personajul meu are nevoie de un psihiatru

Dacă viaţa mea ar fi un film, acesta ar fi momentul în care personajul principal ar merge să caute ajutor profesionist. Ajutor de-ala cu „ce-ai simţit cînd te-a părăsit tatăl tău? şi… ce crezi că înseamnă asta?”

Mă simt de parcă cineva îmi bagă prin urechea stîngă în fiecare noapte un pai lung prin care-mi soarbe minţile. dimineaţa mă trezesc tot mai confuză. fac lucrurile complet robotizată. mă spăl cu periuţa de implanturi şi mă gîndesc: da ce, eu am implanturi? da, am unu. ba nu, am şapte. Mă dau pe rînd cu toate cele patru creme şi soluţii pentru faţă, dar nu mai înţeleg la ce-s bune. parcă îmi aduc aminte că acum ceva vreme am avut probleme groaznice cu faţa, dar acum nu le mai simt ca foste probleme ale mele.

sînt obosită. n-am mai fost aşa obosită niciodată. şi bolnavă. şi mai mult decît obosită şi bolnavă sînt speriată. simt că îmi cedează pur şi simplu organismul. cum mi-a spus Tomata duminică, iese durerea de atunci prin boli acum. De 5 săptămîni iau antibiotice fără pauză, nu termin tratamentul pentru ceva că mă îmbolnăvesc de altceva. Sîmbătă la ora 18.34 mi-au ieşit într-o clipă trei hepesuri. Trei. N-am avut herpes niciodată.

Mă tem de toate. Sistemul meu imunitar e un căţel speriat ascuns undeva în călcîiul meu drept. Nu mai vrea şi nu mai poate să lupte. Stă acolo cu urechile împachetate deasupra capului şi aşteaptă să vină maică-sa să-l lingă pe cap.

Mă tem de accidente, de bacterii, de virusuri, de infecţii, mă tem c-o să pierd cheile de la casă, c-o să uit unde stau şi cum mă cheamă. Mă tem că mîine o să fac cancer şi la sfîrşitul lui septembrie o să mor. Nu-s frici raţionale, ştiu, dar asta nu le face mai puţin cumplite, ba dimpotriva.

Cer ajutorul, dar e complicat. Oamenii se uită la mine cu capul aplecat spre stînga şi-mi zic: ia şi tu nişte echinaceea sau lasă că o să fie bine. Am luat echinaceea şi n-a adus nimic bun în capul sau în corpul meu. Iar c-o să fie bine… aş vrea să cunosc sursa acestei informaţii înainte s-o consider credibilă.

Nu dorm de cald. Nu mănînc de frică. Înghit pastile şi-mi repet cine sînt şi ce iubesc ca să nu mă pierd.

Cînd m-a părăsit tata, am simţit derută. Iar asta cred că înseamnă că eu credeam că oamenii care se iubesc stau împreună, numai că se pare că uneori alte lucruri sînt mai importante.

Pin It

67 Comments

  • Kleoby spune:

    Buna!
    Cred ca intr-o mica masura, toti avem nevoie de ”ajutor”. Si primul pas l-ai facut deja. Ai recunoscut ca nu te descurci. 😛
    insa si blogul poate fi considerat o forma de terapie.
    Asa ca…. Intindete pe scaun, relaxeaza-te si spune-ne cum te face oboseala experimentata, sa te simti? 🙂
    tot ce trebuie sa stii, este ca ai persoane care se gandesc la tine si te iubesc.
    Si carora le pasa de tine.
    Cred ca treci printr-o pasa mai naspa, si o sa revii printesa pe care o stim cu totii

  • Alexandra U spune:

    Uooof, mai printesa. A lot of hugs and kisses ajuta? Macar un pic? Eu recomand magneziu, pe mine ma ajuta sa fac fata stressului nuntii.

  • Nu de psihiatru ai nevoie, ci de psiholog. Si pe mine „m-a parasit” tata, dar stii ceva? A parasit-o pe mama mea, eu eram cumva pe-acolo… Si da, am facut terapie, de-aia cu „ce-ai simtit cand…” si chiar s-au mai deslusit din ceturi, cu un pic de ajutor. Sunt mai bine de 10 ani de-atunci, dar inca mai aplic ce-am invatat, iar cateva din cartile citite in perioada aceea, la recomandarea terapeutei, au devenit carti-reper pentru mine.

    • Printesa Urbana spune:

      Of, am citit si eu tone, am facut si eu psihoterapie (e drept ca pentru alte lucruri decit cele de acum) si nu m-au ajutat cine stie ce. M-a ajutat limpezimea mintii si scrisul. Acum insa nici astea nu prea mai merg… Daca stii vreun psihoterapeut bun, poate-mi dai de veste…

  • carmen spune:

    ar tb sa discuti cu un doctor homeopat sau sa incerci a incepe un stil nou de viata, treptat. eu imi doresc de mult sa fac asta si tot citesc blogul asta : http://ligiapop.com si adun informatii si visez la momentul cand voi fi sanatoasa si fara griji…(macar sanatoasa)
    daca esti inca sub tratament nu cred ca e momentul dar imediat dupa ce termii, tb inceputa o cura potrivita tie de vitaminizare si refacere a organismului tau. mult succes isi doresc!

    • Printesa Urbana spune:

      nu mai am incredere in homeopatie, am mai incercat, si nici timp nu mai am. nu pot astepta doi ani sa-si faca efectul trei picaturi, timp in care nu ma pot spala pe dinti cum trebuie.
      cit depre alimentatia raw… hm… nu e pentru mine. 🙂 mi se pare un mod prea extrem de alimentatie.

      • Ligia Pop spune:

        Carmen, multumesc pentru link-ul pus. Printesa Urbana, eu una nu promovez o alimentatie extremista ci doar incerc sa determin oamenii sa consume pe langa mancarea lor obisnuita si un procent cat mai mare de hrana vegetatala, naturala. Oamenii se sperie cand spun raw food, fiindca se gandesc ca vor fi ca iepurii hraniti doar cu morcovi si salata. Retetele mele sunt altfel, au gust si sunt total altceva decat ne-am astepta – sunt retete gurmande, foarte rapid de facut si peste masura de delicioase. Iti recomand show-ul meu, Ligia’s Kitchen unde deja exista 18 retete raw vegan.

        http://ligiapop.com/category/ligias-kitchen/

        Acestea se pot consuma la aceeasi masa cu mancarea obisnuita sau retetele de dulciuri naturale pot inlocui pe cele de dulciuri super procesate si bogate doar in calorii. Stiu ca pare ciudat, insa vegetalele aduc foarte multa energie si buna dispozitie in corp, si asta din cauza continutului mare de enzime inezistente in mancarea gatita si a nutrientilor vii, gata de asimilare. Corpul nu trebuie sa fara efort mare pentru a le digera si mai ales nu consuma din energia pretioasa, precum se intampla la mancarea gatita si mai ales cu carne. Iti doresc mult curaj si voie buna!

      • Adriana spune:

        Referitor la homeopatie, poate nu ai incercat unde trebuie. Eu am urmat un tratament homeopat prima data prin cls a 6-a pentru ca eram anemica rau si faceam infectii respiratorii de toate felurile lunar. Un tratament de vreo 2 luni m-a pus pe picioare incredibil. De atunci nu am mai fost anemica si nici infectii respiratorii nu am mai facut decat de vreo cateva ori pe an..maare diferenta fata de cum eram inainte.

        Acum, adulta fiind, sufar de o boala digestiva foarte enervanta (dar nu grava), ce dureaza de 7 ani, si are la baza o trauma psihica cel mai probabil….am incercat de 2 ori tratamente homeopate in timpul asta, fara nici un efect.

        Acum insa, de vreo 2 luni, urmez un tratament al unei doctorite ce e psihiatru la origine, fapt ce o ajuta mult cred in identificarea specificului fiecarui individ si implicit la prescrierea remediilor homeopate corecte. Ei bine, cu toata neincrederea, din primele zile de tratament au inceput sa mi se amelioreze semnificativ simptomele digestive, sa imi fie mai bine infectia urinara de care nu mai scap de vreo 8 luni, sa nu mai am dismenoree atat de puternica (da, si eu am mai multe probleme adunate in timp…nu e usor deloc). Am reusit astfel sa reduc numarul de medicamente luate pentru boala cronica, si de cateva luni nu am mai pus gura pe antibiotice, care sunt ceva ingrozitor pentru organismul nostru (am facut si o candidoza digestiva din cauza antibioticelor luate pt infectia urinara).

        Iar la toate astea adaug o raceala destul de urata de acum vreo 3 saptamani care, crede-ma, nu exagerez deloc (poate confirma prietenul meu, care a observat cum imi reveneam vazand cu ochii) mi-a trecut intr-o zi cu un tratament homeopat intensiv (simptomele cele mai grave, am ramas cu o tuse dupa aceea cateva zile, care mi-a trecut tot cu remedii homeopate).

        Asadar, de cand am cunoscut-o pe femeia asta, sustin din nou homeopatia, desi imi pierdusem increderea dupa incercarile nereusite petrecute intre timp. Chiar merita sa incerci, mai ales ca nu e un tratament deranjant, greu de suportat (iar pentru dinti exista o pasta grozava, mult mai eficienta si gustoasa decat multe din cele comerciale, Homepdent, facuta de Boiron, cu clorofila, speciala pt tratamentele homeopate).

        In functie de afectiune, tratamentul isi face efectul mai repede sau mai tarziu, dar efecte exista, daca medicul te „citeste” corect. Mi-a spus de curand ca pt afectiunile cronice e nevoie de atatea luni de tratament cati ani au trecut de cand exista afectiunea. Pentru cele acute insa, poti fi uimit de cat de repede isi fac efectul!

        Pot sa iti dau numarul acestui medic, poate vrei sa mergi la o consultatie la ea daca ai drum prin sibiu. E grozava in ceea ce face, sunt tot mai convinsa de asta, si cred ca un argument important e si numarul f mare de pacienti pe care ii are programati pentru urmatoarele 3 luni (foarte multi copii), incat abia mai gasesti un loc liber la ea. Un alt lucru bun e faptul ca e mereu disponibila pentru intrebari si lamuriri, prin telefon sau SMS. Chiar isi face timp pt toti.

  • Moldoveanca spune:

    Ioana, dar de ce nu vorbesti cu cineva? Ma refer la un terapeut, dar nu la unul din ala cu echinaceea, ci la un psiholog. Stiu ca e „rusine” la romani sa faci asa ceva, dar eu chiar cred ca uneori e nevoie. Pentru ca o rana daca nu se vindeca ii pui leucoplast si o dai cu spray cu propolis, nu o astepti ca poate trece singura si astfel risti sa dai in gangrena…

    • Ma alatur Moldovencii. Du-te si vorbeste cu cine trebuie, si poate lasi si medicamentele de tot. Poti sa te insanatosesti si fara kg de antibiotice in corp. Deci acum vorbesc iara din experienta 🙁

      Iti trimit multa energie…ia uite raza…se vede si la googleview 😉

    • Printesa Urbana spune:

      Nah, as vorbi da nu am numarul de telefon al acestui cineva. Nu-i vorba de rusine, e vorba de bad reputation printre ei si de experientele mele neplacute cu terapia. dac-as gasi unul bun, l-as frecventa fara probleme.

  • denyssa spune:

    Eu iti recomand o vacanta….la munte,la mare unde iti place tie mai mult,dar vacanta sa fie.:*

  • frmshk spune:

    Ioana, Printesa nu trebuie sa fie aceeasi de mai demult ca sa-i fie bine sau ca sa o placem noi… Printesa poate fi asa cum simte ea sa fie, in fiecare zi alta, nici o problema. Important, zic, e sa-ti gasesti propriile motivatii care sa te impinga spre mai departe… noi, cei ce te citim si ne esti draga, stim ca le ai, ne-ai demonstrat-o de atatea ori, chiar daca tu ai impresia ca drumul se infunda, luminita de la capatul lui e acolo, poate doar ai nevoie de un pic mai mult timp sa o vezi… tuturor ni se intampla asta dar nu toti avem puterea ta de a trece peste… Sincer, de multe ori ma imbarbatez cu gandul – uite, ea poate sa cada si sa se ridice, iar si iar, si tu trebuie sa poti!
    Sa iti fie bine, Printesa, cum ti-o fi! 🙂

  • Roxana spune:

    Primul meu impuls a fost sa iti spun cat de rau stau lucrurile pentru altii si ce alte drame simt ei, dar mi-am dat seama ca nu functioneaza deloc. Pentru fiecare exista aici si acum si de multe ori pb de acum sunt cele mai mari, mai dureroase si mai triste chiar daca e posibil sa fi fost sau sa vina(doamne fereste ) altele mai mari. Nu conteaza decat ce simti tu si de aceea tu si doar tu poti sa faci sa iti fie mai bine. Cauta resurse oriunde consideri ca le poti gasi si incarca-te cu ele. Iti doresc multa sanatate, incredere si putere de a trece peste tot.

  • oq spune:

    eu zic sa nu mai iei nimic. o briosa-2…niste ciocolata, si happy thoughts. si mai mult somn, presupun.

    • Printesa Urbana spune:

      Da? Zici ca o pereche de briose dau gata un ecoli rezistent la toate antibioticele din lume? Si cum sa le administrez, oral sau intravenos? 🙂

      Aia cu somnu e tare adevarata!

  • Zuzu spune:

    eu cred ca e un pas extrem de important ca ti-ai pus problema ‘cum ma afecteaza faptul ca tata m-a parasit’… si mai cred ca rezolvarile vor veni, mai timide sau nu, din ‘tratarea’ acestei probleme.

    • Printesa Urbana spune:

      Of, eu glumeam si cind colo iaca in ce adincimi m-am amplasat… 🙂
      Nu prea-s probleme acolo, cred, ci in alte parti, pe care tre sa le descopar…

      • Zuzu spune:

        se spune ca toate probleme pe care le avem si care incep timid si continua cu probleme de sanatate vin din relatia (din problemele, furiile, traumele, nerezolvatele si nespusele…) cu parintii.

  • Ana spune:

    Iată câteva soluții care dau roade pentru diverse persoane, depinde ce-ți place și ți se potrivește:
    – fă sport, îți revine optimismul imediat
    – schimbă ceva zilnic, oricât de mic ar fi
    – vorbește cu cineva drag, pe care nu l-ai mai văzut/auzit de ceva timp
    – mănâncă ciocolată neagră sau banane
    – intră la biserică pentru câteva minute și încearcă să nu ceri nimi, doar analizează-te
    – mănâncă usturoi o dată pe săptămână dar ai grijă să nu ieși pe undeva după. În afară de faptul că ajută sistemul imunitar, e și afrodisiac pe deasupra
    – citește câteva versuri
    – adu-ți aminte cum… și aici intră detaliile frumoase și trainice care există în viața ta
    – vezi că împotriva herpesului există un balsam de buze numit Lipguard cu ceai verde. hidratează și ține la distanță atacurile de acest gen, când organismul e slăbit

    Nu mai continui că deja sună a sfaturi și nu-mi place să spun cuiva ce să facă 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Mda, uite ca a venit rindul meu sa iau a piece of my own medicine. Multumesc, Ana dear, daca ai si tu de cite ori am scris eu despre fiecare lucrusor pe care-l enumeri tu acolo…
      Mai putin treaba cu mersul la biserica, pe care n-o sa-l inteleg, deci nici n-o sa-l recomand in veci. 🙂

  • Ramona spune:

    Draga printesa…e a doua oara cand indraznesc sa comentez la un articol si fac asta pentru ca te-am ,,descoperit” de doar o saptamana…Ma apropii si eu de onorabila varsta de 30 de ani…si parca inteleg deslusit cum se zbat in tine mii de emotii, de ganduri, de culori…crede-ma ca zbaterea ta e de neinteles…esti iubita, esti apreciata si ti-ai castigat un cumul imens de ganduri pozitive in jurul tau.Temerea ta e doar o stare pasagera, recurenta din mintea ta cand, probabil..imaginea barbatului important din viata ta, tatal tau, s-a ESTOMPAT putin pentru a declansa o supravietuire in viata a unei fetite speriate.
    Crede-ma…nu ai nevoie de nimic altceva decat de iubire…o ai din plin, sotul tau, pisicutzele tale…noi..toate aceste prezente feminine care iti scriem…Cea mai buna si mai dulce terapie a unui copil speriat de viata e atunci cand se cuibareste in brate calde si moi si dragi…
    Incearca sa deturnezi starile astea angoasante!..Gandeste-te ca ai facut-o in trecut, poti si acum, gandeste-te ca ai un barbat langa tine gata pregatit cu doua brate…puternice si dragi care sa te tina noaptea in brate, sa te faca miez in sufletul lui.Iti sugerez sa iti acorzi poate ..mai mult timp tie…intoarce-te in tine, in culorile tale atat de aprinse de starile tale mereu vibrante.
    Sti?
    Ai uitat ca esti o femeie complet vie!…Ai uitat rochitza ta alba de mireasa plimbata agale si furtunos pe strazile Parisului?..Ai uitat diagonala cutiei de televizor plina cu bomboane de ciocolata?…Ai uitat rebela nedeslusita mereu pusa pe schimbare?…
    Ai uitat sa te lasi topita in relaxare, traind si visand la norisorii rozi?
    Cand uiti de tine apare moartea…nu lasa o lipsa recurenta din copilarie sa-ti tulbure viata de femeie.
    si….incearca sa …faci…dragoste…cu tot sufletul…te vindeca complet…si nu uita de tine!
    INCA EXISTI!:P

    • Printesa Urbana spune:

      Ramona, e foarte adevarat ce spui, din pacate cind esti rau, lucrurile astea sint foarte greu de pus in practica, e un cerc vicios din care nu te mai poti scoate singur. Eu n-am abandonat lupta, dar sint foarte obosita.
      Iti multumesc pentru ginduri si incurajari, o sa recitesc din cind in cind vorbele tale.

      • Ramona spune:

        Draga printesa, m-am gandit cu drag la tine..si simt tacit undeva in inima mea ca trebuie sa iau cumva contactul cu tine. Vad ca aici, pe blogul tau e asa…ca un fel de comunitate a femeilor…noi toate ne strangem la sueta si…incercam sa ne vindecam intre noi, sa mancam o ciocolata virtuala impreuna:), sa ne scriem durerile sau bucuriile dintre noi. Nu vreau sa te incarc cu multe plictiseli de-ale mele dar nu stiam cum sa iau legatura cu tine. Am vazut invitatia ta de a-ti scrie. Ma regasesc in ..energia asta feminina, empatizez mental si sufleteste cu ce se intampla aici in domeniul tau regal.As fi vrut sa devin si eu…una din vocile tale feminine…si iti impartasesc curajul de a-ti deveni comentatoarea articolelor tale…si imi doream nespus sa ma cunosti si pe mine…asa ca nu pot decat sa sper ca vei fi bine peste toate aceste incercari si nu te lasi infranta de sensibilitatile noastre inerente si intrinseci. iti dau si blogul meu..activat acum o saptamana in care am inceput sa scriu pentru ca te-am cunoscut pe tine:)-http://ramona-mylifeislikearain.blogspot.com. A…! si vroiam sa-ti spun ca m-ai facut cu povestea ta de viata sa..sper ca si viata mea va deveni o minune chiar daca sunt complexata de cosurile pe care inca le mai ,,detin pe fata” la aproape 30 de ani, chiar daca iubitul m-a parasit pentru o femeie ..grasa si bogata(a nu se intelege ca sunt rea), chiar daca acum, momentan nu-mi gasesc un contur mental satisfacator…
        Sper sa iti revii si tu…si sa intretii in continuare in bune conditii norisorii roz care ne indeamna pe noi…la visare si creativitate:)

  • Cristina spune:

    Parerea mea: mama ta te poate ajuta!!! Nu o intreba multe. Las-o pe ea sa-ti spuna, sa-ti vorbeasca, sa te ajute, sa te vindece.
    Un grapfruit si o portocala stoarse si baute macar o data pe zi te pot ajuta sa-ti recapeti din energie.(poti adauga gheata la sucul stors,daca vrei).

    Curaj si rabdare!

    • Printesa Urbana spune:

      Cristina, din pacate e departe de mine si starile mele ii fac rau. Incerc s-o tin ferita de ele cit pot.

  • Martha spune:

    Buna printeso,

    e prima data cand comentez dar am simtit nevoia sa iti recomand ceva, poate te ajuta sa iti dai seama de unde ar trebui inceput tratamentul. Poate ai citi sau poate nu, Alice Miller. Pe mine ma ajutat sa vad lucrurile altfel si sa ma inteleg. Deasemenea, am un blog care poate ti se va parea interesant: http://piersicuta.blogspot.com. (PS. nu sunt detinatoarea acestui blog)
    Numai de tine depinde sa mergi mai departe, pe un drum sau altul. Eu iti doresc o viata cu mult soare si putere.

  • alina spune:

    Soare, imbratisari, papa bun, relaxare – astea-s terapiile cele mai bune.
    Eu nu cred ca scormonirea dupa demoni trecuti musai ajuta (aka psihoterapia clasica). Uneori te debusoleaza permanent. Ideea e ca mintea (si sufletul) noastra (nostru) au ele metodele lor de rebalansare. Si nu e rau sa ne lasam in voia valului, in loc sa cautam obsedant solutii.
    Ai nevoie de odihna. De toate felurile. Adica si activa.
    Nu te panica, mergi inainte. Buna si echinaceea. Da’ ca soarele si iubirea nimica nu-i. (zice una care-i vraiste, fiziologic, prin urmare si psihic macar un pic, da’ la mine-s altele motivele, oarecum obiective 🙂 )
    Hugs.

    • Printesa Urbana spune:

      Ai dreptate, si eu cred ca tine. Diseara decolam. Si poate miine o sa am alte opinii.
      Te imbratisez, sanatate multa!

  • Daniela spune:

    Printesa adevarata
    tocmai iti citeam articolele din urma si ma incarcam de energie pozitiva de la tine .. cand vad ca si tu ai probleme, nelinisti, dureri, deci esti o printesa reala, umana nu din aia care traieste pe norisori roz
    e prima oara cand iti scriu asa ca mi-e frica sa n-o dau in bara si sa spun vorbe nepotrivite, in loc de alinari.. mai ales ca simt multa suferinta
    corpul nostru ne vorbeste incontinuu despre ce simtim in subconstientul nostru… ne trage de maneca, ne da dureri de cap inexplicabile, alergii, urticarii, raceli care nu se mai termina … doar ca noi nu stim sa ascultam si trecem la actiune cu armata de doctori si medicamente… ceea ce nu e rau, traim totusi in secolul 21!

    dar daca vezi ca ele se repeta, si mai ales se agraveaza in ciuda tratamentului inseamna ca e un conflict interior care le intretine si aici trebuie umblat, dar banuiesc ca stii toate astea asa ca o sa ma opresc aici

    ce vroiam eu sa-ti spun e ca am facut greseala sa cred ca psihoterapeutul este ca un fel de doctor normal. doar ca e pt suflet. adica te duci si ii povestesti despre tine si el iti spune ce sa faci si gata, totul se rezolva
    gresit! in primul rand trebuie sa fie foarte experimentat, in al doilea rand trebuie ca sufletul tau sa-l iubeasca si sa rezoneze cu el sa simta puterea din el si sa fie increzator ca puterea asta o s-o aiba si el intr-o zi. si nu trebuie sa-ti spuna ce sa faci, de asta o sa te prinzi singura pe masura ce vorbesti despre lucrurile dureroase din viata.

    eu cautat sase, pana l-am gasit pe al saptelea, cu noroc. apoi am descoperit ca al treilea imi deschisese niste unghiuri minunate de intelegere dar pe care nu le-am inteles atunci pt ca nu eram pregatita sa le inteleg. e foarte greu

    as vrea sa ti-i recomand pe amandoi, sunt din Bucuresti si unul e mai pe partea practica- rationala (CBT) se numeste Petrisor Tepurlui iar celalalt psihanaliza Jungiana ( mai de profunzime): Daniela Neagu; insa repet, daca nu sunteti pe aceeasi lungime de unda, nu dispera… ce s-a potrivit la mine e posibil sa nu fie ok pt tine dar asta nu inseamna ca nu exista cineva acolo capabil sa te
    ajute.
    datele de contact le gasesti usor daca dai search cu numele lor pe google. sper sa treci cu bine peste asta

  • Cred ca, inainte de carti, specialisti, alimentatie si medicatie, trebuie sa cauti ajutor in doua locuri : in Dumnezeu si in tine. Din momentul in care pierzi increderea in aceste doua repere, incepi sa te pierzi. Daca nu ai avut vreodata aceasta incredere, este vremea sa o gasesti. Daca ai avut-o si, din cine stie ce motive ai pierdut-o, este vremea sa o regasesti.
    Cred ca nici mama cartilor, specialistilor, alimentatiei si medicatiei nu te poate ajuta daca nu ai incredere in Dumnezeu si in tine. Toate sunt bune dar fara aceste doua valori esti „desprins”, esti aerian. Si esti mereu in situatia de a te pierde in faţa incercarii. Cred ca forta si stabilitatea mea sunt, in primul rand, in El si in mine. Si abia apoi …

    • Printesa Urbana spune:

      Buna dimineata,

      Increderea in dumnezeu mi-am pierdut-o acum niste luni si nu sint inca pregatita sa incerc sa mi-o recapat. Increderea in mine e acolo, undeva pe fund. E greu sa am incredere in mine cind ma dezamagesc constant. Uneori, in unele zile, iese la lumina si atunci sint bine. Dar asta trebuie sa fie regula, nu exceptia. Nu cred ca mai am resurse sa ma ridic singura. Am avut, in repetate rinduri in trecut. Acum sint pe terminate.

      • Buna sa fie si dimineata, si restul zilei ! 🙂
        Am auzit o vorba mai mult timp in urma, pe care timpul a testat-o : sa nu iti fie frica decat de frica.
        Ai o gandire negativa, te-ai incarcat cu energie negativa gandind „sunt jos”, „nu pot sa ma scol”, „sunt singura”. Cere si ti se va da ! Iar tu ceri „sunt jos” si „nu pot”. Nu trebuie sa te miri ca asta primesti.
        Uneori este chiar placut sa zaci :). Uneori chiar trebuie sa te asezi pe marginea drumului si sa iti tragi sufletul. Dar niciodata sa nu te opresti gandind „nu mai pot” … „ma odihnesc si pornesc mai departe” este un mod de gandire pozitiv.
        Nu te forta sa il regasesti pe Dumnezeu daca nu esti pregatita. Cum iti spuneam ceva timp in urma, El este cu fiecare dintre noi, intotdeuna. Cand va fi vremea, te vei intoarce catre EL. Acum gandeste pozitiv ! Despre tine, pentru tine. Ai grija ce gandesti, ce „ceri”. Nimeni nu te opreste sa gandesti „este greu”. Insa nu vei reusi decat daca gandesti „este greu dar eu reusesc” !

        • Raluca spune:

          🙂 Minunat, daca oamenii ar gandi asa ar fi o lume foarte diferita. Te felicit pentru felul in care iti traiesti viata si pentru intelegerea profunda a adevarului 😉

  • Andrada spune:

    http://eugenhriscu.ro/ la dumnealui ma pregateam eu sa merg intr-o vreme. Nu-l cunosc, n-am fost pana la urma (cred ca am reusit sa-mi rezolv singura o parte din probleme si apoi mi-a fugit curajul undeva departe), dar mi-a fost recomandat de catre cineva sceptic in ale psihoterapiei si l-am recomandat la randul meu…
    poti citi cate ceva pe blog… Domnul de fata se ocupa destul de mult cu probleme mult mai grave, gen dependente de toate felurile si alte grozavii, insa face si psihoterapie, inteleg ca bine.

  • Andrada spune:

    Inca o observatie. Toata lumea zice ca nu-i nicio rusine sau grozavie sa mergi la PSIHOLOG, ca nu de psihiatru ai tu nevoie (tu, eu, oricine). Ideea este ca discutam aici despre psihoterapie. Psihoterapeutul, e drept, poate fi si psiholog. Si poate fi si psihiatru. Doar ca el e o alta specie de om, antrenata special pentru psihoterapie. Care, psihoterapia, e ceva cu totul special, care nu este totuna cu psihologia (duuuh).
    Pentru mai multe detalii: http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihoterapie .

    Interesant este cum lumea zice da nu domle nicio rusine. Sa mergi la psiholog. Ca doar nu te-oi duce la psihiatru, ptiu! (see? 🙂 )

  • Raluca spune:

    Asta e o mare prejudecata, ca mergem la psiholog doar cand „o luam razna” sau cand suntem pe culmile disperarii. Psihoterapia te ajuta sa inveti sa gandesti rational si eu as recomanda fiecarui om cateva sedinte (si vorbesc cat se poate de serios) Suntem ceea ce gandim si cand gandim aiurea (dupa tipare invatate de la altii , conditionari, prejudecati si traume) e firesc sa nu mai fim energici si sanatosi. Ce te-ar ajuta se numeste psihoterapie cognitiv comportamentala, este bazata doar pe demonstratii stiintifice, nu aiureli gen psihanaliza, etc. Psihologul nu trebuie sa te faca bine, sa te faca sa fii dependent de el, un psiholog bun te va invata cum sa fii tu psihologul tau mereu, sa te invete sa gandesti astfel incat sa iti rezolvi problemele existente si sa te raportezi la cele viitoare mai rational, fara sa mai ai ajutorul unui psiholog. Si sedintele nu trebuie sa fie mai mult de 10-20. 🙂 Succes!

    • Andreea spune:

      Nu sunt de acord cu ce spui, mai ales cu exprimarea „aiureli gen psihanaliza”. Psihoterapia congnitiv-comportamentala mi se pare cea mai reductionista forma de terapie, dar este la moda acum in secolul XXI cand viteza, mercantilismul si superficialitatea sunt in floare. E mai la indemana sa faci o restructurare cognitiva decat, de exemplu, o analiza existentiala.

  • iuliana spune:

    o alta sugestie: diana vasile. la ea merge sora mea de un an si ceva, iar tipa a facut minuni.
    http://www.logos-consult.ro/psihoterapeut-diana-vasile.html

    • Laura spune:

      Indraznesc sa intaresc recomandarea Iulianei (cu ocazia asta pun si primul comentariu dupa cateva saptamani de citit pe nerasuflate blogul tau). Diana mi-a fost profesoara la master, am facut si un grup de dezvoltare cu ea, e minunata de-a dreptul!

  • miha.ela spune:

    Iti trimit ganduri bune !

  • Dana spune:

    Daca simti ca ai nevoie de psihoterapeut, mergi la unul. Pot sa iti dau si eu un nume, daca vrei (merg la el de 3 ani). Si eu cred ca manifestarile corpului sunt semnale de alarma ca ceva nu merge bine in interior. Din cauza fricii de suferinta, uneori alegem sa ne prefacem ca nu simtim, ca daca nu vedem noi probleme, inseamna ca nu exista. Refulam, ascundem sub pres si cand nu mai e loc, dau pe afara prin boli si reactii nejustificate.

    Am trecut si eu prin asta, mergeam la zeci de medici, nici unul nu stia sa-mi zica clar ce am. Si nu aveam o singura problema, asa ca ani intregi am ajuns la tot felul de specialisti. Cand am inceput terapia si sa lucrez cu mine, s-au diminuat toate. Am inteles de ce fac urat la chestii minore (urlu cand ma calca unu’ in autobuz) si iau prea usor lucruri serioase (ca o despartire). Subconstientul e tare intortocheat.

    Apropo, ca zicea cineva aici de nr sedintelor… Cred ca e cam greu de zis un nr optim, depinde foarte mult de probleme. Pentru ca daca eu am dorinte de sinucidere s-ar putea sa nu se rezolve in 20 de sedinte. In timp ce daca am emotii pentru un interviu de job si vreau sa rezolv doar asta, 5 sedinte ar trebui sa fie suficiente.

    Oricum, ai grija de tine si vezi de ce ti-e rau, ca sa stii ce sa indrepti. Pupici 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Vaidemine, Dana, daca ai emotii pentru un interviu de job, tre sa merg la psihoterapie? Pai in cazul asta, tre sa ma internez, ca eu am emotii d-astea de doua ori pe zi, in fiecare zi, cind cunosc oameni noi, cind public un text mai indraznet, cind predau revista la tipar, cind iese revista de la tipar etc etc..

      OK, multumesc de idee, iti cer recomandare daca things get bad. 🙂

    • Raluca spune:

      Sunt de acord, Dana, nu exista un numar fix de sedinte, este in functie de nevoile persoanei. Ce am incercat eu sa subliniez referitor la durata lunga a terapiei (ani?) este faptul ca un psiholog bun nu trebuie sa te faca dependent de el, ca nu te ajuta cu adevarat daca iti elibereaza emotiile si iti ofera o calmare de scurta durata ca apoi ele sa revina mereu si mereu, astfel psihologul devenind parte din viata ta. Un psiholog bun te invata sa traiesti independent de el. Si subconstientul nu are nimic cu psihoterapia, ceea ce dorim noi sa schimbam este in mintea constienta, nu in vreo entitate ascunsa numita „subconstient” (pentru ca nu putem schimba ceva la care nu avem acces) , avem puterea de a face asta, suntem fiinte libere si creatoare. 🙂

      • Dana spune:

        Eu cred ca nu ai cum sa schimbi constientul fara sa schimbi subconstientul. Asa ca trebuie sa sapi pana cand ‘secretele’ ajung la rational. Subconstientul e tot al tau, trebuie sa ai acces la el intr-un fel sau altul. In fine, sunt multe idei, multe metode. Vorba lui Woody Allen, whatever works 🙂

  • nuschu spune:

    S-ar putea sa nu fi dat tu peste psihoterapeutul ala care sa te ajute. Din experienta mea, pe mine m-a ajutat in doua randuri. Pe teme precise si durate scurte. A mers de fiecare data. E drept, eu am si avut incredere in metoda asta.
    Apoi, daca sotul tau a avut herpes, de la el l-ai luat. Herpesul se transmite ff usor si rapid si nu mai iese din corp veci-amin! Se manifesta in momentele cu imunitate slaba, stres major, la expuneri la soare si in perioadele de menstruatie. Nu trebuie intruniti toti factorii favorizanti :-). Si se poate manifesta peste tot. Ai grija cum il manipulezi, mare grija sa nu te atingi pe mucoase dupa ce ai atins herpesul. Localizat pe mucoase, e infernal! Cel putin, asa am auzit.

  • wlfp spune:

    Am trecut si eu prin asta. Eu zi: du-te in vacanta, nu mai lua nici un antibiotic, nici un medicament, nimic. Rupe-te un pic de mediul in care traiesti, de rutina zilnica. Confruntandu-te cu alte probleme, le vei uita pe ale tale.
    Uite, o alta problema: ti-am scris 3 scrisori si dupa aia le-am aruncat la cos. Mi-se par banale si am uitat sa scriu pe hartie :))

  • mara spune:

    Ascuta, printeso, problema ta e ca nu te bucuri si nu esti fericita. Sincer. Citesc blogul tau si e destul de depresiv. Vezi doar lucrurile urate… Fizicul urmeaza intotdeauna psihicul, deci nimic din ce ti se intampla nu e intamplator! Pace!

  • Adriana spune:

    Si eu ti-l recomand pe Eugen H.
    Multa, multa sanatate! Take care!

  • Anca spune:

    Am dat intamplator peste postul asta, cred ca toate lucrurile se intampla cu un motiv. M-am regasit perfect in tot ce ai scris aici. Anul trecut, chiar pe vremea asta, am aflat ca bunicul meu alaturi de care am crescut are cancer si mai are de trait maxim o luna, ceea ce s-a si intamplat. Moartea nu ma sperie, sunt impacata cu ideea ca toti se duc la un moment dat. Ceea ce m-a socat si m-a marcat profund a fost intreaga suferinta pe care a indurat-o pana sa moara. De cancer mori repede, dar totusi prea incet, fiecare minut se dilata si se lungeste. Sunt niste simptome ingrozitoare, iar eu am stat alaturi de el pana aproape in ultima clipa cand nu am mai rezistat si am lasat-o pe mama sa se descurce singura. Intr-o noapte ii era foarte rau, iar eu am plecat de la el de la spital, l-am lasat singur, caci durerea de a-l vedea asa a fost prea mare. Stiam ca niciodata nu ma voi ierta pentru asta, totusi sper ca o voi face candva.

    Nu vreau sa iti transmit tie toata durerea mea. Vroiam doar sa iti spun ca dupa moartea lui am inceput sa am probleme de sanatate. Inainte sistemul meu imunitar era puternic, nici macar nu raceam. Mi-au aparut chisturi dureroase la sani care m-au tinut cateva luni bune, de prin ianuarie ma lupt cu o durere de gat care tot vine si trece, am racit zdravand si am luat o gramada de antibiotice, am avut carente de calciu si magneziu, probleme de respiratie, ceea ce niciodata nu mi s-a mai intamplat. Si acum ma mai supara gatul. Si am aceeasi oroare de virusi, infectii, dar cel mai tare ma sperie cancerul. La fiecare mica durere ma gandesc la ce e mai rau. Si ma simt atat de vinovata ca nu am putut sa il ajut.

    Am citit ca si altii s-au imbolnavit dupa ce au suferit o pierdere. Cred ca e un lucru pana la urma normal si probabil toate se vor aranja cu timpul. Cred ca doar timpul ne poate ajuta. Trebuie sa ne regasim echilibrul, sa ne iertam, sa acceptam lucrurile care s-au intamplat. Probabil ca tratamentele de orice fel si alimentatia corecta ajuta cat de cat, dar cred ca adevarata vindecare vine din mintea si din sufletele noastre.

  • „Nu termin tratamentul pentru ceva că mă îmbolnăvesc de altceva” – exact vorbele astea imi tot ies mie din gura e ceva timp. Am inceput prin iunie anul asta sa am niste dureri de burta (cand si cand), am facut investigatii, aparent nu aveam nimic. Apoi m-a lovit cu niste stari urate de agitatie, lipsa poftei de mancare si insomnie care au culminat cu niste dureri infioratoare de stomac. Mi s-au pus zeci de diagnostice, am acasa pungi intregi de tratamente luate pe jumate (fiecare doctor la care mergeam vroia sa uit ce-am luat inainte si sa iau ce-mi recomanda el). Am avut tot felul de stari, altele in fiecare zi: transpiratii, ameteli, dureri cand de burta mai jos cand mai sus cand mai intr-o parte, niste senzatii ca niste atacuri de panica de ziceam ca nu mai trec noaptea cu bine. Sa nu mai mentionez ca nu dormeam decat vreo doua ore chinuite pe noapte si dimineata ma duceam si la serviciu unde numai eu stiu cum am rezistat (am mai stat si acasa cateva zile dar nu puteam sa stau acasa cateva luni ca as fi innebunit de tot). Cel mai tare ma chinuia lipsa poftei de mancare (fiecare gura de orice era un chin), insomnia si starile de neliniste. Am facut o gramada de investigatii, am cheltuit sume mari de bani pe doctori, analize, tratamente. Antibiotice cat cuprinde (imi iesea si semne de infectie in organism). M-am saturat sa vad doctori ridicand din umeri si punand diagnostice posibile/probabile. I-am spus sotului meu ca ma las batuta, ca nu mai merg la niciun doctor. El m-a rugat sa mai merg la inca unul. Am mers si n-am rezolvat decat ca am eliminat niste posibile de boli grave. Apoi am renuntat, n-am mai luat nicio pastila, n-am mai tinut niciun regim si „mi-am bagat picioarele”. Usor usor am inceput sa ma simt mai bine insa am si acum dimineti in care imi vine sa cad din picioare in metrou (ma ia cu niste calduri de ma sufoc in aglomeratie), in care mi-e greata si starile de neliniste apar cand nici nu ma gandesc la ele. Desi nu am niciun fel de problema, sunt fericita, am un sot minunat, un job care-mi place mult, colegi de treaba, nu stau cu chirie, nu am rate (semnificative) tind sa cred ca problemele mele sunt toate pe fond nervos. Am incetat sa le mai caut o cauza fizica si incerc sa imi revin prin autosugestie, ceaiuri calmante, calciu, magneziu si zinc. Vreau sa merg si la psihoterapie insa nu stiu cand sa mai fac si asta. As incerca si homeopat, macar sa vad si eu ce si cum e. Iti urez multa sanatate, ma bucur ca ti-am descoperit blogul absolut intamplator si ca-l pot citi ca pe o revista (am multe postari de recuperat, sper sa nu te supere daca-ti las comentarii la postari scrie acum „o suta de ani” 🙂

  • Raluca spune:

    Buna, Ioana,

    In alta ordine de idei, ai scapat de E Coli? Eu ma chinui de ceva ani, la fel, cu toate anitibiotice din lume, probiotice si pastile imunostimulatore, dar degeaba.
    Ti-am descoperit blogul de curand, imi place sa te citesc!
    Toate cele bune! 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Nu am mai facut infectii de cind am ramas gravida, nu stiu daca e vreo legatura. Nu prea stiu ce sfat sa-ti dau, sorry. Si sanatate multa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *