Dragă Delfină (3),

Ne bucurăm că ai împlinit 37 de săptămîni și 3 kg. Eu personal nu mă bucur că diametrul căpșorului tău depășește deja 10 cm, chiar era musai să semeni cu tac-tu la acest feature? Preferam să moștenești de la el pistruii sau gropița din bărbie, nu fix capul mare, care pe termen lung o fi o calitate, dar pe termen scurt tinde să mă îngrijoreze nițel.

Să știi că nu ne supărăm dacă weekendul ăsta va fi ultimul pe care eu și omul îl petrecem singuri. Data de 7 aprilie îmi sună foarte bine. Hai să lucrăm împreună la asta. Doctorița a zis și ea că e foarte bine pe 7, că e sîmbătă și-o să avem tot timpul din lume să ne legănăm pe minge, să-l lăsăm pe tac-tu să maseze spatele gravidei în travaliu, să ascultăm muzică în surdină și-apoi să dăm nas în nas cu bucurie maximă!

M și T

PS: Aici deasupra sub floricelele alea ești tu! Îți vine-a crede?
PPS: Azi s-a născut Andrei Barbu, bravo Ami, să fiți sănătoși și fericiți!
PPPS: Planul de naștere de la Regina Maria are nu mai puțin de 16 pagini. O să vă povestesc despre asta în altă zi, sînt multe lucruri interesante pe care e bine să știți că le puteți cere sau refuza (după caz) și la stat. Ah, și știți cîte maternități private sînt certificate baby-friendly? Nici una în București. Dar maternități de stat, oare cîte? N-o să ghiciți în veci. 30!
PPPPS: 7 aprilie.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

58 comentarii

  1. Va fi berbecuta….minunat.ai grija ca va fi foarte incapatanata.vorbesc din experienta proprie, eu fiind o berbecuta! Multa bafta si asteptam primele poze cu Delfina!

  2. Asta-i optimismul care imi place!
    P.s. Mie personal mi s-a facut pielea de gaina la cat de frumos vorbesti cu copila:)

  3. Fiecare nastere e unica, la noi putine din ce-am invatat inainte la cursuri a functionat in ceea ce a insemnat nasterea (7-8 ore), iar in momentul nasterii in sine aproape nimic. Planurile sunt bune si dau liniste si incredere, insa…
    Important e ca totul sa fie bine ;). Va tin pumnii.

  4. Draga Printesa,

    Imi plac foarte tare scrisorile tale pentru Delfina. Cred ca simte deja ca este o fetita foarte norocoasa. Nastere usoara si multa sanatate tuturor membrilor familiei regale va doresc!

    Am si eu o rugaminte. Am vazut in controversatul articol despre cheltuieli ca o parte din banuti s-au dus pe niste carti. Cand ai timp si chef, poti, te rog, sa faci o scurta recenzie?
    Sunt in cautarea unor cadouri inspirate pentru cateva „mamici in training”…Plus ca nu se stie niciodata cand voi avea chiar eu nevoie de ele, desi dupa ce am vazut estimarea costurilor, nu stiu daca ma incumet curand :))

    Cu multumiri si mult drag,
    Vertange

  5. 7 aprilie e ziua de nastere a mamei mele, cea mai puternica persoana pe care o cunosc si un exemplu chiar si pentru multi dintre prietenii mei:)…sooo,7 aprilie, dupa parerea mea e o zi tare buna pentru micuta ta!

  6. Mult succes! Si ziua mea este pe 10 aprilie… si multe persoane apropiate au ziua in jurul acestei date…deci sunt niste date norocoase ce sa zic….

  7. Nastere usoara sa ai si sa fie exact asa cum va doriti!
    Aveti un copil norocos…sunteti deja niste parinti minunati!A stiu bine micuta sa aleaga!
    Va tinem pumnii sa fie totul perfect!
    Hugs!

  8. Oauuuu…7 aprilie!!!Cand eu si sotul meu drag facem 8 ani de relatie…..7 aprilie,la trei zile dupa ziua mea de nastere si la 14 dupa cea a sotului meu(vreau sa mentionez ca si eu si sotul meu suntem 2 berbecuti)!!Deja imi imaginez copila voastra preaiubita:o fire solara,optimista,iubareata,iubita si frumoasa,foaaaarrteee frumoasa(atat pe interior cat si pe exterior).Chiar daca nu voi fi in tara,ma voi gandi la tine…la voi!Nastere usoara si 7 aprilie sa fie!!!!!:))))

  9. O persoana draga mie este nascuta pe 7 Aprilie. Sa-ti zic ceva despre ea?
    – este cea mai determinata persoana pe care o cunosc
    – foarte inteligenta
    – plimbareata (acum locuieste si munceste la Paris)
    – nu face niciodata ce-i sugereaza ceilalti – gen… te rog sa te nasti pe 7 aprilie :))))) decat daca este extrem de convinsa ca asta este cel mai bun lucru pentru ea.
    ……
    As mai putea continua… este verisoara mea iubita, o cunosc de 27 de ani.

    Cel mai important e sa aveti parte de tot ce e mai frumos cu totii 3 de acum inainte, sa scapati si de episodul asta cu nasterea, sa va bucurati si de ultima zi/noapte/week-end singurei… numai ganduri de bine de la mine.

    Pup.

  10. Cand o sa creasca mare Delfinica ta si o sa citeasca ea randurile astea o sa fie asa de emotionata (eu asa as fi) :D…si cand o sa am si eu copii, o sa scriu fiecare senzatie (asa cu „netalentul” meu, in forma bruta) sa stie si piticul/a cum a fost calatoria 😀

  11. Maiculita, dar ce e cu scobitorile alea de picioare? Numai burta e de tine? Sunt verde de invidie, eu am picioarele mai groase fara sa fiu neam insarcinata.

    7 Aprilie sa fie!

  12. de la Targoviste iti tin pumnii pentru 7 aprilie, semnat un berbec nascut pe 15. Fetita ta are sa fie un teenager tipic, cu siguranta, probabil o sa fie foarte curioasa inca din primele zile si o optimista fara leac, cu prea multa incredere in oameni, calitati de ”om”, om din ala cu suflet mare si frumos! Nastere usoara, pe data de 7 aprilie! Hugs and all the best!

    • Si tata e pe 7 aprilie si nu pot zice ca e vreun model in viata… 😀
      Multumim!

    • Ia te uita, ai nascut pe 15! 🙂 Corina s-a bucurat sigur! Si ea!
      PS: Rasfoiesc pe-aici, copila mea (are 11 luni)doarme! Ah, si vara-mea a nascut pe 13 aprilie 2012 (Vinerea Patimilor indeed pentru ca a avut un travaliu lung) o fetita. Nu stam in acelasi oras asa ca nu ne vedem des, dar anul acesta ne-am intalnit la mare si pot spune ca e foarte inteligenta! 🙂

  13. hihi…ce mica e lumea…ami a fost vecina mea de deasupra cand eram noi mici in caracal…are bebe:)…parca mai ieri ne jucam in fata blocului…n-am mai vazut-o de un car de ani si aud despre ea la tine pe blog:D…noroc cu FB si cu Internetul in general:)

    • Wow, chiar ca e mica lumea… Dap, a nascut un mega cirnacior ultra simpatic!

  14. Hai pe 7 ca e si ziua mea si va fi o berbeaca pe cinste (garantez ;-))! Iti amintesti Printesa reteta ca sa iasa pe 7 nu? Sex si iar sex pe 5 si 6 ;-))))

    • Ptii, ce de-a lume e pe 7!! Deci e clar ca m-am gindit bine!
      Sex, da, o sa incep de mai devreme, ca mi-e c-am uitat cum se face…

  15. waw, ce putin mai este si dati nas in nas! sa vedem atunci daca poti sa decrii sentimentele care te-ncearca! ti se pare ca n-ai trait deloc pana ce n-a aparut fetita ta pe lume, nu ma contraczi inca, pls:) sa dea Domnu’ sa va fie bine, nastere usoara si …te citim, te-asteptam si dupa nastere!:)

    • probabil ca n-o sa pot descrie, dar cu siguranta o sa incerc!!!
      multumim pt urari!

  16. Draga Delfina, cred ca ar fi bine sa incepi de pe acum sa asculti de Mami si Tati…ca ei intotdeauna vor sti mai bine ce e ok pentru tine, chiar daca uneori o sa crezi ca sunt nedrepti si neintelegatori! Si mereu te vor iubi neconditionat si toate gandurile lor vor fi in primul rand la tine! Merita Mami sa-i faci pe plac acum, ca numai ea stie prin ce a trecut ca sa ajungeti aici. Si noi te asteptam tot pe 7 aprilie, si ne vom ruga pentru voi 3 sa iasa totul bine!

  17. 7 aprilie este ziua mea de nastere; o sa imi fac un tort si o sa pap o feliuta pentru domnisoara care o sa iasa in lume.Detin si eu o chestie de 9 saptamani si 4 zile…pe care nu o asteptam dar ma bucur ca a venit acum.( te citesc de mult timp si ma gandeam ca atunci cand ar fi trebuit sa ma apuc de treaba, as fi avut material didactic la tine in Regat, dar am fost luata prin surprindere si astept in fiecare zi cu nerabdare informatii noi.)
    Sa fie o sambata senina, sa ne bucuram fiecare in felul ei de acea zi si sa ne citim cu bine!

    • Ha! La multi ani pentru 7, ca mi-e teama ca atunci n-o sa-ti pot ura, cine stie, poate am treaba… 😀
      Sa-ti traiasca „chestia”, sa creasca frumos, sa ai ce face cu tot materialul didactic.

  18. 7 aprilie… ca nu imi ajungeau si nevasta si sora si unul dintre cei mai apropiati prieteni pe 7 aprilie, musai era sa fie si copilutza cea asteptata tot atunci? 🙂 ei, fie, unde-s trei, intra si-a patra, mai ales ca-i micutza! tinem pumnii, toti ursii!

    • Ptii, ce de-a lume insemnata…. Clar e de bine!
      Pup toti ursii la gramada!

  19. ma bucur tare mult ca ati ajuns cu bine la 37 de saptamani si la cele 3 kg. vreau sa te intreb despre cei 10 cm, imi cer scuze daca sunt indiscreta, dar si eu trec printr-o situatie asemanatoare. fetita mea, care sta deja de 39 sapt in burtica si se pare ca nu vrea sa iasa prea curand, are 3,8 kg si un capsor tot de 10 cm. doctorul mi-a spus ca e mare si asta poate fi o problema la nastere (desi si eu am 1,70 si 80 de kg acum) si mi-a cam sugerat ca ar fi mai bine sa aleg cezariana, daca nu vine copila singura zilele astea. noi mai asteptam un pic, sa vedem daca nu se declanseaza travaliul natural pana la dpn (3 apr) si apoi vom lua o decizie. sunt curioasa cum abordeaza cei de la RM problema asta, sau daca macar lor li se pare o problema. ti-au zis ceva in privinta asta?

    • Corina, nimeni nu poate sti cum ti se va comporta corpul in travaliu. Copilul se rasuceste pe canalul de nastere astfel incit sa-si faca loc, oasele capului sint mobile. 10 cm e diametrul normal, nu e deloc mare.
      Am discutat cu dr mea de citeva ori despre aspectul asta, mai ales ca eu sint mai degraba mica si ingusta in solduri, si m-a asigurat ca, in ciuda faptului ca bebelusa mea are deja capul mai mare ca media, si e posibil sa mai creasca in urmatoarele saptamini, tot nu putem vorbi despre vreo contraindicatie de nastere vaginala.
      Eu personal cred ca organismul meu poate gestiona fara probleme nasterea naturala.
      Mai multe nu stiu sa-ti spun, dar te incurajez sa nu te lasi convinsa prea usor la cezariana. E mai comod pentru medic, nu va fi mai comoda pentru tine si pentru fetita ta. Iti tin pumnii sa fie totul bine!

    • multumesc de incurajari. e o decizie destul de grea totusi peste care sper si eu sa trecem cu bine. iti trimit toate gandurile mele bune, sa aveti o delfina frumoasa si sanatoasa, dar mai ales punctuala 🙂

    • m-ati confuzat tare… fi-mea a avut circumferinta capului de 35,5 cm si a fost nascuta la 3 de sapt si 4 zile. nu inteleg diferenta de calcul… voi vorbiti tot de circumferinta?
      ps. tin pumnii pt 7 aprilie! 🙂

    • Nu, vorbim de diametru, iarta-ma, am scris eu aiurea in post initial, am corectat acum, diametrul e important la expulzie, de-aici discutiile. Dilatatie 10 (maxima) inseamna ca pe-acolo poate trece ceva cu diametru 10 cm. Circumferinta e mai putin relevanta in discutia asta, ea e importanta in masurarea evolutiei bebelusului, din cite stiu.

  20. Nu m-am putut abtine sa nu las cateva randuri. Deabea ti-am descoperit blogul dar citesc de azi de dimineata fiecare articol pe nerasuflate si m-am indragostit de felul in care scrii. Am trecut de la lacrimi de fericire sau tristete la ras in hohote si nu cred ca mi se trage doar de la faptul ca sunt insarcinata 🙂
    Nu pot decat sa te felicit pentru taria de femeie de care dai dovada, pentru ca porti in pantec un miracol si vei aduce pe lume cea mai iubita persoana tie si pentru omul frumos care esti.

    Felicitari si multa sanatate!

    O alta printesa la ea in imparatie 🙂

    • Hei, Ali, bine-ai sosit! Multumesc pentru vorbele frumoase!
      Si sarcina usoara!

    • Eu nu-s omul care sa recomande nasterea acasa, mi se pare foarte riscant. Dar da, cred ca mult mai multe femei ar putea incerca sa nasca natural, cu interventie medicala minima. Din fericire, asta se poate intimpla si intr-o maternitate, daca stii s-o alegi.

      Te imbratisez!

  21. Stiu, ca am nascut la spital, dar cu doula dupa mine :)… Problema e ca nasterea e o transformare, si in vartejul schimbarilor esti vulnerabila. Stiu ca la voi va fi bine si asa cum vrei tu. M-am gandit la voi mai curand din perspectiva rabdarii. Hug back 🙂

  22. Sa dea domnul sa iasa toate cum va doriti ! Mult a fost putin a mai ramas ! Si eu sunt berbec , nascuta pe 31 martie si cred ca e o zodie norocoasa zic eu 🙂 .

  23. Hai gagico, hai, mum-ta de vrea pe 7 aprilie! Stiu ca e cald si bine acolo unde esti tu, dar sa stii ca nici lumea asta mare nu e chiar asa de rea, mai ales daca ti-ai ales parinti buni, ca mami si tati tau 😀

  24. Cred că Delfinuţa tot cum vrea ea o să facă, indiferent cât de mult vă rugaţi voi de ea să iasă în lume pe 7 aprilie. Prinţesă, important e că de-acum aţi intrat chiar pe ultima sută de metri şi surpriza poate veni oricând, atunci când e EA pregătită. Că o să semene cu tine, c-o să semene cu el, e mai puţin important. Oricum o să fie un omuleţ independent de voi şi tot ce contează e să vină cu bine pe lume şi să fie sănătoasă. În rest, cu părinţi ca voi, le va alea pe toate. Să fiţi bine, amândouă!

  25. Ţin pumnii pentru 7 aprilie, este o zi norocoasă şi extrem de… berbecoasă, aşa, iar cum eu sunt născută pe 14, m-aş bucura să împart zodia cu Delfina 😀

    Tot în 7 este născut şi soţul unei foarte bune prietene ale mele, de altfel un tip care a reuşit multe în viaţă, dacă astro-pasto ce-l înşir eu aici ajută la ceva.

    Şi dacă nu mă înşel este şi ziua lui Russell Crowe :p

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *