Seara dinainte

Am făcut poza asta de la geamul mansardei în sîmbata Paștelui. Era răcoare și apus. Plouase bine și eu nu mai puteam. Mă dureau toate, voiam s-o văd, mă săturasem s-o țin în burtă, voiam s-o țin în brațe și s-o privesc în ochi, s-o miros și să mă miroasă. Mi-era dor de ea, prea dor.

Am făcut poza asta de la geamul mansardei și mi-am zis: peste o vreme o să mă uit în telefon la pozele cu fata mea și-o să dau peste poza asta. și-o să-mi aduc aminte exact cum mă simțeam cînd am făcut-o. sătulă, nerăbdătoare.

Azi mă uitam la galeria de imagini din telefon și am dat peste poza asta. Am mirosit ploaia aia de aprilie, am văzut apusul ăla, m-a durut spatele ca atunci, am plîns ca atunci, mi s-a făcut dor ca atunci.

Atunci am rugat-o să vină. I-am spus c-o iubesc și că afară o să-i fie bine. Că vreau, vreau mult de tot s-o țin în brațe.

Peste cîteva ore în noaptea cu pricina au început contracțiile, iar în noaptea următoare am ținut-o în brațe. Toată noaptea am ținut-o lipită de mine și m-am uitat la ea.

A fost ultima seară în care-am fost singură. Adică fără ea. Ce bine că există telefoane cu care poți imortaliza așteptări.

În seara asta, la ora asta, ultima mea poză singură face patru luni.

Pin It

Tags

7 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *