Biletul nerezervat cu cheltuială se ține

Am vrut foarte mult să-mi iau bilet la concertul Cranberries din 11 octombrie de la Romexpo.

Apoi am văzut că dacă rezerv biletul pe site-ul Eventim, mă costă 2 lei să-l ridic de la sediul lor. Și m-am enervat. Adică dacă tot îl ridic eu, de ce să plătesc 2 lei? Nu-i de-ajuns că plătesc bilet de troleu și de metrou să mă duc pînă acolo? Am reunțat, le-am dorit în gînd să rămînă cu biletele nevîndute și mi-am văzut de viața mea.

Vreo săptămînă. Pînă mi-am dat seama că vreau foarte mult să îi văd din nou pe cei de la Cranberries, că celălalt concert din 2010 a fost incredibil, așa că mi-am aranjat trebile astfel încît să ajung la un Germanos să îmi iau bilet nerezervat (mai ales că anul sta n-am ajuns nici la Placebo, nici la Lady Gaga, nici la BestFest, iar la RHCP mi-am vîndut biletul pe ultima sută de metri, că mi-am dat seama că tre să hrănesc și să culc copila și că pentru mine e mai important să fac asta decît să mă duc la concert RHCP). Bon, las copila cu ta-su, alerg la Germanosul din Carfour. Ca să vezi, nu le merge aplicația.

Mă urc înapoi în mașină, mă duc în Afi. Nici acolo nu merge. Cu ultimele 10 minute libere, alerg pînă în Plaza. Da, merge aplicația. ALELUIA! Daaaar… nu pot plăti cu cardul. De ce? Așa e regula. Musai cash. Aha, super, și io care credeam că trăim în secolul ăsta. Așa că mă duc alături și scot bani de la berede, las 5 lei comision și finally pun mîna pe cele două bilete la concert.

Da, era mai simplu dacă le rezervam la Eventim. Și mai ieftin. Dar nah, omul zgîrcit întotdeauna ajunge să arunce mai mulți bani și mai mult timp pe fereastră. În plus, treaba asta cu plata rezervării îmi displace maxim. Mai bine am dat niște bani cinstiți lui berede decît niște unii necinstiți lui Eventim.

Așa că da, de fapt asta încercam să vă spun, că pe 11 merg la concert Cranberries cu prietena mea cea mai bună! Eu și ea, ca pe vremuri, să bem bere la pahar, să ne ținem pe după gît și să lălăim cît ne țin bojocii! O să fie nemaipomenit! (asta dacă nu cumva iar bat în retragere cu cinci zile înainte, că fata nu adoarme cu ta-su și mai bine stau eu acasă, ce-mi trebuie mie concert, mi-am trăit traiul mi-am mîncat mălaiul)

Cine mai vine??

Pin It

15 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *