînt care-mi displace din limba asta pe care-o iubesc şi-o sucesc atîta în fiecare zi de uneori cred c-o să se rupă. În lumea mea, regretele s-ar numi izbucuri şi-ar însemna lucruri pe care nu le-ai făcut la timp dar şi ce dacă, oricum nu-ţi doreai aşa mult să le faci şi ce bine e acum aşa, că le-ai lăsat nefăcute, pentru că asta te-a făcut cine eşti şi eşti o fiinţă extraordinară.

Voi ce izbucuri d-astea aveţi? Vreunul care atîrna mai greu acolo, pe fundul sacoşei?

Pin It

128 Comments

  • Monica spune:

    Eu cred ca am imbatranit: toate regretele de altadata le vad acum ca pe niste trepte catre ceea ce sunt eu acum. Si, cum mi/e bine, mi separe ca toti au fost pasi indispensabili.Pana si nr.8 il vad asa! (cum am spus, am imbatranit:))

  • Bogdana spune:

    Cred ca ti-am mai spus candva, nu regret nimic, pentru ca fiecare pas m-a adus aici si acum. Cu bune si cu rele. Ca si rele au fost destule.

    • Printesa Urbana spune:

      Dap, imi amintesc ca mi-ai mai spus si c-am admirat asta de pe-atunci. Asa ca reiterez un bravo si la mai mici pe viitor, spre deloc, asa.

    • Printesa Urbana spune:

      Bai, ma bucur sa constat ca sintem multi in barca asta, asumati si impacati. Asta e un semn foarte bun! Ma temeam de lucruri multe care atirna greu la multi.

  • Raluca spune:

    Nu e chiar asa. Oamenii sufera dupa lucruri care au fost si care au incetat sa fie, pentru ca sunt parte din viata lor. Nu sunt ochelari de soare, case, pisici sau prieteni intamplatori. Sunt parinti sau sunt copii pe care i-ai avut o vreme si apoi nu i-ai mai avut. Daca nu i-ai cunoscut si nu i-ai tinut in brate, n-au fost cu totul ai tai, dar o sa stii ca au fost si o sa dea si mai mult celor care or sa vina.
    Cat despre celelalte puncte, si eu descopar Romania la 30 de ani plus si ma bucur si-asa. Pentru ca puteam sa fiu troglodita si sa ma duc in Antalya tot restul vietii mele fara sa stiu unde e comuna Jina. Si eu am luat anticonceptionale prea mult timp, dar nu le mai iau. (Si nu i le-am dat nici pisicii niciodata.) Si eu m-am agatat de oameni nepotriviti, doar ca sa imi dea masura mea si sa trec mai departe. Inotul si baletul se invata cam oricand (tu esti tanara). Iar copiii vin oricand, teoretic. Trebuie doar sa fii pregatita sa ii cresti frumos. 🙂

  • GG spune:

    regret ca nu mi-am ascultat instinctul…ca m-am urcat in avion cu lacrimi in ochi, ca m-am intors fericita, ca plang acum din nou si ca nu pot sa depasesc un moment. regret c-am cazut din lac in put de buna stiinta. regret ca universul meu e locul de munca in 80% din cazuri. regret ca…m-am urcat in avion…da, asta e cel mai mare regret!

    • Printesa Urbana spune:

      🙁 Si nu e nimic ce mai poti repara urcindu-te din nou in avion, in sens invers, de data asta, si de tot?

  • ambasadoarea spune:

    Nu stiu cat is regrete si cat dorinta de a fi facut altfel in anumite momente. Oricum, nesemnificative, as zice. Da, uite, faptul ca „m-am ratat” /am „dezamagit” parinti, profi, prieteni si cine-a mai catadicsit sa ma creada demna de rezultate profesionale remarcabile si nu am o cariera ar putea fi un regret. Dar daca as fi avut una, as mai fi avut-o pe Iris (asa cum e, cum numai in seara aia s-au incalcit genele sa rezulte asa un rezultat)? Raspunsul e nu, desigur, si asta face ca regretul asta sa fie unul cam palid.

    • Printesa Urbana spune:

      Heheee, cred si eu ca un Iris ca al tau sterge cu buretele orice alte neimpliniri sau reusite aminate. Ce ne facem insa noi astialalti, care n-avem sa mingiiem decit cel mult o pisica?

  • ina bixade spune:

    Eu NU cred in regrete si ca atare nu am niciunul. (am avut grija de asta:)

  • Andreea spune:

    Regret ca nu pot/ nu stiu sa scriu, nu am acest talent nativ sau nu am reusit sa mi-l dezvolt, citesc zilnic cateva bloguri si ma bucur ca un copil cand apare cate o postare noua. Si eu am blog si nu reusesc sa transpun intamplarile si emotiile atat de bine cum o faci tu si inca vreo 3-4 persoane pe care le citesc. Cand va citesc pe voi, traiesc cu voi si simt ca am fost partasa la intamplarile sau trairile voastre… alte regrete n-am, dar am doar 21 de ani, vorbim mai tarziu 🙂 .

  • Andreea spune:

    Mie imi pare rau ca nu am invatat sa cand la pian. Mi-ar fi placut tare mult, dar ai mei nu m-au dat la vremea respectiva, iar cand am crescut nu m-am mai preocupat:)

    • Printesa Urbana spune:

      Si eu am vrut foarte mult sa invat sa cint la pian, dar tata mi-a explicat ca nu se poate, ca avem camerele prea mici si nu e loc in nici una de pian, asa ca mi-a cumparat o muzicuta. Pe care n-am folosit-o niciodata, evident.
      Asta nu e regret, Andreea, zic eu, ci doar o parere de rau. Ca doar nu e vina ta ca nu te-au dat ai tai. 🙂

      • Andrada spune:

        ps – daca vrei neaparat, sa stii ca asta cu cantatul la pian chiar se poate la orice varsta, spre deosebire de activitati fizice (vezi balet) unde sigur ca si acolo se poate, dar e mai dificil…

        • Printesa Urbana spune:

          Daaaa, asta mi-ar mai lipsi acum, sa am in fiecare seara lectii de pian! Aia da printeseala! 🙂

          • Charmise spune:

            Cu pianul poti fi autodidact! La inceput ti se pot explica niste lucruri si apoi vine totul de la sine! 🙂 Eu sunt autotdidact de vreo 2 ani, nu am cine stie ce reusite, cant doar la o singura mana (pot canta la amandoua, dar nu 2 octave in acelasi timp), am o YAMAHA nu un pian, dar uneori iti indeplinesti visele cu ajutorul altor culori decat acelea prin care le-ai vizionat.

            Orice se poate realiza! Succes!

      • Andreea spune:

        Parere de rau, regret, cert este ca s-a pierdut un mare talent:))

  • Moldoveanca spune:

    Vaaaaaaaaai, sa nu mai spui la nimeni (nu e ca si cum ai fi spus deja catorva mii de persoane) :)) Dar nu-i nimic, chestia cu ceahlaul trebuie neaparat sa o reparam cand ne nimerim amandoua in piatra :)) Abia asta e regret, nu celelalte :)) De la inceputul anului eu am urcat in fiecare duminica pe ceahlau, pana in aprilie cand am plecat din tara! Si aici mor de ciuda pe mama astora ca au numai camp, nici urma de munte…

    De lucruri inutile pot sa-ti dau eu o lista, ca-s experta =)) Ipad, iphone, mini notebook, aparat foto dslr. Sau, si mai simplu, fa-ti o pasiune (secundara, inafara de scris) si sa vezi ce repede zboara banii spre acea pasiune: pictat, crosetat, alipinism, muzica, etc.

    • Mona spune:

      Chiar asa, Ioana, ce-i cu pasiunea asta a ta atat de ieftina? 🙂
      (Te superi daca-ti zic Ioana? Mie imi place mult mai mult. )

      • Printesa Urbana spune:

        Deh, sint zgircita de cind ma stiu, normal ca mi.am ales un hobby pe care sa-l pot practica gratis! 😀
        Gabriela, of, da, tare vreau, de 2 ani ne propunem, mergem pina la PIatra, apoi se intimpla ceva: ne luxam o glezna, ninge, sint inundatii, e ca un facut!

  • Ella spune:

    Probabil ai vazut filmul A Single Man si te-a uns pe suflet Colin Firth cand spune asa: ‘A few times in my life I’ve had moments of absolute clarity, when for a few brief seconds the silence drowns out the noise and I can feel rather than think, and things seem so sharp and the world seems so fresh. I can never make these moments last. I cling to them, but like everything, they fade. I have lived my life on these moments. They pull me back to the present, and I realize that everything is exactly the way it was meant to be.’ Regrete avem cu totii, mai mici sau mai mari, dar cumva ele ne-au adus unde suntem acum si parca tare bine ne e cateodata cand facem o balanta de sfarsit de an/luna/relatie si descoperim ca suntem chiar happy cu deciziile noastre! Many hugs from Coventry :*

  • Wow, chiar imi place de tine, tu Carrie Bradshaw a Romaniei. 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Ei da, recunosc ca mi-ar placea sa fiu ce spui tu acolo. Intotdeauna mi-am dorit sa fiu Carrie, numai ca mult mai inteleapta si fara suvitele alea oxigenate.

      • Si ce inseamna aici te rog „ti-ai dorit ” ? Esti deja 🙂 Fara suvite 🙂
        La sfarsit, esti ceea ce te vede ochiul unui strai,n daca privim situatia prin ochii „SatC” . Si daca crezi ca iti lipseste aparitia asemanatoare Carrie in lucrurile de moda atunci promit ca ma urc in avion si fac cu tine cateva zile consultanta de moda ( se chema asa, este inca romaneste ce spun eu ?) 🙂

        Deci? Cand scriem scenariul de Princess and the City ? 🙂

  • Gabi spune:

    Mă bucur ca ți-ai dat seama ca toate regretele tale sunt de fapt nostalgii. La momentul potrivit,totul s-a întâmplat ASA cum tu ai vrut si nu altcineva. Si la fel o sa se întâmple si de acum înainte. ASA e normal sa fie: sa iei decizia ta chiar dacă nu e cea mai buna. Sa faci cum te taie capul. Eu am 37 de ani si pot sa spun cu mana pe inima: nu…eu nu regret nimic.

  • eu regret ca nu te-am descoperit mai repede ca sa nu mai am regrete 🙂

    te pupa copila

    • Printesa Urbana spune:

      Awww, how cute! Esti tu foarte draguta, ca de obicei. Excelente vederile de la tine, u globetrotter!

      • 😀 asta nu regret…ci sunt ultra-recunoscatoare alor mei creatori ca imi inteleg nevoia primordiala de a calatori 😀

        dar pffff le am si eu pe ale mele…si m-ai ajutat sa trec peste cand am vazut ca nu sunt singura care are regrete inutile 😀 povestim intr-o zi cu soare … ma repatriez cat de curand 😀

  • alina spune:

    Stii tu vorba aia: regretele-s tardive! 🙂 Marea lor majoritate.
    Altfel ai spus ce era mai important in ultimul paragraf: te uiti inainte, nu inapoi, ca reper. Ce a fost e parte din tine si te defineste, te modeleaza intr-un anume fel, invataminte sunt de tras si nostalgia e parte din firea omului. Insa greselile nu sunt altceva decat filtre prin care trecem si, ca sub o lupa, devenim mai buni, mai intelepti, ori picam cu nasul in strachina iremediabil (sau ireparabil), fiecare dupa cum ii este dat (in soarta si-n mintiuca).
    Esti bine. Esti frumoasa, autentica. Eu asa te vad. Vie. Aia e tot ce conteaza. Si oricum nu poti merge decat inainte. 🙂
    Imbratisari.

    • Printesa Urbana spune:

      Adevarat, inainte mergem. Important e sa nu ne tina-n loc lucruri pe care oricum nu le putem schimba.
      Multumesc, Alina!

  • alina spune:

    Da ,ideal este sa nu avem regrete insa…eu nici nu indraznesc sa deschid cufarasul bine sigilat caci mi-e teama sa nu mi le amintesc!
    Cu punctul 15 te ajut eu! :*
    Te imbratisez!

    • Printesa Urbana spune:

      Alina, nu vreau sa te descurajez, dar ma declar hopeless. Unde n-au reusit toate nemurile, prietenii si toti monitorii si instructorii din lume, e clar ca numai o minune ma mai poate reabilita!
      Haide, sint sigura ca nu-s chiar asa multe acolo in cufaras!

      • alina spune:

        Pai poate sunt eu minunea ta! 😉
        Nu sunt multe ca de aia e cufaras si nu cufar dar vreo 2-3 chiar dureroase!Citeam anumite comentarii si imi dau seama ca unii oameni sunt extrem de norocosi sau extrem de optimisti!Poate o data cu maturizarea o sa pot sa strig si eu sus si tare ca nu am regrete…dar nu cred!Orice om are regrete…cat de mici sunt dar tot regrete se numesc!
        :*

        • Printesa Urbana spune:

          Alina, eu cred ca oamenii care spun aici ca n-au regrete, chiar n-au. Stiu sigur ca se poate, pentru ca si eu ma numar printre ei. Regretele mele sint pareri de rau, nostalgii, tristeti, nu regrete adevarate. Sint bine unde sint, n-as schimba nimic pe traseu.
          Gata, tre sa mergem la mare in grup!

  • Glass and Iron spune:

    De fapt la ce ar fi bun regretul ? Cred ca sunt doua lucruri pozitive intr-un regret : am ocazia sa inteleg daca mai pot face ceva sa indrept (si sa si indrept) si experienta pe care o „sapa” in personalitate astfel incat sa nu mai gresesc la fel. In rest, cred ca orice regret este inutil.

    In toate momentele vietii am avut de ales intre ceva si altceva. Sunt usi pe care am intrat, la un moment dat. Eu am ales pe care usa sa intru, chiar dar nu pe toate mi le-am deschis eu. Acum, daca ma uit inapoi, sentimentul general este de multumire, in cea mai mare parte. Intr-o mica masura este vorba si de „ei, asta-i, n-o sa ma omor acu’ …”.
    Singurul lucru care ar merita sa fie trecut la capitolul „pareri de rau” este relatia mea tarzie cu Dumnezeu. Dar asta este compensat de faptul ca acum este altfel. Si mai ales, nu este un regret „intreg” : eu nu am fost cu El, El a fost cu mine intotdeuna.

    • Printesa Urbana spune:

      Poate ne mai povestesti despre relatia ta multa vreme unilaterala cu Dumnezeu, eu inca nu-s intrata pe nici una dintre usi in subiectul asta. Multa vreme am crezut, apoi intr-o zi de joi de-acum trei luni am incetat sa mai cred. Acum nu mai stiu.

      • Glass and Iron spune:

        L-am „descoperit” cam tarziu, suficient de tarziu pentru a avea timp sa fac cateva nefacute si una sau doua grele precum piatra de moara. Daca il „descopeream” mai devreme as fi facut mai putine. Privind inapoi, am inteles ca de multe ori m-a oprit de la a face atat rau cat as fi putut in prostia sau rautatea mea, m-a oprit sa imi frang gatul sau sa „frang” altora gatul, mi-a aratat ca sunt capabil de mai bine … din toate am inteles ca a fost langa mine intotdeuna. Eu il respindeam, eu il negam, eu credeam ca sunt singur si nu am nevoie de El.

  • Cristina spune:

    regrete la un moment dat toti avem, dar cum spune si bogdana suma a ceea ce ni se intampla ne-a adus aici. cel mai mare regret al meu e ca nu am avut copii mai devreme, acum fetita de 1 an si jumatate, eu am implinit 33 si nu stiu daca dupa 35 voi mai avea curaj sa mai fac inca unul. desi tare mi-ar placea sa aiba un fratior sau o surioara.

    • Printesa Urbana spune:

      Multi inainte, Cristina, sa-ti traiasca pitica!
      Daca regreti ca n-ai facut copii mai devreme, eu zic ca n-ar fi rau sa incerci sa ingropi regretul cu un fratior mai tirziu!

      • Cris spune:

        As vrea sa fie asa usor! La prima am luat decizia cu ochii inchisi, acum cand o avem pe ea si ii dedicam atat de putin timp, e greu sa mai decidem ca putem sa ne descurcam cu inca unul. Stiu suntem egoisti. Asteptam impulsul sau un moment de mare iubire si sa mai plamaduim o data inca o minunatie. Daca iti doresti cu adevarat, iti doresc sa fii binecuvantata, ca e cea mai mare dragoste care exista pe pamant.

        • Printesa Urbana spune:

          Stiu ca nu e usor, vad in jur, uneori pare imposibil. Fiecare isi stie mersul si puterile.
          In cazul meu, sint destul de pesmista. Imi doresc copii, da, imi doresc cu adevarat, cum spui, dar acum sint foarte neincrezatoare si speriata. Cumva mi se pare ca o sa mi se refuze fix asta cea mai mare dragoste care exista pe pamint.
          Om vedea.

          • Cris spune:

            ai credinta si mergi pe drumul bun. se va intampla. uneori convingerea invige orice.

          • cristina spune:

            poate ar trebui sa nu te mai gandesti ca ti se va refuza asta. poate-ar trebui sa te gandesti ca va veni un bebe, care va semana cu….amandoi! va fi cea mai fericita combinatie dintre voi. poti sa te si gandesti cam ce ti-ar placea sa ia de la tine, ce anume de la sotul tau. nu esti atat de batrana incat sa nu mai poti avea copii. nu uita ca Dna Iliescu a facut la 67 de ani!

            • Printesa Urbana spune:

              Da, numai ca eu o suspectez pe doamna cu pricina ca e cam nebuna, asa ca argumentul asta nu prea ajuta.
              Dar inteleg ce spui. 🙂

  • Anca spune:

    probabil ca singurul regret mai serios e ca nu am stiut, cand eram f. tanara, sa imi aleg mai bine facultatea si „cariera”; ca am abandonat o scoala care nu-mi placea si deabia la 33 de ani am terminat una pe care mi-am ales-o singura si nesilita de nimeni. si pt ca din punctul de vedere al carierei e dificil sa faci o schimbare radicala, macar in viata privata fac ceea ce imi place cel mai mult: sa calatoresc, sa fac fotografii, sa scriu. Nu am copii, nu am o casa a mea, nu am un sot al meu, dar nici nu cred ca mi-am dorit foarte tare lucrurile astea ca sa ma apuce regretele ca mi-am ratat menirea de sotie si mama, mai ales ca nu cred ca „menirea” mea este (doar) asta. a, si imi pare un pic rau ca nu am ales cu mai multa grija barbatii din viata mea, dar asta e acum, nu e un capat de tara…

    • Printesa Urbana spune:

      Ei, probabil ca barbatii ti i-ai ales pe masura Ancai care erai tu atunci, cred ca nu e femeie care sa nu se mire de alegerile ei anterioare odata aflata la umbra maturitatii.
      Bine c-ai avut curajul sa schimbi traseul, nu e putin lucru!

  • Marius spune:

    Cu Ceahlaul te pot ajuta oricand. Il stiu atat de bine si imi place atat de mult incat putem merge oricand. 😀 Stiu ca nu asta era ideea articolului, dar cu asta pot sa te ajut. Cat despre regrete, prefer sa nu ma gandesc acum. Tocmai a fost ziua mea si cam imi vine sa imi fac bilantul. Aman pe cat pot, pt ca nu toate rezultatele ma multumesc. Regret ca am pierdut o oportunitate.

    • Printesa Urbana spune:

      Nu-i nimic, poate acum ca ai pierdut-o pe aia s-a facut loc pentru urmatoarea. Sa imi spui daca am avut dreptate.
      La multi ani. Si da, vreau pe Ceahlau!

  • Dan spune:

    Există vreo legătură între izbucurile din lumea ta și cele care izvorăsc din M-ții Apuseni? E o metaforă sau doar o coincidență?

    • Printesa Urbana spune:

      Stiu ce inseamna izbucurile alea de apa de-acum 5 ani cind am vazut prima oara un documentar despre ele. Dar aseara am decis sa le ignor pur si simplu sensul si le ofer in dar unul nou. Deci nu e coincidenta, poate e putina metafora.

  • Andrei-Cristian spune:

    Bravo !

    Uite un mic clip de completare: http://www.dump.com/2011/05/21/fifty-people-one-question-video/
    Iti recomand sa faci un efort sa te uiti pana la capat. Iti garantez ca merita !

    O zi frumoasa si fara regrete iti doresc.

    • Printesa Urbana spune:

      Andrei, ai vrut tu neaparat sa ma faci sa ma smiorcai de miercuri dimineata, ce sa zic… Foarte frumos. Multam.

  • alexandra spune:

    am regrete..numeroase, unele semnificative, altele poate mai putin. simt ca (si) din regrete am crescut si sunt un om mai frumos. asa ca nu resping regretele, nu le acord nici o importanta mai mare decat ar trebui… ci ma gandesc doar din cand in cand la ele .. cat sa vibreze o coarda in suflet..si atat. regretele sunt si ele lectii…

    • Printesa Urbana spune:

      E bine si asa, sa le scoti din biblioteca sa le mai rasfoiesti, cred, atita vreme cit nu le cari cu tine in fiecare zi…

  • cristina spune:

    eu, pana nu demult, aveam un mare regret. dar, ca de fiecare data, viata mi-a aratat ca nu primesc atunci cand vreau ci….poate, atunci cand merit. Asa a venit Anaid, cand eu faceam analize sa vad daca am intrat la menopauza. daca eram ascultatoare de sot, faceam un test de sarcina si nu cheltuiam pe teste absolut inutile!

    altfel, intotdeauna cand nu am reusit sa fac ce mi-am dorit, in timp am constat ca am fost „recompensata” cu ceva mai bun. sau poate doar firea mea optimista vrea sa creada asta….

    neimplinirea 16, o am si eu. chiar am gasit un loc in care sa-l ostoiesc dar cand am cumparat pana si balerinii nu am mai avut voie din cauza spatelui. e si o parte buna aici, mi s-a recomadat dansul latino!

    ma tot gandesc ce regret si imi dau seama ca memoria mea selectiva pastreaza doar nonregrete (am inventat un cuvant?). poate scrii intr-o zi si despre ele….ca am o lista….

    • Printesa Urbana spune:

      Hm. Ce-s nonregretele? Lucrurile pe care ar trebui sa le regreti, dar cumva n-o faci?

      • cristina spune:

        nuuuu! nonregretele…cum sa-ti explic….poate cu un exemplu: cand eram eu tanara, tatal lui Cosmin mi-a spus ca ” sa ne mai gandim, sa mai copilarim…etc” . atunci am luat o decizie pe care nu numai ca n-o regret dar o consider ce-a mai buna decizie a mea. astazi am Cosmin, un om mare la minte dar si la suflet.
        ca dupa 13 ani cu tatal lui am spus pas….intr-un moment in care nu avem ….nimic! decat copilul. multi mi-au spus atunci ca voi regreta decizia…..nu s-a intamplat nici macar o singura data, chiar daca au fost momente super grele.
        ma opresc aici …..poate te hotarasti sa scrii despre asta nu mai am ce posta. si tare m-am obisnut sa „te citesc” si sa scriu…

  • Ioana Ruxandra spune:

    Teoretic stiu ca nu e bine sa ai regrete – mi se pare ca a devenit un cliseu deja – si poate din cauza asta, ca il aud din toate partile, ma simt cu atat mai rau cu mine insami stiind ca nu pot sa pun in aplicare acest principiu. Am regretat dintotdeuna lipsa de incredere in mine care a stat la baza unor decizii mediocre. Puteam sa fac mai mult, poate chiar meritam mai mult, dar nu am avut suficienta incredere in mine incat sa urmez alte drumuri care mi s-au parut ca imi depasesc capacitatile „limitate”. Subevaluarea propriei persoane duce constant la decizii regretabile…mai ales cand mai ai si 25 de ani si nu ai nici cea mai mica idee ce vrei de la viata. There, I said it!

    Subiectul asta m-a lovit in punctul slab:) si am devenit instant melancolica. Ma voi redresa printr-o intrebare off topic:D in legatura cu anticonceptionalele:))…schimbare brusca de registru:) Eu le-am luat prima oara pe la 18 ani, vreo sase luni, apoi am facut o pauza foarte lunga, si am reinceput sa iau la 24 de ani…deci le-am luat regulat un an de zile deja . Pentru ca am vazut ce consecinte au avut in cazul tau, te intreb ce ai face daca te-ai intoarce la 25 de ani knowing what you know now:)? M-am gandit mult inainte sa ma apuc de antinconceptionale in urma cu un an, si inca ma sperie faptul ca aceasta pastila imi aduce atat de multe beneficii….e la categoria too good to be true, deci imi e teama de consecintele negative mai putin evidente, dar care presimt ca isi vor face aparitia pe termen lung. Thank u!

    • Printesa Urbana spune:

      Nu stiu ce sa te sfatuiesc, ca nah, nu am informatii, dar eu una n-as lua mai mult de 4-5 ani, cu dozaje intre timp ca sa vezi daca totul e in regula.

  • Laura spune:

    Ar trebui sa iau aminte, pentru ca atunci cand ajung la 31 de ani, sa nu am regrete!
    Va fi imposibil, dar voi incerca:)

  • Liana Mitroi spune:

    Oamenii nu merită să sufere pentru lucruri care nu mai sînt. Asa zici tu. Dar oare merita sa suferi pentru lucruri care nu mai sint, dar ar putea sa mai fie cadva daca cinve acolo sus te iubeste? Daca perioada dupa care suferi si nu mai e a fost cea mai frumoasa din viata ta si te chiui sa o aduci inapoi? Sa existe perioade mai frumoase si noi nu stim pentru ca plangem dupa cea trecuta si plangem si din cauza cele prezente ?

    • Printesa Urbana spune:

      Alea de care spui tu sint vreri si dorinte, nu regrete. Nostalgii. Vise.
      Plinsul dupa trecut e terapeutic, intr/adevar, dar alte rezultate n-are.

  • Nu regret cam nimic. Imi pare rau uneori cand dau din fleanca mea mare prea cu spor si supar pe cineva care ma iubeste. Cam atat. In rest…suntem suma intamplarilor, deciziilor, calatoriilor, bolilor, primaverilor si Craciunurilor din viata noastra de pana acum. Ce am facut alataieri, desi ne afecteaza azi, e bun facut. Gata. S-a dus dracu’. Sa regret nu are sens si nu imi foloseste la nimic.
    Cand iau o decizie sau fac ceva ma gandesc de mii de ori inainte. Odata facut lucrul nu am cum sa il regret pentru ca EU l-am ales. Eu l-am decis, e al meu si merg cu el acasa. E ca si cand m-as regreta pe mine. Ca si cand m-as anula. Da, sigur, daca nu luai anticonceptionale poate nu aveai niste probleme insa ai fi avut altele. Se gaseau ele unele. Eventual ai fi avut si un copil facut intr-un moment tampit 🙂 . Si atunci ai fi regretat ca nu le-ai luat, nestiind ca daca le luai aveai alt soi de probleme. Daca schiai, poate dadeai cu capul intr-un pom. S-au mai vazut cazuri 😉 . Si tot asa o putem tine pana maine. Nu cred ca viata noastra ar fi PERFECTA daca s-ar repara tot ce regretam. Pentru ca oamenii nu se multumesc niciodata. Am gasi alte si alte motive de regret.
    In loc sa regretam diverse mai bine ne punem capul la bataie si invatam din fiecare lucru gresit pe care il facem. O lectie invatata e mai utila decat parerea de rau. Uite eu as regreta ca nu te-am cunoscut mai demult, dar mai bine imi invat lectia acum si stau pe aproape 😀 !

    • Printesa Urbana spune:

      Foarte adevarat tot ce spui, A!
      Esti foarte buna cu mine. Lasa, ca uite, recuperam impreuna repejor de tot! 🙂

  • Deena spune:

    Mereu m-am gandit ce bine trebuie sa fie sa poti spune:”nu regret nimic din viata mea!!” Eu din pacate sunt genul ala de om care insista prea mult sa rasuceasca „ne-facutele” si „nepotrivitele” si uneori scapa clipa aia care sa ii dea satisfactie acum si aici.
    Printre cele mai mari regrete: ca nu mi-am trait adolescenta din plin, ca nu am plecat la Sibiu cand aveam 18 ani, ca n-am facut facultatea de jurnalism asa cum am visat mereu, ca am plecat la Sibiu si apoi m-a pus naiba sa revin in Bucuresti (noroc ca pe asta o remediez in vreo doua saptamani), ca am fost prea „fata ascultatoare a mamii” si am pierdut mult, ca am ascultat adesea prea mult de gura lumii, ca nu m-am aruncat mai des cu capul inainte si ca toate deciziile mele alea gandite si razgandite m-au facut prea rar fericita, ca m-am cramponat de bani cand ii aveam si acum cand nu-i mai am imi dau seama ce fraiera eram.Auch..si ar mai fi!!Dar pentru ca in curand ma intorc in orasul in care as vrea sa si mor mi-am propus sa schimb multe lucruri. Oare se poate??Poate un om sa se schimbe??Sa devina ce vrea??Stiu ca e stupid, dar asa cum tu spuneai ca te simti batrana eu ma simt „de neschimbat” la 24 de ani. Si nu pot sa spun ca eul asta ma multumeste…

    • Printesa Urbana spune:

      Am fost si eu acolo unde esti. In citeva luni am identificat ce nu e bine, si incet incet, eu cu mine, am schimbat tot ce s-a putut. si acum sint bine, foarte bine.

  • Ralu spune:

    Perfecta postarea asta cu regretele, e o modalitate buna a fiecaruia, de a povesti despre ele si in acelasi timp sa se debaraseze de acestea. E bine sa stie si altii ca nu doar ei regreta din motive similare. Eu regret ca nu imi constientizez valoarea si mi-e greu sa incep un job nou la un alt nivel (acum cand am aceasta sansa) doar pentru ca ma inteleg bine cu seful care m-a ajutat cand am avut nevoie si acum ma simt indatorata… Voi cum ati proceda?

  • schtiel spune:

    Oh non rien de rien
    Oh non je ne regrette rien

    cam atat merita 😀

  • Papusha spune:

    Regret ca am in viata mea constrangeri care nu ma lasa sa fac ceea ce-mi place. As da locul de pe scaun pe unul in picioare, pe langa cuptoare in care se coc cupcakes parfumate, pe langa fainuri, tavi, cratite si ustensile cu nume exotice. As da haina corporatista pe sortul de bucatarie. As pune mana pe laptop doar sa mai scriu ce am mai gatit, sa caut idei noi si sa comunic cu prietenii. As continua sa fac poze si sa impartasesc lumii din reusitele si esecurile mele. As face toate astea, daca as stii ca imi platesc rata la banca si imi ramane si de benzina 🙂

    • Adriana spune:

      Si eeeeu la fel!!! Atat de mult imi doresc asta, sau daca nu se poate asta, macar un job care sa imi permita o flexibilitate mai mare, care mi-ar permite sa imi satisfac si pasiunea pentru gatit (si pe cea pentru echitatie)!

      Mi-am pus in cap sa fac ceva in sensul asta de cateva luni, intr-o perioada de pauza de la munca, in care mi-am dat seama mult mai bine ce mi-ar placea cu adevarat sa fac si sa fiu, asa ca nu o sa ma las pana nu imi iese, ceea ce iti doresc si tie! 🙂

  • oq spune:

    non, rien de rien/
    noon je ne regrette rieen ,
    ni le mal qu’on m’a fait,
    ni le bien…tout serait bien egaale (sau invers).
    😀

  • Valentina spune:

    Princess, ma intristeaza mult postarile tale :-(. Pe ala cu basmul l-am citit cand eram singura intr-o camera de hotel si am bocit 30 minute…n-am mai putut sa las nici un comentariu. E ciudat cum fiecare ne vedem in situatiile descrise de tine. Regrete avem doar pe termen scurt…mai tarziu reusim sa ne convingem ca totul a fost spre bine…

  • Adina spune:

    Eu pana nu demult nu aveam niciun regret, eram neinfricata chiar. Am dat la facultate in bucuresti, desi mama batea din picior ca iasiul e mai aproape si m-am decis sa ma intorc in polonia dupa anul erasmus, desi multi au sarit sa ma descurajeze, sa ma avertizeze, sau sa ma faca tradatoare de tara 😀 si toate deciziile importante le-am luat singura si convinsa ca fac ce e mai bine pentru mine. Pe atunci credeam si ca decat sa regreti ceva ce nu ai facut, mai bine risti, chiar daca e sa te arzi. Sa cantaresti bine si sa te arunci in valtoare. Ei, m-am inselat. Uneori e mai bine sa lasi si chestii nefacute. Regret ca nu mai sunt la fel de curajoasa, ca acum tatonez prea mult poate terenul. Regret lucrurile pe care le-am schimbat, nu neaparat in viata mea, ci a altora, ma gandesc ca as fi putut proceda mai bine fata de ei. As zice ca regret ca nu mai sunt la fel, dar paradoxal, la unele lucruri ma plac mai mult acum, eu cea trecuta prin ceva foc, eu cea care nu mai crede cu aroganta ca „sunt un om atat de buuun” … cumva e ok sa ai o parere buna despre tine, dar eu cred ca eram cam judgemental fata de altii. Ei, dar asta e o stare, ca inca sunt zdruncinata si incerc sa vad cine sunt eu de acum. Cred ca regretele sunt niste chestii parsive, in sensul ca daca maine ti s-ar implini niste neimplinite din lista, vei spune: no regrets, clar asa trebuia sa fie! E o loterie, chiar daca noi alegem numerele.

    • Printesa Urbana spune:

      Draga mea draga, ma sperii ce inteleapta esti, of. tu chiar te-ai facut mare! when did that happen?

  • Kleoby spune:

    Regret doar ca am avut incredere in persoana nepotrivita.
    Insa m-a facut mai puternica si mai increzatoare.
    In rest, am invatat sa traiesc fara sa regret nimic din ceea ce fac sau spun.

  • Ioana Tudor spune:

    La mine regretul cel mai mare a fost că nu am putut să opresc timpul în loc când simţeam că plesnesc de fericire, că nu am putut să opresc lângă mine oameni care erau meniţi să meargă pe drumul lor, care mai bun, care mai rău, dar toate îndepărtate şi unele fără întoarcere. Dar m-a vindecat într-o zi o prietenă care mi-a spus ceva de genul „Nu plânge pentru că s-a terminat, ci bucură-te că s-a întâmplat”. Probabil că habar nu are draga de ea, dar mi-a schimbat viaţa cu câteva cuvinte…

    • Printesa Urbana spune:

      Ei, asta nu e un regret adevarat. Toti ne dorim sa fim din nou copii fara griji, sa fim din nou ASA fericiti etc. Dar cum asta nu se poate, back tu the real life, acolo unde numaram regrete adevarate.

  • Andreea spune:

    Buna,

    E primul comentariu pe care il postez si recunosc ca mi-am facut o adresa de mail nou ca sa-mi pastez anonimatul. Vroiam doar sa-ti spun ca scrii frumos, ca te citesc cu placere din ce in ce mai des, ca esti asa un fel de hrana pentru sufletul meu ….si sa continui sa scrii 🙂

    Cat despre regrete, cred ca toti le avem, mai la suprafata, asumate… sau mai profunde, ascunse chiar si de noi insine…

    • Printesa Urbana spune:

      Bine-ai venit, Andreea,
      eu cred ca unii oameni n-au. ca au invatat sa si le rezolve. si asta e nemaipomenit!

  • Cipherysaeya spune:

    Daca nu ai fi facut toate lucrurile de mai sus ar fi trebuit sa regreti ca nu ai trecut prin viata si ca nu ai devenit o persoana speciala cum esti acum.

  • degetica spune:

    Daca regret ceva? ca n-am facut al doilea copil mai aproape de primul. Poate ca nu m-as mai fi imbolnavit daca il faceam mai devreme. Si ca nu am fost mai harnica, ca am amanat chestii si acuma s-ar putea sa fie prea tarziu pentru orice.
    Si cel mai tare regret ca copiii mei nu au mama pe care o merita, adica sanatoasa si acolo pentru ei, dar pentru asta nu e nimeni vinovat, nici macar eu. E un regret din ala imposibil 🙂

    PS 31 de ani nu e prea tarziu ca sa faci copii, da de unde. Fiecare la timpul sau. Si eu am facut fetita l;a 23 de ani si am avut impresia ca a fost prea devreme, insa acuma, cand nu mai am voie sa am alti copii, zic merci.

    • Printesa Urbana spune:

      Sigur ca e tirziu. O sa fiu pensionara cind o sa termine copiii mei facultatea. Si daca si ei or sa faca copii la 34 de ani, ca mine, n-o sa pot sa-mi ridic nepotii in brate. E foarte tirziu.

      • Adriana spune:

        Nu e nicidecum prea tarziu. Mama avea 39 si tata 41 cand m-au avut, pentru ca se casatorisera cu doar 3 ani in urma. Mai ales in timpurile alea, era neobisnuit asa ceva, si mai toti i-au considerat inconstienti, motivul principal fiind acela ca ” nu vor apuca sa ma vada mare” – ei bine, am 28 de ani, parintii mei sunt alaturi de mine inca, (destul de) sanatosi, energici si cu un aspect fizic ce nu le tradeaza varsta, fapt ce imi place sa cred ca mi se datoreaza (se spune ca a avea un copil mic te mentine tanar) 🙂 Recunosc, nu trece zi in care sa nu ma gandesc ca as putea sa ii pierd in orice clipa, si asta ma termina, dar le multumesc pentru curajul de a ma avea si pentru felul in care m-au crescut (independenta, cum nu au fost multi copii cu parinti tineri) si incerc sa ma bucur de fiecare moment cu ei, pentru a nu regreta mai tarziu. Intr-adevar, mama ma roaga in fiecare saptamana sa fac un copil pentru a mai putea sa ma ajute sa-l cresc, insa deh, nu e un motiv suficient de bun pentru a face copii…mai negociem 🙂

  • Corinas spune:

    De ce regreti ca ai facut tratament cu Roaccutane? Si eu am facut si deocamdata, m-a scapat de necaz.

    • Printesa Urbana spune:

      Si pe mine m-a scapat de necaz vreme de citeva luni. Apoi problema a revenit mult mai grav ca inainte. E clar ca nu rezolva nimic, ci doar adoarme niste simptome. Si cred ca efectele interne sint devastatoare. Acum imi pare rau ca n-am fost mai inteligenta atunci.

  • Ihrielle spune:

    Singurul regret pe care l-am avut la un moment dat (din fericire nu a durat mai mult de o luna) a fost dupa ce am cumparat casa in care stau acum. Dupa tot stresul cu banca si gasirea casei, sa descopar ca am de facut lucrari serioase de renovare si ca, bonus, mai am si niste vecini drogati, cred ca a fost prea mult pentru mine. De atunci au trecut trei luni, in casa lucrurile s-au aranjat binisor, cu vecinii n-am avut nicio problema, iar eu ma simt de parca as fi facut realizarea vietii mele (de pana acum, sper).
    In rest, mai am si eu mici pareri de rau, insa nici una nu m-a facut sa spun ca-mi doresc sa dau timpul inapoi pentru a mai avea inca o data sansa de a alege.

    P.S.: Te citesc de cand le-ai tuns chilug pe Chocolate si Hit-the-road-Jack (am uitat cum il cheama)

    • Printesa Urbana spune:

      Sundae, da, obraznicul tigrat! wow, au trecut 2 ani de-atunci. :))
      Of, casa, mare stres, te inteleg perfect. Bine c-a trecut stresul!

      • Adriana spune:

        Scuza-mi ignoranta, sunt noua pe aici si nu am momentan timpul necesar sa caut cine sunt Chocolate si Hit the Road Jack (sau cum il cheama), dar sunt foarte curioasa din fire, asa ca e mai la-ndemana sa te intreb aici – mie imi suna a pisici…pe care inteleg ca le-ai tuns 0???? Si eu am un motan tigrat pe care il mai amenint uneori cu asa o masura drastica atunci cand nu se mai opreste din „shedding”, dar nu am pus-o in aplicare inca (desi cand l-am luat avusese 2 labute rupte in accident de masina si fusese tuns pentru operatie, iar pielea ii era tot tarcata , asa ca nu cred ca i-ar sta prea rau, ar fi un fel de Sphynx cat cu dungi :)))

      • Adriana spune:

        Ti-ai tuns chilug pisicile? Inteleg bine? E o masura cu care si eu il amenint pe tigratul meu, dar nu am pus-o in aplicare (inca). Rau nu cred ca ar arata, stiu asta de cand a fost operat la piciorus si ras, iar pielea era tot tarcata, ca blanita 🙂 Totusi, la cat de obsedat e el de igiena blanitei, cred ca ar suferi teribil sa nu mai aiba ce aranja din minut in minut :))

        • Adriana spune:

          haha foarte tare!!! poate ma incumet si eu sa-l tund pe al meu :)) mai ramane doar sa gasesc un salon in Sibiu care sa vrea sa tunda pisici!

          si se pare ca am adaugat de 2 ori comentariul – nu imi sta in fire sa fiu redundanta, dar nu imi aparea prima data si am crezut ca a fost o eroare

  • Laura spune:

    Draga mea, azi te-am gasit, deja te iubesc, (ma rog, nu in sensu *ala*, ca-s straight. Stiu ca suna cam dramatic da’… n-am gasit alta rima. Altfel ar fi trebuit sa zic ceva de genul „imi place cum scrii”, dar de la a scrie intr-un fel pana la a fi intr-un fel poate fi, de multe ori, distanta. La tine mi se pare ca scrisul e „tu”, asadar, pana la proba contrarie… ramane stabilit:)).

    Eu nu cred ca poti trai fara sa ai regrete daca iti pui intrebari. Ideal e sa ti le asumi si sa cresti datorita lor. Ca „niciodata nu e prea tarziu” si „sa nu spui niciodata <>”, nu? Vestea buna e ca te-as ajuta bucuroasa cu unul dintre ale tale (ma rog, o particica dintr-unul…): te-astept cu drag la Iasi, trece-ma la „prietenii” pe care poti sa-i vizitezi cand vrei tu, cu mic, cu mare, numa sa-mi dai de stire un picut inainte :).

  • Irina spune:

    Cel mai mare regret de pana acum este ca nu am petrecut mai mult timp cu bunica mea, care a avut o viata demna de un film premiat cu cel putin un Oscar. A fost deportata in Siberia cu doi copii, i-a crescut intr-o mizerie si in conditii crancene. S-a intors acasa, in Republica Moldova, si si-a facut casa de la zero, a mai facut patru copii si i-a pus pe toti (cei ramasi in viata) la cale. Dar, mai presus de toate, ne-a iubit si ne-a respectat pe toti. A fost blanda si buna ca o paine calda si a gasit intotdeauna o vorba buna pentru fiecare dintre noi – copil sau nepot.
    Asta e unicul mare regret. Restul – poate fi refacut, retrait, imbunatatit, experimentat la nesfarsit.

  • Me spune:

    Eu am ales matematica si undeva pe drumul asta am pierdut o parte din mine. Pe vremuri scriam non-stop, nu ma puteam opri, nu puteam intelege ce simt pana nu puneam pe hartie cateva randuri, atat dr mare era nevoia mea de scris.
    Acum am o slujba pe care cred ca o urasc si mi-e dor de scris. Scriu, dar nu mai e ca inainte, nu reusesc sa mai transmit ceva, randurile mele-mi par seci, inutile. Sper sa ai dreptate, si prin exercitiu sa ma regasesc…
    Nu regreta 14 🙂

  • Madelaine spune:

    Regret totul. Punct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *