Sufletul are buze şi dinţi cu care rîde la soare

E tîrziu aici, pe strada Marcos Portugal. Acasă e şi mai tîrziu. Mi-e somn, dar îmi vine să scriu. E ultima noapte caldă de Lisabona. Aşa că las veioza-în-formă-de-lună aprinsă şi aşternutul gol încă o vreme, pînă pun aici pe hîrtie un gînd. Gîndul care mi s-a închegat în cap fără să-l fi orchestrat cineva e ăsta (deşi e posibil ca la construcţia lui să fi concurat nişte pahare de porto alb, treimea de trabuc cubanez, un pasteis, amalia rodriguez şi dragostea pe care-am simţit-o şi-am făcut-o în noaptea asta):

Viaţa e formată din două tipuri de curgeri:

1. Curgerea de timp rapidă şi neconştientizată, vremea în care aştepţi (liftul, tramvaiul, salariul, programarea la doctor, viaţa cea bună, iertarea), în care dormi, munceşti, te loveşti de probleme pe care le rezolvi, de boli pe care le tratezi, de iubiri pe care le uiţi şi de oameni pe care-i îngropi. Asta e 99,9% din viaţă. Timp care curge repede, de dimineaţă pînă seara, a mai trecut o zi, nu-i nimic, mai urmează una care poate o să fie mai bună, şi te trezeşti 10 ani mai tîrziu, 20 de ani mai tîrziu, că s-a dus cea mai bună parte din viaţă şi tu încă mai aştepţi ca ea, viaţa ta cea bună, să ţi se întîmple.

2. Momentele de claritate, cele în care timpul stă. Nu durează prea mult, sînt doar momente. În ele, înţelegi că de fapt viaţa nu înseamnă nimic. Nu există nici un răspuns şi nici un sens. Există doar ce ai în momentul ăsta, ce auzi, ce simţi, ce miroşi. Asta e viaţa ta, şi mai bună decît acum poate n-o să mai fie niciodată. Şi ţi se face frică de timp, de tine, de moarte, de tot ce-ţi scapă printre degete. Dar în acelaşi timp, sufletul tău rîde, îşi întinde braţele lui de suflet, dă capul pe spate şi rîde în toate părţile. Şi pînă să te dumireşti că asta e, poate, cel mai mişto moment din viaţa ta, ai trecut în curgerea nr. 1, cînd aştepţi să se stingă trabucul şi te duci la culcare şi dormi şi sună ceasul şi-o iei de la capăt aşteptînd filtrul de cafea, liftul, tramvaiul, sfîrşitul programului, salariul…

Eu pun la cutie momentele astea. Nu întregi, n-am învăţat încă să le păstrez neatinse în timp. Dar o să încerc să am mereu cu mine, aşa cum am verigheta pe care-am scris acum doi ani ceva anume, momentul ăsta. În care tot ce mi-a alunecat pe gît, pe urechi, pe ochi, pe nas şi prin vene a fost perfect fără să fie unic pentru c-am avut norocul să-mi dau seama că sînt aici cu totul, că am totul, că nu e nimic din ce-mi doresc care să nu fie la mai puţin de un metru de degetul meu arătător.

Apoi s-a terminat cd-ul cu fado, paharul mi s-a golit, trabucul s-a stins şi omul mi-a adormit cu un zîmbet. Ştie şi el ce ştiu eu.

Şi ştiţi şi voi. Şi nu e nevoie să veniţi pînă la Lisabona să puneţi degetul pe gîndul ăsta. Deşi cu siguranţă ar ajuta un pic. Opriţi-vă puţin din viaţă. O secundă. Lăsaţi claritatea să se întîmple. Sînteţi voi, cu tot ce e important şi necesar să fie. Pentru că dacă lucrurile sînt într-un fel, e pentru că aşa trebuie să fie. Fără sens. Doar viaţă.

Of, mi-e teamă că sun ca un om nebun. Nu-s nebună. Vreau să nu fiu nebună. Vreau să fie ăsta motorul. Nu teama de moarte sau de obişnuit. Nu foamea de bani sau de creveţi. Nu setea de iubire. Momentele astea în care îmi aud sufletul rîzînd. Se poate, nu? Sau e doar o plăsmuire de om în vacanţă?

Pin It

22 Comments

  • alina spune:

    Ti-am spus eu: soare si iubire. 🙂
    Uite ce zic australienii mei:
    http://youtu.be/rRwfwyaHXDk
    Sa ne oprim si sa mirosim trandafirii. Clipa. Maruntul.
    Nu e de vacanta. E de suflet. 🙂

  • Ioana S. spune:

    E prima oara cand iti scriu, Ioana. Si iti multumesc. Habar nu ai cat ma ajuta sa citesc asta. Pentru ca eu acum astept ceva si o iau incet-incet. Nu las insa viata sa treaca pe langa mine. Ma bucur de lucruri simple… Si lumea nu intelege, nu vede cum ma pot bucura de viata si astepta in acelasi timp. Timpul trece dar se si opreste pentru ca eu sa imi dau seama ca, oricat m-ar durea sau orice problema as avea, pot vedea, mirosi, auzi si gusta lucruri frumoase. Si asta conteaza, conteaza sa ai cel mai mic lucru pentru care sa te bucuri ca traiesti. Nu conteaza cat de mic, sa fie, atunci cand simti ca nu mai poti, sa te agati de el, sa iti dai seama ca uite, pentru el nu ai de ce sa uiti sa zambesti. Si sufletul iti canta si rade. Poate nu sunt cea mai coerenta persoana la ora 5:30 dimineata, dar sper sa ma intelegi :). Nu esti nebuna, atunci si eu sunt nebuna, iar daca totusi am innebunit, hai ca nebunia sa fie normalitatea noastra.

  • Daniela spune:

    Nu, nu esti nebuna…

    pur si simplu ai descoperit sensul vietii 🙂

  • Ancav spune:

    nu esti nebuna si sper ca se poate 🙂

  • Valentina spune:

    Minunat, si foarte adevarat. Si nu, nu esti nebuna, si eu am inceput sa gandesc asa acum. Pup si asteptam poze mai multe!

  • Cristina spune:

    Ma bucur ca ai descoperit asta. Nu esti nebuna. Daca practici atentia ai sa descoperi si alte minuni ale vietii, care stau ascunse atata vreme cat suntem ocupati (prea ocupati) cu viata nr.1.:) Cu timpul nu-ti va mai pasa de timp si vei privi viata nr. 1 detasat, ca un spectator amuzat…dar asta nu-i pentru toata lumea, evident. 🙂

  • Oana spune:

    Iti multumesc pentru gandurile frumoase. Mi-ai inseninat ziua. Si m-am oprit o clipa si eu acum, sa traiesc.

  • Diana spune:

    Nu esti nebuna! Esti un om normal. Asa cred. Si mai cred ca esti minunata. Si mai cred ca esti foarte norocoasa. Nu ma certa ca spun asta. Stiu ca ai trecut prin multe greutati in viata. Probabil ca mult mai multe decat ne-ai povestit noua aici. Dar cred ca aceste greutati te-au invatat sa traiesti frumos si sa pretuiesti cu adevarat momentele alea despre care vorbesti la punctul 2. 🙂 De-asta spun ca esti norocoasa…

  • andreea spune:

    Eu colectionez momente din acestea in care totul e perfect (cred ca am inceput prin liceu) si de fiecare data multumesc in gand pentru ele…. uneori multumesc si cu voce tare omului pe care il iubesc (de cand e in viata mea si de cand ii datorez 95% din aceste momente). E un mod de viata so aduni momente din acestea in care constientizezi ca „life is a journey, not a destination”…

  • julie spune:

    Nu esti nebuna,princess,esti autentica…si multumesc ca impartasesti si cu mine si cu o imbratisare virtuala delicata,discreta,care abia imi atinge umerii si-un zmabet bun ca mirosul de paine calda de tara imi soptesti:stai!uita-te in jur si bucura-te!this is it!un moment…asta am simtit eu citind ce-ai scris..acum daca asta-i nebunie …as vrea sa fim nebuni cu totii..nu-i plasmuire..e claritatea momentului…esti darnica,iti multumesc!

  • gina spune:

    Nu esti nebuna ,insa un pic de nebunie ai ,la fel ca si mine …asa sunt sagetatorii.E doar o plasmuire de vacanta ….asa se intampla cand suntem in vacanta ,eu mereu am asa niste flashuri ,cad intr-o mica depresie ,apoi imi trece de la sine.E perfect sa simti asa si tare intens dar din pacate ,viata fara rutina de care vorbeai nu exista ,nu poti trai din simtirile astea desi ar fi perfect:(.Daca am putea trai fara bani si nu ne-am zbate sa ii avem ,viata ar insemna fericire .

  • Da. In ziua cand am vorbit despre totul si nimic cu tine am avut un moment de claritate cand timpul a stat in loc. Cand n-am mai asteptat nimic decat sa vad pe ecran „Ioana ti-a scris un mesaj” si ziua a curs intre mesaje si zambetele produse de ele. Si exact la asta ma gandeam, ca totul este si nu este, vine si trece, curge si sta…iar eu clipesc printre momente. Respir si totul e bine.

  • Laura spune:

    Cred sincer ca asta e sanatate, nicidecum nebunie! La multe clipe clare!

  • Irina spune:

    Cred ca blogul e cutiuta perfecta in care sa-ti pastrezi amintirile. Pe cele urate – ca sa-ti amintesti ca ai reusit sa le depasesti, si pe cele frumoase – ca sa le recitesti si sa te incarci de energie pozitiva si de putere. Ai scris foarte frumos si ma bucur ca m-am abonat sa-ti citesc blogul. 🙂

  • alina spune:

    „Apoi s-a terminat cd-ul cu fado, paharul mi s-a golit, trabucul s-a stins şi omul mi-a adormit cu un zîmbet. Ştie şi el ce ştiu eu. ”
    Superb! 🙂
    si nu,nu esti nebuna esti minunata! :*

  • Mirela spune:

    Ma bucur ca ti-a priit Lisabona.

  • Esti o gurmanda. Unde iti este platouasul cu de toate ? 🙂

  • Adina spune:

    Acum cateva zile am avut si eu cateva minute de liniste-traita-incet. Le mai prind uneori si le pretuiesc. Frumoasa randuri, frumoase stari!

  • Alma spune:

    Eu uneori ma simt atat de obosita ca nu mai am resurse sa sper… Sa cred…Pur si simplu ma doare sufletul si pentru asta nu exista vindecare… Sper sa am si eu o revelatie ca a ta curand. Mi-a facut placere sa o citesc. Mi-e dor de ele gandurile clare.

  • CRISTINA spune:

    Foarte frumos scris …multumesc Printesa pentru toate gandurile si momentele frumoase pe care le impartasesti cu noi pe acest blog! La cat mai multe clipe unice si minunate!

  • frmshk spune:

    Om nebun, asa ca tine, imi doresc si eu sa fiu… 🙂
    Cu ceva vreme in urma m-ai facut, prin tot ce-ai povestit, sa-mi doresc sa vad Praga. Inca am sperante ca o sa se intample curand.
    Acum, de cateva zile, am in gand doar Lisabona. In biblioteca m-atrag rafturile cu scriitori portughezi, in urechi simt nevoia de muzica in limba asta incalcita, de visat, visez cu ochii deschizi la tot ce-ai scris tu pe aici, locuri, oameni, mancaruri… 🙂
    Vezi, daca nu stii inca care ti-e rostul… poate rostul tau e sa impartasesti lumii trairile tale, sa o ajuti sa viseze, sa spere, sa creada…
    S-ai grija de tine, Printesa! Si, la cat mai multe clipe de viata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *