Mai ţii minte Diverta Romană?

22 noiembrie 2008. 15.40. Era târziu. Şi eu nu reuşeam să mă ridic de pe canapeaua mică din sufrageria bătrînească din apartamentul întunecos închiriat la Piaţa Muncii. Îmi tremurau genunchii şi mă durea capul de emoţie. În scris, era Omul perfect pentru mine. Eram sigură de asta, schimbasem sute de mesaje în cele două săptămîni de la primul lui comentariu pe blog. Dar nu-l văzusem niciodată. Dacă e prea bătrîn? Dacă e doar un nebun care scrie frumos? Dacă miroase urît? Vreau să aflu? Mai bine nu mă duc. Mai bine ne trăim vieţile doar scriindu-ne. 15.45. Hai fato, trage mănuşile şi mişcă. Am luat un metoclopramid şi-un nurofen şi-am pornit, ţinîndu-mă de pereţi.

La 16.00 trebuia să fiu la Diverta Romană, să mă prefac că citesc cărţi, în timp ce el urma să mă urmărească de la distanţă şi să decidă dacă vine să facem cunoştinţă, să mergem apoi la un ceai, după care să ne petrecem toată viaţa împreună.

Îmi scrisese cu o zi înainte ca dacă o să i se pară că sînt prea frumoasă, o să plece, ca să nu rişte să se îndrăgostească iremediabil. Din fericire, în ziua aia n-am fost suficient de frumoasă.

A venit, mi-a întins o carte, i s-au aburit ochelarii, am mers la un ceai, apoi mi-a dat cutia de televizor plină cu bomboane, apoi am făcut nuntă şi-acum mîngîiem împreună aceeaşi burtă rotundă în care dă din picioare fii-sa şi fii-mea.

Au trecut trei ani de-atunci. Diverta Romană nu mai există. Existăm în schimb noi.

Ceea ce demonstrează că lucrurile bune se întîmplă, dacă le ceri şi le laşi înăuntru. Cereţi, oameni buni, cereţi orice, cu detalii, cu pumnii strînşi, cu ochii mari şi visele lăţite pe tot tavanul. Nu s-or întîmpla ele toate, dar alea care contează, ele vin! Aşa, cu ochelari, mîini mari şi pistrui pe umeri, exact cum scria în cerere.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

37 comentarii

  1. La multi ani !
    Si eu zic ca fericirea vine daca o chemi,daca o lasi sa intre in casa ta…
    Felicitari pentru cei 3 ani frumosi si pentru urmatorii 60-70 minim! :*
    Te imbratisez…astept sa mai scrii (pe hartie) :*

  2. 🙂 Ce dragut..si emotionant… La muuuuuuulti, muuuulti ani fericiti impreuna! Multa dragoste va doresc si tot ce-i mai bun pe lume pentru ca, desi nu va cunosc pe nici unul, am impresia ca meritati! 🙂

  3. Ce frumos :X La multi ani! Sa fiti sanatosi si fericiti alaturi de fiica voastra! 🙂

    Se apropie si aniversarea noastra. Am sa incerc sa scriu si eu ceva la fel (macar pe sfert) de dragut pe cat ai facut-o tu.

  4. Happy aniversary and many happy returns of the day! Dovada vie a faptului că ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă! Ştiu Diverta Romană, îmi plăcea aşa de mult să merg acolo…păcat că nu mai există…dar uite că s-au păstrat poveştile ‘găzduite’ de ea! Te pup şi vă doresc numai minuni! A

  5. E foarte frumoasa povestea voastra, imi da incredere ca mai exista Iubire 🙂 Asa indragostiti sa fiti pana la adanci batraneti! 🙂

  6. Foarte frumos, cred ca 22 noiembrie e o zi buna de infiripat relatii:) Noi astazi implinim 9 ani de cand am iesit prima oara impreuna la un suc dupa ce ne-am sorbit din priviri pe holurile facultatii de litere din Sibiu. Eu eram boboaca, el in anul patru. Eu timida, el putin mai sigur pe el. Si ne-am tot vazut si ne-am indragostit din ce in ce mai mult si am trait happily ever after si traim si acum. Si au fost si multe greutati dar am trecut de toate si sigur o sa mai vina si altele dar nu conteaza pentru ca suntem impreuna. Asa ca multe clipe frumoase va doresc, sa fiti fericiti ca v-ati gasit!

  7. si eu si sotul meu avem o poveste, tot din internet nascuta. o saptamana preliminara de povesti, mailuri, telefoane. ne-am vazut si am ramas impreuna din acea zi, in care el a sarit de dupa o masina in fata mea. si noi acum mangaiem pe fi-mea si pe fi-sa, care are aproape 2 ani. povestea noastra a inceput in 2007.
    da si eu cred ca lucrurile bune se intampla si eu am cerut un sot si o familie si o casa. acum le am pe toate.

  8. La Multi Ani fericiti si plini numai cu bucurii. Va doresc sa fiti sanatosi impreuna cu cea mica (cei mici) si astept cu drag si alte povesti frumoase.

    P.S: Si eu cred in „lucruri care se intampla” :)).

  9. Multi ani fericiti inainte alaturi de printul consort (urban, fireste) si de micuta care abia asteapta sa intre in vietile voastre (si sa le dea peste cap).

  10. La multi inainte fericiti si plini de impliniri. Credeam ca suntem putini cei care si-au gasit dragostea prin intermediul internetului, dar acum realizez ca lucrurile bune se intampla si asa, si ca daca iti doresti cu adevarat atunci cand te astepti mai putin visele devin realitate. Trebuie sa fim deschisi si sa invatam sa privim dincolo de aparente si prejudecati. Multa fericire va doresc, pup.

  11. La cat mai multi ani in care sa-ti amintesti de ziua aceasta frumoasa! Iti multumesc ca ma faci si pe mine sa cred in bine si frumos!

  12. La multi ani si cat mai multe vise implinite!
    Cer si eu…cer multe cu mainile impreunate, cu ochii mari atintiti spre cer si cu lacrimi rotunde ce mi se rostogolesc pe obraji! Si cum aflu de la voi, femeile grozave pe care le citesc, ca minuni se intampla si visele se implinesc……….sper! 🙂

  13. Of, cum le zici tu de-mi mangaie sufletelul! La noi Diverta a fost un autobuz din care a coborat printul meu direct pe pantoful meu cel nou si lustruit.. Dupa injuraturi in gand si un pic in fapt, am vazut ca si el coboara in aceeasi statie cu mine, se indreapta spre aceeasi cladire si ne pomenim fata in fata in sala de curs, in ultima banca ramasa libera… Ne-a bufnit rasul pe amandoi. Eram si colegi.. M-a cerut de nevasta pe strada, mi-a promis ca-mi va aduce cate o floare in fiecare joi, cand ne-am cunoscut. Poate ca nu mai e in fiecare joi, poate ca e un ghiveci cu flori care tine o luna, au trecut 18 ani de atunci, dar il iubesc tare si… minunile inca se intampla!
    Sa fiti fericiti!!

    • Awww, ce romantic, bravo. Ma gindesc sa scriem o carte o data in care sa adunam povesti d-astea incredibile de cum s-au nascut iubiri, n-ar fi inspirational?

  14. Cititndu-ti ultima fraza, am simtit din nou emotia pe care mi-o provocau posturile tale de pana acum aproape un an (de cand scriai treaba aia cu platouasul cu detoate), bine ai redevenit ROZ.
    Noi am implinit 10 ani de curand, ne-am intalnit la un bal de boboci (al meu), am mangaiat doua burti, care de curand au implinit 2, respectiv 4 ani, si … sa ne vedem sanatoase peste 50 de ani de-acu’ 🙂
    Viitorul suna bine!

  15. Multi ani inainte!!! Ce frumos ai povestit…
    Sunteti cea mai buna dovada ca povestile din basme chiar exista… Multumim ca ne dati speranta…
    Sa fiti fericiti toti 3 mereu… Va pup!

  16. Mi-a placut mult povestea. Chiar ma bucur sa vad ca exista astfel de intamplari fericire. Mai ales ca si noi tot intamplator ne-am gasit acum vreo 3 ani, doar ca intr-o seara de mai, cand am observat pe last.fm ca ascultam amandoi obsesiv soundtrack-ul unui film destul de obscur. Si de acolo s-a pornit discutia.. 😉

  17. eu am cerut un foc
    mi l-a dat cu mare retinere
    peste 3 luni inghetam pe o banca in parc intr-o incredibila seara de 14 ianuarie
    au trecut 12 ani de atunci si inca parlamentam daca era 14 ianuarie sau 15 ianuarie 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *