Către Facultatea de Jurna un fund gol se îndrepta…

2002. Toamnă. Cîteva luni după licenţă, încă lucram part-time la ziarul ZIUA. Într-o dimineaţă, mă decid să merg la facultate să-mi ridic diploma (cred, nu mai ţin minte exact ce-aveam de gînd, evenimentele care au urmat au îngropat cumva aceste detalii sub amintirea cruntă a ruşinii). Bon, se ferchezuieşte fata, îşi ondulează părul lung şi blond cu ondulatorul cela de fier, care pîrjoleşte şi despică, da ia uite ce frumos face bucle, se dă cu parfum, pune cămaşa cu volănaş, ciorăpel lycra bej deschis, pantoful negru cu toculeţ, fusta neagră de poliester (nu aveam pe-atunci bani de lînă).

Ies din garsoniera de la parterul blocului din strada Lacul Plopului. Vînt, miros de frunze, frumos, se anuţa o zi bună. Toc toc toc pe străduţe pînă la staţia autobuzului 139. Pe vremea aceea, 139 ăsta era un cazan d-ăla alb căruia nu i se închideau uşile, ruginit, în care mirosea oribil a tot eşapamentul din lume, şi cu care circulau spre casele lor din Rahova şi Ferentari muncitorii de la Apaca. Aşa. Stau în staţie fo 5 minute, vînt, toamnă, frumos, trag rapid o juma de ţigară, mai un zîmbet, mai un fluierat, păi da sigur, cu buclele astea blonde şi cu toculeţele astea, cred şi eu că mă plac muncitorii şi benzinarii de la AGIP.

Vine 139, mă urc, autobuzul vechi, gropi multe, mă dezechilibrez, tocuri subţiri, mă opintesc să ajung la bara de sus, mă atîrn de ea, merg din spate pînă-n faţă, semi aglomerat, ca de obicei, numai bărbaţi şi o vînzătoare de leucoplaste 3 la zece mii. Aud nişte chicoteli, ignor, că doar mi se întîmplă des să mă admire muncitori. Toculeţ, buclişoare, tînără absolventă, ce nu-i de admirat?

Şi trec aşa vreo 3 staţii, mă apropii de Leu, unde urma să cobor. Eu atîrnată acolo sus, cu poşeta mare neagră drept contragreutate. La ultimul semafor înainte de staţie, vine un bunic din spate, mă bate pe umăr, îmi întorc genele rimelate către el, îmi spune: „Vă mulţumesc, domniţă, n-am mai văzut un fund aşa frumos pe viu din 1982”. Primul reflex e să-i ard una cu poşeta plină de agendă-parfum-carte-pixuri. Cumva, înainte să ridic poşeta spre chelia omului, cobor mîna de pe bară şi-o trec aşa într-o doară peste fustă, la spate. Numai că acolo în spate era doar fundul meu rotund sub stratul de lycra. Nici urmă de fustă. Mă uit în faţă. Fustă. Pun mîna la spate. Fund rotund sub lycra. Nu, nici chiloţi nu erau, nu e un accesoriu de îmbrăcăminte pe care să-l frecventez foarte des. Nu, nu mi se prinsese fusta în ştrampi. NU AVEAM FUSTĂ. Plecasem de acasă în jupă.

Mai ştiţi jupele? Chestiile alea pe care le purtau mamele ca să nu se electrizeze fustele şi să nu se sucească/ridice pe coapse? Ei, nenorocitele astea de jupe nu au fund. Sau mai bine zis, sînt decupate la spate, probabil ca să nu se vadă de sub şliţul fustei.

Împrumutasem şi eu una de la mama, să nu mi se electrizeze singura fustă elegantă pe care-o aveam. Şi neobişnuită cu întregul sistem fustă jupă, am pus jupa şi-am ieşit pe uşă. Cu fundul complet gol. Ei da, dragii prinţesei, şi uite-aşa cu buclişoare blonde, rimel în două straturi, toculeţe înalte, exact aşa am atîrnat de bară mîndră tot drumul, ca să mi se vadă TOT zîmbetul vertical, nu doar jumătatea inferioară.

N-am mai coborît la Leu, am rămas în autobuz, care întorcea pe la Răzoare şi în 3 staţii eram înapoi pe Lacul Plopului. Am sucit jupa astfel încît să se mute gaura pe coapsa dreapta şi aşa am alergat spre casă, cu urechile grena şi rimelul leşinat pe obraji. Am ajuns acasă, am făcut bucăţi nenorocita de jupă (iartă-mă, mamă) şi m-am băgat în pat.

Asta e. Acum că m-am achitat de datorie, vă poftesc să votaţi în comentarii cea mai penibilă poveste dintre cele de mai jos, spunîndu-mi scurt numele autorului pe care-l preferaţi, bine?

Andrada şi mătuşa Stai-că-viu!

Matusa lui taica-meu, femeie de la tara, 40 de kile imbracata si cu basma. Vine la oras, la bloc la ai mei nu stiu cu ce ocazie. Acelasi apart. cu 3 camere. Obisnuita ca in austerele locuri in care traia, trage si o tuica asa de dimineata (singura in casa fiind). Apoi, femeie simtita nah, iese sa-si scuture plapuma pe balcon. Sper ca va amintiti plapumile alea de 3 tone si ceva… Eh, femeia cu ditai plapuma cat ea de grea, tuica-tuica, si simte cum aluneca, cu tot cu plapuma, de la etaju 2. Pe sub balcon trecea un cetatean (ca sa zic asa). La care tanti zice – ,,stai ca viu!””. Si a venit. Cu tot cu plapuma, in gardul viu. N-a patit absolut nimic, dar povestea e celebra in familie.

Ursu cu pulălăul de poştaş

Tot ’89. In perioada respectiva, Ursul dadea saptaminal teste de matematica la Cluj, pregatindu-se de admitere, cu un dom’ profesor de la Mecanica pe nume Indoleanu (mare amator de bancuri si tarii – dupa ’90 a publicat doua culegeri de bancuri intitulate “Cine-a barbierit statuia” si “Viata romantata a lui Bula”). Si cum spuneam, vine vremea bacului. Dom’ prof Indoleanu, sef de comisie la un liceu din Satu Mare. Taica-meu are ideea sa-l invitam la cina, “sa-i multumim ca se ocupa de Urs”. Si vine seara, vine omu’, potoale, alcoale si bancuri. Se abtziguieste Indoleanu, care era foarte buruienos la vorba, si incepe sa spuna bancuri. Ne hlizim in cor, iar Indoleanu devine familiar cu taica-meu si incepe sa-l apeleze asa cum isi apela el studentii favoriti: “mai, pulalaule!” Si pulalau in sus, pulalau in jos, toata seara nu l-a scos pe taica-meu din “mai pulalaule”. Intre timp, maica-mea se tot crucea de cite ori iesea din incapere de cit poate fi de porcos omul…
A doua zi la amiaza, o suna tata pe mama si-i spune ca vine mai repede acasa. Maica-mea incalzeste mincarea, aude masina parcind si iese in capul scarilor cind aude usa de la parter deschizindu-se, sa-l intimpine. Si, fara sa se uite in jos, emana (ea, doamna cea serioasa si retinuta): “Ei, cum de-ai venit asa de repede, mai pulalaule?” Vazind ca nu primeste raspuns, se uita spre usa si incremeneste. De jos o privea cu ochii mari, socat, postasul, venit sa ii aduca pensia bunica-mii! Iar dincolo de usa deschisa, taica-meu se scremea de ris.
Needless to say, maica-mea n-a mai dat ochii cu postasul vreo doi ani. Cind aparea ala pe strada, maica-mea tzusti pe celalalt trotuar…

Şi tot Ursul cu fotoliul pisoar

Asta se intimpla in ’89. Secolul trecut. Urs venit din armata de 1 saptamina. Varul lui Urs din Timisoara, proaspat absolvent de liceu, pune de-un chef, acasa la ai lui, la Jimbolia. Ursul urca in tren, pleaca la Timisoara si de-acolo ia autostopul pina-n Jimbolia (50 de km, din care vreo 12 facuti pe jos, cu mina intinsa). Ajunge Ursul pe la miezul noptii, rupt de oboseala. Ursul face curte la colegele lui varu’, bea o carutza de beri, spune niste bancuri si pe la 2 se declara invins (de alcool si oboseala deoportriva) si se duce sa se culce. Of course, pe la 3 il trezesc necesitatile. Si merge ursul, cu ochii lipiti de somn, o ia la stinga iesind din camera in directia in care tinea minte ca-i baia, deschide o usa si da cu genunchii de ceva aflat la nivelul la care ar fi trebuit sa fie buda. O scoate si incepe sa-si pishe necesitatile. Se aud tipete socate. Ursul gresise directia. Baia era la dreapta. Ursul se pisha de zor intr-un fotoliu, in livingul familiei, unde era plin de lume (neamuri si colegi de-ai varului deopotriva).

James căruia nu-i prieşte Corona:

Neptun, 1 mai 1996. Brigada mare de baieti si fete, hotel Dacia, distractie la maximum, asta ca background. Eu foarte mandru de noii mei blugi Big Star (de fapt, imi luasem doua perechi perfect identice), cu talie joasa si evazati doar atata cat trebuiau.
In prima seara mergem la discoteca, la Tiffany’s. Ma pune dracu’ sa ma dau lebada in lighean si-mi iau de la bar Corona. Deshidratat nevoie mare, mai bag repede vreo doua, ca si-asa mi se parea ca seamana mai mult a sticlute de Sprite, atat ca dimensiune, cat si gust. Bai nene, ma apuca dintr-o data o pantecarie d-aia groaznica, cu tinut de mese. Cred ca nici la toxiinfectie alimentara nu e asa. In fine, realizez instantaneu ca e OBLIGATORIU sa plec in secunda aia catre camera de hotel, ca sa nu se intample nenorocirea. Livid la fata, mi-am anuntat gasca ca revin in 10 minute (ei oricum nu plecau de acolo, in fond) si am luat-o spre hotel. Care stiti Neptunul si stiti unde era (nu stiu daca mai exista) Tiffany’s, va dat seama ca aveam de parcurs cam vreo 300 de metri. Maximum. Au fost cele mai lungi si mai grele 2-3 minute din viata mea. Apoi, la intrarea in hotel, simt cum toata tensiunea aia dispare. Dar pretul l-am inteles dupa alte cateva secunde. Consta in fluidul maroniu care imi invadase blugii mei nepretuiti pana la calcaie. M-am scurs spre camera lipit de pereti si am intrat exact asa in dus, cu toate hainele de pe mine, urland a moarte.

Moldoveanca nespălată pe cap:

Eram eu cu prietena mea cea mai buna si planuiam sa ne vopsim una pe alta. Da inainte sa ne vopsim ne lasam parul sa se ingrase mult ca cica nu se mai degradeaza la vopsit (nici pana in ziua de azi nu stiu daca e mit sau realitate, dar tot asa fac lol). Si cat ne admiram noi una pe alta ce gras ne este parul ce ne gandim… ia hai sa facem intai o tava de prajituri sa le rontiam sa nu ne plictisim dupa ce ne punem vopseaua in cap si asteptam sa-si faca efectul. Si ne apucam sa facem prajiturile si in timpul asta faceam misto una de alta de ce par gras avem noi. Eu zic: eu nu m-am mai spalat de 2 saptamani; Ea zice: eu nu m-am mai spalat de o luna. Dupa care incepem sa spunem bancuri gretoase cu par si sa ne amuzam (din alea cu bula care mananca 3 galeti de caca si dupa aia vomita – de ce? ca a gasit un fir de par, etc). In timpul asta baietii roiau pe langa noi asteptand prajiturile noastre si mai puneau si ei gaz pe foc cu chestia cu parul. Prajiturile sunt gata, ne asezam toti sa le mancam, in timp ce mancam mai povestim de ce par gras avem noi. Si la un moment dat unul dintre baieti se opreste si se face verde la fata. Noi “ce-ai bai, te-ai inecat, nu ti-e bine”. El face semne disperate ca nu, nu, si baga 2 degete in gura. Si incepe sa traga. Si trage. Si trage, si trage si trage, si printre bucatile de prajitura ii iese un smoc de par lung de juma de metru, saten.

Adina, devoratoarea de profesori polonezi:

Acum doi ani, la un curs de poloneza, eu pregatindu-ma acasa, cautand in dictionar cuvinte noi mereu sa impresionez. Ma intreaba proful, un nene catolic si batran, de ce mi-a placut la erasmus si m-am decis sa revin in polonia. Raspunsul meu in poloneza mea “perfecta”: mi-a placut foarte mult la facultate, am avut relatii sexuale foarte bune cu profesorii!

Deci, cine primeşte coroniţa şi felicitările?

Pin It

Tags

72 Comments

    • Monica spune:

      Povestea cu Indoleanu, clar! spun si eu (cea care, in gimnaziu, de lenesa ce era, cand dadea jos pantalonii scotea si ciorapii si chilotii. Pacat, insa, ca intr-una din zilele urmatoare, imbracand pantalonii, n-a stiut despre chiloti ca ramasesera inauntru. I-a descoperit pe podeaua unsa cu petrosin a clasei a VI-a A. Colegii radeau, erau chiloti tetra negri, de sport. Am negat cu vehementa, chit ca, in timp ce le dadeam un sut spre cosul de gunoi, mi-am descoperit, frumos, numele brodat cu ata alba de mama, asa cum ni se ceruse, ca sa nu existe confuzii in cine stie ce situatii)

  • Oana spune:

    Printesa primeste coronita clar !!! :)))))
    Povestioara ta mi-a adus aminte de prietenul meu care in anul 2 de facultate s-a dus la un examen si cand s-a intors acasa l-a anuntat maicasa ca i s-au rupt pantalonii in fund , pantalonii de fapt erau de cateva luni rupti si aruncati uneva in sifonier dar bietul de el trezindu-se la 7 dimineata nu a mai fost atent la ce pune pe el , a aruncat in graba pantalonii si-un tricou si a fugit la facultate …din pacate pe el nu a avut cine sa il anunte pe drum (plecase cu masina personala) 😀

  • Dana spune:

    ursu cu fotoliul:)

  • Climov Gabriela spune:

    Ursul (fotoliul pisoar + continuarea)

  • Roxana spune:

    Si eu tot pe Urs il votez, dar pt cea cu fotoliul

  • Cristina spune:

    DA, clar pulalaul!

    Felicitari pt blog, Printesa!!!

  • Cristina spune:

    Printesa, clar!:))

  • Leti spune:

    Eu as inclina spre Adina, desi cel mai bine m-am distrat de zambetul tau vertical 🙂 [nu stiu daca am voie sa votez, avand in vedere ca nu am iesit la inaintare cu episoade jenante, dar pe cuvant de pionier ca au fost, numa’ ca nu mai vreau sa le rememorez:))) ]

  • carmen spune:

    Prea tare!! felicitari pentru performanta 🙂 sa nu se mai intample!!! Chiar am ras din toata inima!

    Mie imi place mult de tot de andrada, aseara repetam ca un papagal : „stai ca viu”, ” stai ca viu”!! si de „fotoliu pisoar” al ursului.

  • Zazuza spune:

    Ursu! cu ambele povesti (aia cu fotoliul fiind favorita 😀 ). iar a ta ar putea intra oricum pe podium :D! la final, trebuie sa subliniez ca asa am mai invatat eu inca o data ca realitatea bate fictiunea la fund de nu se vede (nu e niciun apropo :D)

  • miki spune:

    Eu votez cu tanti, că nu s-a pierdut cu firea în timpul planării =))

  • Moldoveanca spune:

    Mie imi plac toti toti, dar votez cu Adina 😀 E mult mult prea tare povestea, mai ales ca i s-a intamplat la examen

  • mona spune:

    un vot pt printesa=))

  • Ana spune:

    Dragii mei am si eu o intrebare?Exista pe aici vreun fan Bon Jovi,care vrea cu disperare un bilet pt concert?Am doua bilete,si m-am trezit acum ca am ramas fara partener de concert din cauza unei probleme.Care cutezati?

  • Ana spune:

    Foarte bune toate dar Ursu cu pulălăul de poştaş e cea mai faina.

  • Adela spune:

    Moldoveanca nespalata pe cap si „stai ca viu!” mi-au placut la fel de mult!

  • cineva cu vederi spune:

    Stai ca viuuuuuuuuuuu sa votez cu Andrada.

  • Zuzu spune:

    Printesa… se poate?! :))))))

    Cat despre vot, totusi nu ati zis povesti penibile SI / SAU scarboase…
    Adica, c’mon… mancam niste cheesecake cand am citit chestia aia cu smocul de par saten…

  • ina bixade spune:

    Draga printesa fara chiloti, daca nu te-as cunoaste un pic, as zice ca you are exaggerating for the comic effect, dar stiu ca in regatul tau plimbarile sub clar de luna fara chiloti sint ceva normal.

    Se pare ca floricica ta libera respira aer curat si se uita zimbind la luna si la stele. Good for her, draga de ea!:)

  • schtiel spune:

    mai circuli cumva cu 139 ? sa-mi fac drum 😀 😀 deci locu ‘ unu !!!

  • Adina spune:

    hahaha!! totusi, the bright side e ca aveai / ai un fund misto :p eu sincer nu am cel mai misto fund ever si nu stiu de ce mi-ar fi fost mai ciuda: ca am iesit in jupa din casa sau ca au hlizit nu stiu cati pe seama fundului meu :))) la vot:

    Ursu si Moldoveanca. Ursu pentru ca are si un fel asa de-a zice, ca orice ar zice mori de ras. Iar fata noastra … well, daca gaseste cineva un fir de par in ce ai gatit … cam iti vine sa fugi de la masa. E chiar o temere de-a mea. Am parul lung si incerc mereu sa il am prins daca gatesc, asa ca imi imaginez cam cat de penibil s-a simtit. Comica si faza cu stai ca viu, dar si Robosotul si petrecerea fasaita :)) daca ma gandesc bine, majoritatea au fost comice. They made my day, am behait de am crapat si am dat in dreapta si stanga link.

  • dojo spune:

    deci io zic ca al mai tare a durut sa te preumbli cu dosu-n vant. Io asta as vota. Oricum is geniale toate povestile 😀

  • Anca G spune:

    Ursu’ clar dar si a ta nu e deloc de neglijat sau de ne-votat!
    Doamne, ce penibil, ce penibil! Si la virsta amintita nu te intere complimentele gen „asa un fund misto”…ca atunci stii clar ca e misto dar preferi sa-l arati la cine vrei tu, nu la tot autobuzul 139
    Tie daca vrei iti dau eu premiu o carte frumoasa 🙂

  • Claudia spune:

    Mi-a placut si Ursul (cea cu pulalaul), si Andrada, dar cea mai cea ramane tot a Printesei.

    Si, apropo de ispravi celebre in familie, citind patania matusii despre care scria Andrada, mi-am mai amintit una, din „clanul” meu:
    Primul sot al unei matusi era genul de scandalagiu, betiv si agresiv, 3 in 1. Cand le comitea, stia deja tot cartierul, ba, in cativa ani, i se dusese buhul in tot orasul (Constanta, anii ’60). Matusa-mea si cei 3 copii din dotare erau, evident, victimele directe ale „pastramagiului”. Intr-una dintre dati, nenea, abtiguit bine, dupa ce si-a facut numarul obisnuit de scandal, bataie etc., s-a decis sa-si incheie socotelile cu viata si s-a aruncat de pe geam. De la etajul 7. Copacii din gradina blocului i-au amortizat insa avantul si a aterizat teafar – a avut doar vreo 2 coaste rupte si niste julituri. Cat timp era in spital, colegii de munca, afland ca s-a aruncat de la etajul 7 si convinsi ca era doar o chestiune de timp pana sa moara, s-au gandit sa faca un pustiu de bine bietei vaduve si celor 3 copii. Si cum sa ajute familia cu pregatirile de inmormantare? Pai, i-au comandat omului sicriu. Cand insa „defunctul” si-a revenit bine merci si a revenit la munca, i-au retinut din salariu banii pentru sicriu. Si uite asa si-a platit singur cosciugul, iar vestea a facut inconjurul orasului, ba a aparut chiar si la o gazeta locala.

  • Oana spune:

    Votez cu Ursul in fotoliu:)

  • Rodica spune:

    Doamne,ce-am mai râs!!!
    Păi să fie Funduleţul în Lycra!!! :)))))))))))

  • catt spune:

    stai ca viu! are inca un vot

  • catt spune:

    trebuie sa ti spun ca acel” vaidemine” al tau a devenit un tic cu care i ametesc pe amicii mei… unii deja l au preluat!:))

  • d spune:

    Il votez pe Ursu, cu oricare dintre cele doua, numai sa castige el!

  • Poofix spune:

    Un vot pentru Ursu cu postasul… au fost tari toate povestile.

  • Cristina spune:

    Ursu clar!!!

  • Adriana spune:

    Ursu – cu ambele povesti – ok, poate mai mult povestea cu fotoliul

  • Lili spune:

    Vot călduros pentru Ursul şi povestea pulălăului 🙂 La asta am râs cel mai tare, plus că am mai povestit-o câtorva.

  • Xelomon spune:

    Eu votez Premiul I pentru povestea printesei, mai ales ca stiu fauna din 139. Cred ca au fost tare impresionati de funduletul lycra, daca doar ti-au zambit 🙂
    Premiul special il dau Ursului pentru fotoliu, ca e poveste de povestit nepotilor nepotilor.

  • James spune:

    Mie cel mai mult mi-a placut a ta, mai ales ca nici n-o stiam. Da’ pe mine m-ai premiat deja. 😛

  • Oana spune:

    Adina!
    P.S. Printeso, ai fost cumva duminica pe la pranz la Chez Marie?

  • Irene spune:

    Oh my God! Pe cuvant ca mi s-a zbarlit parul! M-am si inrosit putin intrand in pielea ta! :)) Foarte urata intamplare.

  • Andreea Ruscea spune:

    Rad pe infundate sa nu trezesc oaca mica :)))))
    Toate-s amuzante, dar cea cu jupa ia coronita :)))))

  • Adriana spune:

    Andrada ! am ras cu lacrimi :))))

  • Cristina P spune:

    poloneza, tata, poloneza. asta ca e cam greu cu limbile straine :))

  • Anton Sandita spune:

    1.PRINTESA :)))
    2. URSU fara fotoliu :))) ci cu P.
    3.Andrada cu „stai ca viu ” =))

  • Anca spune:

    Jupa!!! Clar JUPA! Am ras cu lacrimi eu si toata familia:))))))

  • Catalina spune:

    Eu votez Printesa, daca e voie, pentru ca am o poveste similara.

    15 ani, prima intalnire cu un baiat, m-am chinuit sa ma aranjez frumos, blugi, o bluzita de vara asa, desi era septembrie era cald. am fost la film in mall vitan si cand ne intoarcem urcam linistiti in autobuz cateva statii. eu fusesem relaxata toata ziua, fericita, pe norisori, ce mai, copil. si vad o batranica, se uita insistent la slitul meu vizibil sub bluzita si facea semn sa-l inchid. parcursesem toata ziua, in jur de… 4-5 ore sa zic, cu slitul desfacut, chilotii mei rosii extraordinar de evidenti. nu am fost in viata mea mai rusinata…

  • Dana spune:

    Povestea Printesei , care m-a facut sa râd cu lacrimi pe înfundate, că îmi dorm copiii si soţul !Pe locul 2 povestea Coronei !

  • Tatiana spune:

    Nuuuuu creeeed! Ioana, hotarat! Eu am cosmaruri ca merg goala sau in chiloti pe strada 😀

  • andreea spune:

    clar profesorul!!!!!!!

  • Andreea spune:

    Printesaaaa ia locul 1!!!
    super tare!

  • paula spune:

    clar si fara discutie, Printesa!ce inocenta! you made my day, again!

  • Adna spune:

    Votez și eu cu Prințesa. Pe locul 2 Pulalaul. 🙂

  • Larisa A. spune:

    Andrada, stai ca viu….vai, cat am ras!

  • Anca spune:

    Se mai poate vota si 5 ani dupa? 🙂 Printeso, love u. Locul 2, Ursu cu postasul.

  • Andreea A. spune:

    Ursu

  • Ionela spune:

    Tot toamna, nu mai stiu anul, un camin din grozavesti, etajul 5, o camera oarecare.
    Afara ploua, dar eu tare m-am gatit. Cam ce spui si tu Printesa, doar ca am pus si fusta pe mine.
    Iau umbrela, incui si dusa sunt. Stiti cum e in caminele studentesti la ora de varf pe hol, aglomerat. Toata lumea se uita dupa mine si zambea, eu toata plina de mine pana la parter unde dau foarte elegant sa-mi aprind umbrela….doar ca era mopul…ei bine, tineam elegant sub mana langa poseta MOPUL.

  • Madalina Popa spune:

    Povestea cu jupa ??

  • Timi spune:

    Ursul cu fotoliul pisoar. :))

  • Raluca spune:

    Votul meu merge către tine, Prințesă. Mă cucerești iar si iar cu umorul tău, iar întâmplarea este savuroasă.

  • Elena-Gabriela spune:

    Pulalau postas

  • Cristina spune:

    Printesa in jupa!!!

  • Elena spune:

    Matusa stai ca viu 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *