Ce se mănîncă bun la Lisabona

Am amînat postul ăsta nişte zile (deşi unii dintre voi au făcut pressing puternic pentru publicarea lui cît mai degrabă) ca să las să mai treacă ceva vreme după vacanţa la Lisabona şi să-mi pot aduce aminte de farfuriile pline din ea fără să-mi dea lacrima-n colţul stomacului. Acum însă-s pregătită să vă arăt ce-am turnat pe gît dimineaţă, prînz şi seara la Lisabona, plus gustări, băuturici şi alte delicatesuri. Nu citiţi dacă vă ştiţi flămînzi sau pofticioşi. Sau mă rog, o faceţi pe proprie răspundere. Eu sînt reporter de formaţie, aşa că raportez fără milă.

Zic din capul locului că n-am căutat cele mai ieftine locuri să mîncăm, nici n-aveam listă de recomandări de-acasă. Am fost turişti şi ne-am comportat ca atare: cînd ne-a plăcut un loc şi ne era foame, ne-am aşezat să mîncăm. Singura excepţie a fost cu celebra cocătorie Pasteis de Belem, către care ne-am dus special să gustăm minunăţiile.

Începem cu ele, că par să fie faima de vîrf a gastrononomiei lisaboneze. Se găsesc peste tot (Lisabona, Cascais, Sintra, Porto), în toate cafenelele, patiseriile şi în unele restaurante, la preţuri între 0.85 şi 1,20 euro bucata. Sînt de dimensiunea unui măr mic. Vorbim despre un foietaj subţire de tot, asemănător cu cel din ştrudelul nostru cu mere, în care stă cuminte o cremă cu ouă, lapte şi zahăr. Deasupra au o crustă caramelizată sun formă de pete mai închise la culoare, e doar crema ceva mai bronzată de la ventilatorul cuptoarelor, nu e nici un ingredient suplimentar acolo. Se mănîncă fie calde, fie reci, la cafea sau ca desert, simple sau presărate cu zahăr ori scorţişoară. Nu-s bune peste tot, unele au fost chiar atît de rele că n-am putut trece de prima îmbucătură.

Multă lume zice că cele mai bune-s cele de la Pasteis de Belem, cea mai renumită patiserie specializată în Pasteis. E departe de centrul Lisabonei, mergi cu tramvaiul vreo 5 km pînă în cartierul Belem, unde oricum e de mers pentru Torre de Belem, un turn de apărare care trebuie musai vizitat şi pe dinăuntru.


Patiseria asta e uriaşă, are vreo 5 săli măricele, se produc peste 12.000 de pasteis pe zi, poţi cumpăra una sau două sute, le poţi ronţăi acolo la masă ori le poţi lua la pachet pentru a doua zi dimineaţă.

Noi am luat 6 cu gînd să le mîncăm în apartament, dar le-am devorat pe loc la o bere, aşa că pentru acasă am mai luat o tranşă. Costă 0,95 euro bucata.

Iată-le:

Mie nu mi-au plăcut astea cel mai mult, ci cele de la Cafe A Brasileira, una dintre cele mai vechi cafenele din Lisabona. E în centru, pe Rua Garett 120, în Chiado. Aici un pasteis costă 1,20 euro. Foietajul e ceva mai puţin unsuros ca cel din pasteisurile de Belem, crema e ceva mai moale şi mai puţin dulce. Ce e nemaipomenit la pasteisurile astea e că au un gust foarte simplu, de cremă de lapte şi ou, cu un dram de gust de caramel din crusta cea bronzată.

(bronzată e şi mîncăcioasa, însă nici pe departe la fel de apetisantă)

Celelalte dulciuri nu m-au impresionat. Am gustat tot soiul de tarte cu ou, cu nucă de cocos, foietaje cu migdale şi creme de fructe, chec cu fructe confiate şi bezele aromate, dar nu-s cu nimic mai bune decît ce găsim pe la noi prin patiserii, ba dimpotrivă.

A, bun a fost şi-un flan de caramel, vă recomand să gustaţi măcar într-un loc.

Şi o budincă de orez, mi-a adus aminte de bunica mea Sofia care nu mai e, şi care-mi făcea ceva asemănător, moale, aromat, pfuuu, o nebunie.

Dada, şi tortul de nucă, uf, era să-l uit tocmai pe el.

Un desert costă între 2,5 şi 5 euro, în funcţie de restaurant.

Aşa, revenind la lucruri serioase, noi avem o relaţie aproape sexuală cu fructele de mare. Le iubim şi-am face amor cu ele la fiecare dejun. Aşa că dacă tot ne-am dus în Portugalia, am dat iama în farfuriile pline de cozi şi picioruşe, nu ne-am atins de porc sau vită. Unde ne uitam în jur vedeam zeci de americani devorînd cu furculiţa şi cuţitul hamburgeri cu cartofi prăjiţi sau pizze cu salami. deh, ca dacă tot vii în Portugalia, barem să mănînci tot ce mănînci la Burger king, nu?

Aşa. Cum te aşezi la masă, chelnerul îţi aşază pe masă antreuri. Pîine, nişte chestiuni care arată ca mai jos şi cutiuţe cu unt, pastă de cod şi cîte-o rondea mică de brînză. Atenţie, tot ce atingeţi se va regăsi pe nota de plată de la final. Fiecare porţie de pîine (o chiflă sau 2-3 felii) costă cam 1 euro, fiecare cutiuţă dezvirginată şi fiecare pane atins vor încărca nota cu încă 1 euro. Merită să gustaţi din fiecare, nu ştiu dacă merită să vă umpleţi stomacul cu ele la fiecare masă, e păcat de spaţiul care poate fi umplut cu nişte creveţi, de exemplu.

La antreu, noi am luat aproape de fiecare dată creveţi. Restaurantele specializate pe fructe de mare vînd creveţii la kilogram. Alegi dimensiunea, spui cîte sute de grame vrei şi aia primeşti. Creveţii medii costă cam 40 de euro kilogramul, cei king ajung la 80 de euro.
Găseşti şi la farfurie, dar costă cam 10 euro porţia (congelaţi) şi peste 12 cei proaspeţi. La porţie vin cam 6-12 creveţi, în funcţie de local.

Aştia-s la cuptor, în sos.

Am mîncat şi fierţi doar cu sare, serviţi cu sos de maioneză, dar nu ne-au dat pe spate.

La grătar.

Cu sos dedicat de ulei cu usturoi şi vin.

Congelaţi, apoi la cuptor.

Noi preferăm creveţii alio oglio, adică la grătar sau în tigaie, cu ulei de măsline, vin şi usturoi.

Ne-a plăcut şi o caracatiţă fiartă, servită cu ceapă şi ulei de măsline la cuptor.

Am mai mîncat mult peşte la grătar sau la plită, cea mai bună fiind, de departe, dorada. Costă între 8 şi 16 euro porţia şi vine cu legume fierte, cartofi, fasole verde, broccoli. Ne-a plăcut şi bibanul, sardinele (foarte la modă şi puse în meniul zilei la absolut toate restaurantele) nu ne-au dat pe spate însă.

Am gustat şi cîteva ciorbe şi supe, cam 1 – 1,5 euro castronelul, toate dulci din cauza mălaiului pus în ele, cu multă varză, gust de cantină studenţească, dar acceptabile.

Mi-a displăcut complet supa de peşte. gust dulce de la mălai, complet greţoasă.

Ce mi-a plăcut mult a fost tradiţionalul lor cod a bras, sau bacalhau a bras, bucăţi de cod prăjit amestecate cu cartofi prăjiţi în felii ultra subţiri, cu ou. Consistent şi bun, cam 12 euro porţia.

În multe locuri găsiţi meniul zilei, cu preţuri între 12 şi 25 de euro. Conţine, după caz, un antreu şi un fel principal, sau o supă, un fel principal şi un desert. Porţiile însă sînt mici.

Vi s-a uscat gura? Bun, păi în cazul ăsta comandaţi nişte vin. Vino verde se bea la masă în mod obişnuit, poate fi alb sau roşu. Nouă ne-a plăcut mai mult cel alb. Sticla mică are 375 ml şi costă cam 4-6 euro, cea mare are 750 ml şi costă în jur de 8 euro. Noi doi ne-am descurcat bine cu cea mică, vin cam două pahare de persoană. Eu am plecat pe trei cărări cam după fiecare masă, şi n-a fost doar pentru că mi-au plăcut creveţii… 😀

Cei mai buni creveţi i-am mîncat într-o piaţă din cartierul Alfama, cea mai bună dorada într-o cîrciumă de cartier unde totul era la jumătate de preţ faţă de centru.

Ah, închei că mi se face rău de poftă. Vă mai zic numai că de cînd ne-am întors nu gătesc decît creveţi (paste cu creveţi, risotto cu creveţi, creveţi la cuptor), numai că deh, aştia-s congelaţi, ăia erau aproape vii…

Şi cine pleacă primul la Lisabona, să-mi aducă şi mie un pasteis de la Brasileira, că tare bune-au mai fost… Am încercat şi eu să fac, dar n-au ieşit nici pe departe aşa bune. Mai bine mă mai duc o fugă pîn-acolo, aproape că merită sutele de euro pe avion..

Ah, v-am mai spus cît de mult mi-a plăcut la Lisabona?

Pin It

22 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *