Dragă mamă,

Știu. Abia acum știu. Pînă acum doar acceptam fără să înțeleg, uneori judecam, alteori strîmbam din nas sau comentam inutil, după cum mi-e stilul. Dar acum simt, înțeleg, nu mai judec și accept cu drag toată grija ta, panicile, întrebările repetate, dorul, dragul de multe ori obositor, și mai ales frica ta.

Eu nu știu ce fel de mamă mi-ai fost tu cît eram mică de tot. Probabil cea mai bună mamă pe care o puteam avea, că tot umblă vorba asta prin tîrg. Habar n-am dacă m-ai purtat în sling cu orele în fiecare zi, probabil că nu, că doar aveai examene de dat. Nu știu dacă m-ai pupat de cinci sute de ori la fiecare schimbare de scutec, probabil că nu, că pe atunci scutecele erau din pînză și trebuia să le fierbi și șă le freci, nu prea era timp de pupat. Nici haine din bumbac bio nu cred că mi-ai cumpărat, dar pe atunci, probabil că tot bumbacul era bio. Nu știu dacă mi-ai cîntat, dacă m-ai legănat, dacă m-ai strîns în brațe doar așa, pentru că m-ai dorit sau pentru că ți s-a părut că semăn cu tata cînd zîmbesc. Erai tînără, cu 10 ani mai tînără decît sînt eu acum, munceai mult, scriai mult. Chiar, acum de ce nu mai scrii?

Țin minte că ne pupam ca-n filme cînd ne despărțeam, adică pe gură. Că uneori îmi dădeai voie să-ți probez fustele lungi în care-mi plăcea să mă învîrt pînă mă lua durerea de burtă. Pantofii cu toc nu, că le stricam balenele (iar eu căutam în dulapul tău de pantofi balene și alți pești, n-am găsit niciunul, niciodată). Că mă ajutai să scriu povești pentru ora de română, și poveștile mele erau întotdeauna cele mai frumoase din clasă. Că mergeam la iarbă verde împreună, noi două cu multe alte familii. Că te-ai străduit să fii și mamă și tată, și am simțit asta. Că mi-ai răspuns la întrebări, că mi-ai pus întrebări. Că ai plîns cînd te-am sunat să-ți spun că nu mai e nevoie să-mi trimiți bani, am și eu salariu, mă descurc. Că o dată ne-am supărat așa tare una pe alta că n-am vorbit deloc o lună întreagă. Și n-am să-ți uit niciodată privirea cînd m-ai văzut ieșind dintr-o operație grea, cu tuburi cusute de față, cînd mi-ai dat iaurt cu lingurița și m-ai cărat în brațe la baie, deși aveam 27 de ani. Deh, n-o fi fost ușor să fii mama mea. Mai ales fără un tată cu care să împarți dragul și frica.

Ce chestie, de fiecare dată cînd te văd că plîngi, din orice motiv, mie îmi dau lacrimile. Empatie, probabil.

Dar acum știu, să știi. Acum știu pentru că simt. Fiecare zîmbet al fetei mele e un mulțumesc pentru tine. Pentru că indiferent cum m-ai iubit tu acum 33 de ani, eu am învățat crescînd cu tine s-o iubesc pe ea așa cum trebuie. Mi se strînge sufletul de cel mai mare drag și de cea mai mare frică. Ea are abia cinci luni. Eu am 33 de ani. Eu cu ea încă n-am trecut prin mari furtuni. Ne iubim, ea crește și rîde, eu o strîng în brațe. Tu ai trecut prin multe cu mine. Sufletul tău e bătătorit bine de toată frica și tot dragul. Pentru frica și pentru dragul ăsta ar fi trebuit să am mai mult respect. Dragostea de mamă e cea mai dureroasă dragoste. Și tu ai suferit mai bine de trei decenii pentru că mă iubești.

Știu că nu pot lua înapoi lucrurile grele dintre noi. Dar vreau să știi că acum știu. Și sînt recunoscătoare pentru toate cîte le-ai făcut, spus, gătit, alinat, șters, cusut, scris, simțit și plîns pentru mine. Le miros și le simt pe toate de fiecare dată cînd îi miros părul, cînd o iau în brațe, cînd îmi zîmbește, cînd mă mîngîie pe obraz. Cînd eu o iubesc pe ea așa de tare, simt cum mă iubești tu pe mine, chiar dacă nu știu dacă mi-ai spus-o vreodată. Cumva, nici nu e nevoie.

Cu tot dragul din lume,
Ioana, fata ta, acum mamă, abia-acum-știitoare

Pin It

72 Comments

  • albastru spune:

    Cateodata ma faci sa plang!

  • mara spune:

    auci, asta a durut rău. plăcut durut.

  • Andreea X. spune:

    Neata, hai ca n-am mai plans asa de ceva vreme (bine, plansul de dupa nastere, cauzat de hormoni nu se pune :D). De cand am nascut si eu am inceput sa inteleg ce inseamna sa fii mama si ma tot gandesc la a mea, la cat de greu trebuie sa-i fi fost… am si zis ca abia acum inteleg vorbele „m-am chinuit sa te fac, sa te cresc etc”, ca nu-i usor deloc, insa un zambet sau o shimonoseala de-ale lui si…. gata, simt, asa cum frumos ai spus-o tu zilele trecute, ca nu stiam pana acum 2 luni cat de mult pot sa iubesc!
    Minunat scris, ca de obicei! 😡

  • cookie spune:

    Aceste lucruri nu se posteaza dimineata, cand una lume e la birou si tre sa save face, nu sa se faca de cacao plangand in barba:))) Multumesc. Zau.

  • Gabitza spune:

    Haide mai ca plang aici in pumni, ascunsa dupa monitoare!
    Foarte, foarte frumoasa scrisoarea/declaratia pentru mama ta.

  • Piticul spune:

    Minunat scris si foarte adevarat!

  • Andreea T spune:

    Iti multumesc in numele tuturor mamelor, de mult-stiitoare si abia- acum-stiitoare!

  • Irina spune:

    Nemaipomenit, Ioana-fiica-de-acum-stiitoare. Mama ta a plans azi. De fericire!

  • Sabrina spune:

    Ce frumos…
    Oricat de patetic ar suna, cam asta e „soarta de mama”, welcome to the club!

  • Adriana spune:

    Emotionant.

  • dorina spune:

    Ai scris multe postari frumoase si emotionante de cand te citesc, dar asta e cea mai cea.
    Mi-au dat lacrimile.
    Cred ca si mama ta e la fel de mandra de tine cum esti si tu de ea.

  • Stefania spune:

    foarte delicat si extrem de frumos

  • negoita cristina spune:

    Minunat!mi-au dat lacrimile!

  • Gabi spune:

    Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa scriem o asemenea scrisoare mamelor noastre, urgent, acum cat ele mai sunt printre noi.

  • Adelina spune:

    Cat de trist si frumos totdata. Iubirea asta doare si „imbucura” in acelasi timp!

  • Malina spune:

    Uite cum imi innozi tu lacrimi in barba dimineata…sarata cafea am baut azi, c-am bocit peste ea. Multumesc!

  • Mrs. Vizy spune:

    aoleeu, nu voiam sa plang in dimineata asta.

  • lela spune:

    frumos, dureros de frumos. sant si eu o mama cu fiica de 30 si ceva, cu doi copii mici, care a plans cu gandul la mama de 70 si ceva.
    nimic nou sub soare. dar adaug ca si mama mea simtea la fel ptr mama ei care era pe la 90 si ceva. dar cat de frumos !!?

  • monaS spune:

    Plâng şi eu. Mama nu mai e. Oare i-am spus? Parcă. Dar nu sunt sigură. Ştiu însă că ea ştia chiar şi când eu nu ziceam nimic. Şi parcă totuşi i-am spus şi apoi imediat am stricat totul şi iarăşi am fost nerecunoscătoare şi am certat-o pentru te miri ce amănunt sau am repezit-o sau am luat-o peste picior sau i-am reproşat ceva. Dar orice-ar fi fost ea ştia, aşa cum ştiu şi eu acum când îmi ţin copiii în braţe şi mă minunez unde încape şi de unde izvorăşte atâta iubire. Plâng şi eu.

  • Roxana spune:

    Ce frumos, n-am citit niciodata ceva mai real, simplu, dar totodata profund.

  • Bunica spune:

    Mai bine mai tarziu, decat niciodata . M-ai facut sa plang de dimineata.Ce bine ca o ai pe mama langa tine , so iubesti si s-o respecti ca te-a crescut frumos esti sanatoasa si ai o maserie frumoasa .Acum intelegi ,cand esti si tu mama de cata grlija are nevoie un copil sa devina un om mare .Nu stiu daca mama te-a pupat de mii de ori ,dar era f atenta si grijulie ca sa-ti fie bine .S-o iubesti si s-o respecti ca merita.Cat n-as da si eu s-o fi avut pe mama langa mine ,dar a plecat sus in cer cand eu aveam 11 luni,nici macar n-am cunoscut-o . E foarte bine ca o ai si merita sa fie respectata/ BUNICA

    • nuschu spune:

      Daca pe toti cei de mai sus si de mai jos i-a facut sa planga recunostinta ta, mie mi-au dat lacrimile citind ca Bunica nu si-a cunoscut mama…

      • Printesa Urbana spune:

        A fost crescuta de mama vitrega si si-a crescut fratii mai mici, care acum ii spun Nana. Un om tare frumos, Bunica. Nu tocmai norocos, dar cu atit mai frumos.

  • ana spune:

    Draga mea,

    Pune si tu un avertisment acolo: a nu se citi fara mascara waterproof! Se uita tot departamentul la mine cum ma smiorcai transformandu-ma incet-incet intr-un panda!

    Iti admir sentimentele si modul in care le asterni in scris. Teama mea cea mai mare era ca nu voi putea fi niciodata la inaltimea parintilor mei cand voi fi mama dar m-ai linistit un pic cu entry-ul de azi:) Multumesc!

  • Anca spune:

    Minunat, Ioana! Multumesc! Multumesc pentru asa de frumos pus in vorbe gandurile atator acum-stiitoare-mame! Si gandurile astea merg azi catre mama mea – direct – asa cum le-ai scris tu, pentru ca nu am sa pot sa-i scriu mai frumos!

  • Ana spune:

    Atat de adevarat, cred ca toti simtim acest lucru.
    Si da, fac parte dintre cei care se ascund dupa monitor si isi sterg lacrimile dupa ce au citit randurile tale.

  • Intuneric spune:

    Ma scuzati, da’ nu-mi dau seama ce-i de plans.
    Mi-a placut, ca vine din inima, dar nu inteleg ce-i cu plansu’…

  • roberts spune:

    te felicit pentru puterea ta de a recunoaste meritele mamei tale si dragostea pe care i-o porti! bravo!

  • cookie spune:

    plans de emotie, happens all the time;) eu plang la filmele cu happy end, nu la alea cand „ea moare la sfarsit”. iar aceasta lectie frumoasa de viata pe care Ioana o invata si asa frumos o povesteste aici este the happiest end of them all. cum ar zice Snow Patrol, „in the end, there’s nothing more to life than love, is there?”

  • Chateaubriand spune:

    Zilele trecute imi tot rasuna in minte un vorba, probabil romaneasca: „Numai mama sa nu fii…” Asta pentru ca sunt mama si inteleg si eu ca si tine, abia acum. „Intuneric” nu e mama, de-asta nu-ntelege plansul. Acest post e pentru mame :). Imbratisari!

    • Imi pare rau, eu sunt mama, insa nu imi vine sa plang ci sa ma bucur de acest post si de sentimentele frumoase expuse de autoare aici. Asta nu inseamna ca nu inteleg…fiecare traieste sentimentele cum stie.

  • raluca spune:

    ar putea fii si o scrisoare si catre mama mea…ma regasesc in multe…si sunt mama si eu..si cred acum..si simt…si ii multumesc pentru tot!

  • Madelaine spune:

    Si eu stiu.
    Nu pentru ca as avea copii (pentru ca nu am), ci pentru ca fiecare lucrusor, neinsemnat in ochii mei la momentul acela, pe care ea l-a facut pentru mine a inceput sa conteze numai in momentul in care nu a mai fost nimeni sa il faca. Cel mai mare regret cu care trebuie sa traiesc este ca nu am apucat niciodata sa ii spun ca imi pare rau pentru copilul rebel care am fost, pentru toate vorbele grele care i le-am spus din teribilismul varstei.

    Mi-e dor de tine, mama…mi-e asa de dor de tine!

    • Dana din Iasi spune:

      Asa-i, ai pus degetul pe rana, de aici vine o parte de lacrimi. Sau din faptul ca stim ce putem si ce trebuie sa facem, dar amanam.

  • Mi-au dat lacrimile , am zambit mi-am adus aminte de mama mi-e dor de ea nu am vazut-o de 2luni. La sfarsitul lunii vine acasa abia astept sa o imbratisez. Minunata scrisorica sau declaratia ta catre mama ta. Esti o scumpa.

  • Alexandra. spune:

    Minunat.. As vrea sa am si eu puterea sa ii spun aceste lucruri mamei mele..
    Si mie mi-au dat lacrimile.. Esti deosebita!

  • Robo spune:

    pe mine postul asta nu m-a emotionat intr-atat incat sa [inserati aici manifestare a unei emotii]

    m-am gandit sa spun.

    :dinti:

  • Carla spune:

    Am citit dimineata,mi-au dat lacrimile.Acum am recitit.Multumesc,Ioana,postarea asta a ajuns in trusa de prim ajutor pentru mama.

  • Liliana spune:

    Multumesc! Te iubesc si o iubesc si pe Sof. Sunteti viata mea.

  • riri spune:

    banuiesc ca si tu lacrimai scriind,ca si noi…

  • Cata spune:

    Confirm. Plans si eu!
    Nu ma hazardez sa spun lucruri marete, dar chiar daca inca nu am ajuns mama, ceva din mine stie dintotdeauna, intr-un mod chiar constient, ca va exista un moment in care voi face aceeasi declaratie….poate numai pentru ca atunci suntem eligibile sa zicem ca „stim”…
    Anyway, frumos post. Felicitari!

  • Me spune:

    Eu zic ca inca nu stii, ca abia incepi sa vezi, dar pana vei stii … of cate mai sunt 🙂

  • Donut spune:

    Foarte draguta marturisirea ca si celalte articole pe care, recunosc, le tot citesc retrospectiv de relativ putina vreme. Abia acum mi-am facut curaj sa-ti vb desi nu-i prima data cand as fi avut ceva de spus… Sunt un „tati” in devenire si mi-as dori sa pot descrie, atat de limpede cu o faci tu, pleiada de trairi si sentimente cu care am fost binecuvantat! am citit si… recitit manifestul tau sentimental si nu pricep in ruptul capului pentru care motiv (altul decat neantul) un tata ar renunta la bucuria de a fi prezent in viata copiilor lui! e drept ca nu toti suntem croiti din acelas material insa in clipa in care stii ca vei fi tata, totul devine atat de colorat incat viata traita pana atunci devine sepia… Abia astept sa ma bucur de fiece clipa descrisa de tine mai sus impreuna cu „mami”, comoara unica… pentru inca aproape patru luni.

  • Ioana K-Man spune:

    Mi-au dat si mie niste lacrimi pe aici pe la servici. Si mama mea a crescut doua fete singura. Tare imi pare rau ca nu a apucat sa devina bunica.

  • adina spune:

    cat de fericita esti, Ioana, ca i-ai putut scrie mamei tale aceasta scrisoare, cat de fericita trebuie sa fie mama ta ca citeste asa ceva. eu nu mai am sansa asta. si desi stiu sigur-sigur ca mama, de acolo din cer, stie prea bine ce simt si ce gandesc, mi-e un dor nebun sa ii spun ca o iubesc, sa ma ia in brate ca atunci cand eram mica, sa ii cer sa ma ierte pentru tot raul ce l-am gandit candva.

  • Lacrimioara spune:

    Trebuie neaparat sa publici, poate nu aici in tara. Poate traduse in engleza si publicata in… Anglia !

    Dar trebuie SA PUBLICI !

    Orice editura ar fi onorata sa le fii clienta. Din pacate eu nu am o editura sa-ti pot oferi un contract, dar, jur ca daca as fi avut posibilitatea, cunostintele necesare, nu te-as mai fi scapat din mana.

    Incearca!

    Cu mare drag,
    Lacri.

  • G. spune:

    Lacrimi de dor dupa mama mea am strans in pumni citind gandurile tale pentru mama ta.”Dragostea de mamă e cea mai dureroasă dragoste”, mai bine nu se putea spune!

  • Irisha spune:

    Frumos post. Mi’au dat lacrimile …

  • anisoara manole spune:

    nemaipomenit fara cuvinte

  • Simone spune:

    Articolele tale imi plac pana ma dor… si apoi imi plac iar, dupa ce imi sterg lacrimile.

  • elena spune:

    Nici nu va imaginati cate reprosuri mi-am facut ca timpul a fost prea,,stramt” si nu am stat mai mult cu copilul meu la timpul potrivit. M-am ingrijit sa nu lipseasca ceva material dar vai cate au lipsit,,,iubareala aia de acasa,harjoana din serile vesele, pupaceli si imbratisari,,,corigenta sunt. Fata mea are o fetita, stiti ca tot ce a lipsit la ea, acum suplineste din belsug. Ne simtim ca dragostea nostra nu este stirbita , ne intelegem foarte bine, nu-mi reproseaza dar prin comportamentul ei fata de pruncuta ei ,inteleg ca asa ar fi dorit si ea la vremea cand ea era copil. Multumesc si fiti prezente atunci cand e nevoie ca mai tarziu e prea tarziu.

  • Roxana spune:

    Minunat postul. Si eu sunt mama si desi imi iubesc mama foarte foarte mult simt ca si ea mi-a gresit. Poate pentru ca nu erau atatea carti si blogguri si studii sa mai poata citi un pic in sufletul fetei ei frustrate si pline de nesiguranta adolescentei. As fi vrut mai multa incredere, libertare si intelegere. Poate astazi nu mi-ar fi fost frica de confruntare, nu mi-ar fi fost teama sa imi spun punctul de vedere chiar si cand sunt in pericol sa gresesc.Toate astea sper sa i le pot da fiicei mele si sa nu ma las dusa de fricile si spaimele momentelor care sigur vor urma.Sa pot sa fiu langa ea chiar daca instinctul imi va spune sa o incui in camera sau sa ii fac bagajul si sa o trimit pe scari, poate pana ajunge la parter ii va parea rau ca nu a venit la ora stabilita in casa.Nu ii voi spune toate astea niciodata pentru ca stiu ca nu mai are nici un sens, ci o fac pe acest blog in speranta sa nu mi-o ia nimeni in nume de rau.
    Multumesc Ioana pentu un articol sublim!!

  • Flory spune:

    Iar am bocit :)) , de fericire pentru tine , ma bucur pentru tine si mama ta , si de durere pentru mine , mi as fi dorit si eu o mama … fizic exista dar …. nu ne putem alege parintii

  • Mia spune:

    Mama este venita in vizita la mine pentru câteva săptămâni. O vad cu coada ochiului cum ma priveste când îmi alint copilul, cum ii dau sa mănânce, cum ii când când îl culc. Nu am sa uit niciodată expresia ei plina da iubire, multumire. Atcum doua zile i-am spus ca ei ii multumesc ca m-a invatat sa fiu mama. Îmi iubesc mama foarte mult si ii spun adeseori lucrul acesta însă de data asta am facut-o sa planga de bucurie. Mi-a zis ca este cel mai minunat lucru pe care i l-am spus vreodată. Tot ce am „furat” de la mama mea dăruiesc înzecit fiului meu. Aceste sentimente ma fac sa mă simt femeie împlinită absolut.

  • georgi spune:

    Ufff in ce hal plang :((( nu am copiii dar imi doresc…si incerc de pe acum sa imi inteleg parintii cat mai mult posibil dar cel mai probabil adevaratul sentiment il voi simti cand voi avea un bebe…pupici

  • carmen spune:

    Forte frumos si emoțional felul în care vorbește cu mama ta prin litere.Ma regases in povestea voastra .Si eu am crescut-o pe fica mea tot singura si ea este acum mama unui băiețel iar eu sunt cea mai fericită bunica si am aceleași trăirii pe care le-am avut cand am avuto pe fica mea . Felicitări Ioana pentru scrisoarea adresata mamei tale.

  • hoinara spune:

    scrisoarea m-a emotionat enorm…abia imi stapanesc lacrimile…!

  • Ioana spune:

    De cand sunt mama unei fetite, ma gandesc mult la mama mea si la felul in care m-a crescut. Ma gandesc la faptul ca nu a avut acces asa usor la informatii despre cresterea unui copil, nu a avut timpul meu si nici varsta mea. I-au lipsit multe, dar cu putinul ei a reusit sa ma educe. Drept recunostinta, i-am provocat si eu multa suferinta ca apoi sa imi accepte copilul barbatului cu care nu a fost niciodata de acord. Pur si simplu o adora. Am ramas mama singura iar ajutorul ei e neconditionat, fara pic de repros. Are grija de mine, de sora mea si de nepoata. Fara ajutor, n-as avea nici eu timp de imbratisari si sarutari. In acest moment, eu stau cu fata la san, mana ei calda e pe pieptul meu iar mama munceste cu gandul la noi si, probabil, la ce nu a putut sa faca pentru noi. Eu ma gandesc la ea si imi sterg nasul cu maneca de la bluza ca sa nu deranjez copilul. Ma gandesc la ce greseli vom face si noi, ca mame. Cu siguranta vor exista, chiar daca nu vor fi aceleasi.

  • Pretty007 spune:

    Inteleg ca asta e un articol mai vechi de pe vremea cand avea Sofia 5 luni. Eu insa il cistesc abia astazi; astazi cand e tocmai ziua mamei mele…
    Eu nu sunt foarte legata de mama mea, nu am nici copii si in general sunt o ratacita si-o razvratita. Umblu de ceva vreme prin lume si prin viata incercand sa-mi gasesc un loc al meu fara sa ma incerce vreodata dorul de mama si de casa desi nu le-am mai vazut nici pe una, nici pe cealalta de cativa ani.
    Acum insa mi s-a facut dor.

  • Andreea spune:

    Rascolitoare scrisoare ai scris, Ioana! … „bineinteles” ca am plans, ce sa fac si eu:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *