O primă cafea în regat

Am mers cu emoţii azi la cafenea, şi cu cinci platouri cu fursecuri, cam ca la cununia civilă. Şi am plecat patru ore mai tîrziu, cu braţele pline de flori şi nemaipomenit de fericită, fix ca după starea civilă. Ca şi atunci, am ieşit la lumină convinsă c-am făcut unul dintre cele mai bune lucruri din viaţa mea. Mă bucur c-aţi venit, c-am vorbit, că ne-am promis lucruri, sper să ne mai întîlnim, pentru c-a fost aşa, ca între prieteni vechi. N-am obosit o clipă, nu mi-a lipsit nimic. Nici foame nu mi s-a făcut, e prima oară în cinci luni cînd nu mi se face foame la fix două ore.

Îmi pare rău că n-am apucat să stau mai mult cu fiecare dintre voi, dar poate recuperăm curînd, dacă nu v-am speriat la prima întîlnire. Ca feedback la cald, am reţinut că burta mea e deloc impresionantă, că există viaţă după naşterea pruncilor, chiar dacă reuşeşti să te speli pe cap abia cînd face copilul 1 an, că o să facem un baby shower cu scripeţi şi pîrghii, că degeaba zici musafirilor să nu aducă niciun cadou, pentru că ei vor încălca regulamentul şi se vor prezenta cu flori, dulciuri, borcane, cercei, cărţi şi multe alte lucruri de care (chiar dacă nu trebuia) vă promit că mă bucur.

Mulţumim Books Coffee Club de la Romană pentru găzduire. Locul e prietenos şi aerisit, plin de cărţi bune pe care ai voie să pui mîna, limonada e numai bună, aud că şi cafeaua e bună! Vi-l recomand, mai ales pentru întîlniri romantice!

Îi muţumesc Omului meu, care a fost foarte gazdă cu toată lumea şi a întreţinut pe cei patru domni care s-au prezentat la întîlnire. Ne-a făcut poze, a socializat şi s-a ocupat de toate ca un project manager, iar mie mi-a rămas doar să dau din gură şi să zîmbesc.

Şi vă mulţumesc vouă, oameni, sper c-a fost măcar agreabil, că nu v-am dezamăgit cu prezenţa mea vie, c-o să mai vreţi să ne vedem măcar vreodată, pentru că eu una m-am simţit nemaipomenit. Cireaşa confiată de pe un tort plin cu cireşe confiate!

PS: Am pus toate pozele aici, vă rog să vă taguiţi voi, pe mine nu mă lasă FB. Şi desigur, vă mulţumesc.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4182

17 comentarii

  1. De o ora nu ma mai satur sa ma uit la poze si ma simt cam cum trebuie sa se fi simtit fetita cu chibrituri privind camera cu bradut impodobit :D! Ei dar nu e timpul pierdut,sunt sigura ca imi e si mie sortit sa intalnesc o printesa in carne si oase.Poate asta ma motiveaza sa-mi inving teama de condus si sa iau masinuta singura pe ruta Cluj-Bucuresti .Sau mai bine,draga mea, poate te nimeresti prin targul asta de-i zice Cluj-Napoca.Promit sa am un bol mare cu Skittles , toate mov ,numai pentru tine. 🙂

  2. Ma bucur ca te-ai /v-ati distrat, chiar daca asta sporeste regretul ca n-am putut fi acolo…
    Inca o data, la multi ani, si (sper :D) sa ne vedem data viitoare…

  3. foarte frumos… sa fie mai des…. am zis.

    sa inteleg totusi ca nu au lipsit asa de multi, ca dupa ochiu meu erau destui in sala. si era haios ca mai aparea cate unu…salut, eu sunt „escu” si sunt alcoolic de 2 luni.. cand m-ai prezentat pe mine mai stii ? toata lumea el e marcel …

    ps. sper ca nu mai e nici o bomboana.

    • :))) Marcel, eu sunt aia de a venit la tine doar ca sa vada cine e Marcel :))
      A fost o bucurie sa te cunoastem, Printesa, si sa cunoastem si toti oamenii frumosi care te citesc.
      Si daca-ti mai spun si ca am plecat cu cel putin o prietena draga de acolo, eu zic ca a fost o zi perfecta!
      Te imbratisez si iti multumesc din suflet pentru o intalnire perfecta.

      Mon

    • in continuare spun.. sunt nevinovat… pe barba mea ca sunt.

      lipseste poza cu noi barbatii, la masa discutand febril chestii tehnice si explicatii de geniu. :)))

  4. 🙂
    Zambesc incontinuu de ieri incoace 🙂
    A fost o zi atat de plina incat … am ramas fara voce (la propriu) 🙂
    Eu sunt fata aia care tusea, daca v-ati molipsit vre-unul, primesc toate rosiile pe capul meu, sper doar Printesei sa nu-i fi adus nici un prejudiciu, ca m-as intrista maxim.
    Recunosc ca am fost egoista, poate nu ar fi trebuit sa vin, stiindu-ma plina de virusi, dar mi-am dorit atat de mult sa fiu acolo, nici nu vroiam sa-mi incalc promisiunea (si asa trunchiata) de a veni, si eram sigura ca va fi misooooo, si a fooooost, si mai vreeeem 🙂
    So … pe rand …
    defapt cared ca mai bine scriu la mine si dau link, n-ar fi frumos sa pun ditai carnatul aici, sa ocup tot spatiul disponibil.
    Pe scurt: a fost super-mega-extra frumos 🙂

  5. Ma bucur ca te-am intalnit, ca ti-a palcut si c amai vrei sa ne mai vedem. 🙂 Si noi ne-am simtit super bine…si a fost asa o atmosfera de parca ne-am sti de o viata (desi face to face era prima oara cand ne vedeam).
    Si facebookul cred ca are o problema cu noi, ca nici pe mine nu ma lasa sa ma taguiesc in poze. 🙁
    In fine…te pup si…pe intalnirea viitoare. De acum tre sa ne pregatim de baby shower. 😀
    Te pup!

    Alina/ Andre Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *