O surpriză plăcută în parc

București, Parcul Operei, seara pe la 6.

Pe o alee, patru bărbați stau cîte doi pe două bănci față în față, la un metru unii de alții. Haine murdare, șosete negre în șlapi. Patru chelii asudate, tot atîtea burți lipite de niște tricouri care odată purtaseră mesaj electoral cu trandafir roșu. Fiecare are la picioare un pet mic, verde și pîntecos de ceva bere nemțească de tradiție 1812. Sub pet, mochetă deasă de coji de semințe de florea soarelui.

Vorbesc toți odată tare, sînt la cîțiva metri de ei și nu pricep nicio boabă din hărmălaia lor. Nu c-aș fi avut vreo curiozitate. Copilul doarme pe mine, mă gîndesc cu groază că n-am cum să evit sporovăiala semințarilor, că pe aleea din stînga tunde un cetățean iarba, iar pe cea din dreapta abia m-așteaptă cinci cățeluși cu priviri promițătoare.

Burțile se agită, dau și din mîini, mai sorb din bere, mai strigă unii la alții. Pînă mă observă. Moment în care au tăcut. Toți. Niciun cranț de sămînță. Nici un sorbit de bere. Nimic.

Trec, le împart priviri recunoscătoare, unul mă salută în șoaptă. Mă îndepărtez vreo 5 metri, plăcut impresionată, și aud din spate pe unul dintre ei răcnind către cei de pe banca vecină:

ȘI DECI ZI BĂ, CÎT OREGANO ZICI C-AI PUS?

Pin It

24 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *