Un băiețel blond are nevoie de ajutor

LE: S-au strîns toți banii! Vă mulțumesc pentru ajutor, sînteți grozavi! Micutul pleacă peste 2 zile la Hanovra pentru intervenție!
Pentru cei care au trimis bani prin paypalul meu: pot trimite banii tot catre micuț sau îi pot direcționa în altă parte, către un alt caz sau o asociație, vă rog să mă anunțați, luni aveam de gînd să fac transferul, am așteptat să se strîngă mai mulți, ca să nu plătim comisionul de ridicare de mai multe ori.

Am zis că nu mai fac asta niciodată, pentru nimeni. Dar nu pot, nu mă pot întinde în pat în seara asta liniștită rugîndu-mă la dummnezeu să nasc un copil sănătos dacă nu fac ceva pentru un copil pentru care dumnezeu a avut alte planuri decît cele pe care le am eu pentru fetița mea.

Așadar, vă rog să vă căutați prin buzunare și să ajutați cum puteți, cu oricît de puțin puteți, pe acest băiețel. O prietenă de pe FB m-a rugat să scriu despre el, părinții sunt disperați, timp e puțin, copilul trebuie să supraviețuiască. TREBUIE!

Rareș Dimitrie Dănilă are 1 an și 8 luni. Pe 12 martie a fost diagnosticat cu un „chist arahnoidian gigant”, care trebuie operat de urgență. Operația a fost deja programată la unul dintre puținele spitale din Europa, care se ocupa cu așa ceva – International Neuroscience Institute – Hannover din GERMANIA, pt data de 28.03.2012. Costul operației este de 50.000 euro, din care s-au strans deja 25.000 euro. Așadar e nevoie de 25.000 de euro într-o săptămînă. Se poate, știu că se poate, am mai văzut asta întîmplîndu-se.

Donatiile pot fi depuse in urmatoarele conturi deschise pe numele DANILA VALENTIN la RAIFFEISEN BANK, Agenția Bucovina Suceava:
– RO33 RZBR 0000 0600 1443 7570 (RON)
– RO38 RZBR 0000 0600 1443 7577 (EURO), cod SWIFT RZBRROBU.

O să donez și eu, vă rog și pe voi s-o faceți, pentru el, pentru voi, pentru mine, pentru copiii voștri sănătoși.

Vă mulțumesc.

PS: Am făcut și tragerea la sorți pentru cadouri, dar o să vorbim despre asta mîine, seara vreau asta să fie pentru micul Rareș.

Pin It

37 Comments

  • frmshk spune:

    Uite, ai putea organiza o licitație cu lucrușoare – ale tale sau și ale altora – și să strângi așa niște bănuți pentru băiețelul ăsta… la asta mă gândeam și dimineață când scriam comentariul acela, e ceva ce mi-ar plăcea să fac și eu dar cred că trebuie să fim realiști și să înțelegem că e nevoie să participe multăăăă lume… tu ai avea ceva succes, sper! Ce zici? Licitez și eu, clar!

    • Printesa Urbana spune:

      Nu prea e timp de licitație, și lucrușoarele tocmai le-am dat pe degeaba.. 🙂
      Plus că… nu mai pot să mă ambalez în ditamai procesul, înțelegi….

  • Omnia spune:

    Sa ii fie de folos!

  • Alina spune:

    Sa-i fie de folos si nu s-or strange toti numai de aici dar macar ca am contribuit si noi cu o particica.

  • M. spune:

    Doamne ajuta!

  • Sorina spune:

    Persoanele care primesc lucrusoarele oferite gratuite de tine pot oferi ceva simbolic cand le primesc si banutii sa fie varsati in contul micutuui blond.

    • Printesa Urbana spune:

      Da, o sa ii rog, dar nah, nu e frumos ca nu i-am anuntat din start… cine-o vrea, e binevenit…

      • Oana spune:

        Sunt convinsa ca oamenilor in general le pasa, iar daca un prieten le vorbeste despre un caz dintre multe cate sunt, nu pot ramane indiferenti. Putin cu putin se face mult, stim sigur ca se poate, asa cum a zis si Ioana. E pacat ca se ajunge la asa ceva, cand toate costurile pentru spitalizare ar trebui sa le suporte asigurarile de sanatate pe care luna de luna le platim. Dar no, nu despre asta e vorba. Haideti sa dam din putinul nostru si altora, ca nu ne saracesc cativa banuti :).

  • Amelie spune:

    O sa dau si eu mai departe macar la prietenii din lista de mess. Maine o sa pun si eu ceva pentru el, nu e mult, dar atat am acum. Sper sa fie bine micutul bucovinean, dragul de el.(si eu sunt moldoveanca, am si rude in Suceava, iar proximitatea face impactul si mai puternic)

  • Dar un cont de Paypal ceva ? Pe mine ma costa mai mult tranzactia decat donatia…:(

  • andreeabacau spune:

    eu am dat un share pe facebook,poate ajuta

  • miha.ela spune:

    vreau si eu sa il ajut, sper sa reuseasca si sa se faca bine.
    La toti sanatate !

  • Printesa Urbana spune:

    Va multumesc tuturor pentru implicare!

  • Ana (Milano) spune:

    Printesa draga tot incerc sa trimit banii dar SWIFT-ul se pare ca trebuie sa aiba 8 cifre si cel dat de tine: RZRROBU are doar 7. Sper sa nu fie prea tarziu, din pacate trimiterile de bani prin banca, catre Romania, nu sunt inca considerate trimiteri intraEU…no comment. Si deci e o tarasenie lunga..uff. Dar scopul conteaza deci daca ai mod verifica acest SWIFT si trimite-mi varianta corecta cu 8 cifre. Multumesc!

  • Alina G spune:

    Am ajuns pe blog-ul tau depe FB, un fost coleg de liceu a pus un link catre acest post si as sa vrea sa contribui si eu. Eu sunt in strainatate si cu un cont PAy Pal mi-ar fi mult mai usor sa fac un transfer, ati gasit o solutie in acest sens?

    PS. Felicitari pt.blog-ul interesant pe care il ai!

    • Printesa Urbana spune:

      Salut, Alina,

      Singura solutie cu paypal este sa-mi trimiti mie banii (nus fericita cu rezolvarea asta, dar nu am gasit alta varianta si pentru ca e graba mare, am pus la bataie contul nostru, cu riscul sa fiu banuita ca iau banii si fug cu ei in lume), dar pentru ca nu ne cunoastem inca deloc, eu si cu tine, stiu ca nu e solutia ideala. Am mai primit de la citiva cititori din strainatate, se pierd cam 1,2 euro per tranzactie si inca niste banuti cind extragem din cont, dar decit deloc, zic ca e bine si-asa. Daca te hotarasti, am nevoie de adresa de email atasata contului tau, de suma si de valuta in care se face tranzactia, ca sa iti pot trimite un request.

      Multumim pentru interes si implicare, orice decizi!

      • Alina G spune:

        multumesc de informatii Printesa Urbana si apreciez ca te-ai implicat cu contul tau personal (fiind o responsabilitate asa cum spuneai si tu). Din pacate abia am intrat pe contul Pay Pal si am avut neplacerea sa constat ca este blocat temporar caci au fost niste semnalatii de frauda asa ca nu pot in orice caz sa trimit prin ei. Nu imi ramane decat sa merg in banca si sa trimit direct in contul lor, sperand ca nu este prea mare comisiunea.

        Mult noroc si o sa ma rog ca Rares sa aiba o noua viata de pe 28 Martie (e si ziua in care baietel meu implineste 3 anisori, asa ca o consider norocoasa)

  • li spune:

    eu stiu ca nu se mai plateste pentru transfer in EU (prin banca sau online) atata timp cat exista un cont deschis in euro la o banca din Romania; asa scrie si pe pagina de internet a bancii mele (Postbank). am pus bani si pentru ioana, trimit des bani acasa, dar nu mi se trage nici un euro in plus… din cate stiu eu toate bancile ar trebui sa procedeze la fel… nu stiu sigur de cand e valabila legea asta si daca e valabila la toate bancile, dar merita verficat…

    „zur Gutschrift auf ein Girokonto bei einem ausländischen
    Zahlungsdienstleister innerhalb des EWR1 mit
    Angabe der IBAN des Empfängers und des BIC des
    Zahlungsdienstleisters des Empfängers ………………………… 0,00 EUR

    Zum Europäischen Wirtschaftsraum gehören derzeit die EU-Staaten Belgien, Bulgarien,
    Dänemark, Deutschland, Estland, Finnland, Frankreich, Griechenland, Irland, Italien, Lettland,
    Litauen, Luxemburg, Malta, Niederlande, Österreich, Polen, Portugal, Rumänien, Schweden,
    Slowakei, Slowenien, Spanien, Tschechische Republik, Ungarn, Vereinigtes Königreich von
    Großbritannien und Nordirland, Zypern und die Staaten Island, Liechtenstein und Norwegen.
    Die EWR-Mitgliedsstaaten Island, Liechtenstein und Norwegen sind hinsichtlich der Entgelterhebung
    den Mitgliedsstaaten der EU gleichgestellt.”
    documentul a fost actualizat in noiembrie 2011

    • Ana (Milano) spune:

      Mda pai se pare ca Germania e inaintea Italiei…eu nu platesc comision dar nu pot face niciodata trimiterea de bani on-line (am cont on-line si trebuie sa sun la banca si sa spun mii de codici ca sa fiu identificata) pentru ca surpriza surpriza…e scris pe site ca totul e gratis pentru UE dar Romania nu e considerata inca in UE dpdv al sistemului bancar. Deci cei din Italia vor trebui sa insiste cu banca si sa mearga probabil personal la ghiseu. restul e birocratie universala.
      By tha way printesa, mi-au spus cei de la banca, ca se va trata de ceva comision la ridicare…eu am cerut ca sumele sa fie platite din contul meu pana la destinatie dar mi-au spus ca nu-i posibil 🙁
      Sa ne dai de stire despre Rares, copiii sunt copiii tuturor mamelor nu numai ai parintilor lor biologici.

  • li spune:

    imi pare rau, dar informatia poate fi folosita atunci de cei din Germania…
    am citit ca anumite banci din Romania si alte tari percep comisioane…

  • airinei vasile spune:

    Vă transmit mesajul părinţilor lui Dimitrie şi mulţumirile personale celor la care am apelat. Trebuie să vă spun că în urmă cu o săptămână nici nu speram la aşa o mobilizare. E mare lucru! Dimitrie pleacă duminică în Germania. Îl aşteptăm să se întoarcă sănătos. Numai bine.

    Airinei Vasile

    Dragii nostri prieteni,

    Voi sunteti ingerii ingerasului!
    Zilele astea ati purtat voi crucea pe care trebuia s-o purtam noi, cei care i-am dat viata!
    Nu stim cum sa va multumim pentru ca v-ati dedicat cauzei lui, pentru ca-i sprijiniti lupta pentru viata, ca-l ajutati sa ramana normal, ca ne luati de pe umeri pietrele disperarii!
    Din contributia voastra s-a strans suma de 40.000 euro, ce a fost virata la Clinica INI HANNOVER GMBH GERMANIA, asa cum rezulta din OP nr. 1/23.03.2012 atasat la acest mesaj.

    Va iubim pe toti!

    Fiti binecuvantati!

    Parintii lui Dimitrie, Cristina si Valentin Danila

    • Printesa Urbana spune:

      Multumim ca ne tineti la curent, inteleg ca s-au strins toti banii! Sanatate micutului, asteptam vestile bune!

  • li spune:

    mi-au datlacrimile de bucurie 🙂
    dupa cum spunea Ana, copiii sunt ai tuturor mamelor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *