Punguţa pentru căţel

Oricît de distrasă de la lume aş fi zilele astea şi de concentrată pe ce să mai facem pentru micuţa Ioana, n-am putut să nu observ interesul brusc al blogosferei pentru pachetul pentru căţel, aşa numitul doggy bag pe care americanii îl cer cu sfinţenie după fiecare demers culinar abandonat înainte de lustruirea perfectă a farfuriilor.

Mesajul pe care-l primesc de cîteva zile, inclusiv în căsuţa poştală (printr-un email isteţ de la Unilever), este să recurg şi eu la punguţa pentru căţel. Pentru că dacă nu le iau cu mine, resturile provenite din farfuria mea comandată şi negolită poluează mediul înconjurător şi străzile din Centrul Vechi. Aham!

Bun, ca principiu, sînt foarte de acord cu punguţa asta. Că dacă tot ai plătit o treabă, barem s-o primeşti cu totul. Şi o mîncare bună e bună şi mai tîrziu, încălzită la microunde. Mai ales în cazul meu specific, care eu mănînc mai puţin de o treime din orice porţie de orice, că am stomacul mic şi degrabă săturat cu două linguri de ciorbă. La restaurantele mele preferate, rareori las mîncarea în farfurie. Cer doggy bag, primesc, ajung acasă, mă uit la un film, mai mestec o felie de quesadilla, toată lumea e fericită.

Ce te faci însă cînd nu-ţi place mîncarea din farfurie? Cînd motivul pentru care n-o mănînci pe toată e că e nasoală? Ce faci, o iei acasă doar pentru c-ai plătit-o şi pentru că ţi-e drag de străzile din Centrul Vechi şi nu vrei ca ele să miroasă uît de la gunoaie aruncate? E drept că jumătatea mea cu ochelari mănîncă orice, ba chiar i se pare savuros dacă pun deasupra un moţ de ketchup, dar chiar aşa, să iau mîncare nasoală cu mine doar ca să n-o las, asta parcă nu-mi vine să fac. Şi da, cam în jumătate dintre lucruruile noi pe care le încerc nu-mi plac. Nu mai departe de pizza de la Cuptorul cu lemne de sîmbătă, care a fost nu naşpa, ci de-a dreptul cumplită.

Veţi spune că aş putea să folosesc punguţa pentru căţel exact în scopul în care-a fost inventată: să ofer mîncarea rămasă unui căţel. Problema e că eu am pisică. Pisica mea mănîncă numai boabe de pisici. Şi nu, nu sînt dintre aceia care dau mîncare cîinilor vagabonzi, pentru că eu sînt de părere că dacă hrăneşti un cîine, ar trebui să-ţi asumi mai multă responsabilitate, respectiv să plăteşti şi antirabicul pentru cineva a cărui pulpă se trezelşte sfîrtecată de colţii cîinelui pe care tu-l hrăneşti. Mă scot din sărite oamenii care aruncă lături pe geam ca să aibă ce mînca toate cotîrlele care mă aleargă pe mine de la maşină la scara blocului în care stau. Ţi-e drag, vrei să-l salvezi? Ia-l acasă şi scoate-l în oraş cu lesă şi botniţă.

Iubesc animalele, căţeii îmi sînt foarte dragi (mai puţin ăla de 100 de kile care şi-a înfipt colţii în cotul meu iarna trecută şi ăia care mă latră mişeleşte de după garduri exact în clipa în care trec pe lîngă ei, de-mi stă inima pe marginea atacului de cord), dar n-o să mă vedeţi niciodată plecînd de la restaurant cu o cină caldă într-o punguţă albă pe care să scrie „miţosul din piaţă de la operă”

Voi procedaţi la doggy bag? Sunteţi dintre aceia care iau mîncarea cu ei spre a-i salva pe următorii clienţi de mîncare la gura a doua? Luptaţi pentru curăţenie în Centrul Vechi? Daţi căţelului vostru supă cremă de ciuperci gătită de Chef?

Pin It

33 Comments

  • cineva cu vederi spune:

    „Sunteţi dintre aceia care iau mîncarea cu ei spre a-i salva pe următorii clienţi de mîncare la gura a doua?”
    Asta se rezolva asa: daca ai o chifla nemancata – rupe-o bucati. Daca ai o bucata de carne nemancata, tai-o bucati. Daca nu te-ai atins de vreo lingura/cutit/furculita, murdareste-le cumva, ca sa fie spalate iar, sa nu ajunga iar la alt client. Daca ai o supa/ciorba pe care n-o mai mananci pune smantana in ea si schimba-i culoarea initiala. Si tot asa.

    • Printesa Urbana spune:

      Hm, nu m-am gindit nicoiodata ca pot sa maltratez mincarea asa! O sa ma gindesc serios la asta data viitoare cind las farfuria plina! 🙂

  • Jules spune:

    o singură dată am cerut mâncare la pachet la un restaurant, iar asta s-a întâmplat taman în ziua cununiei mele civile. am organizat o masă redusă ca dimensiuni, pentru cei mai apropiați dintre dragi, și, fiind atât de emoționată, nu am fost capabilă să mănânc nici jumătate din pizza de altfel delicioasă. am cerut-o, deci. am terminat-o din două guri seara târziu, când toți plecaseră și casa era plină de praf și ambalaje de cadouri.

    ideea în sine îmi place, cu condiția să fie o mâncare pe gustul meu. la școala unde lucrez, spre marea mea supărare, copiii își iau mâncarea, iar mai bine de 3/4 o aruncă ulteriori, fiindcă nu le place. această masă este plătită de părinți. DE CE să procedeze așa? de ce, când ar putea să le pregătească un prânz de acasă sau să-i trimită să mănânce în oraș în ora alocată prânzului, neirosind astfel nici banii și nici mâncarea pe care poate alții o preferă.

    • Printesa Urbana spune:

      Pai poate parintii habar n+au ca pustii arunca mincarea…
      E pacat, intr-adevar!

      • Jules spune:

        sunt sigură şi de asta. la fel cum sunt sigură că 90% din comunicarea dintre acei părinţi şi odraslele lor se realizează prin bilete primite de la şcoală, cu privire la note sau comportament.

  • Andreea spune:

    N-am luat acasa niciodata mancarea care mi-a ramas in farfurie la restaurant. In primul rand atunci cand mananc in oras rareori merg direct acasa, si mi se pare aiurea sa car resturi prin poseta, prin masina, pana ajung sa le depozitez cum trebuie, si in plus isi schimba gustul, si fie si cu mot de ketchup, tot nu-mi vine sa le mai mananc. Incalzite la microunde, nici asta nu ma incanta prea tare. Plus ca mi-e si putin rusine sa le cer cutii, cutiute cu resturi de mancare, nu stiu de ce, mi-e jena asa.
    La cainii vagabonzi nu dau mancare nici de la restaurant nici de la mine de acasa, pentru simplu fapt ca mi-e frica de ei, sunt imprevizibili, saptamana asta am trecut prea aproape de o javra comunitara si a sarit ca arsa la mine ma gandeam deja cat de adanc si-a infipt coltii in pulpa mea, se pare ca s-a razgandit intre timp si m-a iertat de data asta.

    • Printesa Urbana spune:

      Pai de ce sa-ti fie rusine, ca doar e ceva ce-ai platit… Inteleg ca nu-ti place sa te cari cu sarsanale, dar daca e ceva bun bun? care e bun si dupa ce e reincalzit? 😀
      Of, ce ma streseaza ciinii vaganonzi, viata mea ar fi cu mult mai buna fara ei!

      • Anca spune:

        Eu sunt de acord cu a lua la pachet mancarea care a ramas si pe care oricum ai platit-o, mai ales daca e ceva bun-bun 🙂 In nici un caz nu as da-o la caini, cand sunt atatia oameni care mor de foame.
        Oooof, delicata povestea cu cainii vagabonzi. Oare chiar ne e dat sa traim in halul asta, sa ne uitam neputinciosi cum se inmultesc pe zi ce trece si cum ne ataca infometati? Eu dimineata inainte sa plec la birou stau un sfert de ora si ma uit pe geam sa vad daca nu cumva trece pe strada haita de la blocul meu (care e formata din mai bine de 20 de caini), abia dupa ce am vazut ca drumul e liber ies din bloc; insa tot dau peste ei o strada mai incolo 🙁 . Iar de cand mama prietenei mele a fost muscata de un caine exact in fata blocului ei (acum e in spital operata la ambele picioare- la cel cu muscatura care a fost adanca pana la vene si la cel pe care a cazut in momentul in care a atacat-o cainele alegandu-se cu o fractura de femur), imi este si mai frica de ei! Dar scuza-ma, m-am lasat dusa de val cu povestea, pentru ca intentia mea era sa iti spun parerea vis-s-vis de subiectul postului tau!

  • ioana s. spune:

    Eu credeam ca doggy bag (cititind primele randuri) e punguta care lipseste tuturor proprietarilor de caine in Bucuresti, cu lopetica de rigoare. Si care lipseste cu desavarsire din orice parc. Apropo de zona Eroilor, acolo fac mereu slalom lipita de gardul presedintiei printre urmarile unui doggy bag oferit cu drag.

    • Printesa Urbana spune:

      Eheee, de strins mizeria dupa ciini nu mai am energie sa scriu, deocamdata ignor subiectul. Aia cred ca e poop bag sau ceva de genul asta… N+ai sa vezi in Ro prea curind…
      Plin de oase si de laturi peste tot, deh, oameni cumsecade…

      • Claudia spune:

        In America exista un kit care se numeste „Sooper Dooper Pooper Scooper” si are punguta, marturica si un soi de faras. Kitul asta ar trebui sa se dea lege si la noi, pantofii mei plang dupa talpi poop-free

        • Liv spune:

          Ba eu am vazut dispensere cu „poop bags” prin destule parcuri/ strazi, nu mai stiu acum sa le enumar pe toate, dar in Kiseleff si Crangasi sigur sunt, si pe strazile din zona 1 Mai. Si tot degeaba, ca oricum avem scuza cainilor vagabonzi, asa ca de ce sa ne mai obosim…

  • Bogdana spune:

    🙂 merge la fix cu toaletele despre care am scris eu :)))

  • Valentina spune:

    Eu iau des resturile astea, daca ramane mai mult de jumatate de portie, si cand e buna mancarea, da; ca asa, pentru 3 furculite de mancare ramasa nu merita. Din pacate la noi sunt inca multi ospatari care se uita urat cand le ceri treaba asta, sau mai rau, spun ca nu au in ce sa puna mancarea (mi s-a intamplat intr-un restaurant mare si cu pretentii).

  • Cealaltă Ancuţă spune:

    Eu strâng resturile pentru cățeii de la un șantier ce-l are-n grijă soțul meu. Dar atât, nici eu nu le dau de mâncare acelora de pe stradă.

  • Doar eu spune:

    Cand mancarea e nasoala rau (acra,veche,stricata, consistenta si culoare incerte) ii spui ospatarului ca e nasoala si comanzi altceva. Sau pleci. A..si nu o platesti 🙂
    Ultima oara am patit-o acum doua-trei luni cu niste mititei. Erau..verzi? Gri? cam asa. Gust de nimic. Cartofii prajiti de langa erau uscati.
    A venit si patronul si bucatarul sa vada cine-i figuranta aia care zice ca micii nu-s buni si au tinut sa ma asigure ca-s singura din lumea asta mare care le-a refuzat lor mititeii minunati facuti dupa ´´o reteta speciala´´.

    Cand mancarea e buna si nu papi tot, da, luam pachet. Rusinea de a cere la pachet o gasesc ilogica.

    • cineva cu vederi spune:

      „A venit si patronul si bucatarul sa vada cine-i figuranta aia care zice ca micii nu-s buni si au tinut sa ma asigure ca-s singura din lumea asta mare care le-a refuzat lor mititeii minunati facuti dupa ´´o reteta speciala´´.”

      Hahahaha, da’ clar, parca le vad figura. Tupeul asta nu cred ca l-am intalnit decat la noi. Se intampla si in Vest sa-ti vina cheful Michelin din spate si sa-ti zica „iesi in pizda ma-tii afara din restaurant”, dar doar daca faci fitze urate si ceri maioneza si ketchup la un preparat de trei stele Michelin. Marco Pierre White facea d-astea cand era tanar si viril si proaspat Michelinat, la final de ’80 sau inceput de ’90.

      • Liv spune:

        Mda, asta imi aduce aminte de povestea Ioanei cu restaurantul nasol, al carui patron o ameninta acum, dupa cronica proasta… Pe de alta parte, Michelinat sau nu, cred ca poti sa-i spui omului cu frumosul ca la tine in restaurant nu se mananca chestii asa, „neortodoxe”, nu sa-l dai afara in suturi ca vezi-Doamne, jigneste marele Chef, aceasta primadona ranita de 3 stele sau acest mic Hitler culinar (a propos de episodul ala din Seinfeld cu „the soup nazi”).

  • Am patit o „rusine” o singura data, imi era o foame din cea ca-n basmele cu Fat Frumos si restul trupei, am comandat un platou pe nume X langa care scria ca este pentru doua persoane. Mai vazusem asemenea „amenintari” asa ca am ignorat anuntul … nu am facut bine, ne-am luat noi la tranta, am luptat eu vitejeste cat am luptat, zi de vara pana-n seara, dar m-a „dovedit” ! am lasat o parte din platou necugulita – chiar era cat pentru doua persoane ! Sunt unii care chiar isi fac treaba !
    Altfel, cum bine spui : „dacă tot ai plătit o treabă” … nu las nimic, mananc tot.
    Daca as avea caine nu l-as hrani cu mancare pentru oameni. Despre cei comunitari am o parere … nu tocmai afectuoasa. Mai mult, cred ca resturile de mancare aruncate pentru ei, ramase de la ei, atrag rozatoarele.

  • Oana spune:

    Mie nu mi-e jena deloc sa cer doggy bag. Daca nu iau pentru mine am cainele zonei (un caine cu stapan, dar paradoxal, al tuturor) care primeste cu placere – daca este hranit corespunzator, adica din mana 😀 (si io cum il iubesc, ii fac hatarul).

  • i. spune:

    Eu de obicei reusesc sa termin ce imi comand, nu-mi place sa las mancare in farfurie. Urasc persoanele care lasa 1/3 din mancare in farfurie, doar asa, ca asa se face…mai ales femeile fac chestia asta. Eu cand am ajuns la facultate acum vreo 7 ani, mi-a atras atentia un coleg ca de ce am mancat tot din farfurie ca e urat, ca sunt fata. Am ramas masca.

    Daca se intampla sa nu mananc tot si ramane o parte destul de mare pe farfurie, cer doggy bag. De obicei se intampla la indian, unde tot timpul ma trezesc cu mai multa mancare decat pot manca, dar imi place mult, pt ca apoi mananc restul la cina sau a doua zi cu placere 😀 Si la pizza se mai intampla sa-mi ramana jumate, tot asa cer la cutie si mananc mai tarziu, nu dau la caini.

    In Cluj suntem foarte norocosi din punctul asta de vedere, nu sunt caini pe strada, poate in cartierele marginase mai vezi un caine, dar foarte foarte rar. Noroc ca nu mai sunt, pentru ca tin minte cand eram la scoala generala erau multi, si imi era foarte frica sa ma duc singura pe strada.
    La noi acum se raspandesc pisicile :))) In spatele blocului nostru sunt vreo 5 pisici…

    ***Si inca ceva. Nici cu aruncatul mancarii de acasa nu sunt de acord. Ar trebui sa stim sa estimam cat putem sa mancam, de cata mancare avem nevoie, sa folosim ce avem in frigider inainte sa mergem din nou la cumparaturi. Nu-mi place risipa in care traim.

  • wlfp spune:

    Iau mancarea la pached doar cand e buna si ramana cel putin 50% din ea in farfurie – nu are rost sa o car daca e mai putina.
    Pe aici nu prea exista caini „comunitari”, dar la mine pe strada sunt caini cu stapani, pe care stapanii ii lasa singuri in strada sa-si faca trebuirile, caci el sunt prea ocupati/plictisiti sa-i insoteasca. Asa ca, pe langa cacatul pe care il lasa veseli exact sub usa din stanga fata a masinilor parcate pe strada, se mai arunca veseli si la picioarele trecatorilor. Odata, cand ma intorceam acasa, m-am urcat intr-un copac de frica unuia.

  • Cata spune:

    Super subiectul. Stiu enorm de multi oameni care nu cer mancarea la pachet no matter what, deoarece nu e „elegant”. E o chestie din aia de eticheta sociala pe care nu o inteleg. Cu atat mai mult cu cat uneori chiar nu poti manca tot din farfurie, de ce sa te chinui sa te ghiftuiesti cand am putea lua mancarea aia buna la pachet si pe care am putea so savuram mai tarziu?
    Eu sunt de acord sa faci lucrul asta, si mai mult, multumesc ca ai adus in atentia tuturor normalitatea acestui gest.

    O zi frumoasa

    • Doar eu spune:

      Cred ca acei oameni au dreptate numai si numai cand se afla intr-un local super mega luxos, cu bucatari super mega talentati.
      Dar sa nu uitam ca in astfel de localuri, chiar daca ai vrea sa iei pachetel,nu ai putea lua. De ce? pentru ca portiile sunt atat de mici, incat trebuie sa fii multumit daca te-ai saturat pe jumatate :)) Stiti, farfurii uriase si mancarea pe mijlocul farfuriei, artistic? Un fel il termini din doua furculite :))

  • Eu iau la pachet mâncarea doar dacă mi-a plăcut în mod deosebit, a rămas mai bine de jumătate nemâncată și în niciun caz pentru Taz sau, cum le-ai zis, cotârle:-)?, ci pentru mine sau pentru cineva de acasă. Pe de altă parte, mi-e ciudă când mă gândesc că eu irosesc mâncarea (aproape fără excepție, porțiile sunt mult prea mari pentru mine) și alții aiurea prin lume sunt nevoiți să mănânce cărăbuși… Nu am reușit încă să împac și capra, și varza (adică și stomacul, și conștiința) dar măcar acasă am grijă să cumpăr exact cât consum.

  • Zazuza spune:

    hahah, stai sa iti povestesc reversul medaliei. un coleg de-al sotului, rusinat ca ar vrea mancarea la pachet (business dinner, mde, fetze simandicoase), dar neavand caine, in loc sa deschida gura si sa zica, la fel ca toata lumea „puneti-mi restul la pachet” (in Austria se poarta, nu se uita nimeni ciudat la tine), zice „puneti-mi restul la pachet, stiti, am un caine…”. chelnerul revine cu o moaca fericita peste vreo cinci minute si cu o punga mai mare decat ar fi fost normal pentru mancarea ramasa. da punga omului si ii zice „poftiti, sa stiti ca am mai pus si alte oase, ca daca tot le dati la caine, era pacat sa le aruncam” 😀 😀 :D. deci nu cereti mancarea pentru caine daca nu o vreti pentru animalut, cereti-o pentru voi, va rog, ca nu se stie ce zelos intalniti!

  • Liv spune:

    Eu nu cer niciodata mancarea la pachet, desi de cele mai multe ori nu reusesc sa termin din farfurie (si nu din cauza de fite sau idei fixe, ci pentru ca nu pot, cu remuscarile de rigoare pentru risipa, cand altii mor de foame). Dar nu am chef sa ma car cu mancarea dupa mine, si oricum acasa nu prea mananc, deci are toate sansele sa se strice in frigider. Dar nu am nimic impotriva celor care iau „doggy bag”.
    Insa ce ma uimeste pe mine in toata povestea asta e motivatia pe care o dau oamenii gestului de a cere doggy bag, ca si cum ar fi o responsabilitate civica, daca nu facem asta ori contribuim la poluarea orasului, ori la riscul ca altii sa manance resturi… Ce naiba, chiar in halul asta suntem?! Adica nu mi-am pus problema ca ce nu mananc eu ajunge pe strada sau in farfuriile altora, chiar credeam ca oamenii din business au alte solutii (si inca sper ca e asa). Uite-asa se duce si placerea de a manca la restaurant…

  • Mihaela spune:

    Buna, este pentru prima data cand vizitez site-ul tau, ajunsa de la Zazuza in articolul despre Ioana. Dumnezeu sa aiba grija de fetita, sa ii dea tot ce are nevoie.
    Am vrut sa iti las un comentariu despre doggie bag. Locuiesc in State, si doggie bag este deja o denumire invechita, cand luai la pachet mancarea pentru catelul de acasa. In nici un caz pentru cainii de pe strada, pentru ca nu am vazut niciunul niciodata. Mai nou se ia acasa mancarea pentru pranzul de a doua zi, in special ca portiile sunt foarte mari. Si nu se ia mancarea care nu ti-a placut, aceea o dai inapoi, si ti se da altceva gatit mai bine, sau in cel mai „rau” caz ti se face discount. Spun din proprie experienta, lucrez chiar in mijlocul problemei 🙂 Ce constat cu parere de rau (in continuare si din toate sursele) este mentalitatea in Romania, cand „ne este rusine” sa cerem cutie sau sa mancam tot ce e in farfurie pentru ca ce spune lumea. Ce importanta are ce spune lumea? Oare de ce ne pasa asa de mult ce spun altii? Chiar de curand am avut o experienta cu o domnisoara din Ro venita sa lucreze peste vara la un restaurant, si cand eu, ca , clienta, i-am cerut o cutie pentru mancarea pe jumatate mancata, m-a intrebat senin: „really?” Da, really!

  • Bogdana spune:

    Si eu cer mancarea ramasa cand e cazul, dar in nici un caz pentru belgianca mea, ea mananca mai sanatos decat noi. Iar daca vreau sa ma asigur ca nu ajunge in alte farfurii, si eu le tai bucatele cum zicea „cineva cu vederi” chiar si decorul de pe farfurie il stric, nu as vrea sa se plimbe prin o mie de alte mancaruri, dar de aici pana la poluare…e cale lunga.
    Povstea cu maidanezii este delicata, nici eu nu ii hranesc si urasc cu patima babele care tot ele sunt nervoase ca jivina din gradina ei latra cand imi plimb cainele.

  • sophie spune:

    Daca ar fi cazul (sa imi ramana jumate de farfurie de mancare si sa fie foarte buna), da, as lua-o acasa, in ideea ca o voi manca mai tarziu. Nu as da-o cainelui, care mananca doar bobitele lui superpremium, adica mai sanatos ca mine, si nici cainilor de la scara.
    Mi se pare totusi impinsa la extrem ideea ca resturile polueaza mediul inconjurator. Sa fim seriosi, cine nu polueaza in Romania? Se recicleaza undeva selectiv? Asta este clar strategie de marketing …

  • Elle spune:

    Printesa draga, dadui si eu la spartul targului peste postul tau doggy-bag related. Doggy bag ca doggy bag, personal nu mi-a fost niciodata rusine sa cer, folosind formula „puteti, va rog, sa-mi puneti restul la pachet?”. S-a intamplat oricum de putine ori, pentru ca de obicei mananc tot din farfurie la restaurant – uneori mananc chiar si decorul. Nu cer la pachet din vreo ratiune etico-socialo-umanitara, ci pur si simplu pentru ca vreau sa mananc mai tarziu ceva ce a fost bun dar prea mult.
    Ceea ce m-a atins la corzile cele mai sensibile ale inimii, din postul tau, nu e insa doggy bag-ul. Ci aversiunea ta, pe care o impartasesc intrutotul, pentru hranitorii de cotârle de pe strada. Si ai dreptate: iubesti maidanezul din spatele blocului? Ia-l in casa, vaccineaza-l, deparaziteaza-l, inventeaza-i si un pedigree daca n-ai ce face, si scoate-l la plimbare (cu lesa si poop-bag) de 2 ori pe zi timp de vreo 10 ani sau cat dureaza pana dispare prin extinctie naturala, adica pana moare de batranete. Si da, sunt pentru eutanasierea cainilor vagabonzi. Este dreptul meu sa imi doresc sa nu imi fie frica de muscaturi si turbare cand ies pe strada. Si da, stiu ca exista si sterilizarea, dar cu ce ma ajuta pe mine sa stiu ca acel caine care m-a muscat in spatele blocului nu se va mai reproduce? De muscat, tot m-a muscat. Poti sa-i spui animal cruelty, dar asta e, ghinionul meu ca m-a muscat un maidanez cand aveam 10 ani si poate am ramas cu „sechele”.
    Pe de alta parte, cand ma gandesc la cele doua potăi flocoase care se adapostesc de vreo 5 ani in scara blocului maica-mii (scara care a capatat mirosul caracteristic de blana uda si murdara) unde au chiar si farfuria lor cu lături, nu pot decat sa concluzionez ca ne meritam soarta. Ne plangem pe toate gardurile ca ce frumos e la altii si ce urat e la noi, cand de fapt noi nu facem decat sa perpetuam jegul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *