Povestea de amor (cu bicicleta) continuă

După ce luni dimineaţa mi-am început drumul către redacţie cu bicicleta într-un gard şi l-am continuat coborînd din şa de vreo sută de ori, la fiecare bordură uriaşă, la fiecare şanţ mai mare decît roţile mele, la fiecare maşină parcată pe pista de biciclete şi la fiecare aglomeraţie de oameni care făceau schimb de bârfe la 8 dimineaţa pe toată lăţimea trotuarului, luni seara am decis să mă întorc acasă pe stradă. Am schimbat şi traseul, am luat-o frumos pe Calea Victoriei, apoi pe Dacia şi direct la vale până-n Cotroceni. A fost mult mai bine, fără incidente, am ajuns şi foarte repede, am pedalat mult şi cu viteză. Luni seara am stat şi-n parc cu bicileta pînă după 10, aşa că s-au adunat nişte ore bune de călărit Micuţa Roz. Pe care o iubesc mai mult ca-n prima zi, şi noaptea visez că zbor cu ea printre nori şi înot cu ea în Marea Egee alături de peşti în formă de papanaşi cu smîntînă.

Marţi dimineaţa am pornit pe alt traseu: Eroilor Ştirbei Calea Victoriei Kisselef Arcul de Triumf Caşin Domenii. Am făcut ceva mai mult ca pe traseul pe la gara de nord, dar nu m-am dat jos de pe bicicletă decît de două ori, în rest am pedalat liniştită pe trotuare libere, pe bulevarde goale şi pe benzi de bicicletă late şi neocupate de musafiri păşitori. Am ascultat muzică, am pedalat cu vînt matinal în freză, foarte idilic şi energizant.

Mi s-a închis rana din palmă, zgaibe noi n-am căpătat, fundul nu mă doare, nici febră musculară la gambe n-am, seara ajung acasă frîntă (dar fericită) şi dorm ca un prunc, cu capul înfundat în saltea şi cu o băluţă mică-n colţul gurii.

Azi (miercuri) am plecat cu maşina spre service în Băneasa, am abandonat acolo kia cu aripa, bara şi portiera făcute fundă şi-am pornit spre birou călare pe Micuţă. Nu mă mai dădusem niciodată cu bicicleta roz prin început de ploaie pe sub avioane care aterizează şi în paralel cu maşini care gonesc cu peste suta la oră. Eu pedalam pe trotuar, în completă siguranţă în tot haosul, ascultam în căşti nişte gotan project (care nu se prea auzea de motoarele avioanelor) şi mă gîndeam că e bine, bă, pe lumea asta. O fi şi rău, nu zic, dar acum parcă e bine.

Am ajuns la redacţie în 20 de minute, fără evenimente neplăcute. Din cauza ploii, duşmanii mei plimbători şi cîinii stăteau probabil indoor la televizor.

Ce am constatat însă în plus zilele astea e că, la fel cum există oameni care nu aud claxonul chiar dacă îl suni încontinuu pînă ţi se fac ţie urechile ţăndări, există şi oameni care nu văd bicicleta şi pe omul călare pe ea nici cînd acesta se apropie la mai puţin de 1 metru dînd din mîini şi din picioare şi sunînd disperat din claxon. Aceşti oameni merg ca nişte zombi pe banda de biciclete, cu sacoşa într-o mînă şi nimic în cealaltă, cu ochii deschişi către biciclist. Păşeşte, deci e viu. Are ochii deschişi, deci nu doarme. Ei, cu toate astea, nu dă nici un semn că ar fi dispus să păşească în laterală ca să nu-l faci una cu asfaltul. Îl eviţi în ultimul moment, evident se sperie şi te înjură. Şi uite-aşa, în timp ce tu pedalezi liniştit şi zen spre job, o armată de zombi d-aştia care nu văd, nu aud, nu ştiu să meargă decît înainte, îţi umplu telepatic congelatorul cu tot soiul de fructe de mare şi pastrame de miel. Doar pentru că tu nu plimbi sacoşa la fel ca ei.

Acestea fiind spuse, vă poftesc să vă urcaţi pe biciclete şi să pedalaţi întru stare de bine! Măcar două ore cu bicicletele gratuite de la I’velo sau cu cele mai acătării de la Cicloteque. Sau, dacă vine ziua voastră, să puneţi repejor pe listă Micuţa Roz, care poa să fie şi neagră sau bleo, cum vă doriţi, cu una, două sau trei viteze. Se pliază în cîteva secunde şi se ia la subraţ, apoi se lasă sub masa plină de beri şi gata-i fericirea de seară de vară.

Iar dacă vreţi să vedeţi cum se mişcă live mititica, vă aştept în fiecare seară o oră, poate chiar două, în parc la Izvor. Mai povestim despre lanţuri, despre bucşe, despre vreri…

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

14 comentarii

  1. E frumos calutul tau roz, sa-ti traiasca si sa te bucure si pe ploaie, si pe soare, si pe ninsoare.Astept si eu un calut alb-albastru, care sa ma duca si la munte, care inca nu se incadreaza in buget dar, vine si vremea lui.Nu stiu daca o sa am curajul sa merg pe strada cu el dar…sunt bune si trotuarele

    • Da, eu pina una alta sustin mersul pe benzi, nu pe strada… Cel putin pentru cei aflati la inceput de deplasare ciclista! Bafta, sa vina repede!

  2. Eu am participat la un accident in lant cu un biciclist si inca doi pietoni:D (adica trei cu tot cu mine), provocat de un pieton-bou care a vrut sa se fereasca de biciclicst intrand in el :))) Pe principiul „il turtesc si trec peste”. A dat peste biciclist care s-a dezechilibrat si a venit peste noi care mergeam frumos pe langa pista.. Deci oamenii astia cu sacosa chiar sunt zombi..

    • Da, bre, sint, of, miine poimiine sar sa ne muste de beregata si sa ne inghesuie in sacosa aia vesnic goala.

    • Da bre, si azi arata la fel de trist… dar eu cred ca o scot pe Micuta la o plimbare…

  3. Nu stiu cum sunt pistele de biciclete din alte zone , insa cea de pe langa parcul IoR unde stau eu este intinsa pe un trotoar foarte ingust si nici daca vrei nu poti ca pieton sa mergi fara sa intri si pe banda de biciclete. Din pacate nu s-a gandit nimeni sa faca chestia asta cu cap si cum se fac la noi lucrurile toate, de pe pista intri in gard , in gropi , in stalpi …Ce ma deranjeaza si mai tare sunt gurile de canale pe care daca nu le feresc imi distrug bicicleta si mai ma si accidentez. E foarte dificil sa circuli in Bucuresti si cu bicicleta dar si ca pieton . Mi-am luxat glezna intr-o groapa din asfalt pentru ca nu am fost atenta si nu ma asteptam sa pun piciorul si sa nu mai simt nimic sub el . A dat unul cu masina peste mine cand traversam pe trecerea de pietoni . Sunt atatea situatii pe care nu le poti intui si nu stii de ce sa te feresti mai intai.

    • Alexa, exact asta imi spunea un prieten ieri, despre pistele din ior si de pe linga. ce idiotenie, of…

    • Ina, ma omori! :)))
      Balutza e saliva care-ti curge din coltul gurii noaptea, cind ai nasul infundat si dormi cu gura deschisa.

  4. Sarut mana, Printesa! Citesc deseori ceea ce scrii aici. Si-mi place. Jos cu palaria! E tare bine sa ai un calut roz (fie el si cu doua roti) si sa galopezi cu el prin oras. Ce grozav! Nu scriam nimic, cum fac de obicei, dar… Am vazut noile marcaje pentru bicicisti. Incerc sa le ocolesc. Recunosc: e tentant sa „pilotezi” si sa te mentii pe „coridorul de zbor”, pe centrul pistei respective. Probabil de asta multi nu numai ca nu pastreaza libera zona, chiar se inghesuie sa circule pe acolo. Din pacate in unele locuri nu poti evita sa mergi pe acel spatiu: masini parcate inspre strada, lipsa spatiului inspre cladiri. Ca etern pieton, cu sau fara sacosa (geanta cu care merg la serviciu se pune?) ce pot sa zic? Merit probabil calificativul de zombi sau de pieton-bou (mai ales ca se potriveste ca gen). Deh, in ultimii 29 de ani am mers la serviciu numai pe jos, de putina vreme folosesc autobuzele ITB si pe cel al fabricii (e departe fabrica acum, s-a mutat la periferia periferiei Bucurestilor – dar inca rezistam; se mai face si industrie in Romania). S-ar fi putut face astfel de piste in exteriorul trotuarelor? Vezi, ca pieton, am fost dat la o parte, pe rind, de masini de fite, de terase de stabilimente de tot felul si acum…de biciclisti. Nu m-a intrebat nimeni daca sunt de acord. Sau daca-mi place. Nici n-ar fi fost plauzibil. Cum, sa fiu eu impotriva curentului european? Nah…Totusi, mersul pe jos e cea mai ieftina si ecologica forma de deplasare. De ce sa fie limitata? Nu pietonii limiteaza spatiul biciclistilor, un om e mai ingust ca o masina. In rest, numai de bine! Drum bun, zone libere, vreme frumoasa, ciini prietenosi, oameni cu sufletul bun la ei… Cu plecaciune, Umflatu’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *