Dorada? N-am auzit.

Prînz târziu, restaurant Derby, plasme date pe meci cu sonor la mic, piano bar în boxe. Miros de usturoi. La masa din spatele nostru, o damă bine proaspăt despănuşată de haina ei de blană naturală, d-aia cu guler înalt de inhalezi numa păr de animal mort, acompaniată romantic de un domn rotunjor, chel, cu pantaloni de stofă şi adidaşi albi. Repejor soseşte un ospătar brunet.

– Ce serviţi? (brunetul)
– Ce peşte aveţi? (adidasarul)
– Dorada. Dorada la grătar, la cuptor, cum doriţi.
Dorada. N-am auzit pînă acum. Ce e? (tot adidasarul, cu un deget vîrît în ureche a nedumerire)
– Un peşte… rotund aşa. Arcuit.
– Aha. E file? (blănoasa)
– Nu, se serveşte întreg. Da’ să nu-l luaţi de foame, că are oase şi pînă îl curăţaţi de tot, riscaţi să vi se facă rău. Mai bine mai luaţi ceva înainte. Avem nişte bruscheţele cu somon.
Ciorbă de burtă aveţi? (adidasarul)
– Nu, nu ţinem.
– Papanaşi ţineţi? Aş vrea doi, unul cu gem de vişine, altul cu gem de cireşe. (blănoasa)
– Vine imediat.

Recunosc că nu m-am gîndit niciodată că forma unui peşte ar putea avea vreo relevanţă în descrierea lui către un flămînd în adidaşi. Nici să nu comand peşte cînd mi-e foame pentru că are oase. Şi puiul are oase. Şi creveţii au antene. Şi merele au seminţe, iar bananele au coajă. Iar noi avem două degete opozabile pe care învăţăm să le folosim destul de devreme în viaţă. Mie una îmi place dorada, o cunosc bine, e peştele gras care are oase şi care e foarte bun pe pat de sare. Şi n-o să port niciodată blană de animal mort. Deşi uneori mai port blană de animal viu, cînd mi se aşază pisica pe burtă să frămînte cozonaci chiar în buza cuptorului viu.

Pin It

31 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *