Undeva în Bulgaria mi-am pierdut zece ani

Pe lîngă Kamen Bryag colţ cu Rusalka la cîţiva kilometri de Dalboka, sub un soare uscat şi-n miros de ţelină dulce. Acolo i-am pierdut şi nici c-o să-i mai recuperez curînd. Las poate-i găseşte cineva mai norocos ca mine şi-i investeşte inteligent într-o tinereţe mai cu folos ca a mea.

Nu mai ştiu unde am citit că oamenii sînt atît de bătrîni pe cît se simt. Eu am îmbătrînit un deceniu în cîteva zile. Am ieşit vineri noapte prin Vama Veche ca femeie tînără de 30 de ani şi m-am întors azi dimineaţă tot pe-acolo ca om bătrîn de 40 care-arată şi se simte rău pentru vîrsta lui. Mă mir că mi-au dat drumul la vamă… Schimbarea s-a petrecut în Bulgaria, dar nu cred că Bulgaria e de vină. De fapt, sigur nu e Bulgaria, care-a fost caldă, pustie, şi s-a oferit ieftin, ca de fiecare dată. De vină-s eu, c-am încercat să ascund sub preş ce-am ajuns să fiu.

Joi seară îi povesteam prietenei mele cum eu am înţepenit la 30 de ani. Că oricîţi ani ar trece, eu tot de 30 mă simt. Ei bine, trei zile mai tîrziu, în seara asta mă simt de 40. Am îmbătrînit în trei zile cît alţii în 10 ani. Pentru că numai un om bătrîn poate să se bucure singur de o privelişte fără cusur. Complet singur. Fără să aibă nevoie să ţină de mînă o mînă.

Numai un om bătrîn are înţelepciunea de a se arunca în mare încet, pas după pas, cu hainele albe pe el, ca să nu-l ardă soarele. Vag şi cu regrete îmi aduc aminte dimineţile în care-mi aruncam toate hainele în fugă şi mă înfigeam în valuri ca racheta. Acum mă tem de soare, de apă, de pietre, de peşti, de tot ce mă poate bucura sau atinge.

Numai un om bătrîn abia aşteaptă apusul ca să-şi poată număra avutul.

Numai un om bătrîn pune preţ pe lucruri inutile, vorbeşte cu ele şi le tratează ca pe nişte mici comori.

Şi numai un om bătrîn poate spune despre un far vechi şi decolorat că e cel mai frumos lucru pe care l-a văzut de multă vreme.

Anul ăsta m-a îmbătrînit mai mult ca trei decenii împreună. Şi e abia la jumătate.

Îmi pare rău că vin cu un post trist. De obicei duminica aveam revelaţii ceva mai optimiste. Dar aici sînt acum. Şi m-a lovit ieri noapte cînd la o masă plină de midii, ne uitam cu toţii pe poze, ei exclamau uau ce mişto e asta, ce peisaj, ce culori, ce faţă are ăsta şi eu nu mă puteam gîndi decît la: doamne, cît sînt de bătrînă…

Pin It

38 Comments

  • ina bixade spune:

    Eu cred ca tu nu ai imbatranit, ci ai innebunit:) I love you anyway!

  • Ingrid spune:

    Sunt ani care te imbatranesc cu zeci de ani.
    Si sunt clipe care te intineresc cu cel putin tot atat de mult.

    Am avut parte de ambele categorii. Asa ca stiu: la tine urmeaza sa vina clipele 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Ingrid, nu stiu ce sa spun despre clipele alea. Dar promit ca daca se intimpla vreuna, tu o sa afli prima! 🙂

  • Carmen T. spune:

    Draga de tine.Imi place atat de mult cum scrii.E bine ca te-ai oprit la 30. Eu am 30/31 si am ramas undeva pe la 21…uneori ma simt nedumerita/confuza cand imi vad cnp-ul si imi dau seama brusc „valeu ci di-a ani am..”.Ti pup din dulcele targul Iesului

    • Printesa Urbana spune:

      Ah, iasi, n-am mai fost acolo de cind aveam 6 ani.
      Eu nici nu mai tin minte cum eram la 21 de ani… sigur blonda, dar altfel, totul e in ceata.

  • Bogdana spune:

    Ioana, esti frumoasa. Si nu esti batrana. Esti frumoasa, delicata. Daca nu te-as fi vazut vineri, nu a fi zis asta doar din niste poze. Dar te-am vazut, si pot sa zic ca esti orice numai batrana nu. Frumoasa, delicata, micuta si tanara. Asa cum ii sta bine unei printese adevarate. Ce-i drept, foarte fragila. Si poate fragilitatea asta te copleseste. Dar nu batrana. Sa nu mai spui vreodata asta!

    • Printesa Urbana spune:

      Draga mea, esti buna cu mine. Si asta ma ajuta putin, recunosc. A fost frumos sa interactionam, chiar si numai citeva minute. Poate data viitoare ne descurcam mai bine.
      Te imbratisez!

  • ioana spune:

    de ce ziceai ca ai probleme cu tenul? sau a trecut alergia?

    • Printesa Urbana spune:

      Neatza, Ioana,
      Nu a fost alergie. De fapt, habar n-am ce-a fost. Acum e mai bine, tin un tratament complicat. Sper sa functioneze pe termen lung.

  • doina spune:

    Ehee, draga babii, daca sa fii batrin inseamna sa fii ca tine, pe cuvint ca batrinetea-i frumoasa 🙂
    Sa te vedem la pensie, cu nepotii in carutz, spunind ca tu, de fapt, nu ai trecut de 30 🙂 si lumea sa te creada, pentru ca iata, sint si fete de 30 care se simt de 120, nestiind prea bine ce inseamna asta de fapt. Si nici nu vor afla, pentru ca 30 e o virsta frumoasa, 40 e si mai frumoasa, la 50 viata dea abia incepe si la 60 , in sfirsit, nimic nu le mai poate sta in cale 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      🙂 ei da, la partea a doua nu pot contrazice cu nimic, ca nush cum e,dar sper sa fiu p-aici sa va povestesc!

  • Deena spune:

    Printesa draga.Am avut si eu senzatia ca am chiar 50 de ani cand inca nici n-am atins 30. Intr-adevar sunt momente care te fac sa te simti de parca a trecut o viata peste tine. Mai exact partea aia de viata facuta numai din lucruri „grele”. Numai ca tine de noi sa nu imbatranim asa, in 5 secunde. Zambeste-ti mai des, scoate mai des colectia de cercei la plimbare, flutura mai des rochiile colorate, spera din nou…Sunt sigura ca raza de soare care se juca in sufletul tau e inca acolo. Norii nu sunt permanenti nicaieri pe lumea asta. Poate ca suna a vorbe goale dar pentru mine e purul adevar. O sa iti intinereasca iar sufletul, sunt sigura de asta!! Asteptam sa ne povestesti despre toate bunatatile care te fac mai tanara cu o zi si mai zambitoare cu o clipa, despre toate locurile care te intineresc cu 4 zile si iti dau amintiri pentru o viata….

    P.S:40 de ani e batranete, printesa draga?? Pai si bunica ta zana vesnic tanara ce sa zica???:P La 40 de ani e floarea varstei:)

    • Printesa Urbana spune:

      Absolut, pentru un om convins ca va ramine la 30, 40 e batrinete. Nu e cea mai batrinete din lume, dar pentru un copil, e mai trist decit si-a putut imagina vreodata.
      Te imbratisez, Deena.

  • Anca spune:

    primele doua fotografii sunt senzationale… faine locuri, iar eu n-am reusit sa ajung weekendul asta nici macar la kaliakra…

    • Printesa Urbana spune:

      Locul asta unde-am fost noi e aproape de kaliakra, seamana mult peisajul. try harder next time, merita! 🙂

      • ana spune:

        dumnezeule mare! poza si locul in sine sunt atat de frumoase. eu n-as fi postat-o pe blog, sa fiu in locul tau, ci as fi pastrat-o doar pt mine.

        eu nu stiu cum poti sa postezi pe blog bucati din viata ta, sa lasi oamenii sa comenteze (tineam de mult in mine chestia asta si iata ca in sfarsit ii dau drumul) ca si cum n-ar fi o bucata din viata ta ci doar un fragment de beletristica, apoi sa raspunzi la comentarii cu detasare… sa schiauni ca ti-a murit copilul nenascut si oamenii sa zica ca-i „dureros de frumos”… ce dracu facem aici? literatura? ca da, atunci ar fi ok un feedback de acest gen. insa e extrem de superficial cand in spatele cuvintelor e drama unui om. cum dracu poti sa rezisti si sa surazi la chestii gen „ce misto post, cred ca o sa i-l trimit prin mail prietenului meu”, primite in urma unui post extrem de personal? mi se pare ca esti fix ca baietelul ala muribund din faimoasa poza de pulitzer cu vulturul, care-i sopteste fotografului, cu ultimile puteri: „da, ma bucur ca poza mea o sa faca inconjurul lumii si ca v-a transmis o anumita emotie vederea ei”. da-o-n pula mea. this is sick. ce suntem noi, oameni sau scriitori?

        • ana spune:

          sorry:( I’m a bitch. ca de obicei, am vazut paiul din ochiul tau si am ignorat barna din propriul ochi. more or less, ce ti-am scris mai sus e chiar ceea ce cred, insa violenta mea n-are nicio scuza.

          • Printesa Urbana spune:

            ana, eu sint un om scriitor. cred ca reactia ta la mine este unul dintre lucrurile la care se gindesc oamenii care ma intreaba daca nu mi-e teama sa scriu atit de personal.
            cind am citit vorbele tale, ceva din ele mi-a picat prost. nu stiu ce, e o stare de disconfort pe care o am de fiecare data cind dezamagesc.
            eu nu stiu sa scriu altfel decit despre mine. nu pot trai fara scris, iar literatura mea e intotdeauna autoreferentiala.
            cum mi-am scheunat eu durerea dupa moartea copilului meu nenascut e treaba mea, descrisa de mine cu vorbele mele pe blogul meu.
            you can always look away and i’ll disappear in less then a second.

        • Mona spune:

          Oameni care scriu? Stiu ca nu mi-a fost adresat mie postul, dar si eu am fost acuzata de acelasi lucru.
          In primul rand era durerea mea si am facut fix ce am vrut cu ea. In al doilea rand e chiar asa de greu de inteles ca poate eram MANDRA sa povesteasc de copilul meu? Ca poate vreau ca si altii sa stie de existenta lui, nu numai eu?

          Poate Ioana are alte explicatii pentru nevoia de a scrie. Eu pe ale mele, ea pe al ei. Ce incerc eu sa spun aici e ca mi se pare de prost gust sa judecam noi felul in care cineva incearca sa-si gaseasca linistea sufletului.

          N-ar fi trebuit sa povesteasca de copilul ei? Ar fi trebuit sa-l ascunda????? Doar asa, pentru a nu leza sentimentele altora? Eu de 5 ani tot ascund si ascund. Si Ioana va fi nevoita de la un punct incolo sa ascunda (deh, societatea asta). Las-o macar acum sa-si planga copilul!!!

  • Alexandra U spune:

    Printesa, cum poti sa spui asa ceva? Printese nu imbatranesc niciodata. Tu ai devenit doar mai inteleapta, atata tot.

    Eu am 25 de ani (inca o luna) si tot mi-e frica de tot, de la soare pana la 39465473592378426934 de alte chestii.

    Postarea e foarte frumoasa. Si emotionanta. Si cu poze minunate, ca de obicei.

    Nu te intrista, Ioana, nu ai 40 de ani.

  • Aoleu ce-aș vrea să îmbătrânesc și eu puțin pe stânca aia…singură, eu cu vântul! Te răsfeți acum, nu? 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Draga mea, nu ma rasfat, din pacate. De data asta e pe bune. Si mi se pare trist, de nedorit si de neinvidiat.

  • Adina spune:

    Daca prima poza e tot de anul asta, sa stii ca mie imi aminteste de cea pe care mi-ai trimis-o in plic si prin care imi povesteai de secret. As vrea sa iti pot trimite si eu ceva, cat as vrea, care sa iti aduca ce mi-ai dat mie in suflet cand am vorbit atunci, cand eram pierduta si-mi simteam firele albe din par … te imbratisez si ma gandesc la revedere, draga mea :*

    • Printesa Urbana spune:

      Pai sigur, prima poza e de simbata dimineata. E facuta la vreo 10 km de locul unde-a fost facuta poza pe care ti-am trimis-o tie. Daca aia a mers pentru tine atunci, inseamna ca ceva asemanator o sa mearga pentru mine acum. Ceva tot de la mine. Hugs!

  • Merat spune:

    Nu cred ca e vorba de faptul ca ai imbatranit. Ci de ultimele evenimente din viata ta, evenimente ce te-au marcat profund si te-au facut sa treci la alta etapa. Ti-ai pierdut, din pacate 🙁 si increderea in cautarea fericirii pe care o cantai. Nu te cert… spun doar ca ai trecut la alt nivel si poate ai obosit putinel cu toate cate au fost pe capul tau. Poate acesta e motivul pt care te simti mai batrana. Dar eu cred ca peste ceva vreme o sa intineresti inapoi.
    Esti superba, by the way… :*
    Pana sa vin in Franta, eu inca ma simteam de 17 ani, desi aveam 24. Acum ii simt pe cei 24 de ani. Intr-o luna am imbatranit 7 ani. Si e okay… Etape si etape…
    Faptul ca vezi lucruri frumoase si te poti bucura singura de ele nu sunt semn al batranetii, also. Sunt semn al unui om cu suflet frumos, care nu vede doar forme, ci vede esente. Zic eu. Cand ma gandesc la tine 🙂 Te pup!

    • Printesa Urbana spune:

      Welcome back, dear! E foarte adevarat ce spui cu ce-am pierdut. Cit despre restul… asta nu stiu.
      Pup inapoi.

  • Bia. spune:

    „Numai un om bătrîn pune preţ pe lucruri inutile, vorbeşte cu ele şi le tratează ca pe nişte mici comori.”

    Ţin să te contrazic… şi un copil face la fel… :p

    • Printesa Urbana spune:

      Copilul nu pune pret pe lucruri. Se joaca, le vorbeste, dar nu da doi bani pe ele. Le uita in 5 minute. Asa cred.

  • Vertange spune:

    Eu cred ca printesele nu imbatranesc, ci devin mai intelepte si mai responsabile. Avem nevoie si de astfel de momente, in care ni se reaminteste ca timpul trece. Dar din fericire pentru sanatatea noastra mintala, si aceste momente sunt trecatoare.

    Si acum o intrebare legata de calatorie. 🙂
    Unde v-ati cazat?

    • Printesa Urbana spune:

      Intr-o pensiune in Kamen Bryag. Oamenii nu au site si nici nu vorbesc engleza. Noi am avut un grup un amic care vorbeste rusa. El ne-a depanat, practic.

  • Ursa spune:

    Eu cred ca vor veni si zile mai bune.
    Zile in care vei avea 15 sau 20 de ani. Sau 25 sau 30..

  • Mona spune:

    Daca tu zici ca ai imbatranit eu nu pot sa te contrazic, tu stii mai bine. Dar sa stii ca ai imbatranit foarte frumos! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *