Despre Ziua Aceea

Şi uite că s-a întîmplat şi asta. Caroline Lovell, susţinătoare ferventă a naşterii acasă, a murit de inimă la spital a doua zi după ce a născut acasă a doua fetiţă a familiei. A făcut stop cardiac. Mai multe detalii despre ea şi despre cumplitul eveniment, aici.

E trist, cumplit de trist. Se putea întîmpla foarte bine şi la spital. Şi nu e la fel de important ce părere avem noi despre naşterea acasă cît e că două fetiţe, una de 3 ani şi una de o zi au rămas fără mamă. Am aflat de dimineaţă despre moartea ei, nu ştiam cine e înainte să citesc articolul, dar de ceva vreme mă gîndesc serios la naştere, la ce e de făcut ca experienţa asta să ne fie cît mai puţin traumatizantă. Vedem filme, mergem la cursuri, citim cărţi şi mărturii. Şi mi se ridică părul pe mine cînd mă gîndesc că această femeie, care a luat cea mai bună decizie posibilă pentru ea şi pentru copiii ei, a murit. Mi se pare incredibil de trist. Nu-s revoltată, nu cred că a fost nebună, cred că a evaluat riscurile în toate situaţiile şi a ales cum a crezut mai bine. Cum facem şi noi, fiecare dintre noi, cînd e vorba despre familie, despre copii, despre viaţă. Faptul că a murit e doar o chestiune de statistici, pînă la urmă. Trebuia să se întîmple şi asta. Faptul că i s-a întîmplat tocmai ei e cu atît mai trist cu cît ea milita pentru naşterea acasă, doar în companiei moaşei. Înţeleg că în Marea Britanie, unul din 50 de copii se naşte acasă. Şi uneori, lucrurile nu merg cum ar trebui.

Noi am decis să căutăm o naştere cît mai naturală cu putinţă. Să fim doar noi în travaliu, să facem întuneric şi să ne ţinem de mînă, să mă plimb de colo colo şi să rîdem amîndoi, cum facem mai tot timpul cînd sîntem doar noi. Am încredere în el c-o să ştie ce să facă, ce să spună şi cum să-mi aline durerea, nu pentru că mergem la cursuri împreună cît pentru că mă iubeşte. Să dea dumnezeu să am noroc să nu fie nevoie de hormoni artificiali, de epidurală şi epiziotomie, iar dac-o să fie nevoie, foarte bine, o să le primesc bucuroasa cînd o să fiu sigură că nu se poate altfel. Dar toate astea le voi face într-un spital. Pentru că eu una am nevoie de siguranţa pe care mi-o dă prezenţa în camera alăturată a unor specialişti în care am încredere.

În ciuda sistemului nostru sanitar bolnav, eu am încredere în spitale. Fiecare situaţie în care-am fost nevoită să merg la spital mi-a salvat viaţa. Operaţia de apendicită de la 16 ani, corect diagnosticată de un medic tînăr la spitalul din Piatra Neamţ, deşi inflamaţia era asimptomatică. Repetate perfuzii cu glucoză în timpul căderilor grave de calciu în spitale din toată ţara. Operaţiile succesive la maxilar şi faţă la Spitalul Floreasca, plastia obrazului, internările lungi cu tuburi de dren înşurubate nici nu mai ştiu pe unde. Febra uriaşă inexplicabilă din vara trecută, care nu ceda cu nimic şi care-a fost, şi ea, corect diagnosticată şi tratată la Spitalul Municipal. Pe mine experienţele astea, ale mele, nu povestite sau citite, mă fac să am încredere în spitale, în doctori. Ştiu că unii fac cezariene pe bandă rulantă, că alţii îţi toarnă hormoni pe venă fără să-ţi spună, iar alţii te taie by default. Eu aleg să am încredere că doctorul meu nu va face asta, că maternitatea privată pe care am ales-o mă va trata aşa cum a promis la semnarea contractului, că o să fim acolo eu şi el, nerăbdători fără măsură să ne vedem copila, împreună tot timpul, şi că asta o să fie cea mai nemaipomenită experienţă din viaţa noastră. Chiar dacă o să dureze 28 de ore, chiar dacă o să doară ca toate durerile la un loc, chiar dacă or să curgă lucruri din mine şi-o să ni se facă frică. Dureri au mai fost cu tot felul de prilejuri, uneori am crezut c-o să mor de durere (şi la colica renală, şi cînd mi-am zdrobit un deget la lift, şi cînd mi-au spart osul mandibulei pe viu, ca să recolteze nişte os pentru implantul dentar). Cît de rău poa’ să doară? Cît astea toate la un loc? De zece ori mai mult decît toate astea la un loc? Nu mă sperie asta, ştiu că nu poţi muri de durere. Ştiu şi că o să fim împreună acolo. Ştiu că după toată durerea asta o s-o avem pe ea şi că ăla o să fie cel mai fericit moment din toată viaţa mea. Pentru asta m-am născut, pentru asta l-am aşteptat pe el 30 de ani. Nişte durere, fie ea şi cea mai mare din lume, şi nişte tăieturi pe ici colo nu-s deloc importante.

Abia aştept ziua cu pricina, orele alea care-or să ne schimbe pentru totdeauna. Sînt norocoasă că pot să aleg cum cred de cuviinţă, că îl am pe el, că avem strînşi banii pentru maternitate, sper să fiu norocoasă şi acolo, atunci, şi norocoasă să fie şi fetiţa noastră, care azi are puţin peste un kilogram, dar care peste nişte săptămîni o să ne zîmbească involuntar din patul alb deasupra căruia o să pictăm pe perete un copac cu bufniţe mici.

Pin It

37 Comments

  • Liana Mitroi spune:

    Imaginea copacului cu bufnite mici m-a facut sa zambesc. 🙂
    Multa bafta si sa iasa totul asa cum vrei tu . :*

  • Florin spune:

    citeste cu voce tare postul asta, sa te auda si minunea din burtica si sa se conformeze, ca noi tot la fel ne-am planuit, dar Dario s-a gandit el ca e mai bine sa nu se grabeasca, si dupa ce au trecut vreo 10 zile peste termenul la care trebuia sa se nasca, tot la cezariana a ajuns mamica lui 🙂

    • cookie spune:

      florin, btw, stii ca e aceeasi doctoritza?:D adica aia buna, stii tu;) ioana, btw, stii ca datorita lui florin avem io si tu doctoritza asta belea?:D

  • Iulia spune:

    Mare dreptate ai. Sa te ajute Dumnezeu sa ai o nastere usoara si o copila sanatoasa 🙂

  • Merat spune:

    Doamne ajuta sa fie asa cum va doriti si meritati! Abia astept sa vin sa o vad pe Sofia cum zambeste la bufnite 🙂 O sa fiu cu gandurile langa voi in sala unde se va naste Minunea, asa cum am fost si la nunta. Imi place ca esti atat de curjoasa. Asa si trebuie!

  • tequila spune:

    Bineinteles, ai luat decizia cea mai buna tie si felului tau/vostru de a fi 🙂
    Multa bafta, tinem pumnii 😉 🙂
    Insa am o intrebare, sper sa nu te deranjeze: ce ai patit atunci de ai facut operatii succesive la maxilar, si plastia obrazului?
    …si eu am trecut de mai multe ori prin spital, prin niscaiva operatii….

  • Luminita spune:

    da, trista veste, am aflat si eu de dimineata si mi-a fugit gandul la o cunostinta care va naste acasa, la finalul acestei luni…. ii respect decizia si-ncerc s-o ajut cum pot, desi cu siguranta stie mai bine ce-i de facut. la fel cum am fost convinsa si la nasterea hunilor, c-o sti medicii mai bine ce e de facut.
    si tie iti doresc sa ai parte de nasterea pe care o doresti.
    abia astept sa vad copacul cu bufnite mici 🙂

  • Iuliana Monica spune:

    Oricare ar fi felul nasterii si oricat de mare ar fi durerea,totul trece cand ai in brate bucatica aceea din tine si din el.Cu gene fine-fine,degetele minuscule,piele incredibil de fragila, miros de laptic si ce crezi ,o sa fie doar a voastra…de pupat si de iubit la infinit.

  • Mele spune:

    Multa sanatate!

  • Alex spune:

    Multa bafta! O sa fie bine!

  • amelia spune:

    Superb spus!
    Sper ca cei/cele ce au întotdeauna ceva de comentat și adăugat (cârcotit), să se abțină. Acest post este despre voi doi si bebelușa voastră. Și este atât de frumos și curat transpus în cuvinte…
    Toate cele bune vă doresc!

  • Xelomon spune:

    Frumos, frumos, frumos! Asa e, nu din durere se moare. Si orice durere trece. Dup-aia veti fi voi 3 🙂

  • Katyna spune:

    Ce burtica frumoasa!
    Eu una de abia astept sa iti citesc articolele „despre bebelusa”, „despre primul zambet”, despre primii pasi..

    p.s: in articolul de pe dailymail parca au scris „1 baby in 50” se naste acasa

  • Diana spune:

    Nastere usoara, printeso. O sa fii bine, asa cum iti doresti. O imbratisare calda…

  • intuneric spune:

    Don’t worry, be happy – everything’s gonna be OK… si alte refrene pozitiv-motivationale cunoscute.

  • Ana Q. spune:

    awww… cute little owls. abia astept poze cu bebica voastra.

  • alina spune:

    Chapeau, Ioana!

  • nusch spune:

    Ioana, ai povestit motivele pentru care alegi sa ai incredere in spital. Poate pentru tine, poate pentru ceilalti. E absolut firesc sa iei o decizie, oricare ar fi ea, pentru tine si pentru copilul tau.
    Pentru ca ai pornit de la Caroline, o sa-ti spun ca sunt foarte putine mamele care se incumeta sa nasca acasa, mai ales pentru ca nu exista personal care sa asiste in asa ceva. De mii de ani, copiii au veni pe lume acasa (pana a venit secolul 20 si ne-a umplut pe toti de confort). Insa, langa acele mame erau mamele si bunicile lor, era moasa satului, era vecina care incalzea apa si imbaia copilul, era o matusa, care alina mama cu un ceai, sau o vorba buna. Tatal, in povestea asta, era marginal. Din momentul in care aducea moasa acasa, nu mai era bun, pentru ca incurca femeile. daca se baga.
    Confortul secolului 20 a „spart” relatiile umane si a transferat unor institutii atributiile care, traditional, reveneau familiei extinse si comunitatii. Si a facut-o ireversibil.
    Cu totii stim ca e mai bine sa mancam vanat, decat pui de la Coco Rico. Si, totusi, foarte putini mai plecam la vanatoare, cu arcul pe umar (poate, cel mult, apelam la vreun vanator, sau hipermarket, care mai comercializeaza si asa ceva).
    Doare, dar trece si nu uiti. Desi nu uiti, il vezi cum creste si se bucura de copii si de apropiati, iti creste inima si iti vine curajul sa te apuci si a doua, sau a treia oara :-). Va fi cea mai frumoasa durere si chiar n-are de ce sa-ti fie frica, rili :-).

    • Alin spune:

      Si de ce nu apelezi atunci si la familie cand e vorba de vindecarea unor boli?? Lumea a evoluat, pentru ca oamenii au avut nevoie de-a lungul timpului de evolutie. Tot ca urmare a evolutiei ti se pot diagnostica boli ca diabetul, care pe vremea moaselor cauzau deces. Sau tu crezi ca nu era nevoie de evolutia asta. Sau poate ar fi trebuit sa ramanem cu aceleasi apucaturi generatii intregi?… Gandirea asta ne face sa fim acolo suntem, pt ca pana la urma noi nici de acum 20 de ani nu am mai evoluat. Ne meritam soarta! Si mi se pare ridicol sa blamezi un comportament si sa promovezi un altul, pe care nici macar tu nu il urmezi. E ca si cand bombardezi facebook-ul cu poze cu niste caini maltrati si ii judeci pe vinovati, dar tu in realitate nu misti un deget pt fiintele alea.
      Eu cred ca Ioana a luat cea mai buna decizie luand in calcul toate riscurile vremurilor noastre. Pentru ca noi in vremurile astea traim.

      • nusch spune:

        Alin, n-ai inteles „orientarea” mea, taman pt ca nu am una :-). Ideea era ca realitatile se schimba; daca sunt oameni care vor sa reconstruiasca o realitate veche, avand mult curaj si incredere in sine, e ok. Dar e la fel de ok sa nu ai atata curaj si incredere in sine si sa nu reconstruiesti realitatea trecuta. Tocmai asta spuneam, ca, pe undeva, mi se pare mai riscant sa nasti acasa singur, in sec. 21, neasistat de moasa comunala , decat era la inceputul sec. 20, cand, in general, femeile erau ajutate de 3-4-5 femei la nastere.
        Mhmm, cred ca olandezii, de ex, sunt destul de departe si la ei, vreo 20-30% din copiii care se nasc sunt adusi pe lume acasa :-), deci, n-as spune ca alegerea de a naste acasa/la spital coreleaza cu gradul de civilizatie :-). (In genere, la astia, ca sa treci de medicul de familie si sa ajungi la un specialist, treb’ sa fii c-un ochi scos, sau cam asa ceva)
        N-am promovat si n-am blamat nimic, asta a fost citirea/intelegerea ta a ceea ce am scris acolo.
        Si, da, cred ca anume evolutii aduse de secolul 20, in special, au schimbat in rau viata noastra. Faptul ca se poate dg diabetul acum nu inseamna neaparat ca e bine ca facem cezariene pe banda rulanta, sau ca ne hranim cu carne dezosata mecanic. Descoperirile tehnologice nu sunt neaparat sinonime cu evolutia. Dar asta e alta discutie :-).

  • Important e să ai încredere în tine că poți faci tot ce e necesar,că el va fi alături de tine și te va susține, că medicul pe care l-ai ales e cel mai de încredere. Baftă pe mai departe!

    • Mara spune:

      Eu am nascut la spital pentru ca imi doream ca in camera alaturata sa fie cineva care sa intervina daca este cazul. Am nascut la Brasov, desi locuiam in Bucuresti si un timp am stat linistita cu gandul ca doctorul meu e cel mai „priceput” la nasteri in apa din Romania, insa in timpul travaliului mi-am dat seama ca nu conta ce doctor aveam. Eu nasteam si aveam mai mare incredere in corpul meu si in copil, ca stie instinctiv sa iasa de acolo.
      Cat despre durere, desi am nascut fara administrarea vreunei substante, totul a fost suportabil.
      Pregateste-ti perineul pentru nastere si relaxeaza-te in travaliu! Totul o sa fie bine!

  • Adela spune:

    That’s the spirit! You go girl!

  • Valentina spune:

    Nefiind mama (inca), nu ma simt indreptatita sa dau sfaturi despre alegerile fiecareia in materie de nastere. Insa consider ca femeile care aleg sa nasca acasa trebuie sa se gandeasca si ce responsabilitate uriasa pun pe umerii partenerului, in cazul in care se intampla ceva neprevazut.

    Stii de dispozitivul asta, pentru evitarea epiziotomiei si facilitarea nasterii pe cale vaginala?
    http://www.epi-no.ro/
    Mie mi se pare util.

  • Cristina spune:

    ai o burta sexy. 🙂

  • wlfp spune:

    Ce frumos ai scris. O sa fie bine la nastere, nu cred ca ai de ce sa te ingrijorezi. Inainte de prima nastere e un pic de emotie a necunoscutului, dar dupa ce treci de ea o sa ti-se para „chiar usor”.
    Daca ai ceva temeri de sanatate eu zic sa insisti sa iti faci cat mai multe analize inainte de nastere si sa te intalnisti cu cativa specialisti: cardiolog, neurolog – nu cred ca strica.

  • Cristina spune:

    Foarte frumos spus, Printesa. Durerea de la nastere este singura durere care are un rezultat frumos: copila pe care o asteptati cu atata nerabdare. Si este suportabila. Fara interventii medicale, fara anestezie, este suportabila. Si ceea ce este si mai frumos, este ca nici macar nu ti-o vei mai aminti. De cate ori ma gandesc la nasterea piticului, nu reusesc sa-mi amintesc daca a durut, sau cat de tare a durut (desi au trecut doar 7 luni). Imi aduc aminte de pitic si de mutrita lui curioasa, putin incruntata, cand mi l-au pus in brate, imediat dupa ce a venit pe lume. Daca ai incredere ca totul va fi bine, ca veti trece usor, impreuna, prin momentele acestea frumoase, asa va fi. Iti doresc sa ai parte de nasterea pe care ti-o doresti si sa aveti o fetita sanatoasa.

  • g.cojocaru spune:

    Offf…. e cumplit ce i s-a intamplat acelei doamne…. Dar, tu gandesti tare bine! O sa fie bine si veti avea parte de o nastere usoara! 🙂

  • mara spune:

    Poti sa vomiti de durere si cred ca poti sa si lesini, dar nu te lasa asistentele :)) Eu m-am bucurat ca n-am avut un pistol in mana, sa pun capat chinului. Culmea e ca dup-aia constati ca a meritat tot chinul…

  • Laura spune:

    Chiar am vazut articolul asta pe net si ma gandeam sa-ti dau un copy paste intr-un comentariu, dar m-am gandit ca mai bine nu..Mai stii ceva de Je?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *