Mi-a plăcut 2011, bine că e gata!

În 2011 am văzut cele mai multe filme (majoritatea proaste), am mîncat cele mai multe ciorbe și sarmale, am vizitat patru țări, am învățat să înot, am mers pe bicicletă, am cunoscut oameni noi cu care iată, acum petrec Revelionul de două ori la rînd în aceeași zi, o dată la prînz și încă o dată pe noapte, am fost atît de sus și atît de jos de m-a luat amețeala.

2011 a început prost. Tenul meu arăta ca vulcanii noroioși de la Buzău, numa că puțin mai rău. Eram deprimată, cu conturile golite de vizite pe la endocrinologi și dermatologi care mă învîrteau în hora niciunui diagnostic real. Adormeam plîngînd, mergeam cu capul în pămînt, ascunsă după eșarfe negre ca văduvele.

În ianuarie am început să învăț să mă dau cu placa. Mi s-a învinețit fundul, dar făceam progrese.

Mi-am luat echipament, cască, ochelari. Să înceapă sezonul de snowboard, fraților!

Februarie. Să se oprească sezonul de snowboard, fraților, că fata asta e însărcinată. Păcat că n-a știut asta înainte să se dea cu fundul de pîrtie de 70 de ori și să se îmbete cu rom nopți la rîndul, ca să poată adormi înainte să se arunce de la geamul trapezoidal al mansardei. Februarie a fost luna panicii. O să avem un copil, aoleu, n-avem casa noastră, nu sîntem pregătiți, ce facem cu vacanțele plănuite și plătite etc etc

Aprilie: început prost, cu un avort spontan dureros. Dacă înainte de sarcina ratată credeam că-s deprimată, ei bine, abia acum am aflat ce înseamnă depresia curată. Pe care-am tratat-o încet, cu Om, cu oameni, cu muncă multă, cu creveți, cu vacanță. Am decis că nu, nu mai pot trece prin așa ceva niciodată.

Am început să mergem pe munte. Vârful Omul ne-a priit.

În mai am mers la Praga, care-a fost balsam pentru suflet, cu toate berile ei și toți cîrnații și porcul marinat. Am decis că nu mă mai gîndesc la nimic deocamdată.

În iunie am tuns pisica. Ea s-a declarat bucuroasă de noul look, ca în ficare an. E exhibiționistă ca stăpînă-sa, clar!

Tot în iunie am mers la Kamen Bryag, cu prieteni buni. Am vînat crabi.

Am stat așa cu ochii în mare și-am decis că în iulie încep să mă gîndesc din nou că poate cine știe la vreun moment dat, o să mai încerc o dată.

În iulie n-am avut timp să mă gîndesc la nimic. Am început cu o excursie excelentă la Lisabona, care-a devenit rapid locul meu preferat din toată lumea cea mare.

Și la Porto.

Și la Cabo da Roca.

Apoi am învățat să înot. De-adevăratelea, uite, aici eram în bazinul olimpic de la floreasca, are 4 m adîncime.

După care am făcut cunoștință, pe rînd, cu două dintre lucrurile mele preferate, eu neavînd lucruri preferate de nici un fel, pentru că nu dau doi bani pe ele. Dar astea două, pfuu, mi s-au lipit de suflet. Și nu, vă rog să nu vă luați de faptul că amîndouă sînt roz.

Primul e bicicleta pliabilă Brompton, la care încă visez noaptea, pentru că n-am reușit încă să strîng bani pentru dînsa.

Al doilea e micul sony vaio, pe care l-am avut în teste în iulie și pe care acum, în decembrie, mi l-am și cumpărat. E micuț (dar mai mare ca un notebook), e ușor, ține bateria cu orele, numai bun pentru o gravidă cu logoree blogeristică mereu pe drumuri.

La final de iulie, pentru că s-au împlinit 2 ani de la nuntă, am făcut o joacă foto de-a mireasa nebună și mirele criminal.

În august mi-am adus aminte că am ceva la care trebuie să mă gîndesc. Înainte să apuc să fac lista cu avantaje și dezavantaje, am plecat în Redescoperă România, cu o seamă de bloggeri mișto.

Am descoperit locuri faine, am mînuit zmeu și-am văzut delta pentru prima oară.

Apoi m-am întors acasă și mi-am dat seama că-s însărcinată din nou.

Înainte să apuc să intru în panică, am plecat în Thassos cu mama și cu soacra. Septembrie.

Frumos acolo, da’ nu prea. Mi-a fost rău spre foarte rău. Și frică.

Tot în septembrie am cunoscut-o pe Ioana cea mică, pentru care încă nu știu ce mai am de făcut să fie bine.

În octombrie am zăcut.

În noiembrie am zăcut și am mîncat sarmale. Aproape în fiecare zi, cîte 5-6 sarmale. Cele mai bune sînt cele făcute de soacră și, la egalitate, cele de la Bucate pe roate.

Acum e gata și decembrie. M-am ținut ocupată cu drumurile la Buftea la Vocea României, unde mi-a fost tare drag de Liviu Teodorescu.

Am mers acasă de Crăciun, unde am primit cadouri frumoase de gravidă. Nu mă gîndesc la nimic. Stau și coc și mă rostogolesc de ici colo numărînd zilele ca pe boabe de grîu. Multe-au fost, multe mai sînt.

Rezoluțiile pentru la anul o să le scriem pe caiet, cu pixul. Și abia în decembrie 2012 o să ne uităm să vedem ce ne-a ieșit din ele.

În mare, vreau să-mi văd copila sănătoasă afară din mine, să-mi păstrez mințile, să-mi văd toată familia, cu bunici cu tot, în jurul patului ei alb, să am Omul sănătos, să nu ne lăsăm să ne gîndim la cine știe ce și să facem ce ne face fericiți, ca și pînă acum, cu minimum de respect pentru reguli general valabile și pentru ce zice lumea.

Asta vă doresc și vouă, acum că se termină anul și începe unul de-a dreptul apocaliptic. Știți voi ce propovăduiesc eu de cîte ori găsesc o ureche sau un ochi dispus să-mi dea atenție. Că binele stă în vrut. Și abia după vrut vine și pututul.

Să fiți bine, oameni buni, acolo unde vă e mai drag pe lume!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

40 comentarii

  1. Foarte frumos si inspirational. Daca am timp maine, fac si eu o lista.
    Va doresc un 2012 linistit si plin de impliniri, cu multe bucurii si postari frumoase (pe ambele bloguri).
    La Multi Ani!

  2. a fost totusi un an bun…ai reusit sa faci intr-un an cati altii in zece cum s-ar spune 😀

    un 2012 asa cum iti doresti sa fie!
    La multi ani!

  3. Eu te iubesc mult, adesea in tacere (din pacate), dar acum la final de an iti marturisesc ca pentru mine anul asta a fost prost de tot si bun de tot. Intram la tine aici ca intr-o biserica, stiam ca voi pleca de aici cu entuziasm, ca va fi cel putin un rand care sa-mi ramana in minte cateva zile bune, ca si cum tu insati mi l-ai fi spus.
    Mie mi-ai facut bine prin ceea ce ai scris. Sper ca tot bine acesta sa vina in felii subtiri si zemoase la voi, toti 3, nu doar in 2012, ci incepand din 2012!
    Te imbratisez, Ioana!

  4. Eu anul asta am apucat sa aplic ce am invatat anul trecut: si anume ca daca-s dechisa la cum poate arata viitorul voi fi mult mai putin dezamagita de el. Si mi-am pastrat aproape oamenii cei mai buni si mai dragi, m-am tinut mai strans de Minunele meu, si spre sfarsit mi-am pironit din nou atentia asupra familiei mele, ca de obicei in perioada asta a anului. M-am angajat undeva unde-mi place ce fac, unde invat despre ce-oi face mai tarziu. Am crescut nitel la cap, as zice, si mai am inca multa treaba in privinta asta. Parca simt ca am intrat mai mult in Viata si-s curioasa de episoadele urmatoare.

    Iti doresc sa petreci Revelionul cu cantec, indiferent de ora zilei sau a noptii, cu veselie sa va fie! Si anul cel nou sa va fie cel mai fain cadou! Cateva pachetele cu sanatate pentru toti ai vostri, cateva pachetele cu cantece de leagan, sa nu ramai in pana de idei, cateva pachete cu zambete si zvarcoliri de bebe, multe pachetele cu imbratisari si intalniri semnificative si inca vreo 7 cu noroc!

  5. Un an minunat sa aveti… Nu stiu daca intre cele incercate de tine pentru ten se numara Brevoxyl si Epiduo Gel, cel din urma mi-a rezolvat in mare parte problemele…

  6. Ce frumos ai scris. Ma unge la inima, ca de fiecare data cand intru pe blog si citesc.
    An Nou Fericit si o sarcina usoara. Sa va bucurati de fiecare moment pana vine micutza si dupa sa aveti parte de ce e mai bun si frumos in viata.
    La multi ani!

  7. Ce amintiri frumoase! Ce poze frumoase! La anul, pe vremea asta…vei fi povestit multe despre bebe! Sa ai un 2012 excelent, fericit, plin de zambete si iubire-n suflet.

  8. La multi ani draga Printesa! Eu zic sa pasesti cu optimism in noul an pentru ca nu conteaza cat de bine sau cat de rau va fi noi ne avem unii pe altii aici si cred ca nu e tocmai de colea. Sanatate sa fie si dorinta de zambit! Ah si distractie faina in (noile?) sosete :).
    Mo, Anglia
    P.s Multumesc pt scrisorica, a ajuns de departe dar cu drag.

  9. Nu stiu in ce fel sa iti multumesc si mai exact, pentru ce. As fi vrut sa scriu ca iti multumesc pentru postarile savuroase, dar apoi mi-am amintit de cele la care mi-au dat lacrimile. Sau pentru ca aduci un plus de farmec zilelor gri, dar am realizat ca ar suna ca si cum as fi un parazit ce se hraneste cu fragmente din viata altora. Nu imi dau seama in ce fel viata ta pusa pe hartie (sau pe blog, nici nu conteaza, nu?) imi influenteaza mie viata. Stiu doar ca atunci cand primesc un mail ce ma anunta ca ai mai scris ceva, se naste instant un amestec de nerabdare, cu incantare si curiozitate si ca abia astept sa am 5 minute libere ca sa pot citi noutatile. Stiu ca esti un om real si minunat, ca scrii frumos si uneori ne inveti cum sa ne facem zilele mai roz si oricat de ciudat ar suna, oscilez intre a te simti ca pe un personaj preferat dintr-o carte sau ca pe o prietena. Esti prea reala pentru a fi personaj si prea necunoscuta pentru a-mi fi prietena. Dar intr-un fel, simt ca am incredere in tine. Si probabil nu sunt singura persoana care gandeste asa. Cred ca dozele de incredere pe care le-ai tot castigat de la cititorii tai sunt aproape egale cu un Oscar al blogurilor. ^_^ Felicitari deci pentru treaba pe care o faci!
    Primeste te rog un sac din acela mare, de mos craciun, umplut cu recunostinta, chiar daca inca nu am reusit sa ii definesc prea bine sursele si motivele. De obicei, atunci cand in jurul meu exista cate o persoana draga, de cele mai multe ori imi vine sa ii multumesc non-stop pentru ca exista. Si pentru ca exista si in viata mea. Acelasi tip de multumiri ti le transmit si tie acum.
    Fie ca in anul care vine sa reusesti sa iti transformi cat mai multe vise in viata si sa ai parte de tot ce are universul mai bun de oferit!

  10. Sanatate, iubire si noroc – toate-s bune in dozele potrivite, la timpul lor. Cel mai bine e sa le ai pe toate deodata – sa nu-ti lipseasca nici una in anul care vine 🙂

  11. Era si timpul pentru un post intr-o nota optimista si colorata! What a year, e tot ce pot spune! Sa fim sanatosi cu totii si sa avem un an mai bun decat cel care se incheie! Pupici si petrecere frumoasa in noaptea dintre ani! :*:*

  12. Una peste alta, nu te-ai plictisit! 😀
    Si primesti puncte bonus pentru excursia in Portugalia. In februarie 2011, tot ce-am planificat timp de doua luni s-a naruit intr-o noapte, cand biletele de avion catre Lisabona s-au scumpit cu 50% si m-am trezit cu intreaga „schema” way off budget…

    Dar sa nu privim inapoi cu regrete, ci inainte – cu bucurie!

    Sa vina provocarile!
    La Multi Ani!

  13. iti multumesc ca ne pui si noua scaune la masa, ca nu te superi ca.ti terminam pasta de dinti inainte de a o incepe, ca ne lasi sa.ti smotocim ghemu’ nonconformist, ca ne dai sosete sa ne incalzim picioarele scaladate.n baltile din fiecare zi, ca ne amintesti ca limonada fara lamaie ar fi pana la urma doar apa indulcita, ca ne.ai convins ca, desi ai sta intr.un palat pe kiseleff, tu esti the perfect expressionistic view.
    acum sa te injectam cu ceva sintamant feeric: http://www.youtube.com/watch?v=mb9pKGh09S4&feature=player_embedded „N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit-Dinu Olarasu”

  14. La multi ani, sa-ti fie copilul sanatos si tu si ai tai… restul… cate una si pe rand. Vin de la sine daca-i sanatate. Mai multe sau mai putine. Dar vin!

  15. La Multi Ani!!!! Ma bucur ca ai putut sa diseci atat de bine anul si sa te gandesti ce si cum te-a ajutat , afectat , invatat, imputernicit, bucurat , intristat….O sa iti urmez exemplul , sa ma gandesc la anul 2011 , ca si ptr mine fu un an plin de incercari. Din suflet , iti spun ca vei merge mai departe, si viitorul va fi frumos . Un copil aduce lumina si seninatate:).
    Gand la gand cu bucurie ,
    Alexandra Vornicu

  16. hehe, 2011 e si anul in care ne-am cunoscut si ne-am vazut de 2 ori 🙂 lucru pentru care ma bucur foarte mult si ii sunt recunoscatoare anului trecut.
    ai avut intr-adevar un an foarte foarte ocupat cu de toate, cu calatorii si cu multe lucruri frumoase. dar si triste. la urma urmei, asa-i viata, bine ca 2011 s-a terminat cu bine.
    Sper ca data viitoare cand ne intalnim sa vii cu fetita ta.

    te pup si iti doresc ca in 2012 sa ti se intample numai lucruri bune, nimic trist.

  17. Printeso, iti doresc din suflet un an dintre cei mai buni, nastere usoara si bebe sanatos! Scrii delicios si imi doresc s-o tii tot asa. Cat despre Lisabona, si mie mi s-a lipit de suflet rau de tot orasul asta, atat de rau ca anul asta il vizitez iar:) All the best!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *