Prima dragoste a Sofiei

Pentru Muca mea, există patru chestii nom-nom pe lume: țîța stîngă a mumă-sii, țîța dreaptă tot a ei, pumnul propriu stîng și pumnul propriu drept. Pe astea două din urmă le-a descoperit cam de marțea trecută, și de atunci doarme mai puțin, rîde mai puțin, gîngurește mai puțin. Pumnii sînt viața ei. Se trezește mai devreme cu două ore să mai molfăie puțin, stă noaptea cu ochii cîrpiți și nu se lasă culcată pînă nu suge de pe ei măcar un strat de piele. Curg balele în valuri, toate bluzele-s ude pîn la brîu, udă de scuipat e și mă-sa, patul e fleașcă, balansoarul la fel. Obrajii sînt mereu lucioși, nasul e inundat și el, bărbia nici nu se mai vede sub stratul abundent de spume și balonașe din salivă. Și țocțocțoc toată ziulica, de se întorc priviri pe stradă că domne, da ce se aude, ce se întîmplă. Crește fata mea, aia se întîmplă. Crește cu zgomot.

Și toate ar fi fost bune dacă de sîmbătă nu și-ar fi dat Muca mea seama că pumnișorii ăștia așa buni au încă o mare calitate, spre deosebire de perechea de sfîrcuri care sigur, dau și lapte, însă nu-s la dispoziție chiar non stop și nici instantaneu, că durează pînă se prinde mă-sa că iar e vreme de foamete: și anume pumnișorii pot veni la gura ei imediat. Numai că nu și-a dat ea biata seama și CUM anume se face. Uneori se întîmplă ca în mișcările ei haotice din mîini, pumnii să nimerească direct între gingiile pofiticioase. De cele mai multe ori însă, în ciuda voinței și a poftei nemăsurate, gura larg deschisă rămîne neumplută și neconsolată, iar pumnii eșuează în ochi, în frunte, peste nas sau chiar pe după cap. Caz în care se uită dezaprobator la mine și începe scandalul. Strigă de două trei ori, îmi arată buzița cea umedă cu colțurile îndreptate-n jos, apoi uită și-și propune iar să sugă ceva pumn grăsun. Și iar nu iese treaba cum trebuie și drama-i mare și plîîîîînge văleu. Din fericire, mișcarea brauniană face cumva totuși ca un deget grăsun să poposească din nou în gură și-apoi gata, nu-i mai dă drumu pînă nu-l stoarce de tot gustul ăla bun de piele cu scuipat de data trecută.

LE: Acum a descoperit că poate să care la gură pumnul stîng cu mîna dreaptă. Dacă n-ar avea gura plină, ar chiui de bucurie! Și stai că urmează să-și descopere picioarele, nasul, personalitatea, cerceii, bărbații, dragostea…

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

22 comentarii

    • Marcel, ce simplu ar fi, nu? Sa scape dom’le parintii de nebunie, ar fi mai simplu…Marcel, inca nu esti parinte :).

    • Ok, pai tu poti sa ii spui SofSof in continuare. 🙂
      Nu vreau sa scap de balamuc, balamucul asta e fata mea care creste.

    • s-ar putea sa fiu nu stiu sigur. inca mai astept telefoane de genul. recunosc ca bebelusi nu am avut inca in grija, dar tot stiu ce e o fontanela. de care app., m-am speriat teribil prima oara. Oricum am eu o vaga banuiala ca daca i-ar da suzeta, sau biberon, ar fugi prin toate cele 4 colturi ale camerei, aruncate frumos in aer si apoi plans teribil dupa ele. Cred ca trebuie sa ai si ceva rezerve.

  1. mi-a imaginez pe Sofia cum se cearta cu mainile si imi amintesc cu drag de incercarile piticului nostru de a-si baga pumnul in gura: ridica mana in fata ochilor, se uita concentrat la ea si incerca s-o duca la gura, numai ca, de cele mai multe ori, mana nu ajungea in gura ci pe langa, cumva paralel cu fata. dar a fost perseverent si a reusit sa le convinga pe amandoua (mainile) sa poposeasca in gura. ulterior a descoperit degetul mare si doamne, ce bun este. uneori chiar mai bun decat sanul :))

  2. Lui Luca i-au curs balele din luna a treia pana in a patra, cand la sf ei ne-am pricopsit cu doi dinti:). Pazea ca vin si dintii, acu se inflameaza gingiile si saliveaza mult, semn ca se pregateste ceva. Daca aveti noroc, scapati ca noi repede de bale, dc nu, nu:). Sunteti adorabile, sa imi zici cand vii la capitala ca tre sa iti fac o vizita.

    • Dr. zice ca saliva in exces e o metoda de self-defence impotriva aciditatii mari din stomac, saliva fiind alcalina… Sper sa ne mai lase dintii umpic, sa ne bucuram si noi de altele..

  3. Cred ca urmeaza sa-si descopere degetelul si sa traga de el cu mare pasiune. Cam asta am observat la bebelusi: pumn, un degetel oarecare, iar finalul degetul mare.

  4. Ce dragut. In curand o sa inceapa sa prinda obiectele, apoi piciorusele si apoi … s-a facut deja mare si nici nu stii cand se intoarce si incepe sa umble in patru labe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *