Idee de afaceri: ferma de șosete

Am deschis crescătorie de șosete în dormitor. Cu investiție minimă. Vă trebuie numai cîteva șosete, pot fi chiar rupte în dreptul degetului mare sau rărite la călcîi.


credit foto

Știm deja că Șosetele sînt speciale. Ele nu-s doar niște obiecte vestimentare necesare pentru a ne încălzi tălpile, a arăta bine în converși și a ne face gleznele subțiri și sexi. Ele au o lume a lor, o lume secretă în care pleacă, niciodată în pereche, întotdeauna numai Stînga sau Dreapta, de fiecare dată cînd se simt nedreptățite. Știm deja că poarta Șosetelor către lumea lor e mașina de spălat, în care bagi 6 perechi și din care scoți 3 perechi și 3 șosete single, care refuză să vorbească despre perechea lor. Și le așterni în sertar așa, desperecheate, așteptînd să le apară din senin, așa cum a și dispărut, perechea. Uneori apare. Pe sub o canapea, în bolul de boabe al pisicii, sau ascunsă în altă șosetă mai mare, pe sistem matrioșca. Dar de cele mai multe ori, șosetele rămîn single. Perechile lor nu se mai întorc niciodată.

De-aia eu m-am gîndit să le creez un mediu propice. Iată cum: noaptea mă bag în pat cu șosete perechi. Pe care fix cu 2 secunde înainte să adorm, le dau jos cu degetele de la picioare, că mi-e prea cald noaptea cu ele. Apoi eu dorm, 7, 8, 9 ore, cîte intră, că toată lumea spune că după ce se va naște minunea blondă cu ochi verzi n-o să mai dorm cel puțin un an. Dimineața mă dau jos din pat, ridic plapuma, rareori găsesc perechea de șosete dedesubt. Cel mai adesea, cel puțin una dintre Șosete e pe jos. Cum nu mă pot apleca după ele, le abandonez acolo și iau unele proaspete din sertar. Noaptea următoare fac la fel. Și uite așa, sîmbătă cînd schimbăm așternutul, în jurul patului și pe sub el am fermă de șosete. Se minunează Omul de ce multe și diferite sînt, scurte, lungi, pufoase, antiderapante, cu degete sau fără. Ia uite, iară avem recoltă bogată de șosete, ptii, iote, sînt și din cele cu pătrate, preferatele mele. Și le culegem și le punem la spălat cu emoție.

Partea interesantă e că șosetele astea din jurul patului sînt și rămîn întotdeauna perechi. Chiar și după incursiunea în mașina de spălat. N-a dispărut nici una în cele 6 luni de sarcină.

O fi oare pentru că sînt fericite? Pentru că le merge bine împreună și nu vor să se despartă? Ce mă bucur, ăsta e clar semn bun.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

33 comentarii

  1. Draga printesa, sa vezi mini – sosetarie cand va sosi mica printesa: mici, dar mici de tot, cat degetul mic, pufoase, cretze si colorate!

    • Hm, inteleg ca cel putin in primele luni nu prea sint recomandate sosetelele, o sa poarte mai degraba pantaloni d-aia intregi. Ferma de mini-sosete nu e o idee buna de afaceri. Poate cind ajungem la midi-sosetarie ne mai gindim. 😀

    • sa stii ca referitor la chestia asta si eu am avut o surpriza de proportii, o tineam in casa cu pantaloni intregi, insa fiind iarna a venit doctorita si mi-a zis sa-i pun ciorapei sub pantaloni, ca biata de ea avea piciorusele reci, pantalonii ia nu se muleaza asa bine pe picior.

    • eh, la noi din fericire o sa fie primavara-vara cit e ea foarte mica, avem noroc!

    • Viktor al nostru s-a nascut vara si a avut sosete mici mici (care lui ii erau mari mari :-)) ) doar in prima zi de viata. A invatat rapid sa le arunce din picioare si asa l-am lasat…fara sosete si fara caciulite de niciun fel. Cum se invata copiii dupa nastere asa vor fi mereu. Acum e iarna si des, il las fara sosete sa se joace pe covor cu orele si are picioarele transpirate 🙂 Love them!

  2. hejehe, foarte frumoasa povestea sosetelor.

    noi ne-am dat viteji in primele luni ca nu vrem sosete la copil, dar am sfarsit tot prin a i le pune cu insistenta cu care el si le scotea: in doi timpi si trei miscari scotea orice soseta: lunga, scurta, mai stransa sau mai larga. iar de pantaloni cu botos era prea cald. asa ca aveam /avem o ferma de minisosete prin toata casa, mai putin in picioarele copilului. dar sunt haioase, colorate si (inca) merg in pereche 🙂

  3. Cît de cute! Da, Strumf are dreptate, să vezi ce mai basm cu șosetele, adaug eu – ștrampii, pantalonașii mini-prințesei! Și jucăriile!

    Ca un aside, recomand la începuturi costumașe, salopete, body sau cum s-or mai chema, în fine, care se prind cu capse la umăr, pe corp și între picioare. Bluzițele, tricourile, rochițele, cute și ele, se vor face guler instant, în special dacă mini-prințesa este o zgîtie de fată, cum îmi pare din ce ne povestești. Pui de poză chestiile cochete, apoi înapoi în echipamentul de cosmonaut 🙂

    • Dap, pai numai de-astea am cumparat, body-uri cu chilot si cu pantalon (de-astea lungi nu prea gasesc decit la preturi astronomice), cu capse de sus pina jos. Nici o fusta, nici o rochie. Probabil ca o sa primim dragalasenii d-astea de poza, cum bine le zici. Dar o sa fie cald, cred ca va sta mult la scutecul gol. 😀

    • daca nu te deranjeaza sugestia, intra pe bodybebe.ro
      au hainute de pitici super faine, la preturi accesibile si zilele astea au si promotii la cosumase (3+1 gratis). noua ne-au placut tare mult si ne actualizam colectia pe masura ce piticul creste.

    • stiu bodybebe de ceva vreme, sint frumoase lucrusoarele, dar pentru fete nu au asa multe si preturile nu mi se par excelente. 40 de lei pt un body mi se pare mult… pe body-urile scurte am dat 5 lei. o sa mai caut pe la hm si next, ca tot sint reduceri…

    • Da, H&M, dacă ai cum să ajungi Kiabi mai are chestii drăguțe și uneori rezonabile la preț, chiar și la Lidl au uneori ciorapi și costumașe.

    • am fost la kiabi saptamina trecuta, cel mai ieftin body lung era 80 de lei. de banii aia sper sa iau vreo 6… 🙂 erau reduse tot felul de chestii cute, dar complet nepractice, n-am putut cumpara nimic.

      o sa ma uit si la lidl, da, bine ca mi-ai adus aminte!!

    • La debenhams gasesti pijamale (body-uri lungi, cum le spui tu) cu capse, doar ca acum au niste seturi de cate doua, la 45 de lei, din care una e cu capse doar intre picioare. Seturi cu capse de sus pana jos gasesti la C&A, sub 50 de lei pachetul.

    • aha, bun bun, ma uit imediat, thx!
      mda, aceeasi problema, pentru masuri mici (56, 62) nu au modele lungi. nu pricep de ce se intimpla asta peste tot.

    • Gasesti pe mothercare.com newborn pana in 62 de cm 🙂
      Stiu ca au si early born care teoretic sunt si mai mici, dar eu nu cred ca e cazul 🙂

      Te pup si spor la shopping 😉

    • gasesti la baby expo la preturi absolut ok pijamale de-a-ntregul dintr-un bumbac placut pt orice varsta, firma e rombaby parca sau oricum ceva romanesc. urmatorul baby expo e pe 4 martie.
      eu de acolo iau mereu pantaloni cu botosel si salopete/pijamale.

  4. uita-te la compleuri 0-2 ani poate gasesti ceva dragut. cu un body maneca scurta sau chiar tip maieu pe sub, merge, eu asa o imbracam cand era mica.

  5. Haha! Si eu fac la fel cu sosetele! 🙂 Ma bag cu ele in pat, apoi le dau jos cu degetele de la picioare si a doua zi iau altele. Dupa care adun recolta si…trebuie sa le spal, ca nu mai stiu care cat au fost purtate, unele sunt purtate cate 5 minute…

  6. nu se desperecheaza PENTRU CA SUNT MARI, da` stai sa le vezi p-alea minuscule (ale noului sosit) ce iute se demagnetizeaza si ce iscusite se joaca ele de-a v-ati ascunselea una cu cealalta!!.. stai numa` sa vezi, si atunci ti-oi spune „ţ-am zis io”! just wait oleacă. 🙂

  7. Cred ca ce cauti tu sun „sleepsuits”, adica salopete cu maneca lunga si cu picior lung cu tot cu labutza, nu? Eu am vazut niste oferte in Debenhams, si erau, surprinzator, mai ieftine decat la Carrefour de ex. Mai concret, erau pe undeva pe la 50 de ron setul de 3 costumase colorate, iar cele albe simple parca erau si mai ieftine de atat. Si au dimensiuni de la 0 luni (50 cm), e adevarat mandrei mele desi nascuta la dimensiuni normale, ii erau maaari in prima luna, ii invarteam manecile… dar au tinut-o mult mai mult decat scria pe ele, cele de 0-3 luni le-a purtat pana pe la 6-7 luni.
    Si inca o chestie, eu am primit cateva salopetutze din astea care se incheiau pe spatele copilului… le-am purtat de vreo doua ori cu injuraturi si dupa aceea le-am abandonat definitiv. Eu una n-am reusit in ruptul capului o imbrac cu ele fara chinuri. Deeeeci, de evitat (parerea mea).

  8. Problema cu sosete se intampl a si la cei mai batrani Eu orezolv mai simplu ,daca nu apare geamana pleaca in soba.Pentru cei mici se va proceda cum va fi mai usor .TE PUP /

  9. Foarte frumos articolul, desi initial mi s-a parut ciudat. Ce poate sa povesteasca o persoana despre sosete? Mi se pare extraordinar de romantic cum aduna el sosetele dupa tine. Sper ca atunci cand o sa fiu insarcinata o sa am si eu o ferma de sosete pe care El sa o admire.

  10. Dap, pai pentru ca eu la capitolul „intamplari cu si despre bebe” sunt cam pe langa subiect, ca nu am experienta, sa vorbesc din experenta, si anume misterioasa lume a sosteleor. Am ras cu lacrimi ca am observat si eu misterul prin care in masina de spalat dispar perechi de sosete, de obicei perechea uneia careia ii pusesem gand rau sa le arunc oricum ca isi cam traisera viata. Acum misterul a fost dezlegat! Yey! DAr eu ma gandeam ca ai gasit metoda sa cresti perechi noi, numa bune pentru adulti din puiuti mici si pufosi de sosete flausate de bebelusi, nu de alta dar sunt adorabile, dar din pacate oricat m-as chinui nici macar un picior „finut” de masura 35 nu incape in pufoseniile de bebe.:)

  11. A,da misterul sosetelor …cunoastem,cunoastem si inca incercam sa-l descifram(tot incercam).In ceea ce priveste hainutele de bebe,eu din superstitie nu am cumparat nimic.<De fapt chiar nimic nu am luat nici patut,s-a ocupat sotul cat am fost in spital.Apoi body-uri in prima faza am avut de acelea cu mai multe capse care nu se mai baga pe cap si mi s-au aprut f f practice mai ales in perioada aia aiurea de la inceput cand bebe nu isi tine caputul.Aveam de la Magazinul Z si altele de la Mini Mouse . MiniMouse gasesti in Cora(sigur-sigur)si Auchan si sunt f rezonabile la pret.Oricum si la Z sunt superbune body-urile -de fapt cele cu simbolul Grain du ble. Si cele create de Andreea Esca sunt bune dar nu chiar ca Grain du ble.Daca te inscri pe o lista in magazin te anunta ei cand au reduceri si iti trimit un cupon prin posta.Eu am prins reduceri de 50% ,ma rog reduceri oricum erau si fara cupon dar a fost bine ca m-au anuntat ca altfel ratam momentul.Am cumparat tot timpul si mai mari sa am de rezerva si tare bine mi-au prins si rezista f bine si la spalat.Salopetele lungi de bumbacel tot de prin hipermarketuri am luat pt ca pe la alte magazine mai fitosele asa tot gaseam de alea catifelate care sunt doar 75%bumbac si pt pielea minunii trebuie doar bumbacel.Acum am vazut ceva bumbac super misto pt copii la Carefour ,cica bumbac bio de la Tex.O fi ceva de capul lui, dar nu am apucat sa iau,insa e de retinut si acest Tex ca am auzit doar de bine(am si folosit dar nu chiar multe).In rest H&M (pt rochite ,colantei si blugi de fetita frumoasa),Zara(mai ales blugi,ca in rest imi par un pic serioase hainutele)etc.Insa astea mai tarziu,la inceput important e sa fie comod imbracata nici prea gros nici prea subtire ca nu are temperatura corpului bine reglata.Si mai depinde si de cat de cald e in casa,la noi in aprilie duduiau caloriferele si transpiram toti. Acu privind in urma cred ca o imbracam cam gros….AAAAA si f important manusele mici ca se zgarie rau si se sperie,nu e vorba din babe, e pe bune.Trebuie cateva perechi sa ai de rezerva.Sper sa citesti chiar daca am scris tarziu.Si sper sa iti fie de folos.Noapte buna printesa si noapte buna si printesei mici.

  12. Hihi… toate discutiile deviaza spre bebe 😀
    Pe mine m-au enervat la culme body-urile. Avem o gramada, dar alea cu guler barcuta ii lasau umerii goi, alea cu doua capse pe umar se imbraca greu. Modelul cu capse in fata mi s-a parut cel mai cool (gen http://daninaline.ro/bodyuri/body-bebe.html). Iar cele mai reusite salopete si la un pret bun le-am luat de la Smyk.

    • Subscriu (chiar daca tarziu, dar sigur o sa va mai trebuiasca body-uri/salopete) – Danina Line rocks. Noi le folosim acum la al doilea bebe si zici ca-s noi. Le putem da mai departe fara nici o grija.

  13. cu sau fara ferma de sosete, daca bebe o sa fie blond cu ochii verzi, ne topim aici de tot.
    eu ma bucur pentru ca in curand voi fi „năşică”, si-s emotionata raaau 🙂

    • Hei, thx. Intre timp am gasit unele frumusele la Miniblu, ceva mai ieftine decit astea de la minikidi. Dar pastrez site-ul pt mai tirziu. Hugs!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *