Top destinaţii de vacanţă (regal testate)

Pentru că e capăt de iulie şi mi-e cald în rochia asta cea mai subţire din lume şi pentru c-aş pleca exact acum, în momentul ăsta, oriunde, cu ce am pe mine aş pleca, aş lua Omul de mînă şi m-aş strecura pe porţi la Otopeni şi m-as duce departe, la două ore cu avionul depărtare, să cobor într-un loc nou frumos răcoros în care să mă pozez cu toate gardurile şi să mănînc orice-ar avea ei bun să-mi dea. Din toate motivele astea am strîns ochii tare tare, mi-am scremut bine amintirile şi-am făcut nu un ou, ci un top. Cu destinaţiile mele preferate, în ordinea amorului pe care mi l-au provocat în retină, în suflet, în cerul gurii şi-n materia cenuşie. Cine ştie, poate vă mai dau idei.

Aşadar, topul topului crema cremelor vârful de lance fericirea absolută esteeee:

1. Coasta de azur (deşi mîncarea n-a fost nemaipomenită, peisajul m-a tatuat pe dinăuntru cu dragoste pentru locurile cu pricina. Mai vreau cel puţin o dată în viaţa asta).

2. Lisabona cu împrejurimile plus Porto (aproape la egalitate cu Coasta de Azur, aici mi-a plăcut mai mult mîncarea, atmosfera, lipsa de aglomeraţie, relaxarea)

3. Paris (pentru că am fost de multe ori şi tot mă mai gîndesc la el ca la un necunoscut frumos, pentru că aici am fost mireasă în metrou acum doi ani pe vremea asta, pentru că aici ne-am lăsat fotografiaţi cu necunoscuţi care ne-au cîntat marşul nupţial)

4. Roma (mîncare nemaipomenită, cartiere neştiute foarte pitoreşti, veselie mare, aglomeraţie cam la fel, cam murdare zonele turistice, dar e obligatoriu de văzut în viaţa asta)

5. Thassos (unde şi plecam peste fix o lună, pentru că aici am învăţat în 2005 să iubesc fructele de mare, pentru că aici m-am scăldat în cele mai curate ape şi aici mi-a intrat în slip cel mai fin nisip). Vă raportez în septembrie dacă dragostea noastră a supravieţuit trecerii anilor.

6. Praga (un mare plus pentru grădina zoologică şi pentru cîrnaţi şi sosurile cu bere)

7. Barcelona (pentru mîncare, pentru Gaudi, pentru vîntul cald şi mai ales pentru churritos con chocolate aiaiaiaaaai)

8. New York (pentru că e foarte diferit şi prea departe, nu am poze cu el pentru că-n 2001 cîn am fost eu ultima oară acolo, nici aparat pe film n-aveam d-apăi digital, ehee ce vremuri)

9. Amsterdam (pentru că am stat pe o barcă romantică, pentru că ne-am încălzit cu space cookies şi ne-am îngropat sub metri de zăpadă)

10. Nessebar (of, despre el nu prea am apucat să scriu, am fost o dată acum mulţi ani, apoi am revenit ca să mănînc midii, un loc pitoresc numai bun pentru un weekend prelungit)

11. Budapesta (pe vremea aia, nu aveam blog, aşa că n-am ce link să vă livrez aici, dar îmi aduc aminte că ne-au ajuns 4 zile să mîncăm bun şi ieftin şi să bifăm tot ce era de bifat)

12. Sicilia (aici am petrecut cel mai groaznic revelion din viaţa-mi, dar n-a fost vina locului, care mi-a plăcut destul de mult, am în plan să revin).

13. Litoralul bulgăresc (deh, aici e deja de notorietate ce opinie am)

14. Milano (cam mic, bun pentru cumpărături, dar pe vizitat nu mi s-a părut foarte ofertant) şi Venezia (nu, sorry, nu m-a dat pe spate), dar Lacul Como şi împrejurimile mi-au plăcut mult.

15. Antalya (aici am fost în 2004 la un all inclusive, nu ştiu decît că mîncarea a fost foarte bună şi hotelul curat, altceva nu prea am vizitat, a da, Aspendos, foarte frumos)

16. Viena (rece, prea albă, o salvează puţin ştrudelul cu măr şi sos de vanilie, dar numai puţin)

17. Londra (nu mi-a plăcut mai nimic din Londra, dar asta s-a întîmplat probabil pentru că am stat o singură zi, departe în 2007, a fost întunecat, frig, alergătură… acuş mergem din nou, şanse mari să urce în top)

PS: Da, eram blondă şi extrem, exagerat de dezorientată-n viaţă

18. Istanbul (aici chiar nu mi-a plăcut, sorry, nope, miros urît, femei umilite, mizerie, deloc pe gustul meu)

Asta e topul meu. Ne rămîn de parcurs Croaţia, Serbia, Bruxelles cu Bruges cu tot, Germania, Scoţia, Irlanda, Sudul Frantei, Spania… şi mai ce? Ce alte locuri minunate mai pot fi călcate de condurul regal?

Ana, Andrada (că tot revii din Thassos acuş), Camelia, Bogdana, Mara, Florin, voi unde v-aţi întoarce chiar acum? Aş vrea să văd un top 3 şi la voi, mai dăm idei lumii leşinate de căldură…

Haidem, haidem, la făcut bagaje măcar cu mintea, dacă nu şi cu geamantanele…

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

87 comentarii

  1. Yuhu!! Ce frumos!! Am cateva din lista ta nebifate si unele le voi bifa, sper cat mai curand! Ohhh, ce ma bucur ca pe listuta e si Irlanda!!! Va asteeeept!

  2. 1. Praga, Cehia – oameni foarte frumosi, atmosfera relaxata, ceasul astronomic.
    2. Malmö, Suedia – farul din port, corabia de pirati, cerul vesnic alb, 18 grade in luna lui Cuptor.
    3. Napoli, Italia – peisaje mirifice, mafioti :P, Vezuviu cel impadurit.
    4. Mellieħa, Malta – Autobuzele antice si minuscule, oameni veseli, curatenie, albastrul marii.
    5. Budapesta, Ungaria – Pentru ca iubesc podurile.
    si-ar mai fi…

    • Suedia si Malta, deci. Ok, punem pe lista. Desi cred ca pina in Suedia ne rupe transportul la portofel, nu?

    • Eu am facut un tur mai amplu in anul in care am fost in Suedia,am zburat din Varsovia, pretul a fost f bun! Acum insa depinde si cat de dispus(a) esti sa zbori cu o companie low-cost.

    • hmmm, desi patriotismul meu pentru tara de adoptie urla acum ca ne consideri capitala alba si rece :D, trec peste si zic despre Malta ca, daca n-as locui in Austria, exact intr-acolo mi-as face bagajele si m-as muta :D, chiar si numai pentru caperele si rosiile lor uscate la soare :D.

    • ps: si pentru pastizzi si pentru apa aia incredibil de albastra din mare, unde am inotat pana m-am incretit ca o pruna uscata 😀 si pentru autobuzele lor vechi si pitoresti si pentru… ah, pentru atat de multe!

    • buna! noi am zburat la inceputul lui decembrie 2010 la Stockholm cu Austrian Airlines cu 150euro/pers, cu escala la Viena si ce i drept la ore mai putin prietenoase ( cred ca din acest motiv zborul a fost la pretul respectiv); am plecat din Bucuresti la 6am si ne am intors acasa in jur de 24:00- 1am ( a avut o mica intarziere). zborul in sine a fost fara probleme; ne a placut cu Austrian, mai ales cand au preturi mici 🙂
      p.s. Stockholm in iarna, inainte de Sarbatori e de poveste!

    • Of, promisesem ca nu mai zbor cu low cost… o sa investighez si austrian airlines, cumva aveam impresia despre astia ca sint dintre cei mai scumpi…
      Zazuzo, ma uit la filmuletele tale cu Viena, parca nu mai pare asa rece…

    • sa stii ca eu zbor mereu cu austrian pentru ca sunt mai ieftini ca fly niki de exemplu :D. ma rog, nu 100%, dar in 95% din cazuri da. in ultimul an am zburat doar de doua ori cu niki, in rest de multe, multe ori cu austrian, fie viena-bucuresti, fie viena-frankfurt, de ex. si awwwww, ce dragut pt filmulete 🙂

    • Malta e un MUST!! Si merita vizitate toate cele 3 insule. Ma rog, Malta si Gozo, care-s locuite (pe plaja insulei Comino s-a filmat Laguna albastra – prima varianta). E o minunatie! cam scumpa ce-i drept…
      Suedia – sunt de acord cu Charmise. Vara e superb! Se intuneca pe la 12-1 noaptea si se lumineaza pe la 3 dimineata. Neaparat jaluzele la camera 🙂
      Bosnia – e un paradis salbatic, dar cu drumuri foaaaaaarte bune, surprinzator! Canionul Tarei, musai de vazut, eventual includeti si raftingul pe Tara.
      Muntenegru – peisajul e minunat. Preturi bune. Nu ma pronunt dpdv culinar – eu din meniurile lor n-am inteles decat ca hamburgerul e mancarea nationala.
      Germania – Rothernburg ob der Tauber: plin de istorie, romantic, un kaiserschmarrn de lingi pe degete

      hmmm…trebuie sa-mi iau concediu urgent!

    • Si eu tot cu Austrian am plecat de cateva ori in Suedia! Sunt super ok si ca pret si ca tot~! Dus intors Stockholm am dat 181e 🙂

  3. in ce perioada a anului ai fost in roma? eu as vrea sa merg intr-o mini excursie la inceputul lui septembrie, dar am auzit ca e inca prea cald atunci…

    • La Roma am fost in octombrie 2005 (a plouat mult), in august 2007 (a fost ok, deloc prea cald, deci cred ca in septembrie poate sa fie si mai bine) si in martie 2010 (cald si frumos).

    • Eu am fost pe 15 Martie (temperatura ideala) , 26 septembrie (temperatura ideala), 6 Iunie (caldut :P)

  4. Mi-e greu sa fac un top…undeva sus pentru mine sunt Coasta de Azur (sa stii ca eu chiar am mancat bun acolo, imi amintesc un creme brulee demential), Budapesta, Istanbul-ul cu contrastele lui, Antalya (sunt multe lucruri de vazut in zona, amfiteatre & temple antice, al doilea canion ca marime din lume, unde se face si rafting, satucurile traditionale turcesti), Creta lunii noastre de miere, Sozopol-ul care mi-a intrat in suflet de cand l-am vazut prima oara; tot in Bulgaria in place si Varna, e un orasel cu un centru foarte pitoresc, chiar merita vazut; Salzburg-ul – un oras foarte romantic, desi a fost extrem de frig (in iunie!), Valencia, Barcelona – in toate m-as intoarce cu drag. Nu as reveni decat silita de circumstante la Viena, Roma…Ca sa bagam si tara noastra in seama, la noi m-am simtit foarte bine la Sighisoara, la Paltinu…cred ca conteaza si starea de spirit pe care o ai cand ajungi undeva si asteptarile pe care ti le setezi. Sper sa descoperim si alte locuri minunate! Sa ne spui si noua unde va cazati pana la urma in Thassos! Kisses

    • Am facut rafting in Antalya dar mi s-a parut foarte boring, nu ne-or fi dus aia pe unde trebuie…
      In thassos cred ca vom sta la o pensiune in Potos, miine confirm si anunt!

  5. asa…de bifat sunt 99% bifate….new york ma asteapta inca 🙂

    nu rata 1.Toscana si Provence….
    2.Antwerpen,Bruges,Gent
    3.Algarve cu ale ei nisipuri albe

    🙂 spor la plimbari

  6. Buna printeso,

    Remember me? Te urmaresc de ceva timp, dar e prima oara cand scriu un coment; prima oara e mai greu 🙂
    Macar o data in viata merita sa incerci Africa ( Tunisia, Maroc), macar pentru diferenta culturala, pentru Sahara, pentru multitudinea de arome etc
    Numai bine!

    • da, recomand mult maroc (marrakech in principal).
      din romania ajungeti cu aer lingus la londra stansted, de acolo ryanair pana la marrakech, 3 ore, unde dati peste un bucuresti clar dpdv al taximetristilor si al mizeriei, insa cu un farmec extraordinar, o lume araba dar nu inchisa, preturi mici si papa…..pfff…….

    • Tunisia este superba dar in sezon estival! De mers in Port El Kantaoui …si mai ales optionala in desert!

  7. 1. Croatia -superba
    2. Muntenegru- daca tot o sa fiti in zona:) . Iti recomand sa mergi cat mai repede in Muntenegru, pana nu devine prea comenciala – si nu ratati muntii din Muntenegru:)
    3. Kefalonia & Lefkada-pentru apa lor albastra

    • Am inteles, pai poate la anul ne facem vint in directia cu pricina, ca anul asta nu mai e loc deloc! 🙂
      Ms, O.!

  8. Uau…stiu ca ai vazut ceva,nu gluma…eu cand sunt amarata,imi fac bagajele intotdeauna pentru Australia…sa ma duc in Bondai Beach si sa mananc coaste de porc cu un cutit infipt in ele:))
    Sa stii ca tocmai ce m-am intors din Thassos,frumos, dar nu m-as mai duce in viitorul apropiat.
    Unde te cazezi in Thassos?

    • Aaaoleu, asa departeee! Pai numai drumul cu avionul si e gata concediul meu! 🙂
      ce nu ti-a placut in thassos? si mai ales, unde ai stat?
      eu am ochit o pensiune cu apartamente in Potos (noi mergem cu mamele, deh..)

    • Am stat in Potos,la apartamentele Christin.Nu a fost o alegere buna pentru noi,noi insemnand doi adulti si doi copii.As fi avut nevoie de curte/gradina,pentru ca fetele mele adorm la 9 seara,in timp ce noi doi am sta la un pahar de vin si la discutii…Asta nu mi-a placut,apartamentul avea o veranda penibila,care dadea inspre parcare (desi eu am mentionat in mailurile trimise catre grec ,ca am nevoie si ca vreau curte).Nici inauntru nu era cine stie ce si nu a fost chiar asa de ieftin (65 in iunie-70 in iulie).In rest mi-a placut,dar nu intr-atat incat sa freamat de nerabdare sa ma intorc.Foarte aglomerat in Potos si destul de scump.Mie personal mi-a placut mai mult pe continent,am stat acum catva ani intr-un sat de pescari,Vourvourou se numeste (este pe Sithonia),unde cazarea a fost net superioara si mult mai ieftina.
      Am scris cate ceva la mine pe blog despre plaje si mancare,daca ai timp uita-te, poate te ajuta cu ceva…

  9. Fiordurile norvegiene + Alesund + Preikestolen, Rusia (Moscova, Sankt Petersburg) si tarile baltice (Tallinn, Riga, Vilnius) unde ajung si eu peste vreo 10 zile, deabia astept, Irlanda neaparat, dar nu doar pt Dublin, ci pentru peisaje si Giant’s Causeway, Cracovia care am auzit ca e minunata, Luxembourg – cocotat tot pe stanci, Lucerna si Rheinfall in Elvetia (sper la anul), Canal du Midi si castelele Loirei, Heidelberg… astea doar prin Europa, o parte…

    • Oho, ce multe mai avem de vazut, excelent! Ma temeam c-am bifat ce era mai grozav, dar vad ca mai e ditamai piscina de explorat… Thx!

  10. Lisabona, oricând, oricum, la orice oră din zi și din noapte!
    Toscana, pentru lumina fabuloasă, într-o vacanță prelungită cu prieteni dragi.
    Provence, să stau iar într-o vie și să ne facem praf în fiecare seară cu vin mirosind a levănțică, lângă o bucată de brie…
    Stockholm, o plimbare printre miile de insule, în răcoarea verii…
    Of, sunt atât de multe locuri unde m-aș duce și tot duce: Paris, Roma, Londra, Amsterdam…

    • Pai avem vreme, C., incet incet, le luam la rind pe toate, apoi din nou si tot asa…

    • Astea erau din lista celor deja vizitate, dar am o lista luuuunga inca nevizitate, ohoho! Mâine plecam in Macedonia, la lacul Ohrid, in octombrie la Porto, via Madrid (din nou), in iarna as vizita o tara mai calda (ma bate gandul sa merg in Tenerife sau Seychelles), iar la anul o America de Sud (e un vis mai vechi de-al nostru sa ajungem pana in Tara de Foc). Au ramas Irlanda, fiordurile din Norvegia, Bruges, Cinque Terre… mai vrei? 🙂
      Si da, Londra mai merita o sansa, si eu zic asta!

  11. 1. Viena – oraşul în care trăiesc acum, pentru diversitatea culturală, pentru oamenii frumoşi veniţi din toate colţurile lumii şi pe care am avut norocul să-i întâlnesc, pentru Aperol- şi Hollunderspritzer :), pentru toate posibilităţile de petrecere a timpului liber, pentru sentimentul de siguranţă şi fericire pe care mi le inspiră în fiecare zi. Oriunde m-am dus, tot aici m-am întors cu cea mai mare plăcere.
    2. Istanbul (şi Turcia în general) – în primul rând pentru mâncarea pe care nu a reuşit s-o egaleze nici o alta până acum…
    3. Berlin – pentru locurile verzi şi multele ape, pentru pieţele de Crăciun…

    Şi povestea merge mai departe, de-abia aştept să am şi eu o listă lungă precum a ta 🙂

  12. NU pot sa cred ca nu ai pus nicio destinatie de vacanta din Romania. Iti garantez ca sunt locuri mult mai frumoase aici, la noi, decat spre exemplu’ mult prea aglomeratul New York.. 🙂

    • Table, pentru Romania o sa fac un post separat. Din pacate, nu am calatorit suficient in tara, dar am de gind sa remediez in anii ce vin.

  13. Ce bine ca e si Nessebar-ul pe lista! in Acolo ne ducem noi cateva zile in septembrie! Am mai fost ’95 pentru o juma de zi si ii pastrez o amintire frumoasa.

    Topul meu:
    1. Toscana pentru peisaje si atmosfera atemporala, pentru mancare si vin, pentru lumina.
    2. Praga – pentru rafinament, frumusetea orasului. Pentru mancare si bere.
    3. Bruxelles, Bruges, Anvers, Ghent – ca n-ai cum sa nu le vezi deodata – pentru scoici, ciocolata, inghetata, cladiri, bere, cer flamand (a nu se intelege infometat :)) e vorba de ala de nu e valon) Bruxelles – o nota in plus pentru viata din el si forfota si atmosfera cosmopolita.
    4. Cancun – pentru plaja si nisipul alb, marea turcoaz, margarita, trabuce, mariachi, palmieri, iguane, vant cald, exotism.
    5. Portsmouth, Anglia – pentru flori, cladiri, nori, bere, iarba verde si nuntile de la tara. Tot aici si Bosham – un sat fermecator.
    6. Londra – pentru opulenta si maretie.
    7. Paris – pentru tot ce reprezinta el.
    8. Sozopol – pentru casele din lemn, fructele confiate, curatenia din restaurante, golfurile stancoase si fermecatoare.
    10. New York – pentru cat de liber te simti acolo
    11. Miami – pentru Ocean Drive noaptea si cafelele cubanezilor. pentru fructele de mare, omg!

    Ar mai fi, dar astea sunt cele mai dragi mie si m-as intoarce oricand la ele.

  14. Ah, Thassos – THE lovely!!! Unde mergeti mai exact? Ca sa vin cu tolba de recomandari 😛

    Si Romania nu e in topul tau? :))))
    Eu am scris putintel despre Sulina, despre ce tristete bantuie acolo in locuri atat de cochete si cosmopolite altadata, despre cum avem niste diamante inca vii (Delta) si ne batem joc de ele, insa era sa fiu trimisa mai la origini asa(adica in Grecia :)))) ) pt ca nu-mi prea stimez tara… Oh,well! :))

  15. ma execut si eu asap 🙂 deja ma manca limba sa adaug si eu cateva la lista ta, desi inmare parte sunt de acord, cu mentiunea ca acolo unde nu-s nu am fost :)))

  16. In Thassos am fost anul trecut la un hotelut superb, in Skala Potamia. Am vazut toata insula sau aproape toata, mi-a placut enorm. In august merg a doua oara la Praga, un oras ca un vis, cu concerte de muzica clasica, cu auditie perfecta, cu atmosfera ireala, atragator ca o fata tanara, gatita pentru petrecere. Iar de curand am fost la Sveti Vlas, Bulgaria, unde va recomand sa mergeti cu incredere, daca vreti liniste si verdeata multa pe malul marii. As fi vrut sa merg si in tara, dar de fiecare data prefer sa fiu sigura ca nu-mi stric concediul!

  17. trebuie sa bifezi neaparat Peru ( apropo e pe wishlist-ul meu de vreo 4-5 ani) si Mexic ( oamenii sunt super!!!)

    si daca apuci sa ajungi in Peru inaintea mea, sa-mi trimiti poze ca sa ma motivezi 😀

  18. hello!

    Ce face nerabdarea din om 😛

    Nu pot sa fac top, pot sa recomand ALEATORIU:

    Malta (merita din plin vacanta de 10 zile), Irlanda (cu oameni frumosi, veseli si pe chill si cu peisaje super la countryside), Suedia (eu am fost anu’ trecut in decembrie – am prins un Red Ticket la Austrian si biletul a fost chiar ok – 150 EUR cu escala undeva 😛 nu mai tin minte) , Slovenia (o surpriza foarte placuta) , Spania (Valencia e f. tare …mai am in plan Sevilla , Zaragoza, Tara Bascilor :D) si…se pune si Maramuresul cu oamenii molcomi, cu accent?!?! si mancarea ca-n povesti? 🙂

    mda…. I need more money to „do” more travelling 🙂

    O seara faina!

  19. Londra e faina, sigur o sa iti placa DAR numai daca o vei vizita cand e soare…deci neaparat de revenit aici cand e soare…altfel vei ramane cu aceeasi impresie ‘gri’.
    Definitely Bruges de vizitat – e superb! Mie mi-a placut mai mult decat Parisul. Poze cu Bruges aici – just to get a taste of it! http://www.facebook.com/media/set/?set=a.104877732920204.8823.100001939333161&l=f99b22452d&type=1
    Disneyland – chiar si la varsta noastra! 🙂
    Corfu – am fost acolo doar ptr o zi, am facut o excursie de o zi din Albania in Corfu, dar mi-a placut mult
    Sardinia – o sa pot sa iti spune mai mult dupa ce ma intorc din honeymoon, insa la cat m-am documentat, va fi super!

  20. Elvetia, neaparat Elvetiaaaaaa!!! (Nr 1 la mine in top, dupa care se claseaza Spania, Germania, Danemarca, Suedia, Franta (am vazut doar Evian), Ungaria ).
    In Croatia am vizitat mai toata coasta Adriatica, plajele erau formate din pietris, nici un fir de nisip, insa apele de culoare turcoaz sunt incredibile de frumoase). Split si Dubrovnik nu trebuie sa le ratezi si insulele (spre ex Krk, sau parcurile nationale )…

    Scotia este misto, eu lucrez acolo…. eu insa as vizita mai degraba Tara Galilor si Iralnda, Islanda si Finlanda, New York si Noua Zeelanda/.//si multe altele…

    Nici mie nu mi-a placut Milano, insa Lacul Como si Trieste sunt mult mai pitoresti.

    Peste cateva zile voi vizita din nou Berlinul si Polonia (Cracovia- Varsovia), sper sa imi placa muuuult!

  21. Printesa, subscriu la Lisabona, noi am fost cu o saptamana inaintea ta si citindu-te nu-mi doream nimic mai mult decat sa mai fi fost acolo.
    Si te rog eu mult mult de tot sa nu ratezi sudul Spaniei:
    – Granada – cu magicul Alhambra si misteriosul Albaizin. Acolo am vazut cel mai frumos apus de soare din viata mea.
    – Sevilla, unde noptile au aroma de portocali infloriti, in fiecare piateta auzi o chitara si flamenco-ul este mai pasional decat oriunde.
    – Cordoba cu moscheea in care pierzi usor jumatate de zi, cu strazile ei inguste si umbroase si casele albe aproape ingropate sub florile colorate.
    – Cadiz, vechiul port acum uitat si saracit dar cu o atmosfera unica.

    • sunt de acord, Spania este superba si oamenii sunt amabili si deschisi! eu locuiesc in Madrid de aproape 4 ani , am vazut mare parte si din tara, desi mai am Galicia si Asturias , Barcelona nu prea ma tenteaza…

  22. Scotia rules 🙂 Lacuri, castele, orasele in care nicio casa nu are aceeasi culoare, ocean, campie, deal, stanca, lovely people, lovely food, you name it. Noi intre timp pregatim bagaje pentru Sozopol 🙂

  23. pffffff, ia ca ma manaca si pe mine deshtele sa scriu: de Malta am zis mai sus :), apoi Serbia (bai, sunt ai mei, e drept, dar m-au impresionat tare, Novi Sad-ul e un mare MUST SEE), Slovenia (altii faini), Baton Rouge & New Orleans (oh, yeah, baby! noi am prins si Mardi Gras acolo, nebunie!), Austria dincolo de Viena si Salzburg (si ele, dar zau, tre sa iasa lumea sa vada si ce mai e si prin jur), Berlin (cat de fain orasul!), Marburg (oraselele mici din Germania sunt faine de tot). I hated England per ansamblu (am o prietena care ma va cafti pentru asta :D), Roma bleah. Fuerteventura ok, Creta jegoasa, dar ok pentru un sejur fortat… cam asta imi vine in minte acuma…

    • upsi. am apasat enter din greseala. continuare:
      recomand site-ul airbnb.com pentru apartamente peste tot in lumea asta. sunt sigure, cu preturi pentru toata lumea si cu proprietari care sunt dornici sa te faca sa te simti ca acasa.
      stiu ca sunt multe alte siteuri de genul asta dar mie asta mi-a placut cel mai mult si pe asta il folosesc.
      vacanta placuta!!!

  24. No, mai munceste daca poti! Cu asemenea vise-n suflet!
    Pai da, zic si eu, clar, ca toata lumea-i de vizitat. Sunt atatea locuri minunate in lumea asta ca, oricat am vrea, nu ne-ajunge viata pentru a le vedea. Un top, e tare greu de facut.

    M-am amuzat mult pe seama blondului regal, din poza londoneza… 😀 Bine ca s-au linistit lucrurile!
    Si da, Anglia merita. Dar cred ca depinde de perceptia fiecaruia.

    Zi faina!

  25. Daca e cu topuri externe… Hai sa zic si eu:
    – Praga – locul unde vreau sa ma retrag la pensie. Am pus deja ochii pe-o casutza in Hradcany, la capatul unei alei pietruite, sub castel, in spatele ambasadei americane…
    – Londra – locul unde-as vrea sa lucrez macar un an; in Piccadilly, de preferinta. E atita dinamism, atita viata acolo, incit nu te poti simti decit inspirat. Si-as vrea sa locuiesc intr-una din suburbiile din nord (Croydon, poate?), iar seara sa ma duc sa beau o bere locala la Postal Office (cel mai tare pub in care-am intrat) sau la White Hart…
    – Sables d’Olonne pe coasta normanda a Atlanticului. Acolo as vrea vacante. Multe vacante leneshe, fara zarva de turisti, deci undeva-n aprilie sau octombrie, cu mareele Atlanticului venind si plecind, cu plimbari de dupa-masa pe chei, printre barci, catre far, cu pétanque la intrecere cu pensionarii si fruits-de-mer la apusul soarelui la o terasa… (mama, da’ ce poetic m-am facut!)
    – vara as fugi undeva pe valea Loirei, intre Lyon si Cluny, intr-un satuc cu ziduri naruite de piatra pe post de garduri si peluze tunse impecabil. Si-as sta si-as citi si-as scrie…
    Cam astea-s reperele mele europene. Heh, merci ca m-ai facut sa visez frumos, printesa!

  26. Am uitat de India, cum am putut! Neaparat sa o treci pe lista….eu am ajuns doar in nord, dar imi doresc sa vad si sudul….si Venetia, superba….cea mai romantica vacanta 🙂

  27. Am fost impresionata de Insula Maui (Hawaii) si Zakynthos, Grecia este cea mai frumoasa insula greceasca, Stockholm si in Filipine plaja Boracay si vulcanul Taal

  28. frumos…
    1. Cape Town – de nepretuit…munte, mare, alb, negru, local, international, scump, ieftin, fete, baieti, locuri pentru zi, locuri pentru noapte, nunta pe Table Mountains, animale, ocean etc…
    2. Toscana – de neegalat…peisaje la care tot exclami, vin de exceptie, oameni, turisti diferiti, castele, mancare cu putine ingrediente, f. buna de fiecare data etc..
    3. Rio de Janeiro – interminabil…soare, oameni calzi, plaja, cartiere diferite etc..

    si ar mai fi Venetia, Sintra, Liverpool, Sf. Gheorghe…
    dar stii cum e, fiecare loc cu bucuriile lui legate de sufletul si dispozitia ta

    vacante extraordinare !

  29. Frumos ca ai inclus New York! (iti atrageam eu atentia daca nu il puneai pe lista:) Trebuie sa ajungi si la San Francisco! In Europa mi-a placut mult Olanda, interesanta tara si oameni. Te-am pupat, d-na M!

    • Dap, e si SF pe lista, clar! SI la New York mai vin, asa ca sa fii pregatita, binee?

  30. Andrada nu e in Thassos, ci a clacat, n-a mai rezervat nimic, n-a mai vrut sa auda de vara, mare, soare, s-a suit impreuna cu sotul in masina si au tot cutreierat (aproape) fara tinta pana s-au oprit in St Martin, undeva in muntii Salzburgului, unde sta acum la liniste si (cam multa) racoare, muuuuulta verdeata, castele austriece si snitzel & strudel.

    Ehee, uite ca la asta nu te asteptai 😀

  31. Nu ma dau in vant dupa destinatiile exotice, ma duc sa vad locuri cu istorie, sa ling o piatra, o coloana ceva..drept pentru care m-am vajait in locuri care-mi puteau satisface aceasta pofta. Sa purcedem deci cu topul:
    1. Luxembourg- o fi din cauza ca seamana aproape pana la indentificare cu orasul meu, Sibiul
    2.Bruxelles- daca tot vizitezi Bruxelles, ia trenul pana in Luxembourg , peisajele sunt incredibile, caprioarele se uita la tine , cum treci cu trenul.
    3. Trier- mic, il vizitezi in doua ore maxim, cu tot cu statul prin cafenele, dar are lipici maxim
    4. Aici nu mai vorbim de orase ci de tari , ca orase ar fi prea multe 🙂 -Suedia ( casa mea de-acum), oameni calzi , prietenosi , peisaje de vis, aer curat .Mai ales daca vii direct din Bucuresti , simti diferenta imediat .Un minus, mancarea …grea ! Daca te ai bine cu pestele , esti salvata 🙂
    5.Italia= mancare buna, istorie pe saturate
    6.Franta= scump, dincolo era mai ieftin.
    In rest mi-au mai placut : Spania , Austria , UK , Danemarca , Germania, Bulgaria.
    Nu m-au impresionat : Turcia ( istorie multa , dar mi-era cam scarba , aveam impresia ca vad jeg peste tot ), Egipt ( piramide, sfinx, croaziera pe Nil, temple…minunat , dar daca iesi din grup , te expui tuturor riscurilor posibile ), Dubai ( shopping? no thanks! ) si pe ultimul loc ….Bali !
    Am stat acolo 2 saptamani , nu mi-a placut nimic in afara de mancare. Peisajele idilice , nu mi s-au parut idilice, plaje pline de cioburi ….dezamagire maxima.Anul asta incerc Thailanda si Peru.

    P.S. Printeso , sunt sigura ca omul e cel potrivit ( treaba de ieri ), ziceam ca a aparut acum 7 luni , cred . Ca nu stiu daca-s 6 sau 7 , cert e ca ca-l simt langa mine de o viata .

  32. Am fost recent in Austria si mi-a placut foarte mult. Totul este organizat, curat si pus la punct. Totusi o vacanta intr-o tara latina ma atrage ma mult din cauza ca este mai vesela si plina de energie. Am scris si un articol detaliat despre experienta mea in Austria (cazare, preturi, obiective, atmosferta, etc):
    http://roxandrei.ro/calatorii/vacanta-in-austria/
    Voi reveni in acesta tara in vacanta de iarna pentru schi.

  33. Buna,

    Eu si sotul meu avem in plac sa plecam 7 nopti si sa prindem si revelionul undeva prin Europa. Problema e ca nu stim unde suntem foarte nehotarati.
    Nu vrem nici sa inghetam de frig, dar totusi sa mergem undeva si sa vedem farmecul acelui loc, e cam dificil cred iarna de ales o destinatie. Ma gandesc ca daca aleg vreun oras poate iarna nu e la fel de frumos ca in alt sezon.
    M-am gandit la Praga, Barcelona, Viena, Bruxelles, Istanbul.
    In Roma si Florenta am fost in vara, deci se exclud pt iarna aceasta.
    Aveti ceva sugestii?
    Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *